Tax deductibility of executive vehicle expenses and contractual conditions for bonus remuneration in public corporate governance audits

Şedinţa publică din data de 2 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R" S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, a solicitat instanţei să dispună anularea încheierii nr. III/71/19.07.2017 a Curţii de Conturi - Departamentul III privind soluţionarea Contestaţiei formulate de CNCF "CFR" S.A. împotriva Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi, pe cale de consecinţă, să dispună anularea Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi a Raportului de control nr. x/12.05.2017 în sensul înlăturării abaterilor constatate la pct. 6 şi pct. 7 şi anularea măsurilor dispuse la pct. 11.14 şi pct. 11.15, suspendarea aplicării măsurilor până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu; în subsidiar, prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse; cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1726 din data de 10 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în Bucureşti.

Dispune anularea în parte a încheierii nr. III/71/19.07.2017, a Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi a raportului de control nr. x/12.05.2017, în sensul că, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.14, dispune:

"Extinderea verificărilor asupra cheltuielilor cu autovehiculele efectuate de salariaţii entităţii în perioada legală de prescripţie, stabilirea întinderii prejudiciului determinat de utilizarea în interes personal a autovehiculelor din parcul auto al entităţii, precum şi recuperarea acestuia, în condiţiile legii".

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Respinge cererea de prelungire a termenelor pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor ca inadmisibilă.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi pârâta Curtea de Conturi a României.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării cauzei, anularea Deciziei nr. III/6/08.06.2017, a Raportului de control nr. x/12.05.2017 în sensul înlăturării abaterilor constatate la pct. 6 şi pct. 7 şi anularea măsurilor dispuse la pct. 11.14 şi pct. 11.15, precum şi admiterea cererii privind suspendarea aplicării măsurilor dispuse la pct. II.14 şi pct. II.15 prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. III/6/08.06.2017 până la soluţionarea definitivă a litigiului, cu cheltuieli de judecată.

Consideră recurenta că soluţia de respingere a cererii privind anularea Deciziei nr. III/6/08.06.2017, a Raportului de control nr. x/12.05.2017, precum şi a cererii de suspendare nu este motivată, instanţa nu a redat în considerente care sunt motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Astfel, soluţia a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 14 alin. (6), art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 paragaraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel redând în considerentele hotărârii recurate, întocmai argumentele Curţii de Conturi, expuse în întâmpinare.

Arată recurenta că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond în contextul anulării deciziei nr. III/6/08.06.2017 la pct. II.14 trebuia să dispună şi admiterea cererii de suspendare.

Totodată, consideră recurenta că este fără dubiu că punerea în executare a măsurii dispuse la pct. II.14 din Decizia nr. III/6/08.06.2017 reprezintă un prejudiciu material viitor şi imprevizibil.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.15 din Decizia nr. III/6/08.06.2017 pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 7 din decizie, instanţa de fond nu a motivat care sunt argumentele care au determinat convingerea acesteia să pronunţe soluţia de respingere a cererii de suspendare.

Existenţa cazului bine justificat rezultă din însăşi nelegalitatea actului administrativ. Or, contractele de mandat şi actele adiţionale au fost încheiate între membrii Consiliului de Administraţie şi CNCF CFR S.A., respectiv Directorul general şi CNCF CFR S.A. în conformitate cu art. 1166, 1266 şi 1268 C. civ., situaţie în care voinţa părţilor a fost aceea de a stabili ca şi condiţii de acordare a componentei variabile a remuneraţiei.

Planul de management al CNCF CFR -SA a fost aprobat prin Hotărârea CA nr. 62/28.05.2015 conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 şi cu luarea în considerare a Hotărârii AGA nr. 29/21.05.2015 şi în raport de prevederile art. 36 alin. (1).

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond în mod greşit a reţinut cu privire la "efectuarea cheltuielilor aferente utilizării autoturismelor în interes personal, în procent de 50% situaţie care se deduce din faptul aplicării fiscale privind deductibilitatea limitată - nu este legală, concluzie reţinută corect de Curtea de Conturi din împrejurarea că "nici Dispoziţia Directorului General nr. 46/2012 şi nici Contractul Colectiv de Muncă, respectiv în acordurile salariate încheiate la nivel de unitate, nu a fost prevăzut dreptul salariaţilor de a utiliza autovehiculele proprietatea CNCF CFR S.A. în interes personal".

