Valuation of pre-repair vehicle damages via specialized systems versus service estimates under ASF Norm 23/2014

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 23.08.2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 7056/29.06.2017 şi obligarea paratului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 21.632,48 RON, reprezentând diferenţa dintre suma achitata (54.735,35 RON), ce reiese din devizul întocmit de care service-ul agreat de asigurător şi suma plătită efectiv de către FGA (33.103,00 RON), la data de 23.06.2017, precum şi obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 08.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a anulat în parte Decizia nr. 7056/29.06.2017, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.632,48 RON, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 850 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru).

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 08 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei, menţinerea Deciziei 7056/29.06.2017 emisă de FGA şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

După prezentarea succintă a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că instanţa de judecată a interpretat greşit legislaţia aplicabilă în speţa de faţă, judecătorul de fond neavând în vedere faptul că automobilul în cauză nu a fost reparat iar despăgubirile sunt solicitate pe baza unui simplu deviz emis de un service auto, fără un înscris fiscal doveditor. Practic, intimata - reclamantă a adus nişte devize, fără a dovedi că suma pretinsă ar fi fost achitată vreunui service.

Deşi instanţa reţine din întampinarea depusa de autoritate faptul că intimata-reclamanta avea încheiata poliţa CASCO seria x nr. x/0 emisa de B., totuşi întreaga motivare a hotărârii se bazează pe legislaţia aplicabila condiţiilor poliţelor RCA. Poliţa de asigurare CASCO a reclamantei este depusa la dosarul instanţei chiar de către aceasta, regasindu-se si la dosarul de dauna, preluat de la B.. Menţionează astfel că vinovatul de producerea accidentului, respectiv C. era asigurat RCA la D. S.A., iar intimata reclamanta avea poliţa CASCO încheiata la B..

Instanţa de judecata, preluând in totalitate apărarea recurentei-reclamante, invoca in motivarea hotărârii prevederile art. 48, art. 51 si art. 37 alin. (2) si 4 din Norma ASF 23/2014 privind ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Consideră că susţinerea instanţei, în sensul că " interpretarea logica si sistematica a acestor norme impune concluzia potrivit căreia autoritatea parata garantează cuantumul despăgubirii ce rezulta din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare. ". nu poate fi primita de către instanţa superioară, pe de-o parte, pentru că Fondul nu garantează plata unor sume pur si simplu, ci verifică justificarea acordării acestora, iar în cauza de faţă nu sunt depuse documente justificative, ci nişte devize estimatorii.

Deopotrivă, consideră ca fiind eronată reţinerea instanţei, în sensul că ""Intenţia legii este de recunoaşterea dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.", ântrucât intenţia legiuitorului este intotdeauna de a acorda despăgubiri integral, însă după temeinice verificari, rolul instanţei fiind acela de a cenzura si limita o eventuala îmbogăţire fără just temei. Ori, în prezenta cauză, integralitatea acordării despăgubirilor este bazata pe lipsa documentelor care fi putut conferi autenticitate susţinerilor intimatei-recurente. Aminteşte deopotrivă si faptul ca întimata-reclamantă a solicitat iniţial efectuarea unei expertize, pentru ca ulterior sa renunţe la această.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, recurenta solicită instanţei de recurs a reconsidera şi acest aspect, întrucât la dosarul cauzei şi la dezbateri partea nu a fost prezentă şi nu s-a prezentat nici un avocat care să o reprezinte.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate numai în ceea ce priveşte majorarea cuantumului daunelor morale şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a contestaţiei formulate de intimata - reclamantă.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea recursului, ca netimbrat, respectiv respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

Referitor la excepţia netimbrării recursului, susţine în esenţă, intimata - reclamantă că, întrucât taxa nu a fost ataşată la dosar odată cu recursul, apreciază că se impune anularea acestuia, ca netimbrat.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, si menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinică.

Apreciază că instanţa de fond a făcut o justă adecvare cauzală a întregului material probator administrat în cauză, stabilind în mod corect ca se impune anularea Deciziei nr. 7056/29.06.2017, obligând recurenta parata la plata sumei de 21.632,48 RON. Solicită a constata că nu poate fi primită critica referitoare la împrejurarea că instanţa de fond ar fi ignorat faptul că despăgubirile solicitate de către intimata reclamanta ar fi fost solicitate in baza unui simplu deviz emis de un service auto, fără a dovedi că suma pretinsă ar fi fost achitată vreunui service, atâta timp cat recurenta a admis în parte cererea de despăgubiri formulata in dosarul de dauna x, pentru suma de 33.102,87 RON, respingând diferenţa de 21.632,48 RON.

