Asset control: Admissibility of private-signed loan and gift documents lacking certain date to prove justified income.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Ordonanţa nr. 5 dată în Camera de Consiliu din 06.05.2016 pronunţată în Dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara - Comisia de Cercetare a Averilor a admis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, referitor la suma de 11.971 euro.

2. Soluţia instanţei de fond "Respinge sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate având sediul în Bucureşti, Certificat de înregistrare fiscală: x/30.11.2007, în contradictoriu cu pârâţii A. şi soţia sa B., ambii domiciliaţi în jud. Timiş, cu privire la persoana cercetată A..

În temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 dispune închiderea dosarului.

Obligă pârâţii să plătească expertului desemnat în cauză C., suma de 1725 RON, cu titlu de diferenţă onorariu expert.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.".

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 116 din data de 2 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs experta C., criticându-le ca nelegale.

Prin recursul declarat, expertul C. a solicitat anularea încheierii din data de 18.10.2017 şi, pe cale de consecinţă, menţinerea cuantumului onorariului expertului astfel cum a fost calculat conform documentului justificativ depus la dosar în data de 20.09.2017 împreună cu Nota de calcul onorariu definitiv nr. 1/20.09.2017 şi, acceptarea onorariului definitiv în sumă de 4500 RON.

Recurenta a prezentat într-o modalitate amplă calculul celor 30 de ore de studiu evidenţiate în Nota de calcul a onorariului definitiv.

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, confiscarea sumelor dobândite nejustificat.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 şi art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Faţă de probele administrate în dosar se impune confiscarea sumei de 142.706,77 RON, ceea ce reprezintă echivalentul de 34.620,24 euro diferenţă de avere deţinută împreună cu familia de A., comparativ cu veniturile realizate identificată ca fiind nejustificată prin raportul de evaluare x/15.12.2015.

Astfel, sumele pe care pârâtul le-a primit de la D. şi E. în sumă de 15. 000 euro, respectiv 10.000 euro, nu pot fi luate în considerare întrucât au făcut obiectul unor contracte de împrumut încheiate sub semnătură privată pe care nu este identificată data certă sau încheierea de autentificare în sensul definit de C. civ.

Nici în privinţa actului recognitiv încheiat între F. şi A. şi B. suma de 20.000 euro donată nu poate fi luată în considerare, nefiind administrate probe pertinente care să justifice proveninţa banilor.

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea sesizării ANI şi confiscarea sumei dobândite nejustificat în valoare de 142.706,77 RON.

Sumele pe care pârâtul le-a primit de la D. şi E. în sumă de 15. 000 euro, respectiv 10.000 euro, nu pot fi luate în considerare întrucât au făcut obiectul unor contracte de împrumut încheiate sub semnătură privată pe care nu este identificată data certă sau încheierea de autentificare în sensul definit de C. civ., art. 1182 şi art. 1179. Niciuna dintre aceste formalităţi nu a fost îndeplinită.

Nici în privinţa actului recognitiv încheiat între F. şi A. şi B. suma de 20.000 euro donată nu poate fi luată în considerare, nefiind administrate probe pertinente care să justifice proveninţa banilor. Astfel, deşi potrivit intimatului trasnferul sumei ar fi avut loc la data de 26.04.2009, totuşi a fost încheiat la data de 05.12.2013, fiind încheiat ulterior, există prezumţia că a fost întocmit pro- cauza.

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea sesizării ANI şi confiscarea sumei dobândite nejustificat în valoare de 142.706,77 RON. În motivarea recursului a reiterat, în esenţă, aceleaşi criticile ca şi reclamanta.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.09.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat admiterea apelului declarat de expertul C., precum şi admiterea recursurilor declarate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15.10.2018, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia tardivităţii apelului formulat, solicitând respingerea apelului.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând, cu prioritate şi în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a expertului C. în formularea apelului, cale de atac recalificată de Înalta Curte ca fiind recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că o astfel de excepţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Prin urmare, în analiza admisibilităţii unei căi de atac, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.

Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces, sens în care şi procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, doar acestea fiind îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Situaţiile de excepţie sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este obligatorie şi produce efecte şi pentru succesorii părţilor, sens în care, inclusiv în aplicarea art. 38 şi art. 39 din acelaşi act normativ, rezultă că exerciţiul căii de atac este deschis şi avânzilor-cauză. De asemenea, art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede, că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac poate aparţine şi altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, însă, din analiza actele şi lucrările dosarului rezultă că prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea privind reducerea onorariului de expert, apreciind că numărul de 30 de ore pentru studiu, stabilit de d-na expert C. este nejustificat, având în vedere volumul documentelor de studiat şi actele normative incidente în speţă.

A stabilit onorariul ca fiind în cuantum de 2830 RON, din care reclamanta a achitat deja 1000 RON, punându-i - se în vedere să achite diferenţa.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel, cale de atac recalificată de Înalta Curte ca fiind recurs, expertul C., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând anularea acesteia şi, pe cale de consecinţă, menţinerea cuantumului onorariului expertului, astfel cum a fost calculat în Decontul justificativ, în cuantum de 4500,00 RON, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 703/21.02.2018 în sensul respingerii recursul, ca inadmisibil.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că expertul C. are calitatea de terţ faţă de cauza pendinte şi nu se regăsesc în niciuna dintre situaţiile de excepţie care să îi confere, dintr-o astfel de postură, dreptul de a exercita calea de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge recursul promovat de expertul C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Totodată, având în vedere similitudinea criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe fondul cererii, şi circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, urmând a răspunde prin argumente comune.

În fapt, prin Ordonanţa nr. 5 dată în Camera de Consiliu din 06.05.2016 pronunţată în Dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara - Comisia de Cercetare a Averilor a admis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, referitor la suma de 11.971 euro.

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond verificând legalitatea ordonanţei emise de Comisia de cercetare a averilor a reţinut că aceasta este nelegală întrucât la nivelul anului 2009 nu a rezultat diferenţa semnificativă între averea dobândită şi veniturile realizate de către persoana cercetata A. împreună cu şoţia acestuia, provenienţa sumelor de bani primite de aceştia cu titlu de donaţie, respectiv împrumut, fiind justificată, context în care se impune respingerea sesizării formulate de către ANI. Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, a dispus închiderea dosarului.

Este de menţionat că, în raport cu obiectul sesizării Comisiei, rezumat la anul 2009, aceasta a reţinut că veniturile familiei în perioada 2003 - 2008 s-au ridicat la suma de 307.414 RON, în timp ce cheltuielile aferente perioadei se ridică la suma de 220.191,89 RON, fiind astfel constatat un excedent la capitolul "venituri", în cuantum de 87.223 RON, cu care familia a intrat în anul 2009.

Aceasta sumă a fost luată în considerare în anul 2009, fiind adăugată veniturilor de 54.234 RON, astfel că la nivelul anului 2009 familia în discuţie avea la dispoziţie suma de 141.456,11 RON.

Cheltuielile aferente anului 2009 au fost de 192.093,77 RON, context în care s-a reţinut de către Comisie o diferenţă nejustificată în sumă de 50.637,66 RON, echivalentul sumei de 11.971 euro, la cursul BNR mediu al anului 2009, de 4.2376 RON/euro.

Comisia a reţinut că în ceea ce priveşte această diferenţă nu s-au probat alte surse de venit licite, persoana cercetată nesolicitând/neproducând probe din care să rezulte, de exemplu, realitatea actelor juridice pretins încheiate cu tatăl soţiei sale pentru un împrumut de 20.000 euro, respectiv cu D., acte înlăturate de către Inspecţia de Integritate, pe motiv că au caracter recognitiv, fiind încheiate în data de 05.12.2013 (şi cu nerespectarea dispoziţiilor C. civ., privind data certă sau încheierea de autentificare), respectiv, după comunicarea către persoana evaluată/cercetată a adresei nr. x/04.11.2013.

În aceste condiţii, Comisia a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 104 lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, Comisia reţinând caracterul nejustificat al sumei de 50.637,66 RON, echivalentul a 11.971 euro la cursul mediu aferent anului 2009, de 4,2376 RON/euro.

