Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 147/2022 AI generated

Land-registration challenge inadmissible where special cadastre procedure already exhausted; appeal and cross-appeal rejected.

Case Number Decizia nr. 147/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both the principal appeal and the incidental cross-appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal of Galați’s judgment that rejected the claimant’s administrative action as inadmissible; the dismissal of the action stands, and the decision is final. The claimant had sued the National Agency for Cadastre and Land Registration and its local office, seeking review and nullification of the processing, registration, and approval of a land-registration application (No. x/24.04.2014) and the resulting property registration in the land book, including a garage, plus an order compelling the Agency to form an administrative investigation commission. The court held that the challenged acts—the land-book entry and all preceding registration operations—fall exclusively within the special procedure of Law No. 7/1996 on cadastre and real estate publicity, under which the claimant had already filed a complaint that was definitively rejected, and cannot be attacked again via general administrative litigation under Law No. 554/2004, per Article 5(2) of that law; it accordingly rejected the incidental appeal’s challenge to the defendant’s standing and the res judicata exception, finding no identity of object and legal basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (5) C. proc. civ, art. 14 alin. (6) C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ, art. 432 din C. proc. civ, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996; Land-registration challenge inadmissible where special cadastre procedure already exhausted; appeal and cross-appeal rejected: The claimant had sued the National Agency for Cadastre and Land Registration and its local office, seeking review and nullification of the processing, registration, and approval of a land-registration application (No. x/24.04.2014) and the resulting property registration in the land book, including a garage, plus an order compelling the Agency to form an administrative investigation commission. The court held that the challenged acts—the land-book entry and all preceding registration operations—fall exclusively within the special procedure of Law No. 7/1996 on cadastre and real estate publicity, under which the claimant had already filed a complaint that was definitively rejected, and cannot be attacked again via general administrative litigation under Law No. 554/2004, per Article 5(2) of that law; it accordingly rejected the incidental appeal’s challenge to the defendant’s standing and the res judicata exception, finding no identity of object and legal basis.

Keywords

AI generated
land law standing to appeal challenge of administrative decisions registration procedure res judicata administrative investigation

Cited Legislation

AI generated
art. 14 alin. (5) C. proc. civ
O astfel de situaţie şi posibilitate, nu a fost pusă în discuţia prealabilă a părţilor, fapt ce arată, nesocotirea gravă, a principiului contradictorialităţii, la care se referă, art. 14 alin. (5) C. proc. civ., ca obligaţie, iar art.
art. 14 alin. (6) C. proc. civ
O astfel de situaţie şi posibilitate, nu a fost pusă în discuţia prealabilă a părţilor, fapt ce arată, nesocotirea gravă, a principiului contradictorialităţii, la care se referă, art. 14 alin.
art. 22 alin. (4) C. proc. civ
cât şi ale art. 22 alin.
art. 431 alin. (2) din C. proc. civ
Referitor la puterea de lucru judecat, se arată că în faţa instanţei de fond a susţinut că potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
art. 432 din C. proc. civ
Deşi a invocat dispoziţiile acestui articol, instanţa de fond a analizat această excepţie prin prisma dispoziţiilor art. 432 din C.
art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a uzitat de procedura prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară nr.
art. 22 din Legea nr. 7/1996
Potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996: (1) Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, (...).
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Actele nesupuse controlului şi limitele controlului (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the main and incidental appeals as unfounded.

