Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1284/2022 AI generated

EU funding rejection upheld for subcontracting core activities to partner.

Case Number Decizia nr. 1284/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that had rejected the applicant's action against the managing authority's decision to refuse EU funding for a project under the Human Capital Operational Programme 2014–2020. The applicant had challenged the rejection of its funding application because, during the technical and financial evaluation stage, the authority found that the project did not meet the eligibility criterion on subcontracting—specifically, that subcontracting activities must be performed only by the applicant and not by its partner, with only support activities excepted. The court held that the eligibility check is continuous and not limited to the initial conformity stage, and that the authority was entitled to reject the application outright rather than merely adjust the budget, since the subcontracting of core activities by the partner violated the applicable guidelines. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; EU funding rejection upheld for subcontracting core activities to partner: The applicant had challenged the rejection of its funding application because, during the technical and financial evaluation stage, the authority found that the project did not meet the eligibility criterion on subcontracting—specifically, that subcontracting activities must be performed only by the applicant and not by its partner, with only support activities excepted. The court held that the eligibility check is continuous and not limited to the initial conformity stage, and that the authority was entitled to reject the application outright rather than merely adjust the budget, since the subcontracting of core activities by the partner violated the applicable guidelines. The decision is final.

Keywords

AI generated
subcontract project funding limited partner financial support human capital own resources

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for dismissing the appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 03 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.08.2019 înregistrată sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea actului administrativ reprezentând decizia de respingere a contestaţiei (decizie comunicată prin notificarea x/15.07.2019), obligarea pârâtei să admită, în etapa de evaluare tehnică şi financiară, cererea de finanţare, având ca obiect proiectul cu cod SMI5 128440 - Impact social prin afaceri sustenabile. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să reanalizeze, în etapa de evaluare tehnică şi financiară, cererea de finanţare şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 411 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Directia Generală Programe Europene Capital Uman.

1.3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac exercitate reclamanta a susţinut următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reclamanta susţine că atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin răspunsul la întâmpinare, a stabilit în mod neechivoc cadrul procesual şi a contestat nu doar aspectele procedurale, de respingere într-o etapă ulterioară a cererii, dar şi fondul deciziei, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, raportat inclusiv la documentele autorităţii de management.

În esenţă, cu privire la fond, s-a susţinut că nu trebuie confundate criteriile de eligibilitate ale cheltuielilor, cu criterii de eligibilitate ale proiectului, că niciuna din condiţiile de eligibilitate a proiectului nu vizează activităţile de subcontractare, că toate criteriile de eligibilitate ale proiectului sunt enumerate şi cuprinse în mod clar în secţiunea "4.2. Eligibilitatea proiectului" din documentul "Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020", toate acestea fiind îndeplinite de proiectul ce a făcut obiectul cererii de finanţare depuse, că, la momentul constatării că există cheltuieli neeligibile, pârâta ar fi trebuit să propună modificarea bugetului proiectului cu valoarea cheltuielilor neeligibile - conform Orientărilor şi că în ambele notificări privind rezultatul de respingere a proiectului (nr. 3547/07.06.2019 şi nr. 44837/15.07.2019), a fost inclusă şi s-a făcut trimitere pentru justificarea respingerii la o Anexă cuprinzând Criterii de evaluare şi selecţie (Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 803/2018).

Or, toate motivele expuse de reclamantă reprezintă critici privind fondul raporturilor, care însă prin hotărârea atacată nu şi-au găsit rezolvarea, nefiind analizate.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că cererea de finanţare a reclamantei a fost respinsă ca având ca obiect un proiect neeligibil pe motiv că nu ar fi fost îndeplinit criteriul de eligibilitate prevăzut la art. 4.3.7 "Cheltuieli aferente activităţilor subcontractate" din documentul "Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020", respectiv criteriul conform căruia "Activităţile de subcontractare se realizează numai de către solicitantul de finanţare, nu şi de partenerul acestuia".

În fapt, aşa cum s-a arătat şi prin cererea de chemare în judecată, motivul invocat de intimatul-pârât este unul nelegal şi neîntemeiat, întrucât criteriul de eligibilitate sus-menţionat nu se referă şi nu reprezintă un criteriu de eligibilitate a proiectului, ci este doar un criteriu de eligibilitate a cheltuielilor, făcând parte din secţiunea "4.3 Eligibilitatea cheltuielilor" din documentul "Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020".