Verificând susţinerile recurenţilor cu privire la suma veniturilor realizate de persoana cercetată A. şi soţia acestuia B. şi suma cheltuielilor efectuate de către aceştia la nivelul anului 2009, instanţa de control judiciar constată în baza probatoriului administrat că:

1. Raportul de expertiză tehnică şi Răspunsul la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză, întocmit de către expertul C. a avut ca obiective:

- Să se stabilească/calculeze venitul realizat de cei doi paraţi în anul 2003 - 2009, ţinând cont şi de toate contractele de împrumut pe care aceştia le-au accesat, atât de la instituţiile financiare, cât şi de la persoane fizice;

- Să se stabilească/calculeze venitul realizat de cei doi pârâţi în anul 2010, ţinând cont şi de toate contractele de împrumut pe care aceştia le-au accesat, atât de la instituţiile financiare, cât şi de la persoane fizice;

- Să se stabilească cuantumul cheltuielilor realizate de paraţi în intervalul 2003 -2009;

- Să se stabilească cuantumul cheltuielilor realizate de paraţi în anul 2010;

- Să se stabilească daca cei doi paraţi au realizat venituri mai mari decât cheltuielile în perioada 2003 - 2009;

- Să se stabilească dacă cei doi paraţi au realizat venituri mai mari decât cheltuielile în anul 2010;

- Să se stabilească care a fost diferenţa între venituri şi cheltuieli, atât în perioada 2003 - 2009, cât şi pe parcursul anului 2010.

În raportul de expertiză au fost efectuate calcule raportat la datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică referitoare la coşul zilnic, avându-se în vedere cheltuielile medii ale unei familii pe perioada respectivă.

Expertiza a luat în considerare, la acest capitol, informaţiile comunicate de Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Regională de Statistică Timiş, Serviciul Sinteză, privind cheltuielile medii lunare pe o gospodărie pentru plata serviciilor pe categorie socială şi mediu urban, cheltuieli pentru cumpărarea produselor agroalimentare pe categorie socială şi mediu urban, cheltuieli medii lunare pe o gospodărie pentru cumpărarea de mărfuri nealimentare pe categorie socială şi mediu urban.

Concluziile expertului C. în ceea ce priveşte valoarea diferenţei în plus sau în minus înregistrată la sfârşitul fiecărui an din perioada controlată, în comparaţie cu totalul sumelor existente în conturile familiei G. la începutul fiecărui an, au fost în sensul că toate cheltuielile "susţinute de pârâţi anual sunt acoperite de veniturile realizate de aceştia în an, sau din rezervele cumulate. În anul 2009 cheltuielile realizate în an sunt mai mari cu 51.594,08 RON decât veniturile realizate în an, dar cumulat pe anii 2003 - 2009 cheltuielile sunt mai mari decât veniturile realizate - din care suma de 104.485,00 RON pe bază de contracte de împrumut încheiate în formă privată şi care nu au dată certă, nu sunt încheiate în formă autentică, nu sunt semnate de martori, nu sunt menţionate în declaraţiile de avere aferente.".

Înalta Curte raportat la criticile recurenţilor care au vizat în esenţă:

1. aspectul potrivit căruia sumele pe care pârâtul le-a primit de la D. şi E. în sumă de 15. 000 euro, respectiv 10.000 euro, nu pot fi luate în considerare întrucât au făcut obiectul unor contracte de împrumut încheiate sub semnătură privată pe care nu este identificată data certă sau încheierea de autentificare în sensul definit de C. civ. sumele menţionate în contractele de mai sus nu au fost identificate ca intrări în conturile bancare ale titularilor şi de asemenea, nu au fost menţionate în declaraţiile de avere;

2. aspectul potrivit căruia nici în privinţa actului recognitiv încheiat între F. şi A. şi B. suma de 20.000 euro donată nu poate fi luată în considerare, întrucât deşi potrivit intimatului transferul sumei ar fi avut loc la data de 26.04.2009, totuşi actul a fost încheiat la data de 05.12.2013, fiind încheiat ulterior, existând prezumţia că a fost întocmit pro- cauza, mai reţine că:

Prin adresa nr. x/23.12.2013 pârâtul a adus o serie de lămuriri cu privire la modul de dobândire a bunurilor imobile, a autoturismului marca x, precum şi cu privire la sumele de achiziţie a terenurilor.

