Taxpayer’s appeal fails; untimely contest to RON 114 million joint liability decision upheld.

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, a solicitat anularea Deciziei nr. 76/16.04.2019 prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 81084B/27.09.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, cu consecinţa exonerării sale de plata sumei de 114.386.662 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194 din 16 octombrie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii ca nefondată şi, totodată, a respins acţiunea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin sentinţa civilă pronunţată, instanţa de fond a reţinut faptul că în mod corect contestaţia a fost respinsă ca tardivă de către organul fiscal, că dintr-o eroare materială organul fiscal a precizat că mama reclamantei ar fi primit dovada de comunicare, când de fapt în cuprinsul dovezii de comunicare este menţionat "dest. A.".

Cu privire la menţiunile din cuprinsul sentinţei civile, în sensul că şi dacă această contestaţie nu ar fi fost tardivă, aceasta ar fi fost respinsă ca nemotivată, întrucât nu a formulat în cuprinsul contestaţiei la organul fiscal motivele pe care se sprijină, recurenta apreciază că acestea nu pot fi reţinute ca temeinice.

Astfel, recurenta precizează că a solicitat comunicarea actului administrativ, urmând să îşi completeze motivele după comunicarea acestuia.

În opinia sa, o comunicare a actului administrativ conform art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală nu a fost niciodată efectuată de către organul fiscal.

Prin cererea completatoare, comunicată organului fiscal, a arătat că decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată în acord cu dispoziţiile legale incidente, în sensul că nu arată argumentele concrete pentru care s-a apreciat că a acţionat cu rea credinţă în scopul determinat de lege, exercitând un management defectuos care a determinat starea de insolvabilitate a societăţii.

În individualizarea angajării răspunderii, un rol foarte important îl reprezintă stabilirea relei credinţe a persoanelor vizate.

Expresia de "rea-credinţă" nu a fost definită de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, revenind instanţelor judecătoreşti, în cazul contestării, atributul de a califica aceasta noţiune şi de a aprecia dacă este ori nu aplicabilă în cauză.

Reaua-credinţă nu se prezumă, ci trebuie probată.

De asemenea, trebuie probată relaţia de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoane căreia i se angajează răspunderea şi declararea insolvabilităţii persoanei juridice.

De asemenea, simpla constatare a stării de insolvabilitate nu reprezintă o condiţie suficientă pentru atragerea răspunderii, având în vedere că dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci impune probarea relei-credinţe.

Angajarea răspunderii solidare printr-un act administrativ, cum este cazul procedurii instituite de art. 25-26 din Codul de procedură fiscală, prezintă neajunsuri din punct de vedere constituţional, din perspectiva asigurării dreptului la apărare, reglementat de art. 24 din Constituţia României.

Angajarea răspunderii personale ar trebui să fie atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, care să decidă asupra litigiului în condiţii de imparţialitate şi contradictorialitate.

Astfel, simpla constatare a stării de insolvabilitate nu este o condiţie suficientă pentru atragerea răspunderii, având în vedere că prevederea legală incidentă nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci impune probarea relei credinţe.

Organul fiscal s-a limitat la a susţine, în decizia contestată, incidenţa unor texte de lege fără raportare la situaţia de fapt şi o prezumţie simplă, aceea că fapta de a nu declara sau nu achita la scadenţă obligaţiile fiscale în primul rând ar fi constituit o obligaţie pentru sine şi, în al doilea rând, a presupus un management defectuos, exercitat cu rea-credinţă în condiţiile în care pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, se impunea a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei fizice în discuţie.

Reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelei finalităţi prin acţiunile sau inacţiunile lor.

Cu toate acestea, pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, neexistând elemente de fapt precise şi certe care să justifice stabilirea răspunderii solidare a recurentei cu societatea debitoare, descrierea faptei în decizia de angajare a răspunderii solidare fiind făcută în termeni generali, fără expunerea concretă a elementelor care au determinat antrenarea acestei răspunderi.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că AJFP Constanţa a emis decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 81084B/27.09.2018 în sarcina reclamantei, pentru suma de 114.386.394 RON, datorată de către societatea debitoare B. S.R.L..

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 81084B/27.09.2018 a fost comunicată recurentei la data de 09.10.2018, cum corect a reţinut organul de soluţionare a contestaţiei.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie administrativă în procedura administrativă care a fost respinsă prin Decizia nr. 76/16.04.2019 ca nedepusă în termenul legal.

Decizia nr. 81084B/27.09.2018 emisă pe numele recurentei-reclamante a fost expediată prin poştă cu scrisoare recomandată şi confirmată de primire de mama debitoarei în data de 09.10.2018 la domiciliul fiscal al recurentei-reclamante.

Potrivit prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 actul administrativ fiscal emis pe suport de hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului la domiciliul fiscal prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În raport de data comunicării, respectiv 09.10.2018 termenul de 45 zile de depunere a contestaţiei a început să curgă de la data de 10.10.2018 şi s-a împlinit în data de 23.11.2018, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei a fost 26.11.2018.

Recurenta-reclamantă a depus contestaţie administrativă la organul fiscal emitent a actului administrativ atacat în afara termenului, respectiv în data de 04.03.21019 deci peste termenul de 45 zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015.

Din analiza actului administrativ fiscal contestat s-a reţinut că aceasta cuprinde menţiunea privind posibilitatea de contestare şi termenul de depunere al contestaţiei, respectiv 45 zile de la data comunicării.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa de fond în mod corect a reţinut că organul de soluţionare contestaţii - Direcţia Generala Regională a Finanţelor publice Galaţi - prin Decizia nr. 76/16.04.2019 a respins contestaţia administrativă ca nedepusă în termenul legal, în deplină concordanţă cu prevederile legale în vigoare.

Potrivit art. 276 din Legea nr. 207/2015:

"(6) Organul de soluţionare competent se pronunţă mai întâi asupra excepţiile de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.

9.3. Organul de soluţionare competent va verifica existenţa excepţiilor de procedură şi mai apoi a celor de fond înainte de a proceda la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

9.4. În soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de procedură şi de fond pot următoarele: excepţia de nerespectare a termenului de depunere a contestaţiei (...)."

Conform art. 280 "contestaţia se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale.

Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

12.1. Contestaţia poate fi respinsă ca:

230) nedepusă în termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege".

Organul de soluţionare a contestaţiilor s-a raportat corect la obligaţia de a analiza cu precădere excepţiile de procedură, respectiv verificarea termenului în care a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei administrative.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu poate analiza, pe fond, legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 81084B/27.09.2018 decât în contextul în care ar fi desfiinţat decizia de soluţionare a contestaţiei şi, în plus, contestaţia administrativ - fiscală ar fi fost motivată.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.