Criteriile de eligibilitate a proiectului sunt enumerate şi cuprinse în mod clar în secţiunea "4.2. Eligibilitatea proiectului" din documentul "Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020", toate acestea fiind îndeplinite de proiectul ce a făcut obiectul cererii de finanţare depuse. Niciuna din condiţiile de eligibilitate a proiectului menţionate în secţiunea 4.2. nu vizează activităţile de subcontractare.

În ambele notificări privind rezultatul de respingere a proiectului (nr. 3547/07.06.2019 şi nr. 44837/15.07.2019), a fost inclusă şi s-a făcut trimitere pentru justificarea respingerii la o Anexă cuprinzând Criterii de evaluare şi selecţie (Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 803/2018). Aceste criterii nu au însă nicio legătură cu criteriul de eligibilitate prevăzut la art. 4.3.7 "Cheltuieli aferente activităţilor subcontractate" invocat pentru respingerea proiectului, Anexa nr. 2 fiind de fapt specifică etapei de evaluare tehnică şi financiară (care este ulterioară etapei de verificare a eligibilităţii proiectului).

Intimatul-pârât susţine în mod eronat în întâmpinarea depusă în fond faptul că recurenta nu s-a fi îndreptat în cererea ei asupra motivului de respingere a cererii de finanţare şi nu am fi contestat conţinutul actului administrativ, rezumându-se doar la aspecte procedurale. Or, în contestaţia formulată împotriva deciziei de respingere emise la data de 07.06.2019 (ataşată şi la concluziile scrise ca Anexa nr. 1) - secţiunea II, s-a aplecat atât asupra conţinutului deciziei de respingere, cât şi asupra motivului respingerii, arătând că este neîntemeiat, inclusiv pentru motivele rezumate la punctul 10 de mai sus.

Cu privire la respingerea cererii în etapa de evaluare tehnică şi financiară se consideră eronată aprecierea instanţei de fond, conform căreia respingerea cererii pe criterii de eligibilitate în etapa de evaluare tehnică şi financiară nu ar contraveni niciunei prevederi legale sau procedurale.

Într-adevăr, art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020 prevede că "autorităţile de management au obligaţia să asigure verificarea respectării condiţiilor aplicabile, prevăzute în prezenta hotărâre, în procesul de evaluare a cererilor de finanţare, în procesul de contractare aferent încheierii contractului/deciziei/ordinului de finanţare, precum şi procesul de verificare a cererilor de rambursare". Mai mult, art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 399/2015 prevede că "Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de coordonator,[…] poate emite ordine şi instrucţiuni în aplicarea prezentei hotărâri".

În acest sens, ministrul fondurilor europene a aprobat prin Ordinul nr. 803/2018 Ghidul Solicitantului aferent programului în cadrul căruia a fost depusă cererea de finanţare de către reclamantă, în care se menţionează la cap. 4:

"Cu privire la evaluarea şi selecţia cererilor de finanţare depuse, se vor avea în vedere secţiunile relevante din Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul POCU 2014-2020." De asemenea, în Anexă la Ghidul Solicitantului sunt incluse: (1) Anexa 1 - Criterii de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii şi (2) Anexa 2 - Criterii de evaluare şi selecţie.

În capitolul 6 din Orientări sunt detaliate etapele de evaluare prin care trece un proiect de la depunerea sa până la contractare, respectiv depunerea Cererii de finanţare, apoi verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii, şi apoi evaluarea tehnică şi financiară, etapă în cadrul căreia, printre altele, "Experţii evaluatori pot recomanda modificarea bugetului proiectului în sensul reducerii cheltuielilor eligibile."

Or, dincolo de netemeinicia motivului invocat pentru respingerea cererii, intimatul-pârât a încălcat în mod evident prevederile procedurale din Orientări şi, implicit, prevederile legale ale Ordinului nr. 803/2018 de aprobare a Ghidul Solicitantului ce face trimitere şi obligă la respectarea regulilor stabilite prin Orientări.

Conform Orientărilor "numai Cererile de finanţare care au obţinut "DA" la toate criteriile din Grilele de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii sunt admise în următoarea etapă a procesului de evaluare, respectiv evaluarea tehnică şi financiară."

Astfel, după ce în etapa de la Pasul 2 a declarat admis şi eligibil proiectul reclamantei ("după verificarea administrativă şi de eligibilitate", conform comunicării), în Pasul 3, în loc să se efectueze evaluarea tehnică şi financiară, se decide respingerea pentru un pretins motiv de neeligibilitate, cu încălcarea normelor legale şi procedurale aplicabile sus-menţionate.

