Disciplinary appeal rejected; vet clinic's counterclaim time-barred and sanctions upheld

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a la data de 13.10.2015, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pârâţii Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii, C., D., E. S.R.L. şi Colegiul Medicilor Veterinari - Consiliul Municipiului Bucureşti - Comisia Deontologie şi Litigii a Municipiului Bucureşti, solicitând anularea Hotărârii nr. 74/20.04.2015, emisă de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii.

La data de 04.11.2015, au depus cerere reconvenţională pârâţii E. S.R.L. şi D. prin care au solicitat anularea în întregime a Hotărârii nr. 74/20.04.2015, emisă de Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România prin care a fost admis apelul reclamanţilor pârâţi A. şi B. şi respins apelul lui D., formulat împotriva Hotărârii nr. 8/02.12.2014 şi pe cale de consecinţă şi anularea în întregime a acesteia din urmă, pârâtul D. nefăcându-se vinovat de încălcări ale Codului de Deontologie Medicală Veterinară privind relaţiile cu proprietarul animalului, neîncălcând responsabilităţile ce îi revin la prestaţia unui serviciu medical veterinar de specialitate şi mai ales, efectuând toate operaţiunile medicale specifice la timp, cu profesionalism şi fără să existe indicii de culpă medicală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 50 pronunţată la data de 11 februarie 20230, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, în rest, cererea principală ca neîntemeiată.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi D. şi E. S.R.L. ca prescrisă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 50/11.02.2020 şi a încheierii de şedinţă din data de 02 octombrie 2018 a formulat recurs pârâţii D. şi E. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate sub aspectele invocate prin cererea de recurs, şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunţării unei soluţii pe fond cu privire la cererea reconvenţională.

În ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii reconvenţionale şi a prescripţiei acesteia, în motivarea recursului, susţin că Hotărârea nr. 74/20.04.2015 nu a fost comunicată la domiciliul cunoscut al medicului veterinar, iar comunicarea a fost realizată de un anume F. din Iaşi, şi nu de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii şi nu cuprinde menţiuni despre conţinutul acesteia şi nici nu face dovada faptului că aceasta a fost transmisă de către Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii.

În plus, susţine că nu există nicio legătură concretă între dovada de primire depusă la dosarul cauzei de către Colegiul Medicilor Veterinari din România şi factura din data de 22 aprilie 2015, recipisa de primire, care deşi poartă data poştei, nu are menţionat numărul de recomandată existent pe factură.

Susţine că semnătura existentă pe recipisa depusă la dosar nu aparţine recurentului D., şi pentru acest motiv a şi formulat cerere de înscriere în fals la termenul din data de 18 septembrie 2018.

Apreciază ca faţă de aceste aspecte, încheierea din data de 02 octombrie 2018 este pronunţată cu încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., procedura de comunicare, dacă aceasta s-a realizat, este în mod evident viciată, instanţa de judecată încălcând dispoziţiile legale cu privire la procedurile de comunicare şi calculul termenelor procedurale.

Susţin recurenţii că instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. la pronunţarea încheierii din 02 octombrie 2018 întrucât a încălcat dispoziţiile legale cu privire la stabilirea interesului şi a calităţii procesuale, sens în are afirmă că E. S.R.L. este comitent al prepusului medic veterinar D. fapt pentru care justifică un interes personal şi real în anularea unui act emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Cu privire la nelegalitatea decăderii din dreptul de a formula cerere de înscriere în fals susţin că aceasta a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 301 şi art. 304 C. proc. civ., înscrisul denunţat fiind comunicat la termenul din data de 19 iunie 2018, adică la termenul anterior formulării cererii. Pe de altă parte, susţine că Încheierea atacată este şi nemotivată.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii C. şi Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii B. şi A. au investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 74 din 20 aprilie 2015 emisă de Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii.

De asemenea, prin cererea reconvenţională formulată de recurenţii-pârâţi D. şi E. S.R.L. au solicitat anularea în totalitate a acesluiaşi act administrativ - Hotărârea nr. 74 din 20 aprilie 2015.

Curtea de Apel Bucureşti a respins atât cererea principală, câr şi cererea reconvenţională, aceasta din urmă cerere fiind respinsă ca prescrisă.

Soluţia Curţii de Apel este corectă fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost criticată hotărârea Curţii de Apel Bucureşti susţinând recurentul că procedura de comunicare a actului administrativ atacat Hotărârea nr. 74/20 aprilie 2015, dacă aceasta s-a realizat, este viciată, instanţa de judecată încălcând dispoziţiile legale cu privire la procedurile de comunicare şi calculul termenelor procedurale.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

În cauză, susţinerile recurenţilor şi încadrate de aceştia în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. citarea se efectuează: "persoanele fizice la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă".