Arată că modul de atribuire şi exploatare a parcului auto este stabilit prin Dispoziţia Directorului General al CNCF CFR S.A. nr. 46/2012, fiind atribuit un singur autoturism pentru fiecare dintre funcţiile de conducere nominalizate în dispoziţie, situaţie în care se poate aplica deductibilitatea de 50% a cheltuielilor stabilită de legiuitor prin art. 21 alin. (3) lit. n) coroborat cu art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003, compania supunându-se normelor legale în vigoare.

Autoturismele proprietatea CNCF CFR S.A. au fost atribuite salariaţilor în scopul rezolvării probemelor de serviciu (...), în conformitate cu prevederile Dispoziţia nr. 46/10.05.2012 .

Aplicarea de către CNCF CFR S.A. a prevederilor legislative, conform celor prezentate mai sus şi stabilirea implicită a regimului deductibilităţii, nu a avut în vedere faptul că autoturismele alocate prin Dispoziţia nr. 46/10.05.2012 se utilizează în scop personal.

Mai critică recurenta reţinerile instanţei de fond privitoare la "elementele invocate de reclamantă - în cadrul deplasărilor în interesul serviciului este inclusă, conform legii (art. 55 alin. (3) lit. a) Codul fiscal) şi deplasarea la şi de la locul de muncă ... nu pot fundamenta admiterea acţiunii în anularea cu privire la totalitatea cheltuielilor aferente acestor autoturisme.

În cadrul deplasărilor în interesul serviciului este inclusă, conform legii (art. 55 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal), şi deplasarea la şi de la locul de muncă.

Prin urmare nu se poate afirma că nu ar fi existat temei legal pentru folosirea acestora.

Critică recurenta şi soluţia vizând măsura prevăzută la pct. II.15 din Decizia nr. III/6/2017 arătând că instanţa a reţinut în mod corect că actul adiţional a fost încheiat ulterior aprobării planului de management, dar fără să înlăture motivat apărările formulate de CFR cu privire la inaplicabilitatea prevederilor stabilite în actul adiţional.

Făcând referire la Hotărârea nr. 62/28.05.2015 Consiliul de Administraţie al CNCF CFR S.A. recurenta arată că Planul de management trebuie să fie corelat şi să dezvolte Planul de Administrare al Consiliului. Actul adiţional nr. x la contractul de management nr. x/28.04.2015 încheiat cu Directorul General a fost încheiat ulterior efectuării evaluării atingerii primului obiectiv, respectiv aprobarea Planului de management.

Prin urmare, plata efectuată în data de 02.06.2015 a fost valabilă, în acord contractul de mandat nr. x/28.04.2015 şi a hotărârii CA nr. 62/28.05.2015.

Referitor la contractele de mandat arată că au ca obieci administrarea societăţii în vederea îndeplinirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă prevăzute în anexa nr. 1 la contract în schimbul unei remuneraţii variabile.

Întrucât Planul de Administrare, primul obiect stabilit în anexa 1 la contract, a fost aprobat prin Hotărârea AGA nr. 29/21.05.2015, membrilor li se cuvine în mod legal acordarea componentei variabile de 30%, aşa cum a fost stabilită în anexa 3 la contract.

Mai consideră reclamanta că soluţia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor pct. 451 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a art. 1451 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; pct. 492 din Normele metodologice de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; art. 55 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; pct. 68 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a art. 298 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; pct. 16 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a art. 25 alin. (3) lit. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; art. 76 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, art. 1066, art. 1266 şi art. 1268 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea în tot a acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este nelegală în ceea ce priveşte anularea parţială a măsurii dispusă la punctul II.14 din decizie atacată. Astfel, aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 16 alin. (2) din Normele metodologice date în aplicarea art. 25 alin. (3) lit. I) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Practic instanţa de fond a ignorat că această abatere de la legalitate şi regularitate se referă la efectuarea de cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare, a preluat susţinerile părţii adverse achiesând o premisă greşită de interpretare şi aplicare a legii. Or, întocmirea corectă a unei foi de parcurs este folosită pentru situaţia în care se acordă deductibilitate integrală la calculul profitului impozabil.

Potrivit dispoziţiilor legale invocate, pentru persoanele cu funcţii de conducere cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism, în condiţiile în care aceste autoturisme nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, aceste cheltuieli sunt deductibile doar în cotă de 50%.or, însăşi entitatea verificată a optat pentru limitarea la 50% a dreptului de deducere a cheltuielilor aferente autovehiculelor atribuite funcţiilor de conducere, ceea ce echivalează practic cu recunoaşterea abaterii.