În apărare se invocă drept temei legal pentru decizia de respingere o serie de articole din mai multe acte normative naţionale şi europene, fără a se arăta concret care este legătura lor cu motivul respingerii sau cu criticile aduse de subscrisa asupra acestui motiv.

Astfel, trimiterea la art. 2 din H.G. nr. 399/2015 şi la art. 9 (3) din Anexa 1 la Orientări (Contractul de finanţare), referitor la eligibilitatea cheltuielilor, respectiv eligibilitatea proiectului, arată din nou confuzia între criteriile de eligibilitate a proiectului, a căror neîndeplinire este de natură să atragă neeligibilitatea proiectului, şi criteriile de neeligibilitate a unor cheltuieli, a căror neîndeplinire este de natură să atragă modificarea bugetului proiectului în cadrul etapei de evaluare tehnică şi financiară, aşa cum am arătat mai sus (şi detaliat în cererea de anulare).

Afirmaţia că neeligibilitatea unui proiect poate fi constatată în orice etapă, oricând este nesusţinută legal. Mai mult, o astfel de interpretare sau posibilitate ar lipsi total de efecte prevederile legale şi procedurale aplicabile în derularea programului şi este în măsură să justifice măsuri arbitrare care cu siguranţă nu au fost avute în vedere de legiuitorul român sau european.

Nicio prevedere din art. 3-5 din O.U.G. nr. 66/2011 invocată de pârât nu justifică excluderea proiectului de la finanţare. A considera că obligaţia de a acţiona preventiv reprezintă per se un motiv de respingere, ar însemna să admitem că oricând se poate respinge un proiect fără un motiv legal concret, raportat la proiectul respectiv, ceea ce contravine evident principiului bunei gestiuni financiare, principiului de liberă concurenţă şi de tratament egal şi nediscriminatoriu, precum şi principiului transparenţei, prevăzute de art. 3 alin. (2) lit. (c) din acelaşi O.U.G. nr. 66/2011. Orice acţiune preventivă trebuie în mod evident şi rezonabil să fie luată motivat şi în baza legii, iar nu cu încălcarea de prevederi legale şi procedurale. O.U.G. nr. 66/2011, invocată de pârât, obligă autorităţile competente la respectarea principiului transparenţei, prin "punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea fondurilor europene" şi, în consecinţă, prin respectarea întocmai a acestor informaţii.

Reclamanta reprezintă o asociaţie cu experienţă în gestionarea fondurilor europene, având la activ mai multe proiecte educative (menţionate şi în cererea de finanţare) finalizate cu succes şi cu real impact social şi consideră cu totul nejustificată orice presupunere de risc de nefinalizare în bune condiţii a proiectului avut în vedere. Cererea noastră de finanţare a fost depusă cu bună-credinţă şi având convingerea că avem capacitatea de a implementa proiectul în cele mai bune condiţii. Aşadar, se consideră că are dreptul şi interesul legitim ca cererea sa de finanţare să fie tratată şi soluţionată în mod corect, cu respectarea prevederilor legale şi procedurale aplicabile.

Cu privire la serviciile subcontractate de către partenerul recurentei se pretinde de autoritatea pârâtă că subcontractarea de către B., a subactivităţilor A3.4 "Alte activităţi de sprijin oferite în vederea înfiinţării de întreprinderi sociale" şi A4.1 "Furnizarea serviciilor workshop aplicativ de consiliere" contravine prevederilor art. 4.3.7. din Orientări. Conform acestui articol, "Activităţile de subcontractare se realizează numai de către solicitantul de finanţare, nu şi de partenerul acestuia. Prin excepţie, partenerii pot subcontracta activităţi/subactivităţi suport (de ex., organizare evenimente, pachete complete conţinând transport şi cazare a participanţilor şi/sau a personalului propriu, sonorizare, interpretariat, tipărituri), dar nu şi activităţi relevante, pentru care au fost selectaţi ca parteneri în baza expertizei în domeniu", pârâtul considerând că cele două activităţi subcontractate sus-menţionate sunt activităţi relevante şi nu pot fi încadrate la excepţia din art. 4.3.7.

Pentru a decide că sunt relevante, intimatul-pârât a avut în vedere art. 4.1.2. din Orientări, conform căruia "Prin activitate relevantă se înţelege acea activitate care contribuie în mod direct la atingerea indicatorilor (de exemplu: formare profesională, informare şi consiliere profesională, programe de tipul "a doua şansă", incluziune socială, măsuri pentru ocupare, educaţie preuniversitară/universitară, economie socială, etc)".