Astfel, a precizat următoarele "In ceea ce priveşte achiziţionarea imobilelor: - imobilul înscris în C.F. nr. x Giroc (prin conversie din C.F. nr. x) A1, nr. top. x sub B1.1-2 constând în teren intravilan în suprafaţă de 51 mp şi-imobilul înscris în C.F. nr. x Giroc (prin conversie din C.F. nr. x) A1 nr. top. x sub Bl. 1.-2 constând în teren intravilan (categoria de folosinţă curţi-construcţii) în suprafaţă de 211 mp, precum şi construcţia casă P+M şi împrejmuire, neevidenţiată în Cartea Funciară, în curs de edificare pe acest teren (conform raportului de expertiză tehnică de evaluare anexat, întocmit de ing. H.) s-a convenit preţul total de 62.000 euro (şaizecişidouămii euro), preţ care a fost achitat astfel 20.000 euro (douăzecimii euro) la momentul încheierii contractului la data de 29.04.2009. Această sumă a fost plătită conform Actului Regognitiv autentificat sub nr. x din 05.12.2013 la Biroul Notarului Public I. (anexat). în ceea ce priveşte suma de 42.000 euro (patruzecişidouămii euro), restul preţului convenit, arăt că aceasta a fost achitată în urma vânzării imobilului situat în Timişoara, str. x bl. 1/F, judeţul Timiş la preţul de 53.000 euro (cincizecişitreimii euro) potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 11.03.2010 la Biroul Notarilor Publici "J." Timişoara (anexat).

Cu privire la sumele de achiziţie a terenurilor în suprafaţă de 72 mp cu suma de 4.500 euro (patrumiicincisute), respectiv 299 mp cu suma de 18.000 euro (optsprezecemii) ambele situate în comuna Giroc prin act de dezlipire şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.05.2009, precum şi prin act de dezlipire şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14.07.2009, arăt că pentru cele două sume mai sus menţionate am contractat două împrumuturi încheiate prin înscrisuri sub semnătură privată, la data de 03.05.2009 cu suma de 15.000 euro (cincisprezece), respectiv 05.05.2009 cu suma de 10.000 euro (zecemii)".

Anexat punctului de vedere exprimat, reclamantul a depus şi înscrisurile constând în:

- act recognitiv încheiat între F. (tatăl lui B.) şi A. şi B. la data de 05.12.2013, autentificat sub nr. x în cuprinsul căreia sus numiţii au făcut următoarele menţiuni:

"()Subsemnaţii B. şi soţul A. declarăm, pe propria noastră răspundere, că suntem de acord că tatăl, respectiv socrul nostru F., ne-a pus la dispoziţie, în mod gratuit, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) euro, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de 89.430 (optzeci şi nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de noi în scopul achitării avansului de preţ pentru achiziţionarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relaţiile existente între noi.(...)";

- contract sub semnătură privată încheiat la data de 03.05.2009, între D. şi persoana evaluată, prin care primul îi dă cu titlul de împrumut suma de 15.000 euro, cu un termen de restituire de 5 ani;

- contract de împrumut sub semnătură privată încheiat la data de 05.05.2009, între E. şi A. şi B. prin care primul îi dă cu titlul de împrumut suma de 10.000 euro, cu un termen de restituire de 6 ani.

Cu privire la aspectele învederate în recurs, Înalta Curte, în acord cu reţinerile instanţei de fond, arată la stabilirea diferenţei semnificative de avere stabilită la nivelul anului 2009, atât ANI, cât şi Comisia de Cercetare a Averilor nu au luat în considerare calculul cheltuielilor curente cu întreţinerea, utilităţile, taxele şi impozitele datorate pentru bunurile mobile şi imobile deţinute, bunurile de consum şi serviciile achiziţionate, vacanţe etc., nefiind prezentate documente din care să rezulte o valoare medie lunară/anuală a acestor cheltuieli. Aceste cheltuieli nu pot fi ignorate, dar nu pot fi probate cu documente.