Astfel, conform art. 21 alin. (4) lit. 4 lit. t) din Legea nr. 571/2003 şi art. 25 alin. (3) lit. l) din Legea nr. 227/2015, nu sunt deductibile ... 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere monitorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.

De altfel şi prevederile art. 492 din Normele metologice prevăd că utilizatorii autovehicolelor de serviciu în discuţie aveau obligaţia întocmrii corecte şi complete a foilor de parcurs.

Or, arată recurenta, pe baza actelor doveditoare de la dosarul cauzei, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că, dacă pentru autovehiculele de serviciu în discuţie nu au fost întocmite documente justificative prevăzute de lege pentru fiecare deplasare în parte în interes de serviciu, acestea nu au fost utilizate în cote egale în scopul activităţii economice a companiei şi în scop personal al angajaţilor utilizatori, ci au fost folosite exclusiv personal, iar acele cheltuieli cu carburanţii efectuate într+o astfel de situaţie nu sunt deductibile fiscal, fapt de impune extinderea verificărilor din partea conducerii entităţii verificate pe toată perioada de prescripţie extinctivă, pentru elucidarea unor posibile situaţii similare.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, atât reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., cât şi pârâta Curtea de Conturi a României au depus întâmpinare la recursul părţii oponente solicitând respingerea recursului declarat de cealaltă parte, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru argumentele arătate în cele ce urmează.

5.1. În cadrul criticilor de nelegalitate, recurenta-reclamantă invocă motivarea necorespunzătoare a sentinţei de către instanţa de fond, în sensul că instanţa nu a redat în considerentele hotărârii recurate, care sunt motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază atât soluţia de respingere a cererii privind anularea Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi a Raportului de control nr. x/12.05.2017, precum şi soluţia de respingere a cererii de suspendare a aplicării măsurilor dispuse la pct. II.14 şi pct. II.15 prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. III/6/08.06.2017.

Textul de lege mai sus indicat consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea pronunţată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă de părţi, încadrarea acesteia în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În practica judiciară s-a decis că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind totodată un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător motivele care au condus la formarea convingerii sale.

De asemenea, nu poate fi primit argumentul conform căruia instanţa ar fi analizat doar susţinerile autorităţii pârâte, întrucât cuprinsul sentinţei relevă examinarea motivelor invocate de reclamantă, iar împrejurarea că acestea au fost apreciate ca neîntemeiate sau parţial neîntemeiată, nu poate echivala cu neanalizarea acestora.

Este important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină cererea formulată, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Astfel, în raţionamentul juridic dezvoltat, curtea de apel a analizat cauza în limitele învestirii sale, raportându-se la criticile de nelegalitate formulate reclamantă care se circumscriu conţinutului actelor administrative atacate, respectiv neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 544/2004, în ce priveşte cererea de suspendare a primei măsuri contestate, pct. II.14, în sensul că nu este întrunită condiţia necesităţii prevenirii unei pagube materiale iminente, faţă de conţinutul măsurii, care vizează extinderea verificărilor asupra cheltuielilor cu autovehiculele efectuate de salariaţii entităţii în perioada legală de prescripţie, stabilirea întinderii prejudiciului determinat de utilizarea fără temei legal a autovehiculelor din parcul auto al entităţii, precum şi recuperarea acestuia, în condiţiile legii.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că împrejurarea că punerea în executare a măsurilor dispuse ar presupune plata unor cheltuieli de judecată nu constituie un prejudiciu "ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului", în sensul Recomandării Comitetului de Miniştri nr. R(89) 8.

Totodată, în ceea ce priveşte cea de-a doua măsură, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, care defineşte cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analizând, astfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată. De asemenea, contrar susţinerilor recurentei, se observă că motivele de nelegalitate au fost analizate punctual, iar interpretarea diferită dată de către instanţă aspectelor invocate nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, prima instanţă prezentând motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra actelor administrative deduse judecăţii.

În concluzie, motivul de casare privind motivarea necorespunzătoare a hotărârii atacate nu poate fi reţinut, Înalta Curte constatând că hotărârea pronunţată în primă instanţă nu este afectată de acest viciu de nelegalitate.