Art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Used to confirm the dismissal of the appeals in the administrative litigation context.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamatul A., a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi:

- să se verifice şi să se constate că pârâta O.C.P.I. Galaţi a procedat la primirea, înregistrarea în evidenţe şi chiar la aprobarea soluţionării cererii de înscriere nr. x/24.04.2014, în condiţiile în care, respectiva cerere, nici nu era nici măcar semnată, precum şi în lipsa actului doveditor de proprietate, al titularului cererii respective, cu nesocotirea chiar şi a prevederilor încheierii nr. 46498/12.07.2013, de notare a litigiului anterior şi existent, la data de 24.04.2014, ca şi de interdicţie logică, asupra primirii şi înregistrării, unei astfel de cereri;

- să se constate că, prin încheierea nr. 31786/24.04.2014, s-a aprobat şi intabulat dreptul de proprietate, în cartea funciară, înregistrată sub nr. x, a localităţii Galaţi, pentru imobilul situat în Galaţi, judeţul Galaţi, nu numai în lipsa actelor şi dovezilor legale şi necesare, pentru a se realiza această operaţiune; dar la intabulare, s-a inclus până şi garajul proprietatea acestuia;

- să se pronunţe instanţa şi asupra legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative succesive, săvârşite de către O.C.P.I. Galaţi, constând în acceptarea primirii, înregistrării în evidenţe, ca şi a aprobării soluţionării, a cererii înregistrată sub nr. x/24.04.2014, cu nesocotirea cerinţelor şi condiţiilor legal impuse, pentru astfel de activităţi şi operaţiuni;

- să se pronunţe instanţa şi asupra refuzului explicit, atât al pârâtei A.N.C.P.I. Bucureşti, cât şi al pârâtei O.C.P.I Galaţi, de a soluţiona cererile formulate, respectiv, nr. 18751/26.07.2018 şi nr. 07/06.07.2018, în sensul luări de măsuri adecvate, pentru determinării restabilirii legalităţii, în speţă şi situaţia dată;

- să fie obligată pârâta A.N.C.P.I. Bucureşti, la reemiterea Ordinului de constituire şi numire, a unei comisii, pentru realizarea unei anchete administrative asupra situaţiei reclamate, cu comunicarea actului de control, comisie care să se pronunţe şi asupra modalităţii de restabilire a legalităţii, în sensul constatării nulităţii operaţiei de primire şi înregistrare în evidenţe, ca şi de aprobare a soluţionării, cererii de întabulare, înregistrată cu nr. x/24.04.2014, în evidenţele O.C.P.I. Galaţi, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 158/2019 din 29 octombrie 2019, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a formulat recurs principal, iar pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară recurs incident.

3.1. Recursul formulat de reclamantul A. este întemeiat pe cazurile de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a considerat că toate operaţiunile premergătoare finalităţii de înscriere în cartea funciară, au ca temei, cadrul Legii nr. 7/1996 şi nu al Legii nr. 554/2004.

În opinia recurentului-reclamant, conform Legii nr. 7/1996, nu se poate contesta şi verifica, legalitatea primiri, admiterii şi folosirii, unor înscrisuri, care să permită înregistrarea ulterioară a unei cereri de natura celor prevăzute ca finalitate, de această lege.

Conform Capitol III din Regulamentul nr. 700/2014, se stabilesc, reguli şi rigori distincte, asupra primirii şi înregistrării actelor în vederea recepţiei actelor cadastrale (3.2), de la art. 42 şi următoarele, care arată că, această etapă, este distinctă şi nici nu poate fi controlată (sub aspectul legalităţii), prin plângere ulterioară, la notările în cartea funciară, având un traseu distinct şi o altă abordare juridică.

O astfel de situaţie şi posibilitate, nu a fost pusă în discuţia prealabilă a părţilor, fapt ce arată, nesocotirea gravă, a principiului contradictorialităţii, la care se referă, art. 14 alin. (5) C. proc. civ., ca obligaţie, iar art. 14 alin. (6) C. proc. civ., arată doar nulitatea unei astfel de soluţii pronunţată de către instanţă, care nu se bazează pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii şi mijloace de probă "care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii", încălcându-se şi principiul legalităţii, ca şi cel al exercitării rolului activ.