Reţine Înalta Curte că deşi pe parcursul cercetării disciplinare, recurentul D. a formulat numeroase cereri şi memorii, în cuprinsul acestora nu se regăseşte adresa de domiciliu, situaţie în care în mod corect comunicarea Hotărârii nr. 74 s-a efectuat la locul cunoscut unde recurentul îşi desfăşoară activitatea. Sub acest aspect se reţine propria culpă a recurentului D. care nu a înţeles, pe de o parte, a menţiona domiciliul său în cererile formulate, iar pe de altă parte, nu a înţeles a menţiona locul unde doreşte a se efectua procedura de citare.

Neindicarea domiciliului în cererile formulate nu poate conduce la ideea că actul administrativ nu poate fi comunicat, atâta vreme cât normele procedurale prevăd comunicarea actelor şi la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

Prin susţinerea din cererea de recurs conform căruia "procedura de comunicare, dacă aceasta s-a realizat, fiind în mod evident viciată, instanţa de judecată încălcând dispoziţiile legale cu privire la procedurile de comunicare şi calculul termenelor procedurale" atestă primirea Hotărârii nr. 74 de către recurent, însă uzează de anumite aspecte privind procedura de comunicare pentru a putea susţine nelegalitatea acestei proceduri.

Că este aşa rezultă chiar din susţinerile recurentului din cererea reconvenţională formulată împotriva Hotărârii nr. 74/20.04.2015 emisă de Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România prin care afirmă:

"Facem precizarea că prezenta acţiune este formulată în termenul stabilit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contensiosului administrativ, hotărârea emisă de Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România fiind comunicată în cursul lunii mai 2015".

Nici susţinerile recurentului D. prin care arată că Hotărârea nr. 74 a fost comunicată "de un anume F." şi nu de Colegiul Medicilor Veterinari din România nu pot fi primite în raport de faptul că dl. profesor F., avea la acel moment, calitatea de preşedinte al Comisiei Superioare de Deontologie şi Litigii. Împrejurarea că la expeditor este menţionat dl. profesor F. şi nu Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii nu este de natură a considera procedura de comunicare a Hotărârii nr. 74 ca fiind una viciată, cu atât mai mult cu cât nu s-a susţinut neprimirea actului ci doar aspecte privind o eventuală viciere a procedurii de comunicare.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, faptul că E. S.R.L. are calitatea de comitent a prepusului medic veterinar, iar această calitate determină un interes personal şi real în anularea actului, reţine Înalta Curte caracterul nefondat al acestei critici, în condiţiile în care cererea reconvenţională formulată de recurenţi a fost respinsă ca fiind prescrisă, pe de o parte, iar pe de altă parte, a faptului că cererea principală a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Cererea principală viza anularea unei hotărâri emisă în procedura disciplinară desfăşurată împotriva medicilor veterinari D. şi C., iar răspunderea disciplinară este o răspundere personală a medicului veterinar, iar nu o răspundere a formei profesionale în care medicul îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, dispoziţiile art. 22 pct. 12 din Statutul medicului veterinar aprobat prin art. 2 din Hotărârea CMVRO nr. 3/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 676/2014 în conformitate cu care "medicul veterinar care desfăşoară activitatea medicală veterinară răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale".

Şi ultimul motiv de recurs este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 301 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii".

Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată Înalta Curte că prin încheierea de şedinţă din data de 08 mai 2018, instanţa de fond a pus în vedere pârâtului Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii să depună întreaga documentaţie care a stat la bnaza emiterii actului contestat, fiind acordat termen în acest sens la data de 19 iunie 2018.

Colegiul Medicilor Veterinari din România - Comisia Superioară de Deontologie şi Litigii şi-a îndeplinit obligaţia, depunând la data de 09 mai 2018 documentaţia solicitată, inclusiv dovada de comunicare a Hotărârii nr. 74/20.04.2015 către recurentul D..

La termenul de judecată din data de 19 iunie 2018, recurentul D. nu a înţeles să formuleze cerere de înscriere în fals. Această cerere a fost formulată la termenul din 18 septembrie 2018, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., astfel că în mod corect această cerere de înscrisere în fals a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.

Prin urmare, constată Înalta Curte că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii - pârâţi E. S.R.L. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 11 februarie 2020, împotriva încheierii din 18 septembrie 2018 şi a încheierii din 2 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.