Consideră astfel că această critica excede obiectului acţiunii introductive promovată de către intimata reclamanta, având în vedere că solicitarea vizează anularea deciziei FGA nr. 7056/29.06.2017, prin care a fost respinsa acordarea diferenţei despăgubirilor in valoare de 21.631. 48 RON.

Mai susţine intimata că instanţa de fond în mod corect a stabilit că refuzul recurentei pârâte de a acorda despăgubirile in integralitatea lor, astfel cum au fost justificate prin înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se întemeiază pe nicio normă legală, instanţa neputând valida reducerea cuantumului despăgubirii la un plafon pe care aceasta ii apreciază serios si rezonabil, în condiţiile in care art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede clar limitele despabubirilor, fără a include în această enumerare ipoteza solicitării unor preturi mai mari pentru execuţia lucrărilor de reparaţie decât cele practicate de unitatea service de reprezentanţă, în speţa de fata rezultând fără echivoc că diferenţa respinsa la plata, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, astfel cum recurenta parata s-a raportat,

Consideră deopotrivă că susţinerile recurentei, în sensul că instanţa de fond si-ar fi întemeiat soluţia exclusiv pe un deviz al unei unităţi neacreditată, ignorând calculul făcut de către specialiştii FGA, nu poate fi primite, atâta timp cat instanţa a reţinut în chiar considerentele hotărârii atacate împrejurarea ca au fost verificate susţinerile intimatei reclamante, respective devizul eliberat de către o reprezentanta E., care depăşeşte suma trecuta in devizul iniţial întocmit de către o unitate service agreată de către asigurător, si anume suma de 61.080,56 RON, respectiv ca preturile precizate în devizul iniţial în suma de 54.735,35 Iei, sunt preturile redate de către sistemul de specialitate F., agreat de către recurenta parata.

In ceea ce priveşte critica recurentului parat referitoare la împrejurarea că intimata reclamantă a solicitat în cuprinsul acţiunii introductive încuviinţarea probei cu expertiza, pentru ca ulterior sa renunţe la administrarea acesteia, intimata - reclamantă, invocând principiul disponibilităţii prevăzut de disp. art. 9 din C. proc. civ., susţine că are posibilitatea de a renunţa la o proba, daca apreciază ca nu mai este necesara in vederea lămuririi in întregime a procesului. Totodată, susţine că recurenta pârâtă avea posibilitatea, deopotrivă de a solicita administrarea probei cu expertiza, in situaţia in care ar fi apreciat-o ca fiind utila dezlegării cauzei, însa aceasta a înţeles să rămână in pasivitate, limitându-si probatoriul doar la proba cu înscrisuri.

Referitor la solicitarea recurentei parate de a reconsidera acordarea cheltuielilor de judecata constând in onorariul avocaţial, intimata - reclamantă solicită respingerea acesteia, având in vedere culpa procesuala a recurentei pârâate, care a căzut în pretenţii, şi totodată împrejurarea ca suma de 800 RON, reprezentând onorariu avocaţial, reprezintă o suma rezonabila, care reflecta redactarea acţiunii introductive, a tuturor actelor ulterioare asigurării reprezentării eficiente a intimatei reclamante, a efectuării corespondentei cu instanţa de judecata, etc.

In concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat si menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile atacate.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă A. în termenul legal, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Completului învestit cu soluţionarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi, la acel moment procesual, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii, amânând pronunţarea soluţiei pentru data de 22.02.2022, apoi pentru data de 01.03.2022, când a pronunţat hotărârea de faţă.

Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata -reclamantă în cadrul întâmpinării depusă la dosar, aminteşte Înalta Curte că s-a pronunţat asupra acesteia în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanţă la soluţionarea excepţiei regăsindu-se în practicaua încheierii de amânare a pronunţării de la termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, ce face parte din prezenta hotărâre.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reţine Înalta Curte că, în fapt, la data 08.05.2016 a avut loc un risc asigurat din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x avariind autoturismul cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa CASCO seria x nr. x/0 emisă de B., proprietatea intimatei - reclamante A..

După avizarea daunei la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost constituit dosarul de daună cu nr. x.