În privinţa celorlalte critici, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, critica recurentei în sensul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut cu privire la "efectuarea cheltuielilor aferente utilizării autoturismelor în interes personal, în procent de 50% situaţie care se deduce din faptul aplicării fiscale privind deductibilitatea limitată - nu este legală, concluzie reţinută corect de Curtea de Conturi din împrejurarea că "nici Dispoziţia Directorului General nr. 46/2012 şi nici Contractul Colectiv de Muncă, respectiv în acordurile salariate încheiate la nivel de unitate, nu a fost prevăzut dreptul salariaţilor de a utiliza autovehiculele proprietatea CNCF CFR S.A. în interes personal" şi cea referitoare la "modul de atribuire şi exploatare a parcului auto este stabilit prin Dispoziţia Directorului General al CNCF CFR S.A. nr. 46/2012, fiind atribuit un singur autoturism pentru fiecare dintre funcţiile de conducere nominalizate în dispoziţie, situaţie în care se poate aplica deductibilitatea de 50% a cheltuielilor stabilită de legiuitor prin art. 21 alin. (3) lit. n) coroborat cu art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003, compania supunându-se normelor legale în vigoare.", nu pot fi primite.

Criticile formulate vizează măsura dispusă la pct. 11.14 din dispozitivul Deciziei nr. III/6/08.06.2017 "extinderea verificărilor asupra cheltuielilor cu autovehiculele efectuate de salariaţii entităţii în perioada legala de prescripţie, stabilirea întinderii prejudiciului determinat de utilizarea fără temei legal a autovehiculelor din parcul auto al entităţii, precum şi recuperarea acestuia, în condiţiile legii (pentru înlăturarea abaterii prevăzute la pct. 6 din Decizie - "efectuarea de cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi care nu au legătura cu scopul, obiectivele si atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare" (pag. 7 din decizia nr 111/6/08.06.2017).

Înalta Curte reţine că în cuprinsul Raportului de control nr. x/12 mai 2017 au fost consemnate abaterile de la legalitate şi regularitate, echipa de audit constatând în baza documentelor puse la dispoziţie de entitatea verificată faptul că s-a procedat la deducerea nejustificată în cotă de 50% a cheltuielilor aferente autovehiculelor repartizate salariaţilor din aparatul central al entităţii verificate, în lipsa întocmirii foilor de parcurs cu informaţiile minime prevăzute de lege. Societatea reclamantă trebuia să deţină alte documente pentru justificarea cheltuielilor înregistrate în evidenţele contabile, respectiv: ordin de serviciu deplasare sau delegaţie) sau fişa de activităţi zilnice pentru determinarea consumurilor de carburanţi.

Deşi au fost întocmite fişe de activităţi zilnice pentru autovehicule, acestea nu au fost completate corespunzător, respectiv nu conţin informaţiile necesare pentru determinarea şi justificarea consumurilor de carburanţi. Nu au fost puse la dispoziţia echipei de control financiar documente justificative din care să rezulte utilizarea autovehiculelor de către salariaţii entităţii în interesul serviciului conform Deciziei Directorului General nr. 46/2012.

Astfel, din verificarea eşantionului selectat, echipa de audit a estimat de valoarea prejudiciului determinat de efectuarea cheltuielilor cu mijloacele de transport repartizate salariaţilor fără temei legal ca fiind în sumă de 17.924,36 RON din care:

- 5.107,53 RON reprezentând bonurile valorice de combustibil alocate în lunile august şi decembrie 2015, respectiv august şi decembrie 2016;

- 3.820,06 RON reprezentând evaluarea avantajelor în natură sub forma folosirii în scop personal a autovehiculelor în perioada august şi decembrie 2015, respectiv august şi decembrie 2016;

- 8.996,77 RON contravaloarea cheltuielilor direct atribuibile autovehiculelor în perioada august şi decembrie 2015, respectiv august şi decembrie 2016.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. n) din Codul fiscal au deductibilitate limitată cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal, la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii.

Aşadar, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal, nu este deductibilă fiscal partea de 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.

Conform pct. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal:

"regulile de deducere, termenii şi expresiile utilizate, condiţiile în care vehiculele rutiere motorizate, supuse limitării fiscale, se consideră a fi utilizate exclusiv în scopul activităţii economice sunt cele prevăzute la pct. 451 din Normele metodologice date în aplicarea Codul fiscal din titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată".

Pe de altă parte, cum în mod corect a reţinut atât instanţa de fond, cât şi pârâta, însăşi reclamanta a optat pentru limitarea la 50% a dreptului de deducere a cheltuielilor aferente autovehiculelor atribuite funcţiilor de conducere.

