Insureds' Guarantee Fund's mandatory use of standardized price lists over specific service provider rates for vehicle damage indemnity

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor arătând că formulează contestaţie împotriva Deciziei nr. 4870/9.03.2017 emisă de pârât.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4904 din 12.12.2017, Curtea a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a anulat în parte Decizia nr. 4870/9.03.2017 emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamant înregistrată sub nr. x/6.05.2016 pentru suma de 7.878,12 RON în loc de 5.043,59 RON.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 333 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate împotriva Deciziei FGA nr. 4870/09.03.2017.

În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut recurentul - pârât că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 51 alin. (1), (3) si 9 din Norma ASF 23/2014, art. 14 din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma ASF 16/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea unui scurt istoric, invocând dispoziţiile anterior menţionate, recurenta a susţinut că, făcând aplicarea în cauză a acestora, prin raportate la înscrisurile existente în dosarul administrativ, a procedat în mod corect la calcularea valorii despăgubirilor în cauză, ţinând cont de dispoziţiile art. 51 din Norma ASF 23/2014.

Din analiza dispoziţiilor legale rezultă că FGA are obligaţia de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative din întreg dosarul de daună aferent evenimentului asigurat şi de a face plata despăgubirilor rezultate în urma propriei analize. Altfel spus, FGA nu poate proceda direct la achitarea sumelor pretinse prin cererea de plată, ci are obligaţia de a stabili suma cuvenită în urma propriilor analize şi verificări.

În baza acestor atribuţii, FGA a procedat la analiza cererii intimatului şi a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna şi a corectat devizul de reparaţie prezentat de intimat, respectiv s-a scăzut suma 2.834,53 RON reprezentând:

- 1.363,81 RON adaos piese nejustificat in deviz fiind deja preţul maximal al pieselor folosite - asa cum se constata, pe devizul depus de contestator la capitolul piese este trecut un ados de 35 %, adaos comercial care nu se justifica a fi acordat de vreme ce preţul pieselor este stabilit la nivelul lor maximal astfel cum rezultă din sistemul B., sistem pe care lFGA l-a folosit în verificarea devizului ce a fost depus. Sistemul B. are preturile pentru piese comunicate de importatorul mărcii respective, fiind preţul de vânzare al pieselor cu care acestea s-ar comercializa de reprezentanta mărcii. Prin urmare, consideră că nu se justifică ca reparaţia sa se facă cu costuri pentru piese mai mari intr-o unitate service care nu este reprezentanţă, daca reprezentanta repara cu costuri mai mici, diferenţa de 35% stabilita arbitrar de unitatea service S.C. C.- care i-a furinizat devizul contestatorului- punând un adaos comercial pentru piese în mod arbirar, nejustificat a fi plătit de vreme ce reprezentanta ar efectua reparaţia fara acest adaos comercial.

- 105,2 RON - diverse piese ce nu se justifică tehnologic (2% adaos pus fără ca să existe dovada ca piesele mici ar fi necesare reparaţiei)

- 71,02 RON - reprezentand suport fixare far si şurub, elemente ce nu se regăsesc in procesul-verbal de constatare

- 80.10 RON reprezentând adaos la materialele de vopsitorie, adaos ce nu se justifica a fi acordat (acordandu-se doar 100% si nu 125% cum este în deviz);

- 1.214,4 RON diferenţa tarif manopera de Ia 200 RON/ora fara T.V.A. la 85ron/ora fara T.V.A.

In justificarea manoperei de 85 RON/ora recurentul a ataşat la dosar tarifele de manopera practicate de D., respectiv un service auto ce are statut de reprezentanta x.

In ceea ce priveşte diferenţa de manoperă, susţine recurentul că Fondul se raportează la preturile paracticate de reprezentantele mărcilor, în considerarea faptului ca acestea sunt special autorizate pentru anumite mărci de maşini, preturile acestora fiind un reper la care se raportează toţi agenţii economici interesaţi de execuţia lucrărilor de reparaţii auto pentru marca respectiva. In cazul de fata, pentru marca x, reprezentanta mărcii x (unitate reparatoare special autorizata pentru acest tip de autovehicul) a comunicat ca manopera practicata este de 85 RON/ora fara TVA.

Se mai susţine că FGA nu este ţinut în analiza dosarelor de dauna de preturile practicate de anumite unităţi reparatoare, aceasta situaţie fiind aplicabilă asigurătorilor care sunt autorizaţi şi sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici profesionale.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un instrument public de garantare, FGA este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind şi raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

În acest context se înscrie si cauza de faţă, în care, la analizarea cererii de plată, FGA s-a raportat la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismul avariat, reper ce permite evitarea discrepanţelor între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plata formulate de aceştia.

In ceea ce priveşte scăderea contravalorii TVA-ului, recurentul subliniază că nici in cursul soluţionării contestatieie nu a fost depusă chitanţa/ordinul de plata al achitări c/valorii facturii nr. x/21.04.2016 -fapt ce pune sub semnul întrebarii devizul si factura prezentata, având in vedere ca au trecut mai bine de doi ani de la pretinsa reparaţie.