Prin Decizia nr. 7056/29.06.2017 emisă de F.G.A s-a admis cererea de plată formulată de către reclamantă pentru suma de 33.103 RON şi s-a respins cererea de plată pentru suma de 21.632,48 RON.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanţa solicitată de intimata-reclamantă prin cererea de plată, respectiv 21.632,48 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 7056/29.06.2017, recurentul-pârât FGA motivând că " în analizarea cererilor de plată Fondul de Garantare a Asiguraţilor se raportează la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanţe între sumele solicitate de creditori de asigurări pentru servicii similare şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia."

Prin sentinţa civilă nr. 1073 pronunţată la data de 08.03.2018 instanţa de fond, reţinând în esenţă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, a constatat că decizia emisă de Fondul de Garantare nu este riguros motivată, sens în care a admis acţiunea reclamantei A., anulând în parte decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă şi obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.632,48 RON.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, reţinându-se ca fiind greşită interpretarea pe care prima instanţă a dat-o prevederilor Legii nr. 213/2015, respectiv dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, iar potrivit alineatulului 3 al aceluiaşi articol " Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Deopotrivă, instanţa de control judiciar reţine ca fiind relevante în soluţionarea cauzei şi prevederile art. 51 alin. (3)-(7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Se constată, aşadar că Norma ASF nr. 23/2014, reglementează extrem de clar doua ipoteze juridice, respectiv situaţia în care plata despăgubirii s-a solicitat înainte de efectuarea reparaţiilor si situaţia în care plata despăgubirii s-a solicitat ulterior reparării în concret a autovehiculului.

În cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, la art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 se prevede explicit posibilitatea utilizării sistemelor de specialitate, cuantumul pagubei stabilindu-se prin luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto.

Dupa cum se observă, textul nu impune asiguratorului (sau, în cazul de faţă, FGA-ului) una din cele doua modalităti alternative de determinare a despagubirlor, acesta avand dreptul de a alege între unitatile de specialitate (service-uri autorizate) şi preţurile prevazute in sistemele de specialitate (cum este cazul F.).

Faţă de dispoziţiile mai sus citate, instanţa constată că raportarea pârâtului la preţul practicat de unităţile de specialitate reflectat în sistemul de date F. are un fundament legal, aceasta fiind justificată tocmai de prevenirea posibilelor abuzuri şi fraude care ar putea decurge din stabilirea unor preţuri de manoperă ce nu au suport real în vederea obţinerii unui cuantum al despăgubirii superior.

Se constată, aşadar, că, în lipsa unei dispozitii imperative, opţiunea pârâtului FGA pentru sistemul F. este una legala.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x din data de 09.08.2016, reclamanta A. a solicitat plata despăgubirii în cuantum de 54.735,35 RON şi la respectiva cerere a depus un deviz estimativ întocmit de S.C. G. S.R.L., fără a anexa şi înscrisuri care să ateste că reparaţia a fost efectiv realizată.

Reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada efectuării reparaţiei, prin depunerea unui deviz şi a unei facturi fiscale de la unitatea service reparatoare, Înalta Curte constată că, în mod corect recurentul - pârât, a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, Fondul întocmind un deviz pentru evaluarea reparaţiei ţinând cont de reperele consemnate în procesul-verbal de constatare pe baza preţurilor practicate de unităţile reparatoare agreate de producător şi a normelor de manoperă comunicate de aceştia, rezultând valoarea despăgubirii în cuantum de 33.102,87 RON.

Aşadar, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada efectuării în concret a reparaţiei, la respectiva unitate service, S.C. G. S.R.L., prin depunerea unui document care să facă dovada plăţii sumei aferente reparaţiei, ci s-a limitat a depune doar un deviz estimativ, în mod corect Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a efectuat o evaluare în sistem F..

Înalta Curte constată că, în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acestă instituţie acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul.

Plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

Prin urmare, în condiţiile în care FGA acordă despăgubiri, acestea nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte dovada prejudiciului.

Ţinând cont de particularităţile cauzei, în care intimata - reclamantă a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, instanţa de control judiciar constată că pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor F., cu respectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Programul F., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale, fiind vorba despre preţul pieselor de origine, şi nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.

Cum din cuprinsul dosarului administrativ a reieşit că reclamanta nu a făcut dovada plăţii reparaţiei autovehiculului ci a depus in susţinerea cererii de plata doar un deviz estimativ în cuantum de 54.735.35 RON emis de unitatea reparatoare S.C. G. S.R.L., fără a face dovada emiterii unei facturi sau a plăţii sumei aferente reparaţiei, în mod corect recurentul - pârât a considerat că aceasta se încadrează în ipoteza prevăzută în art. 51 alin. (4) din Norma precitată, procedând la întocmirea unui deviz din sistemul de specialitate F., din care rezultă ca valoarea despăgubirii care poate fi acordata este de 33.102,87 RON, iar diferenţa de 21.632,48 RON este nejustificată.

