Validity of informal payment request as interruption of insurance claim prescription period

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.08.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 15999/19.07.2018 .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2390 pronunţată la data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 15999/19.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu consecinţa obligării acestuia să soluţioneze pe fond cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.09.2016.

A respins în rest acţiunea.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare, a solicitat respingerea în tot a acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

Arată, în acest sens, că instanţa de fond a considerat în mod netemeinic ca fiind un "formalism excesiv" faptul că recurentul s-a raportat în vederea instrumentării dosarului de daună, analizării cererii de plată şi înscrisurilor anexate acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Afirmă recurentul că instanţa de fond, fără niciun temei de drept, a refuzat să verifice legalitatea şi temeinicia susţinerilor recurentului, având în vedere că cererea depusă de intimatul-reclamant la data de 13.09.2016 s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, acesta împlinindu-se la data de 08.06.2016.

Potrivit legislaţiei civile, prescripţia reprezintă o cauză de înlăturare a răspunderii, un mijloc de stingere a obligaţiilor şi a acţiunilor determinat de un interes de ordine publică şi de stabilitate socială, ca situaţiile de fapt stabilite într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. Termenul de prescripţie reprezintă intervalul de timp stabilit de lege sau chiar de părţi, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea pierderii acestui drept.

Susţine recurentul că atâta timp cât nu a intervenit niciuna din condiţiile de suspendare ori de întrerupere a prescripţiei, data limită până la care intimatul-reclamant putea pretinde un drept la acţiune împotriva asigurătorului s-a împlinit la data de 08.06.2016.

Mai mult, susţine recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate proceda doar la plata creanţelor certe, lichide şi exigibile către creditorii de asigurări definiţi în mod expres, ori în cauză suma solicitată nu îndeplineşte aceste condiţii. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A..

În susţinerea contestaţiei, intimatul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr 14/201221 concluzionând că B. S.A. avea obligaţia ca în termen de maximum 10 zile să achite despăgubirea în contul bancar indicat, termen ce ar fi trebuit calculat de la data la care acesta a acceptat "oferta", respectiv 07.06.2016, iar raportat la această dată termenul de prescripţie nu era împlinit.

Susţine recurentul că în mod eronat instanţa de fond a stabilit faptul că înscrisul înregistrat la B. S.A. sub nr. x/07.06.2016 reprezintă o acceptare de ofertă sau chiar are "natura juridică echivalentă unei cereri de plată".

Invocă recurentul dispoziţiile art. 36 şi ale art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, norme juridice în raport de care afirmă că în prezenta cauză aceste dispoziţii nu sunt incidente întrucât:

- în data de 08.06.2013 s-a produs accidentul,

- ca urmare a constatărilor efectuate a fost deschis dosarul de daună nr. x fiind emis devizul estimativ de reparaţii de către asigurătorul intrat în faliment B. S.A. pentru care a fost înregistrarea unei rezerve de 748,80 RON

- sub nr. x/17.06.2013 a fost emisă şi înregistrată Nota de evaluare a avariilor de către reprezentantul societăţii B. S.A. suma comunicată pentru constituirea unei rezerve fiind de 748,80 RON,

- în dosarul administrativ se regăseşte Nota de evaluare a avariilor semnată şi aprobată de către directorul general daune al B. S.A. la data de 28.06.2013 conform căreia suma de 500 RON este cea necesară pentru efectuarea reparaţiei reperului bară spate

- din dosarul administrativ rezultă că la data de 07.06.2016 (după 3 ani de la producerea evenimentului rutier) un reprezentant al unităţii service C. a solicitat efectuarea unei reconstatări indicând următoarele avarii suplimentare: suport fixare bară spate inferior prinderii rupte/necesită înlocuire, şi bandou bară spate ureche prindere stângă ruptă/necesită înlocuire.

Sub acest aspect arată recurentul că solicitarea de reconstatare nu a respectat prevederile art. 40 alin. (4) din Ordinul nr. 14/2011.

Din documentele existente la dosar administrativ, de la data producerii accidentului - 08.06.2013 şi până la data solicitării din partea unităţii service privind reconstatarea - 07.06.2016 - în decurs de 3 ani - reclamanta nu a solicitat achitarea niciunei despăgubiri.

Mai mult, reclamanta face referire la documentul depus la asigurătorul aflat în faliment la data de 07.06.2016 sub nr. x ca fiind o acceptare a ofertei, şi nu afirmă faptul că ar fi o reală cerere de plată aşa cum în mod eronat a stabilit instanţa de fond.