Chiar şi în condiţiile în care neeligibilitatea cheltuielilor nu este un motiv care să justifice respingerea proiectului, ci ajustarea bugetului, considerăm că intimatul-pârât a decis în mod excesiv şi eronat că partenerul nu poate subcontracta cele două activităţi. Astfel, analizând indicatorii aferenţi acestui apel de proiecte, se poate observa că nu este niciun indicator care să se refere strict la activităţile externalizate, acestea acţionând indirect şi nu direct la atingerea indicatorilor.

Autoritatea de management îşi mai justifică conduita prin invocarea unor presupuse neajunsuri de ordin tehnic ale aplicaţiei MySMIS, care este dezvoltată sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene. Modul de funcţionare şi gestionarea MySMIS pentru derularea programelor cade sub incidenţa atribuţiilor intimatului-pârât, care nu poate invoca în apărarea sa propria sa culpă, conform principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Explicaţia intimatului-pârât conform căreia aplicaţia nu permite întoarcerea unei cereri din etapa de evaluare tehnică în etapa de evaluare a eligibilităţii nu justifică de niciun fel respingerea unui proiect în etapa a doua, ulterior admiterii lui ca eligibil în prima etapă, care este destinată tocmai analizei eligibilităţii. De fapt, această explicaţie indică doar că aplicaţia respectă într-adevăr anumiţi paşi, bine-stabiliţi prin regulile procedurale de derulare a programului, confirmând totodată susţinerea noastră în acest sens. În orice caz, orice eventuală limitare tehnică ar fi trebuit adusă la cunoştinţă participanţilor (lucru care nu s-a întâmplat), în baza principiului transparenţei, încă de la începutul programului, mai ales că din întâmpinare rezultă că presupusa problemă este una de proiectare, deci existentă încă de la începutul utilizării MySMIS.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în aprecierea instanţei de control judiciar.

În această privinţă se reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciu nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a raporturilor juridice deduse judecăţii, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Contrar susţinerilor recurentei, pretinsele aspecte de critică care în opinia sa nu ar fi fost supuse analizei instanţei de fond, au primit un răspuns implicit de netemeinicie în cadrul considerentelor hotărârii atacate. Calificarea criteriilor de eligibilitate analizate, ca fiind de eligibilitate a proiectului sau a cheltuielilor, a momentului de verificare a acestora, funcţie de paşii procedurali menţionaţi în Ghidul Orientări privind accesarea finanţărilor în cadrul POCU 2014-2020 sau măsurile administrative care se puteau dispune de autoritatea de management în cazul constatării neîndeplinirii condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor propuse prin proiect rezultă din soluţia instanţei de fond, care a validat conduita autorităţii pârâte şi a apreciat că procesul de verificare a eligibilităţii cheltuielilor este unul continuu, nefiind limitat la o fază procesual administrativă iar măsura administrativă adecvată este cea a respingerii cererii de finanţare.

Sunt nefondate şi criticile care în opinia recurentei se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În această privinţă, recurenta - reclamantă insistă în aprecierea că s-a făcut o confuzie între eligibilitatea proiectului şi eligibilitatea cheltuielilor, că aspectele reţinute de autoritatea de mangement referitoare la imposibilitatea contractării de către partenerul reclamantei a unor servicii vizează eligibilitatea cheltuielilor, iar că o asemenea constatare în etapa evaluării tehnice şi financiare a proiectului, după verificarea conformităţii şi eligibilităţii acestuia, îndreptăţea autoritatea de management numai la reducerea bugetului, iar nu la respingerea proiectului în ansamblu.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar apreciază că în raport de prevederile art. 14 alin (1) din H.G. nr. 399/2015, autorităţile de management au obligaţia să asigure verificarea respectării condiţiilor aplicabile, prevăzute în hotărâre, în procesul de evaluare a cererilor de finanţare, în procesul de contractare aferent încheierii contractului/deciziei/ordinului de finanţare, precum şi procesul de verificare a cererilor de rambursare, procesul de evaluare a eligibilităţii unui proiect şi implicit a cheltuielilor fiind unul continuu, aşa cum just s-a reţinut de intanţa de fond, ce se poate desfăşura pe tot parcursul derulării acestuia, nefiind limitat doar la parcurgerea unei singure etape.