Or, în interpretarea dispoziţiilor anterior citate, cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, nu sunt deductibile.

Înalta Curte reţinând Nota nr. x/28.11.2011 emisă reclamantă ce cuprinde autoturismele proprietatea CNCF CFR S.A. utilizate de angajaţi cu funcţii de conducere şi de administrare, ale căror cheltuieli de funcţionare, întreţinere şi reparaţie (exclusiv cele privind combustibilul) sunt deductibile, Dispoziţia nr. 46/2012 privind atribuirea şi exploatarea parcului auto al Centralului CFR S.A., în care la art. 1 se consemnează - "în scopul rezolvării problemelor de serviciu se atribuie autoturismele proprietate a centralului CNCF CFR S.A. după cum urmează- lit. a)- utilizatorilor prevăzuţi în Anexa 1- angajaţi cu funcţii de conducere şi de administrare." şi având în vedere dispoziţiile Codul fiscal în vigoare la data respectivă, în acord cu instanţa de fond, concluzionează în sensul că nu se poate deduce acordul autorităţii pentru atribuirea şi utilizarea autoturismelor în cauză atât în interes personal, cât şi în scopul rezolvării problemelor de serviciu.

Potrivit celor anterior antamate, nu poate fi primită aserţiunea reclamantei în sensul că din coroborarea Notei cu prevederile Dispoziţiei nr. 46/2012 autoturismele au fost atribuite angajaţilor cu funcţii de conducere şi de administrare în considerarea aplicării prevederilor legale în vigoare referitoare la deductibilitatea limitată, respectiv că a fost avută în vedere de deductibilitatea de 50%.

Împărtăţind raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte arată că, într-adevăr, susţinerile reclamantei sunt cel puţin contradictorii: pe de o parte invocă aplicarea dispoziţiilor legale în materie fiscală privind deductibilitatea limitată la 50% a cheltuielilor aferente autovehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, iar pe de altă parte arată că "autoturismele proprietatea CNCF CFR S.A. au fost atribuite salariaţilor în scopul rezolvării probemelor de serviciu (...), în conformitate cu prevederile Dispoziţia nr. 46/10.05.2012 (...)" .

Aşadar, nici criticile în sensul că "reţinerile instanţei de fond privitoare la "elementele invocate de reclamantă - în cadrul deplasărilor în interesul serviciului este inclusă, conform legii (art. 55 alin. (3) lit. a) Codul fiscal) şi deplasarea la şi de la locul de muncă ... nu pot fundamenta admiterea acţiunii în anularea cu privire la totalitatea cheltuielilor aferente acestor autoturisme", nu pot fi primite. Confuzia reclamatei este evidentă, aceasta susţinând în cuprinsul declaraţiei de recurs pe de o parte că "Aplicarea de către CNCF CFR S.A. a prevederilor legislative, conform celor prezentate mai sus şi stabilirea implicită a regimului deductibilităţii, nu a avut în vedere faptul că autoturismele alocate prin Dispoziţia nr. 46/10.05.2012 se utilizează în scop personal", iar, pe de altă parte că în cadrul deplasărilor în interesul serviciului este inclusă, conform legii (art. 55 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal), şi deplasarea la şi de la locul de muncă.

Art. 55 alin. (3) Codul fiscal, în vigoare la data acţiunii, prevedea că:, (3) Avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la:

a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;…".

Or, efectuarea cheltuielilor aferente utilizării autoturismelor în interes personal, în procentul de 50% - situaţie care se deduce din faptul aplicării dispoziţiilor legale fiscale privind deductibilitatea limitată - nu este legală, concluzie reţinută corect de Curtea de Conturi din împrejurarea că "nici în Dispoziţia Directorului General nr. 46/2012 şi nici în Contractul Colectiv de Muncă, respectiv în acordurile salariale încheiate la nivel de unitate, nu a fost prevăzut dreptul salariaţilor de a utiliza autovehiculele proprietatea CNCF CFR S.A. în interes personal".

Prin urmare, concluzia recurente în sensul că "nu se poate afirma (chiar şi în ipoteza în care autovehiculele de serviciu ar fi fost folosite exclusiv în interes personal, aşa cum a reţinut echipa de auditori) că nu ar fi existat temei legal pentru folosirea acestora, este greşită.