Recurentul-reclamant consideră că în mod nejustificat şi vădit eronat, instanţa de fond, ajunge a considera, declara şi motiva că, în cauză, capătul de cerere formulat, în sensul de obligare a A.N. C. pen..I Bucureşti de a emite, Ordinul de constituire a unei comisii, pentru realizarea unei anchete administrative, cu privire la situaţia reclamată şi care ridică numeroase şi justificate suspiciuni, privind nelegalităţi, ar fi "un capăt de cerere accesoriu faţă de precedentele", când respectivul capăt de cerere, este un capăt de cerere principal, cu caracter independent (indiferent de orice situaţie), pentru că nici nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere, fiind de remarcat şi aici situaţia că, recalificarea şi interpretarea asupra caracterului principal, ori accesoriu, nici nu a fost pus, în prealabil în discuţie contradictorie, conform obligaţiilor impuse, atât de art. 14 alin. (6) C. proc. civ. cât şi ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ., cu atât mai mult, cu cât, astfel de recalificare, s-a realizat tot în cadrul deliberării instanţei, nulitatea fiind evidentă atâta timp cât capătul de cerere, privind constituirea unei comisii, pentru realizarea unei anchete administrative, nici nu poate şi incidentă şi rezolvabilă. În cadrul prevederilor Legii nr. 7/1996, este vădit că temeiul şi cadrul Legii nr. 554/2004, este singurul acceptabil, astfel că acţiunea nu are cum să fie inadmisibilă pe acest capăt de cerere, care este un capăt de cerere principal şi nu accesoriu.

Astfel, în mod nejustificat, instanţa de fond, a reţinut că, "în cauza de faţă, obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă încheieri de carte funciară...", când cadrul procesual, se referea la acte şi măsuri numai de natură administrativă (refuz soluţionare cereri, emiterea de acte administrative de verificare şi control al legalităţii, cu comunicarea soluţiei, etc).

Tot eronat şi nejustificat, instanţa de fond, a reţinut, contrar capătului de cerere, clar formulat, că s-ar fi cerut efectuarea de cercetări disciplinare şi nu verificări privind legalităţile unor acte şi operaţiuni, prin emiterea actelor administrative, care să stabilească cadrul şi modalităţile de verificare, a respectării şi aplicării legii, de către subordonaţii din teritoriu, într-un caz concret. Se conturează chiar situaţia realizată, de interzicere astfel, a accesului la o instanţă, pentru a se verifica aspectele de natură administrativă reclamate, ca şi pentru a se stabili legalitatea acestora, dar privind, în comparaţie, conţinutul şi sensul celor cinci capete de cerere, distinct formulate, în raport cu un dispozitiv, care este incert şi nu oferă soluţii distincte şi explicite, ale fiecărui capăt de cerere, ne aflăm în situaţia certă, de nelegalitate, prin nerespectarea condiţiei şi a obligaţiei instanţei, de a se pronunţa, asupra a tot ce s-a cerut, dar explicit şi distinct, condiţie neîndeplinită.

Tot din analiza dispozitivului, rezultă o soluţie de respingere, ca inadmisibilă, a unui litigiu neidentificat, între părţile indicate, lipsind deci o altă condiţie de legalitate, claritate şi previzibilitate, ca şi de publicitate şi de calitate, totul fiind iluzoriu şi nici nu se poate stabili şi verifica, existenţa unei legături, între cele cinci capete de cerere ale acţiunii şi un astfel de dispozitiv.

Prin claritate şi precizie, un dispozitiv acceptabil ca legal, trebuie să fie în măsură, ca pentru orice persoană, să o facă să înţeleagă legătura dintre cele cerute şi soluţia dată, cerinţă ce nu se regăseşte, în situaţia dată, atâtea inconsecvenţe, erori şi nemotivări, ori contrarietăţi de considerente, evidenţiază o soluţie perfect casabilă, fiind total contrariu procedurii şi legalităţii.

