Nullity of cassation appeal for failure to frame arguments within statutory grounds for cassation in pension ordinance challenge

Şedinţa publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x la data de 12.03.2021 reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, susţinând că, prin adoptarea acestora a avut loc o încălcare a Constituţiei pe care Parlamentul nu a observat-o, în vreme ce Guvernul era incapabil să o observe, devreme ce era chiar el cel care a comis-o.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 64/2021 din 16.06.2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor şi, în consecinţă:

A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul, având ca obiect "anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021".

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Finanţelor.

A respins cererea formulată de reclamantă privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 64/2021 din 16.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. criticând soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că cererea formulată a avut ca obiect anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022 întrucât, prin aplicarea acestor acte normative, cuantumul pensiei sale este diminuat faţă de valoarea corectă (prevazută de Legea nr. 127/2019).

A arătat, prin cererea de chemare în judecată, faptul că:

- art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021 sunt neconstitutionale deoarece modifică o lege organică si, prin aceasta, afectează un drept prevazut de Constitutie, respectiv dreptul de proprietate. Sunt incalcate art. 115 si art. 53 din Constitutie.

- art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021 sunt nelegale si netemeinice deoarece încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, Legii nr. 16/2000, Legii nr. 52/2003, precum si Hotărârea Guvernului nr. 555/2001.

- Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 (a contenciosului administrativ) stabileste la articolul 9: Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului

(1) Persoana vatamata într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispozitii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

A mai susţinut că se consideră neîndreptăţită în ceea ce priveşte cuantumul pensiei începând cu luna septembrie 2020 (şi în prezent), deoarece acesta se raportează la valoarea de 1442 RON (prevăzută de art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON cât prevede Legea nr. 127/2019.

În plus, obiectul principal este anularea unor articole din cele două ordonanţe de urgenţă, iar acţiunea conţine excepţia de neconstituţionalitate.

Faţă de cele expuse, este evident faptul ca cererea sa se încadrează întru totul acestui articol.

Invocând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 recurenta - reclamantă susţine că solicitarea sa îndeplineşte, cumulativ, toate condiţiile din cele trei alineate. Excepţia a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Braşov, la cererea reclamantului (respectiv a uneia dintre părţi), se referă la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din două ordonanţe în vigoare si are legatură cu soluţionarea cauzei.

Curtea Constitutională a Romaniei, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg si Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg au statuat ca pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept si ar echivala cu o expropriere.

În final recurenta consideră că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut fără a exista o justificare obiectivă si rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar si o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul 12.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului ambii intimaţi, respectiv intimatul-pârât Guvernul României şi intimatul-intervenient Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice), au formulat apărări în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, în cadrul cărora au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare iar pe fond au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimaţii au arătat în esenţă că recurenta - reclamantă se rezumă la reiterarea parţială a cuprinsului acţiunii, fără a evidenţia nici un element de nelegalitate a sentinţei atacate, care să poată fi încadrat în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Toate "criticile" din cuprinsul cererii de recurs vizează în fapt dispoziţiile legale a căror anulare a solicitat-o recurenta - reclamantă în prezenta cauză, critici exhibate, de altfel şi în faţa instanţei de fond, fără a evidenţia vreo deficienţă a raţionamentului aplicat actului de judecată de către instanţa de fond.

Se mai susţine că nu este suficientă o simplă indicare de formă a unui text de lege, întrucât dezvoltarea motivelor presupune indicarea greşelilor anume imputate hotărârii instanţei de fond, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.

Solicită astfel a se constata nulitatea recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului ambii intimaţi au solicitat respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei, ca fiind legală şi temeinică, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Răspunsul la întâmpinări

Recurenta -reclamantă a combătut apărările intimaţilor în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea "excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare", arătând că a expus deficienţele raţionamentului instanţei de fond, sentinţa civilă recurată fiind nelegală întrucât nu respectă dispoziţiile art. 115 şi 53 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 şi art. 1 din Protocolul 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, precum şi Legea nr. 24/2000, Legea nr. 16, Legea nr. 52/2004 şi H.G. nr. 555/2001, iar prin refuzul instanţei de fond de a sesiza Curtea Constituţională i se îngrădeşte accesul la justiţie - inclusiv finalizarea acţiunii sale, întrucât la această dată se află pe rolul instanţei constituţionale nu mai puţin de 32 de dosare având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 135/2020, art. 42.

În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 17.09.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08.02.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la acel moment procesual judecata fiind amânată pentru data de 22.03.2022, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare, urmând a analiza în principal nulitatea recursului, invocată de ambii intimaţi, în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de cei doi intimaţi în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, susţinând că, prin adoptarea acestora a avut loc o încălcare a Constituţiei pe care Parlamentul nu a observat-o, în vreme ce Guvernul era incapabil să o observe, devreme ce era chiar el cel care a comis-o.

Ca urmare a respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către prima instanţă, reclamanta A. a declarat recurs şi, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului si admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurenta nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse şi constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de cei doi intimaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 64/2021 din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal vizând soluţia de respingere a cererii formulate de reclamantă privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 şi art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.