Neîntemeiată este şi critica recurentei asupra soluţiei vizând măsura prevăzută la pct. II.15 din Decizia nr. III/6/2017.

Astfel, prin măsura de la pct. 11.15 din Decizie, s-au dispus în sarcina conducerii entităţii verificate, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, următoarele: "Stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală a remuneraţiilor bonus acordate în anul 2015 membrilor Consiliului de Administraţie şi Directorului General al Companiei pentru management/administrare şi recuperarea acestuia, potrivit legii, (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 7 din Decizie)."

Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond analizând în mod corect probele administrate, a înlăturat fundamentat susţinerile acesteia, reţinând că potrivit contractului de management, valoarea componentei variabile şi modalitatea de plată se vor stabili prin act adiţional. Or, din modalitatea de plată stabilită prin actul adiţional, respectiv "plata pentru atingerea cestora se va realiza astfel: 1.1.1.1 în termen de 5 zile de şedinţa în care AGA a CNCF CFR S.A. aprobă raportul CA cu privire la îndeplinirea obiectivului de la pct. I. (l.1.) (1.1.1.)", reiese faptul că trebuia aprobat raportul privind îndeplinirea acestui obiectiv, obligaţia care însă nu a fost îndeplinită de recurenta reclamantă.

În acest context, instanţa de fond a apreciat că nu se poate fundamenta o soluţie de admitere a acţiunii pe împrejurarea că actul adiţional nr. x/28.04.2015 a fost încheiat ulterior efectuării evaluări atingerii primului obiectiv, respectiv aprobării Planului de Management, în conformitate cu prevederile contractuale.

Aşadar, prin Actul adiţional nr. x la contractul de management nr. x/28.04.2015 încheiat cu Directorul General, au fost stabilite obiectivele de performanţă, astfel:

"1.1.1. Pachet 1: Un prim obiectiv îl constituie aprobarea planului de Management

1.1.2. Pachet 2: Perioada de referinţă 16.05.-16.09.2015 - 7 indicatori (...)

1.1.3. Pachet 3:Perioada de referinţă 16.09.-16.12.2015 -8 indicatori (...)".

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit actelor adiţionale la contractele de mandat ale membrilor Consiliului de Administraţie: "Evaluarea atingerii obiectivelor şi a criteriilor de performanţă se efectuează de către AGA prin aprobarea Rapoartelor CA al C.N.C.F. "C.F.R. " S.A., în a doua jumătate a lunilor mai, septembrie şi decembrie, iar plata pentru atingerea acestora se va realiza astfel:

1.1.1.1. în termen de 5 zile de la şedinţa în care AGA a C.N.C.F. "C.F.R. " S.A. aprobă raportul CA cu privire la îndeplinirea obiectivului de la pct. I (1.1)(1.1.1.).

1.1.1.2. In termen de 5 zile de la şedinţa în care AGA a C.N.C.F. "C.F.R. " S.A. aprobă raportul CA cu privire la îndeplinirea obiectivului de la pct. I (1.1)(1.1.2.).

1.1.1.3. In termen de 5 zile de la şedinţă în care AGA a C.N.C.F. "C.F.R. " S.A. aprobă raportul CA cu privire la îndeplinirea obiectivului de la pct. I (1.1)(1.1.3.).".

Spre deosebire de membri Consiliului de Administraţie, evaluarea atingerii obiectivelor şi a criteriilor de performanţă pentru directorul General, în calitate de membru executive, "se efectuează de către Consiliul de Administraţie prin aprobarea Rapoartelor prezentate CA al CNCF CFR SA", în aceiaşi termeni şi condiţii ca şi pentru membri Consiliului de Administraţie.

Astfel, prin Hotărârea AGA nr. 74/28.12.2015 (anexa nr. 65 la actul de control) a fost aprobat "Raportul privind îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă de către Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în primul semestru de activitate al anului 2015" (pentru perioada de referinţă 16.05.2015-16.09.2015).

De asemenea, prin Hotărârea AGA nr. 64/12.12.2016 (anexa nr. 66 la actul de control) a fost aprobat "Raportul privind îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă de către Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în al doilea semestru de activitate al anului 2015, pentru perioada de referinţă 16.09.2015-16.12.2015".

În ceea ce priveşte activitatea Directorului General, prin Hotărârea CA nr. 141/22.12.2016 au fost aprobate "Rapoartele privind îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă de către Directorul General al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în perioadele 16.05.2015-16.09.2015 şi 16.09.2015-16.12.2015."