Parcurgerea primei etape de verificarea a conformităţii şi eligibilităţii proiectului, nu împiedica autoritatea de management de a proceda la verificarea eleigibilităţii cheltuielilor din cadrul bugetului propus de reclamantă. De altfel, recurenta, omite a răspunde la întrebarea, în cadrul argumentaţiei expuse, ce aspecte financiare ale proiectului pot fi verificate în cea de a doua etapă şi de ce nu eligibilitatea cheltuielilor ar fi un aspect important al laturii financiare a proiectului, supus astfel verificării în acest moment procesual.

În aprecierea instanţei de control judiciar tocmai în etapa "evaluării tehnice şi financiare" se verifică eligibilitatea cheltuielilor propuse prin proiect, aspect care rezultă cu prisosinţă din reglementările de care se prevalează reclamantă, referitoare la ajustarea bugetului supus aprobării.

Parcurgerea primei etape, respectiv cea a verificării conformităţii şi eligibilităţii proiectului, nu exclude competenţa autorităţii de management de a respinge cererea de finanţare urmare a evaluării proiectului în cea de a doua etapă, cea a evaluării tehnice şi financiare a proiectului.

Aşa cum se prevede expres în Orientări pentru ca un proiect să poată fi aprobat pentru finanţare, acesta trebuie să îndeplinească în mod concomitent următoarele condiţii: să obţină în total minim 70 puncte şi să îndeplinească punctajul minim pentru fiecare criteriu de evaluare.

Prin urmare, neîndeplinirea celor două condiţii conferă autorităţii de management competenţa de a respinge cererea de finanţare.

Este adevărat că evaluatorii pot aplica corecţii/ajustări bugetare atunci când identifică cheltuieli neeligibile, potenţial eligibile dar care nu au legătură cu proiectul sau nu sunt necesare acestuia ori sunt excedentare, însă numai în măsura în care nu depăşesc 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Însă, întinderea cheltuielilor apreciate ca neeligibile raportat la valoarea totală eligibilă a proiectului nu a fost adusă în discuţie de reclamantă, pentru a fi cercetată de instanţă, pentru a se putea prevala de aceste măsuri administrative care răspund mai bine exigenţei de proporţionalitate decât respingerea integrală a proiectului, în raport de aspectele factuale reţinute de autoritatea de management.

Nu pot fi însuşite nici criticile recurentei referitoare la faptul că subactivităţile A3.4 "Alte activităţi de sprijin oferite în vederea înfiinţării de întreprinderi sociale" şi A4.1 "Furnizarea serviciilor workshop aplicativ de consiliere" propuse pentru subcontractare de partenerul său au fost apreciate de autoritatea de management că ar contraveni prevederilor art. 4.3.7. din Orientări.

Potrivit cap. 4.3.7. din Orientări "Cheltuieli aferente activităţilor subcontractate" din Ghidul solicitantului "Activităţile de subcontractare se realizează numai de către solicitantul de finanţare, nu şi de partenerul acestuia. Prin excepţie, partenerii pot subcontracta activităţi/subactivităţi suport (de ex., organizare evenimente, pachete complete conţinând transport şi cazare a participanţilor şi/sau a personalului propriu, sonorizare, interpretariat, tipărituri), dar nu şi activităţi relevante, pentru care au fost selectaţi ca parteneri în baza expertizei în domeniu".

De asemenea, potrivit pct. 4.1.2. din Orientări:

"Prin activitate relevantă se înţelege aceea activitate care contribuie în mod direct la atingerea indicatorilor (de exemplu: formare profesională, informare şi consiliere profesională, programe de tipul "a doua şansă", incluziune socială, măsuri pentru ocupare, educaţie preuniversitară/universitară, economie socială, etc)."

Or, din analiza activităţilor propuse pentru subcontractare nu rezultă că s-ar încadra în categoria celor de suport pentru care, cu caracter de excepţie, era permisă subcontractarea de către partener, ci erau activităţi relevante, pentru care a fost selectat ca partener în baza expertizei în domeniu.

În consecinţă, în mod corect s-a apreciat că proiectul reclamantei nu îndeplineşte un criteriu de eligibilitate, anume acela ca activităţile de subcontractare să se realizeze numai de către solicitantul de finanţare, nu şi de partenerul acestuia.

Prin urmare, notificarea x/15.07.2019 prin care a fost comunicată decizia de respingere a contestaţiei este legală din perspectiva criticilor formulate, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat acest act administrtiv este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 411 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 411 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2022.