Limits of judicial inspection: administrative inability to censor judicial reasoning, evidence evaluation, or legal interpretation in disciplinary proceedings

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului şef nr. C19- 931 din data de 2 aprilie 2019 prin care a dispus " Respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate "respectiv Rezoluţia de clasare nr. 65/01/02.2019 dispusă de Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători în lucrarea nr. CI 9-127 din 1 februarie 2019 dispusă de inspector judiciar, judecător C., prin care s-a dispus, " în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, clasarea sesizării formulate de petenţii A. şi B., sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I şi t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 823 din 20 noiembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului arată că prin plângerile formulate nu au solicitat verificări cu privire la dosarele nr. x/2015, nr. y/2017 şi nr. 681/102/2017* ale Tribunalului Mureş, nu au pus în discuţie şi nu au cerut modificarea soluţiilor date de către judecătorii D., E. şi F. prin hotărârile pronunţate.

Instanţa de fond se rezumă de fapt la a prezenta unele susţineri dar, nu judecă în concret interpretarea faptelor prezentate şi apreciate de recurenţi ca fiind abateri disciplinare ale judecătorilor, raportat la dispoziţiile Legii nr. 303/2004 republicată actualizată dispoziţiile, art. 99 şi alt. 99^l din lege.

În opinia recurenţilor, atât Inspecţia Judiciară cât şi instanţa de fond greşesc prin nesocotirea, nerespectarea, interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Practic judecătorul fondului susţine demersurile Inspecţiei Judiciare, ale judecătorilor prin fraudarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. r) şi lit. t) raportat la dispoziţiile art. 99^1 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 republicată actualizată) invocând dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată.

Aceleaşi concluzii au fost reţinute şi cu privire la F., învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2017, împotriva căreia, în primul ciclu procesual nu s-a formulat cerere de recuzare, în cel de-al doilea ciclu procesual, în care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017* declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător fiind respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 27 aprilie 2019."

Recurenţii susţin că în primul ciclu procesual nu puteau formula cerere de recuzare deoarece nu au dobândit calitatea de parte în proces, cererea de intervenţie nefiind admisă prin încălcarea legii şi abuz în serviciu, iar în aşa zisa rejudecare, cererea de abţinere formulată de judecătoarea F. a fost respinsă.

Atribuţiile legale ale domnilor inspectori judiciari şi ale instanţei de judecată priveau abaterile disciplinare aşa cum sunt descrise în dispoziţiile art. 98 şi art. 99^l din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată. În ceea ce priveşte art. 97 din aceeaşi lege, acesta face referire la posibilitatea oricărei persoane de a sesiza Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului reziltă că prin sesizarea înregistrată în data de 11 ianuarie 2019 la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, sub nr. x, recurenţii A. şi B. au solicitat efectuarea de verificări cu privire la dosarele nr. x/2015, nr. y/2017 şi nr. w/2017* ale Tribunalului Mureş, exprimându-şi nemulţumirea faţă de activitatea desfăşurată de judecătorii D., E. şi F., la aceasta fiind conexate alte două lucrări cu conţinut identic.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, constatând că autoritatea administrativă intimată a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Astfel, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, republicată, inspectorul a reţinut din relaţiile comunicate de Tribunalul Mureş că redactarea hotărârii menţionate în sesizare cu depăşirea termenului de recomandare prevăzut de lege a fost determinată de cauze obiective, aceasta datorându-se volumului de activitate pe care l-a avut judecătorul reclamat şi a faptului că a îndeplinit şi alte atribuţii în afara celor jurisdicţionale, în conformitate cu Ordinul de serviciu nr. 7/2018, respectiv cele prevăzute de art. 27 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, doamna judecător fiind totodată desemnată membru al Comisiei unice de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului/contractelor privind închirierea unui imobil/imobile cu destinaţia de sediu pentru Tribunalul Mureş şi Judecătoria Tg. Mureş, îndeplinind atribuţiile corespunzătoare.