Totodată, nici actul recognitiv încheiat în data de 05.12.2013, prin care F., tatăl soţiei persoanei evaluate, pune cu titlu gratuit, la dispoziţia lui A. şi B. suma de 20.000 euro, nu a fost avut în vedere la calculul diferenţei de avere, Comisia de Cercetare a Averilor apreciind că acesta a fost încheiat după comunicarea către persoana evaluată a adresei nr. x/04.11.2013.

În ceea ce priveşte suma de 20000 EURO, Înalta Curte reţine potrivit documentelor existente în dosarul de fond şi probatorilor administrat în cauză, următoarele:

- persoana cercetată A. a susţinut că suma de bani în valoare de 20000 euro ar fi primit-o cu titlu gratuit de la tatăl soţiei sale;

- persoana cercetată A. nu a depus vreun contract perfectat în fata notarului la momentul primirii sumei menţionate, ci doar actul recognitiv perfectat în fata notarului, fiind autentificat sub nr. x/05.12.2013 de BNP "I.".

In cuprinsul acestui înscris autentificat se face precizarea ca tatăl soţiei persoanei cercetate, şi anume domnul F. a pus cu titlu gratuit, la dispoziţia fiicei sale B. şi soţului acesteia A., ca bun comun, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) EURO, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de a 89.430 (optzeci şi nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de aceştia în scopul achitării avansului de preţ pentru achiziţionarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relaţiile existente între aceştia.

G. au declarat în fata notarului public, pe propria noastră răspundere, că sunt de acord că tatăl, respectiv socrul lor le-a pus la dispoziţie, în mod gratuit, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) EURO, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de a 89.430 (optzeci şi nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de aceştia în scopul achitării avansului de preţ pentru achiziţionarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relaţiile existente între aceştia.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond a rezultat că, într-adevăr, cu ocazia emiterii sumei de bani de către domnul F. nu a fost perfectat niciun înscris în acest sens, ci doar la data de 05.12.2013 a fost întocmit actul recognitiv în discuţie.

Astfel, se constată că părinţii soţiei persoanei cercetate au înţeles să-şi ajute fiica cu suma de 20000 euro pentru ca familia G. să achite avansul pentru o casa pe care au cumpărat-o.

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu evidenţă că părinţii (F. şi K.) soţiei persoanei cercetate deţineau, la momentul în care au donat suma de 20000 Euro către fiica lor şi soţul acesteia, atât venituri de natura salarială, cât şi venituri rezultate din vânzarea unui imobil-apartament(dosar fond), precum şi resurse financiare rezultate din comerţul desfăşurat în Serbia şi Ungaria cu diferite produse (dosar fond).

Astfel fiind, împărtăşind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte reţine ca la momentul la care domnul F., tatăl soţiei persoanei cercetate, a acordat G. suma de 20000 euro, acesta dispunea de resurse financiare. In acest sens au fost depuse la dosarul cauzei o serie de înscrisuri din care rezulta veniturile de natura salarială ale L., precum şi veniturile rezultate din vânzarea apartamentului proprietatea acestora.

Deopotrivă, Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe potrivit căreia este admisibilă susţinerea persoanei cercetate referitoare la existenţa unei imposibilităţi morale de preconstituire a înscrisului constatator al sumei de 20.000 euro, primite cu titlu gratuit de la socrul său.

Existenţa imposibilităţii morale de preconstituire a înscrisului constatator al actului juridic se constată de instanţă pe baza elementelor de ordin factual pe care părţile le exhibă, elemente în strânsă legătură, temporală şi de cauzalitate, cu actul juridic invocat, conform art. 1198 pct. 2 din vechiul C. civ.

În cauză, elementele de ordin factual, astfel cum au fost decelate şi analizate, conduc la concluzia că între părţi (G. şi L.) legătura de rudenie este suficientă în a conduce la existenţa unui impediment de ordin moral pentru preconstituirea înscrisului doveditor al împrumutului.

