Salary arrears upheld: corrective orders confirm illegality; potestative budget condition void; inflation plus statutory interest cumulated.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce îl priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantului în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariate ale acestuia, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei, obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5107 din data de 6 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor salariale dintre veniturile încasate efectiv şi venitul calculat conform Ordinului M.J. nr. 3396/C/30.08.2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective. Totodată, instanţa de fond a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând instanţei de control judiciar admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Susţine recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de actualizare a diferenţelor de drepturi cu rata inflaţiei şi cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv că au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1), art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoaşterea de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei.

Mai arată că raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 în cauză nu poate fi reţinută întrunirea condiţiilor răspunderii autorităţii administrative pentru repararea pagubei.

Astfel, susţine recurenta că OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 anterior primului termen de judecată iar suma sporurilor de care beneficiază intimatul-reclamant a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază în vederea respectării dispoziţiilor art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, conform dreptului de apreciere de care beneficiază ordonatorii de credite.

Subliniază recurenta că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, întrucât, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar şi obligarea la plata dobânzii legale este greşit acordată având în vedere că aceasta reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

Totodată, recurenta susţine că decizia ICCJ nr. 2/2014 nu este aplicabilă speţei pendinte.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citaţi, intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 şi OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv prematuritatea acestui capăt de cerere prin raportare la termenele de plată scadente, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a unora dintre diferenţele salariale nu sunt suficiente pentru a forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii drepturi salariale stabilite.

Referitor la aspectele prin care recurenta face referire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-pârâte.

În ce priveşte motivul de recurs invocat, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligaţia Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune de a achita intimatei dobânda şi actualizarea cu indicele de inflaţie.

Recurenta-pârâtă a formulat critici şi cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 susţinând că pentru a se putea pronunţa instanţa asupra acestor drepturi salariale era necesar să existe un "refuz justificat" al pârâţilor în acest sens, condiţie neîndeplinită în cauză, precum şi a dispoziţiilor art. 1531 şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, critici pe care Înalta Curte le va analiza în mod unitar şi le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018, s-a dispus recalcularea drepturilor personalului de probaţiune pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pârâţii au îndeplinit de bunăvoie obligaţiile de majorare a valorii de referinţă sectorială.

Tot astfel, are în vedere că inclusiv Ordinul nr. 603 C/08.02.2018, prin care au fost calculate drepturile începând cu 01.01.2018, a fost modificat benevol de pârâţi, prin Ordinul nr. 3396/C/29.08.2018, prin care s-a dispus recalcularea prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială şi s-a dispus şi în privinţa sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În acord deplin cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că o astfel de succesiune de acte administrative evidenţiază un demers al autorităţii emitente de corectare a propriilor acte administrative de salarizare, emise anterior. Or, o atare conduită nu ar fi fost necesară în măsura în care actele de salarizare, precum cele atacate în litigiul pendinte, nu ar fi fost iniţial nelegal emise. Pe cale de consecinţă, fapta prejudiciabilă, ce constă în emiterii unor acte administrative de salarizare nelegale prin care s-au stabilit drepturi salariale inferioare celor cuvenite potrivit legii, rezultă din chiar conduita emitentului actelor. Totodată, prin omisiunea de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite şi la contravaloarea legală a sporurilor, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, care a fost privat de sumele cuvenite, din astfel de aspecte rezultând şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. De asemenea, nu trebuie uitat că emitentul actului este un subiect de drept calificat (autoritate publică), iar art. 18 din Lege anr. 554/2004 reglementează o răspundere obiectivă a acesteia, vinovăţia fiind prezumată, fără să mai fie necesară dovedirea sa distinct de condiţia faptei ilicite, reprezentată de constatarea nelegalităţii actului administrativ. Pe cale de consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâtei.

Nu în ultimul rând, observă Înalta Curte că emitentul ordinului nu şi-a asumat niciun termen de plată a drepturilor restante, astfel că inserarea menţiunii potrivit cărora plata se va realiza "după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune" nu prezintă niciun efect juridic, fiind vorba despre o condiţie pur potestativă în favoarea debitorului obligaţiei de plată.

În consecinţă, în cauză nu se poate reproşa primei instanţe încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 şi nici a celor ale art. 1357 alin. (1) C. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele inflaţiei a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele inflaţiei şi dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Contrar celor afirmate de recurentă, Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x este relevantă în acest sens, întrucât prin aceasta s-a reţinut că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele inflaţiei), fiind irelevante, în raport de raţionamentul juridic principal al considerentelor Deciziei nr. 2/2014 precitate, atât faptul că drepturile salariale menţionate în cuprinsul acesteia erau datorate în considerarea unui titlu executoriu, cât şi susţinerile recurentei privind dreptul său de apreciere asupra cuantumului sporurilor.

Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de fond nici aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) C. civ., sentinţa pronunţată fiind temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 5107 din data de 6 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.