Prin urmare, s-a stabilit că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările, constând în redactarea hotărârilor judecătoreşti peste termenul prevăzut de lege nu este, în acest caz, imputabil magistratului.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererilor din data de 15 februarie 2018 privind eliberarea înregistrărilor audio în format electronic, respectiv cererile privind eliberarea copiilor certificate după notele grefierului de şedinţă, verificările au stabilit că la Tribunalul Mureş, acestea sunt soluţionate de către preşedintele completului de judecată, iar în lipsa acestuia de către alt judecător din complet, respectiv de către E., care a dispus eliberarea copiilor în format electronic ale şedinţelor de judecată solicitate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureş, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 231 alin. (5) C. proc. civ. şi totodată respingerea solicitării privind eliberarea copiilor privind notele grefierului, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 231 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a fost analizată şi abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, reclamată de către recurenţii-reclamanţi, referitoarea la încălcarea de către magistraţii- reclamaţi a obligaţiilor profesionale.

În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2017 ale Tribunalului Mureş, s-a constatat că decizia civilă nr. 799 din 19 iunie 2018 din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureş este definitivă, astfel că fiind vorba despre o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, o verificare şi cenzurare a motivelor care au stat la baza soluţiei adoptate, precum şi a modului în care instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente, nu este, raportat la competenţele stabilite prin lege, atributul Inspecţiei Judiciare, care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătoreşti, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparţine exclusiv instanţelor judecătoreşti.

Aceeaşi argumentare a fost menţionată şi în privinţa dosarului nr. x/2017, instrumentat de F., arătându-se că verificarea şi cenzurarea motivelor care au stat la baza soluţiei adoptate, precum şi a modului în care instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente, nu este, raportat la competenţele sale stabilite prin lege, atributul Inspecţiei Judiciare, care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătoreşti, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparţine exclusiv instanţelor judecătoreşti.

Circumstanţele cauzei nu au relevat indicii în sensul că judecătorul vizat s-ar fi pronunţat cu intenţia de a încălca legea, pentru a decide astfel în mod intenţionat, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţi. Nu în ultimul rând, s-a reţinut că cele invocate în conţinutul sesizării constituie exclusiv chestiuni de judecată, făcând obiectul cererii analizate de instanţa de control judiciar, astfel că o examinare pe cale administrativă a aspectelor din sesizare, vizând pretinse neregularităţi, nu este permisă de lege.

Referitor la dosarul nr. x/2017, din verificările efectuate a reieşit că acesta se afla în curs de soluţionare la Tribunalul Mureş, drept urmare, date fiind competenţele sale stabilite prin lege, inspectorul judiciar nu putea interveni în modul de desfăşurare şi administrare a procedurii judiciare, orice demers în acest sens fiind contrar dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, care interzic orice imixtiune în actul de justiţie.

De asemenea, a fost analizată şi acuzaţia de imparţialitate reclamată de către recurenţi, ajungându-se la concluzia că încălcarea responsabilităţilor judiciare ar putea fi reţinută în sarcina completului de judecată doar dacă, după constatarea incompatibilităţii judecătorului de a participa la judecată, acesta ar continua întocmirea unor acte de cercetare în cauză, ceea ce nu s-a întâmplat în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureş, în care cererile de recuzare formulate au fost respinse prin încheierile de cameră de consiliu pronunţate la datele de 18 decembrie 2017 (cea care o viza pe doamna judecător D.) şi respectiv de 17 ianuarie 2018 (cea care îl viza pe domnul judecător E.).

Aceleaşi concluzii au fost reţinute şi cu privire la doamna judecător F., învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2017, împotriva căreia, în primul ciclu procesual nu s-a formulat cerere de recuzare, în cel de-al doilea ciclu procesual, în care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*, declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător fiind respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 27 aprilie 2019.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea prevederilor legale cu ocazia soluţionării cererilor de recuzare, inspectorul de caz a concluzionat că acestea au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care reglementează situaţia în care incidentele procedurale se referă doar la o parte din membrii completului.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii, etc.

Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 823 din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.