Referitor la criticile vizând cele două contracte de împrumut, contractul de împrumut încheiat în data de 03.05.2009 cu D., prin care A. se împrumută pentru o perioada de cinci ani cu suma de 15.000 euro, încheiat sub semnătură privată, nepurtând dată certă sau încheiere de autentificare, în sensul definit de C. civ., precum şi contractul de împrumut încheiat în data de 05.05.2009, cu o persoană fizică, prin care A. se împrumută pentru o perioadă de şase ani cu suma de 10.000 euro, încheiat sub semnătură privată, nepurtând dată certă sau încheiere de autentificare, în sensul definit de C. civ., Înalta Curte reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1576 C. civ., în vigoare la data încheierii înscrisurilor, contractual de împrumut este un contract real şi unilateral, prin intermediul căruia "una dintre părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate."

Contractul de împrumut este unul consensual, ce poate fi încheiat prin simplul acord al părţilor, întocmirea unui înscris fiind necesară doar în vederea probării acestuia.

Or, rezultă cu puterea evidenţei, că legea nu impune caracterul autentic al contractului de împrumut pentru validitatea acestuia.

În considerarea dispoziţiilor art. 1180 C. civ., înscrisurile prezentate de persoana cercetată în dovedirea împrumuturilor contractate au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit art. 1176 C. civ., "actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor."

Înscrisul sub semnătură privată îşi trage puterea doveditoare din semnătura părţii sau a părţilor.

Dacă înscrisul este recunoscut de cel căruia îi este opus sau dacă înscrisul este socotit de lege ca recunoscut, ipoteză în care avem în vedere şi constatarea valabilităţii înscrisului prin procedura judiciară a verificării de scripte, precum şi cazul în care înscrisul este socotit de lege ca recunoscut, datorită atitudinii, el va face dovada între părţi până la proba contrară, inclusiv în ceea ce priveşte menţiunile din înscris care sunt în legătură directă cu raportul juridic al părţilor. Menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.

În ceea ce priveşte data întocmirii unui înscris sub semnătură privată este un fapt material şi, în afară de cazurile expres prevăzute de lege, nu constituie o formalitate pentru valabilitatea înscrisului.

În mod excepţional, data înscrisului sub semnătură privată constituie o formalitate necesară pentru validitatea înscrisului.

Bunăoară, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului (art. 859 C. civ.), cambia şi biletul la ordin trebuie să cuprindă data emiterii (art. 1 pct. 7 şi art. 104 pct. 6 din Legea nr. 58/1934).

Data din înscrisul sub semnătură privată corespunde, de regulă, datei reale la care părţile au întocmit înscrisul, dar poate fi şi anterioară sau posterioare acestui moment, părţile urmărind prin aceasta un anumit scop. Pentru a ocroti terţele persoane care ar putea fi prejudiciate, mai ales prin antedatarea înscrisului, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit dată.

Aşadar, cât priveşte puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată, trebuie să distingem după cum aceasta se invocă între părţi sau de către terţe persoane:

a) în raporturile dintre părţi, data înscrisului sub semnătură privată are aceeaşi putere doveditoare ca şi celelalte menţiuni (adică este supusă condiţiei recunoaşterii, verificării de scripte), până la proba contrară, care se va putea face în aceleaşi condiţii ca dovada împotriva celorlalte menţiuni, adică tot printr-un înscris sau, chiar prin martori şi prezumţii;

b) faţă de terţi, data înscrisului sub semnătură privată, prin ea însăşi, nu face dovadă; terţilor le este opozabilă numai data certă; în schimb, celelalte menţiuni din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată au şi faţă de terţi putere doveditoare până la proba contrară, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor, dovadă care poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Data certă a înscrisului sub semnătură privată prezintă o importanţă deosebită pentru terţi, deoarece numai de la această dată se pot produce în sfera drepturilor lor modificări corelative ca urmare a convenţiei încheiate de părţi.