Prin Hotărârea AGA nr. 29/21.05.2015 (anexa nr. 68 la actul de control) a fost aprobat "în temeiul prevederilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, Planul de Administrare elaborat de Consiliul de Administraţie al C.N.C.F. "C.F.R. " S.A. ". De asemenea, prin Hotărârea AGA nr. 29/21.05.2015 domnul A., în calitate de reprezentant al Ministerului Transporturilor în Adunarea Generală a Acţionarilor a CNCF CFR S.A., a fost împuternicit să semneze actele adiţionale la contractele de mandat ale membrilor Consiliului de Administraţie, acte adiţionale care, deşi au fost încheiate în data de 28.05.2015 (după aprobarea planului), conţin ca obiectiv de performanţă şi îndeplinirea "Pachet 1: Aprobarea Planului de Administrare ".

Prin Hotărârea CA nr. 62/28.05.2015 (anexa nr. 69), în temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, a fost aprobat Planul de management elaborat de Directorul General al C.N.C.F. "C.F.R." S.A.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 62/28.05.2015 Consiliul de Administraţie al CNCF CFR S.A. a împuternicit pe domnul B. să semneze actul adiţional la contractul de mandat al Directorului General, act adiţional care, deşi a fost încheiat în aceiaşi zi în care a fost aprobat Planul de Management, respectiv în data de 28.05.2015, conţine ca obiectiv de performanţă şi îndeplinirea "Pachet 1: Aprobarea Planului de Management".

Faţă de considerentele anterior expuse şi critica recurentei reclamante vizând "plata nelegală a remuneraţiei bonus acordată Directorului General şi membrilor Consiliului de Administraţie pentru aprobarea Planului de mangement/administrare", Înalta Curte arată că este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că aspectele reţinute cu privire la condiţiile în care se realizează plata pentru atingerea obiectivelor şi a criteriilor de performanţă justifică soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de anulare a acestei măsuri.

În acest context factual, Înalta Curte reţine că evaluarea atingerii obiectivelor şi a criteriilor de performanţă funcţie de care este stabilită remuneraţia bonus nu poate fi analizată în condiţiile în care actele juridice care o reglementează nu fac obiectul acţiunii în anulare.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerilor recurentei, din perspectiva celor anterior analizate.

5.2. Analizând, deopotrivă, actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat de către pârâta Curtea de Conturi a României, Înalta Curte constată că recursul acesteia este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte consideră necesar a reda, pe scurt, contextul factual care a condus la promovarea litigiului de faţă.

În urma desfăşurării misiunii de control cu privire la activitatea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în perioada 09.01.2017 - 12.05.2017, Curtea de Conturi a României a reţinut o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, consemnate în Raportul de control nr. x/12.05.2017, între care efectuarea de cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare.

Pentru valorificarea concluziilor raportului de control, Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. III/6 din 08.06.2017 prin care a dispus mai multe măsuri în sarcina entităţii verificate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie entitatea verificată, contestaţie respinsă de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. III/71 din 19.07.2017.

Ca urmare, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea încheierii amintite şi a măsurilor II.14 şi II.15 din nr. din Decizia nr. III/6 din 08.06.2017, suspendarea aplicării măsurilor până la soluţionarea definitivă a litigiului; în subsidiar, prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse, invocând, în esenţă, prevederile pct. 451 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a art. 1451 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; pct. 492 din Normele metodologice de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; art. 55 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; pct. 68 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a art. 298 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; pct. 16 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a art. 25 alin. (3) lit. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; art. 76 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

În recurs, părţile şi-au menţinut poziţia procesuală expusă în faţa instanţei de fond, exprimând opinii contrare asupra legalităţii cheltuielilor angajate de intimata-reclamantă.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor Codul fiscal referitoare la cheltuielile deductibile pentru determinarea profitului impozabil, definite la art. 21 alin. (1) ca fiind "cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile", cheltuielile aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice sunt deductibile limitat la procentul de 50%, dacă vehiculele nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii (art. 21 alin. (3) lit. n) coroborat cu alin. (4) lit. t).

Este relevantă, în interpretarea textului de lege, şi reglementarea tezei a doua a alin. (4) lit. t) din Codul fiscal- aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat; utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii; utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie; utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi; utilizate ca mărfuri în scop comercial."