În prezenta cauză asigurătorul B. S.A. nu a comunicat niciodată o ofertă de despăgubire pentru a putea invoca dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011. Oferta pentru suma de 7.715,15 RON are în vedere Oferta comunicată de unitatea service C. către reclamantă la data de 07.06.2016, depunerea înscrisului înregistrat sub nr. x/07.06.2016 nu echivalează cu cererea de plată depusă la asigurător aşa cum este definită de prevederile art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul administrativ intimatul-reclamant nu a învestit niciodată B. S.A. cu o cerere de despăgubire, singura cerere fiind cea depusă în data de 13.09.2016 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care a solicitat cuantumul conform unei Oferte comunicate de unitatea service de 7.715,15 RON.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat susţinând că termenul de prescripţie de 3 ani a fost întrerupt prin faptul că în data de 07.06.2016 a solicitat acordarea despăgubirilor potrivit cererii înregistrate la B. S.A. sub nr. x.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cererea de recurs este întemeiată în drept pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 15999/19.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care cererea reclamantei a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a anulat în parte Decizia nr. 15999/19.07.2018 cu consecinţa obligării acestuia să soluţioneze pe fond cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.09.2016.

Prin recurs, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 2517 din C. civ. şi art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

În esenţă, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanţă a fost cea referitoare la legalitatea Deciziei nr. 15999/19.07.2018 sub aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi a dispoziţiilor art. 36 şi art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

Reţine Înalta Curte că normele juridice incidente cauzei au fost corect interpretate şi aplicate de către judecătorul fondului.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015: "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

De asemenea, art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015 dipsune: "(1)Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizaţiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflaţi în faliment, în limitele plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de prezenta normă.

(2)În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 - Norma din 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

(4) Asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.

(5) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.

(7) Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relaţii contractuale, sau absenţa acestor daune.

(8) Certificatul privind daunele înregistrate trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele informaţii: nume/denumire asigurat, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliţei de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plăţii despăgubirii".

De asemenea, art. 38 din Ordinul nr. 14/2011 "(1)Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanţa de despăgubiri, la D. ori către E., în calitatea sa de birou gestionar.

(2) Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin poliţa de asigurare RCA reprezintă avizare de daună şi obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părţii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluţionarea cererii de despăgubire şi să soluţioneze cererea de despăgubire în termenul legal.

(3) Asigurătorul are obligaţia înregistrării tuturor documentelor depuse la dosarul de daună".

Constată Înalta Curte că deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

Verificând actele aflate la dosarul cauzei, reţine Înalta Curte că evenimentul asigurat s-a produs la data de 08.06.2013, iar la data de 07.06.2016, deci în termenul de prescripţie de 3 ani de zile, intimata-reclamantă a depus la asigurătorul B. S.A. cererea de plată.

Împrejurarea că cererea de plată a fost efectuată pe formularul prevăzut de asigurătorul B. S.A. şi intitulată "Acceptarea ofertei" nu este de natură a aprecia că nu s-a formulat o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât intimatul-pârât a bifat, din cele două variante prevăzute de formular, rubrica "accept oferta de despăgubire şi solicit ca plata să se efectueze în contul bancar".

Aşadar, nu este importantă denumirea înscrisului, ceea ce are importanţă este voinţa părţii şi scopul urmărit prin formularea cererii, aspecte ce rezultă din conţinutul acesteia.

În acest sens reţine Înalta Curte că voinţa intimatei-reclamante rezultată din conţinutul înscrisului aflat la dosar fond este de a solicita plata despăgubirii astfel că în mod corect a reţinut judecătorul fondului că "nu există niciun temei de drept să se acorde preferinţă unui formalism excesiv cum fără fundament a procedat pârâtul".

În baza acestei cereri a fost deschis dosarul de daună nr. x, aşa cum de altfel obligă dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2011. Aceeaşi normă juridică obligă asigurătorul la soluţionarea cererii de plată în termenul legal.

Reţine, de asemenea, Înalta Curte că la data de 29.07.2016 s-a publicat in Monitorul Oficial al României Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016 privind insolventa societăţii B..

Începând cu acest moment, conform Legii 213/2015, în calitate de persoană păgubită care avea deschis un dosar de daună la asigurător, intimata-reclamantă avea dreptul ca, în termen de 90 de zile, să depună cerere de plata la recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, lucru pe care intimata reclamantă l-a făcut, la data de 13.09.2016, după cum se menţionează în cuprinsul deciziei contestate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2390 din 11 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.