Potrivit art. 1182, data unui înscris sub semnătură privată devine certă prin una dintre următoarele modalităţi26, respectiv:

a) din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituţie publica (daca a fost înregistrat sau s-a făcut o menţiune despre data prezentării);

b) din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat (notarul public poate da data certa înscrisurilor care i se prezintă în acest scop);

c) din ziua morţii părţii care a semnat sau uneia dintre părţile care au semnat;

d) din ziua trecerii actului, chiar şi prescurtat, în acte întocmite de funcţionarii publici, precum procesele-verbale de punere de sigilii, de inventariere etc.

Însă, cum în mod corect a evidenţiat instanţa de fond, se impune a se face distincţie între proba datei unui înscris sub semnătură privată faţă de terţi şi forţa probantă a cuprinsului înscrisului sub semnătură privată faţă de aceştia.

Or, din perspectiva criticilor recurenţilor vizând lipsa datei certe sau a încheierii de autentificare în privinţa celor două contracte de împrumut, Înalta Curte reţine că celelalte menţiuni din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată au şi faţă de terţi putere doveditoare până la proba contrară, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor.

Altfel spus, câtă vreme nu sunt afectate drepturile şi obligaţiile terţilor, aceştia nu pot ignora existenţa şi conţinutul înscrisului sub semnătură privată.

În acest sens sunt corecte aserţiunile instanţei de fond în sensul că se impune o distincţie între relativitatea efectelor contractului şi opozabilitatea lui faţă de terţi.

Astfel, principiul relativităţii efectelor actului juridic civil consacrat în cuprinsul art. 973 C. civ. dispune "Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante.".

Aşadar, un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor din acel act juridic trebuie respectate şi de către terţi.

Or, în sensul celor anterior antamate, raportat şi la realitatea socială şi juridică prezentă, nu s-ar putea aprecia că un contract este lipsit de valoare în raport cu terţele persoane. Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.

Terţii au obligaţia generală de a respecta situaţia juridică născută din contract, chiar dacă pentru ei, această realitate se prezintă ca un fapt juridic.

Dincolo de aspectele de ordin teoretic, prezentate într-o argumentaţie amplă şi clară de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în privinţa împrumuturilor contractate de la G., susţinerile părţilor sunt concordante şi justifică contractarea împrumuturilor.

Înscrisurile invocate şi depuse la dosarul cauzei au caracter coerent, explicit şi sunt în legătură cu obiectul probaţiunii, respectiv dovedirea unui împrumut sau scopul remiterii unei sume de bani, provin de la persoana care pretinde că a împrumutat sau care a remis suma de bani.

Toate aceste înscrisuri, precum şi declaraţiile martorilor au fost diligent observate şi corect interpretate de judecătorul fondului.

De altfel, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, singura susţinere a reclamantei Agenţia Naţională de Integritate, reiterată de recurenţi în recurs, cu privire la inopozabilitatea contractelor de împrumut este lipsa datei certe a acestora, nefiind aduse critici cu privire la realitatea operaţiunii de acordare, respectiv de primire a sumelor de bani de către persoana cercetata, conform contractelor de împrumut depuse la dosar. Astfel, nu se invocă inexistenta contractelor de împrumut dintre părţi, a cuantumului sumelor împrumutate sau a datei scadenţei.

Absenţa unei date certe a acestor contracte nu afectează validitatea lor, în sensul celor arătate pe larg în precedent. Din momentul depunerii înscrisurilor de către persoana cercetată la dosarul Agenţiei Naţionale de Integritate, respectiv în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor, acestea au dobândit dată certă, iar absenţa certificărilor anterioare nu este sancţionată de lege cu nulitatea raporturilor juridice constatate prin aceste înscrisuri.

De asemenea, susţinerea ANI în sensul că nu se pot lua în considerare împrumuturile menţionate întrucât nu au fost declarate în declaraţiile de avere nu poate fi luata în considerare. Absenţa menţionării acestor sume în declaraţiile de avere nu poate împiedica efectuarea controlului şi nu are relevanţă decât eventual sub aspect penal sau administrativ (sub aspectul sancţionării omisiunii de declarare sau de păstrare a acestor documente).

În concluzie în raport de motivele invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

6. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate nu apar incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursurile declarate de recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, toate împotriva sentinţei civile nr. 116 din data de 2 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2021.