Conform pct. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin. (4) lit. t) din Codul fiscal:

"regulile de deducere, termenii şi expresiile utilizate, condiţiile în care vehiculele rutiere motorizate, supuse limitării fiscale, se consideră a fi utilizate exclusiv în scopul activităţii economice sunt cele prevăzute la pct. 451 din Normele metodologice date în aplicarea Codul fiscal din titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată".

Or, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că referitor la măsura dispusă la punctul II.4 al deciziei contestate, misiunea de control financiar a consemnat că această abatere de la legalitate şi regularitate se referă la efectuarea de cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actul de înfiinţare.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit s-a reţinut că în situaţia în care vehiculele utilizate de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare (un vehicul de persoană) nu sunt folosite exclusiv în scopul activităţii economice, cheltuielile aferente acestora sunt considerate, din punct de vedere fiscal, ca fiind cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, în procentul de 50%. Apreciind că textul de lege instituie o prezumţie legală, s-a apreciat în mod eronat că nu ar mai fi necesară întocmirea de documente justificative privitoare la consumul de carburanţi pentru autoturismele de serviciu în discuţie.

Or, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior citate rezultă, cu puterea evidenţei că, pentru persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, cheltuieli de funcţionare, întreţinere şi reparaţie sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism.

În condiţiile în care aceste autoturisme nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, aceste cheltuieli sunt deductibile doar în cotă de 50% (fapt recunoscut chiar de entitatea verificată însăşi atât în cuprinsul notelor de relaţii date auditorilor publici externi, cât şi în acţiunea introductivă).

Mai mult, prin Nota nr. 9/4/6254/28 noiembrie 2012, conducerea entităţii verificate a aprobat tratamentul fiscal al cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii (exclusiv combustibilul) a autoturismelor utilizate de salariaţii cu funcţii de conducere, în sensul că acestea "sunt deductibile", în concordanţă cu prevederile Dispoziţiei Directorului General nr. 46/2012, care dispun acordarea exclusive a autoturismelor în scopul rezolvării problemelor de serviciu.

Astfel, conform art. 21 alin. (4) lit. t) din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 25 alin. (3) lit. 1) şi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cum s-a arătat în precedent, nu sunt deductibile "50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate ca, exclusiv în scopul activităţii economice".

Rezultă că utilizatorii autovehiculelor de serviciu au obligativitatea întocmirii corecte şi complete a foilor de parcurs, atât din perspectiva confirmării efectuării deplasărilor, cât şi din perspectiva justificării cotelor lunare de combustibil alocate.

Această obligaţie de natură fiscală este folosită nu numai pentru situaţia în care se acordă deductibilitatea integrală la calculul profitului impozabil. Or, societatea verificată a înţeles că utilizatorilor autoturismelor în cauză să li se elibereze foi de parcurs doar cu scopul de a exista o evidenţă clară a bonurilor de consum acordate lunar, raportat la cota de combustibil, precum şi a kilometrilor parcurşi de către utilizator şi a normei de consum indicată de Registrul Auto Român.

Ambiguitatea susţinerilor reclamantei detaliată la punctul 5.1, care, pe de o parte invocă aplicarea dispoziţiilor legale în materie fiscală privind deductibilitatea limitată la 50% a cheltuielilor aferente autovehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, iar pe de altă parte arată că "autoturismele proprietatea CNCF CFR S.A. au fost atribuite salariaţilor în scopul rezolvării probemelor de serviciu (...), în conformitate cu prevederile Dispoziţia nr. 46/10.05.2012 (...)", nu fac decât să confirme nerespectarea dispoziţiilor fiscale care reglementează în materie.

De altfel, în acest sens sunt şi prevederile pct. 492 din Normele metodologice date în aplicarea art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv pct. 16 alin. (2) din Normele metodologice date în aplicarea art. 25 alin. (3) lit. 1) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că justificarea utilizării vehiculelor exclusiv în interesul activităţii economice se efectuează pe baza documentelor justificative şi prin întocmirea foii de parcurs, care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: categoria de vehicul utilizat, scopul şi locul deplasării, kilometri parcurşi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. ca nefondat şi va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge şi cererea privind anularea în parte a încheierii nr. III/71/19.07.2017, a Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi a raportului de control nr. x/12.05.2017, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.14.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1726 din data de 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1726 din data de 10 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge şi cererea privind anularea în parte a încheierii nr. III/71/19.07.2017, a Deciziei nr. III/6/08.06.2017 şi a raportului de control nr. x/12.05.2017, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.14.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.