3.2. Pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin recursul incident precizează că instanţa de fond, în cuprinsul sentinţei pronunţate nu face nicio referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prevăzând doar că: "prin încheierea de şedinţă din 22.10.2019 a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, raportat la obiectul cererii". Totodată, din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 22.10.2019, comunicată o dată cu sentinţa, nu reiese faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANCPI ar fi fost pusă în discuţie de către instanţa de fond.

Astfel, deşi instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi nu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, aceasta nu are în vedere faptul că ANCPI nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Deşi ANCPI are calitatea de autoritate cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi control în domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare, acest fapt nu atrage răspunderea acesteia în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor ce cad în sarcina OCPI-urilor.

În concluzie, din interpretarea sistematică şi logică a dispoziţiilor cuprinse în actele normative mai sus menţionate, rezultă fără echivoc faptul că activitatea de cadastru şi publicitate imobiliară se efectuează de către OCPI prin intermediul birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, ca unităţi subordonate acestora şi nu de către ANCPI, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a.

Referitor la puterea de lucru judecat, se arată că în faţa instanţei de fond a susţinut că potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Deşi a invocat dispoziţiile acestui articol, instanţa de fond a analizat această excepţie prin prisma dispoziţiilor art. 432 din C. proc. civ., conchizând faptul că aceasta "nu poate fi primită având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept sunt diferite, astfel că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.."

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că spre deosebire de excepţia autorităţii de lucru judecat care are la bază regula că acţiunea nu poate fi judecată decât o singură dată şi impune condiţia identităţii de acţiune care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, această excepţie, prin efectul ei negativ interzicând judecarea repetată a aceleiaşi pricini, prezumţia (excepţia) puterii de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (efectul pozitiv al puterii de lucru judecat).

Aşadar, spre deosebire de excepţia autorităţii de lucru judecat, puterea de lucru judecat presupune diversitate de acţiuni şi identitate de chestiuni.

Se mai susţine că reclamantul a uzitat de această procedură, că plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară nr. x/23.05.2014 fiind respinsă prin decizia civilă nr. 12/19.01.2016, pronunţată de către Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2014, decizie care a rămas definitivă, instanţa confirmând astfel soluţia de admitere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea Statului Italian prin Ambasada Italiei asupra imobilului identificat cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Galaţi.

4. Apărările formulate în cauză

Părţilele au formulat întâmpinări şi răspunsuri la întâmpinări.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii datorită faptului că încheierile de carte funciară pe care le reclamă reclamantul nu sunt acte administrative în înţelesul art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivat de faptul că procedura de înscriere în cartea funciară are caracter necontencios, întrucât nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic faţă de alt subiect de drept, cererea de înscriere în cartea funciară caracterizându-se prin absenţa unui litigiu, a unui diferend şi a unui adversar.

Pe fond, a învederat faptul că recurentul-reclamant a depus numeroase petiţii atât la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, cât şi la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, despre care face vorbire şi în cererea de chemare în judecată (nr. 18751/6.07.2018, nr. 23414/14.08.2018, nr. 06/06.07.2018, precum şi nr. 07/06.07.2018) la care a primit răspunsuri în termenele legale, atacând şi contestând actele şi faptele administrative premergătoare, de acceptare, primire şi înregistrare în evidenţele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi a cererilor de înscriere.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin întâmpinare susţine, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că din modul de redactare al celor 5 capete de cerere se poate observa faptul că reclamantul încearcă să găsească şi o altă modalitate, faţă de cea prevăzută de procedura specială, prin care să obţină anularea încheierilor de carte funciară şi, în consecinţă, constatarea nulităţii cererii de intabulare înregistrată în evidenţele O.C.P.I. Galaţi sub nr. x/24.04.2014.