Procedând în această manieră, Înalta Curte nu poate reţine refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor materiale solicitate de reclamantă, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor materiale nefiind susţinute de un alt probatoriu decât cel constând în înscrisurile depuse în cadrul dosarului de daună şi care nu fac dovada efectivă a cuantumului prejudiciului pretins de reclamantă, aceasta neînţelegând să administreze probe concludente care să stabilească dacă piesele menţionate în devizul estimativ ataşat cererii au fost sau nu necesare reparaţiei autoturismului avariat, potrivit art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55.

Înalta Curtea nu poate identifica un temei legal în baza căruia să poată acorda estimării realizate de reclamantă o semnificaţie probatorie care să prevaleze asupra dovezilor produse de pârât, cu atât mai mult cu cât ambele evaluări sunt realizate cu ajutorul aceluiaşi instrument, respectiv softul F..

Reţine instanţa de control judiciar că, în măsura în care reclamanta dorea să îşi probeze pretenţiile avea obligaţia de a administra probe în acest sens, de exemplu, proba constând în expertiză tehnică auto care să stabilească contravaloarea reparaţiilor necesare având în vedere soluţiile tehnologice optime pentru remedierea prejudiciului suferit, raportat la dispoziţiile art. 51 alin. (1), (3) şi 4 din Norma ASF nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului .

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., ce prevăd că " cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească . . . . . . . . . . ."

Deşi reclamanta a depus la pârât, odată cu cererea de despăgubire, doar un deviz estimativ, în cadrul contestaţiei ce face obiectul judecăţii aceasta nu a arătat în concret de unde reies diferenţele de valoare faţă de cele stabilite de pârât şi cum le justifică, în condiţiile în care sarcina probei incumbă celui care susţine o anumită situaţie de fapt sau existenţa unui anumit drept, conform art. 249 C. proc. civ.

Ori, în condiţiile în care devizul depus de intimata -reclamantă este unul estimativ, nu poate proba valoarea reparaţiei în condiţiile în care aceasta nu a fost încă efectuată.

Deşi reclamantei i s-a comunicat pe timpul procesului devizul emis de pârât, odată cu întreaga documentaţie ce stă la baza emiterii actului contestat, aceasta nu numai că nu l-a contestat în concret, dar nici nu a propus efectuarea unei expertize auto care să stabilească valoarea despăgubirii potrivit art. 51 alin. (4) redat anterior.

În acest context, reţinând că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească faptul că suma de bani solicitată prin cererea de plată reflectă contravaloarea reparaţiilor necesare a fi efectuate pentru ca acesta să fie adus la starea iniţială, nefăcând dovada că piesele prevăzute în devizul estimativ de reparaţie au fost efectiv achiziţionate sau că reparaţia autovehiculului a fost efectuată, constată Înalta Curte că intimatul-pârât a calculat şi acordat în mod legal despăgubirile în urma evenimentului asigurat, actul administrativ emis de acesta nefiind afectat de vreun viciu de nelegalitate.

Constată, aşadar, Înalta Curte că evaluarea cuantumului pagubei a fost realizată de recurentul - pârât cu luarea în calcul a preţurilor prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei autoturismului reclamantei cu ajutorul sistemului F. iar reclamanta nu a înteles să administreze probe concludente din care să rezulte o altă situaţie de fapt.

Prin urmare, reclamanta nerăsturnând proba administrată de pârât şi care stă la baza emiterii deciziei contestate, având în vedere, deopotrivă, prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, instanţa de control judiciar apreciază că, în mod legal recurentul - pârât a admis doar în parte cererea de plată, decizia contestată fiind deci, emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 7056/29.06.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentinţa instanţei de fond, prin care s-a anulat parţial actul administrativ contestat, a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 şi a Legii nr. 213/2015, fiind necesară reformarea acesteia de către instanţa de control judiciar.

Pe cale de consecinţă, urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Deopotrivă, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, Înalta Curte urmează a obliga intimata - reclamantă A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru exercitarea acestei căi de atac, conform Ordinului de plată nr. x din data de 06.09.2018, ataşat în original la dosar.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamanta A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în această etapă procesuală .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 8.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 1 martie 2021.