Referitor la cadrul legal aplicabil, apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi nu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărări expuse în întâmpinări şi răspunsuri la întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, Înalta Curte arată următoarele:

Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficient ca "pârâtul" să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului disponibilităţii părţii, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligaţii corelative unor drepturi, atât drepturile, cât şi obligaţiile fiind necesar a forma un conţinut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii

Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparţine numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de faţă, în raport de obiectul acţiunii şi de motivarea în fapt şi în drept a acesteia, rezultă că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul de soluţionare al cererii de înscriere nr. x/24.04.2014, criticând faptul că s-a aprobat şi intabulat dreptul de proprietate, în cartea funciară, înregistrată sub nr. x pentru imobilul situat în Galaţi, judeţul Galaţi, în lipsa actelor şi dovezilor legale şi necesare pentru a se realiza această operaţiune, cu includerea garajului pe care acesta îl consideră proprietatea sa. Aceste critici vizează, în special, documentaţia care a stat la baza emiterii încheierii nr. 31786/24.04.2014.

De asemenea, recurentul-reclamant critică şi modul de soluţionare al plângerilor prealabile înaintate pârâţilor, solicitând, totodată, să se dispună obligarea ANCPI la emiterea unui ordin de constituire şi numire a unei comisii pentru realizarea unei anchete administrative asupra situaţiei reclamate, pentru ca în final să se constate că operaţiunea de primire şi înregistrare în evidenţe cât şi cea de aprobare a soluţionării cererii de intabulare înregistrată cu nr. x/24.04.2014 la O.C.P.I. Galaţi sunt nule.

Aşadar, cele cinci capete de cerere au drept finalitate constatarea nulităţii cererii de intabulare înregistrată în evidenţele OCPI Galaţi sub nr. x/24.04.2014.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant a uzitat de procedura prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară nr. x/23.05.2014 fiind respinsă prin decizia civilă nr. 12/19.01.2016, pronunţată de către Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2014, decizie care a rămas definitivă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 31 alin. (2) din Lege, a fost verificată toată documentaţia care a stat la baza emiterii încheierii de admitere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate a Statului Italian - prin Ambasada Italiei asupra imobilului - garaj situat în municipiul Galaţi, str. x.

Astfel, temeinic şi legal a apreciat instanţa de fond că, în cauză, chiar dacă recurentul-reclamant a susţinut că nu atacă încheierea de carte funciarăci doar legalitatea actelor şi a operaţiunilor administrative succesive anterioare emiterii încheierii de carte funciară, modalitatea prin care au fost primite actele verificate se include tot în procedura specială prevăzută de legiuitor de Legea nr. 7/1996 şi nu în dispozitiile Legii nr. 554/2004, criticile reclamantului privind modalitatea de intabulare nemaiputând fi reanalizate pe calea unei cereri în contencios administrativ, conform art. 5 alin 2 din legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie invocată de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, nu poate fi primită având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept sunt diferite, nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

La pronunţarea soluţiei Înalta Curte a avut în vedere următoarele prevederi legale incidente cauzei:

Conform art. 28 alin. (1) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare:

"cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial."

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările următoare (denumită în continuare "Lege"), Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, este organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar la nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca unităţi cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale.

Art. 4 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că "activitatea de înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară a imobilelor din fiecare unitate administrativ-teritorială arondate acestora, se realizează de birourile de cadastru şi publicitate imobiliară denumite în continuare birouri teritoriale.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996: (1) Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, (...). Asistenţii-registratori efectuează înscrierile în cartea funciară în baza dispoziţiilor date de registratori, eliberează extrasele de carte funciară si certificatele de sarcini şi îndeplinesc alte atribuţii stabilite prin reglementări specifice."

În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al ANCPI (Denumit în continuare "Regulament") "orice persoană interesată poate consulta mapa cu înscrisuri, (...),"

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996: "Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. în vederea soluţionării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-şef."

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Actele nesupuse controlului şi limitele controlului (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."

În raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că pentru analizarea modalităţii de întabulare, legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare a încheierii de carte funciară, respectiv cea stabilită de Legea nr. 7/1996 prin Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul principal cât şi recursul incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. şi recursul incident formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împotriva sentinţei nr. 158/2019 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.