Totodată, consideră că suma reprezentând TVA nu a fost justificata în decizie nu este un motiv pentru a fi acordată, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Norma ASF 23/2014, citam: "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori-cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate'la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53."

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate si, pe cale de consecinţa, respingerea contestaţiei formulata împotriva Deciziei nr. 4870/09.03.2017 emisa de Fond.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, greşit intitulată de parte " Răspuns la întâmpinare", prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond, ca fiind legală şi temeinică.

Solicită respectarea normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule art. 1/alin 1. obligă:

"In conformitate cu prevederile art. 49 din legea 136/1995 privind asigurările si sigurarile in România, cu modificări ulterioare, asigurătorii care practica asigurarea Kjiligatorie de răspundere civila a vehiculelor pe teritoriul României, acorda despăgubiri entru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund fctualfata de terţe persoane " . Art. 2:

"Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea delictuala a proprietarului sau a utilizării unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului " . Totodată, conform art. 51 din norma A.S.F nr. 23/2014:

"3. Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor pârtilor componente sau ale pieselor avariate, ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuilele pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului precum si cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative potrivit art. 53.

Textul art. 51 din norma A.S.F nr. 23/2014, nu impune ca la plata despăgubirii să se ia in calcul preturile practicate de anumite unităţi de specialitate sau de reprezentanta mărcii respective. Prin raportare la aceasta dispoziţie se justifica acordarea sumelor reprezentând adaosul comercial si tariful pentru manopera, aceastea fiind incluse, in preţul practicat de unitatea de specialitate (Service) sub forma unui procent de 2% . In cuprinsul documentului constatator se menţionează doar pagube vizibile (far dreapta, bara, aripa, capota dreapta fata), suportul de fixare far si şuruburi sunt piese justificate tehnologic, chiar daca nu sunt menţionate în acest document, întrucât a fost avariat si farul din dreapta al autovehiculului. dosar arata ca aripa dreapta a necesitat revopsire, soluţia tehnica fiind de asemenea justificată cat timp acest reper a fost avariat potrivit documentului constatator. In consecinţă, consideră că se impunea acordarea sumei pentru materialele de vopsitorie.

Solicită astfel menţinerea sentinţei de fond şi respingerea recursului, ca fiind nejustificat.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimatul - reclamant A. în termenul legal, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Completului învestit cu soluţionarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi, la acel moment procesual, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii, amânând pronunţarea soluţiei pentru data de 22.02.2022, apoi pentru data de 01.03.2022, când a pronunţat hotărârea de faţă.

Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reţine Înalta Curte că, în fapt, la data 31.08.2015 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului care, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu POliţa RCA nr. x emisă de E., a avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare x, proprietatea intimatului -reclamant A..

După avizarea daunei la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost constituit dosarul de daună x.

Prin Decizia nr. 4870/09.03.2017 emisă de F.G.A s-a admis cererea de plată formulată de către reclamant pentru suma de 5.043,59 RON şi s-a respins cererea de plată pentru suma de 2.834,53 RON.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanţa solicitată de intimatul-reclamant prin cererea de plată, respectiv 2.834,53 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 4870/09.03.2017, recurentul-pârât FGA motivând că " nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 2.834,53 RON reprezentând:

- 1.363,81 RON adaos piese nejustificat în deviz fiind deja preţul maximal al pieselor folosite,

- 105,2 RON diverse piese ce nu se justifică tehnologic,

- 80.10 materiale vopsitorie necuvenite,

- 1.214,4 RON diferenţa tarif manoperă de la 200 RON/oră fără TVA la 85 ron/oră fără TVA

- 71.02 RON reperele suport fixare far şi şurub ce nu se regăsesc în procesul-verbal de constatare."

Prin sentinţa civilă nr. 4904 pronunţată la data de 12.12.2017 instanţa de fond, reţinând în esenţă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, a constatat că, în cauză se justifica acordarea sumei solicitate de reclamant, având în vedere dispoziţiile art. 51 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 care prevăd că sumele reprezentând despăgubiri se raportează la preţurile practicate de unităţile de specialitate.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, reţinându-se ca fiind greşită interpretarea pe care prima instanţă a dat-o prevederilor Legii nr. 213/2015, respectiv dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material incidente, impunându-se rejudecarea acţiunii şi reanalizarea pricinii.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, iar potrivit alineatulului 3 al aceluiaşi articol " Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Deopotrivă, instanţa de control judiciar reţine ca fiind relevante în soluţionarea cauzei şi prevederile art. 51 alin. (1)-(9) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, astfel cum ea în vigoare la data formulării cererii de plată (06.05.2016), conform cărora:

(1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.

(8) Dacă pentru unele părţi componente sau piese ale vehiculului nu există preţuri practicate de unităţile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabileşte pe baza preţurilor din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu preţurile din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto ori cu cele practicate de unităţile de specialitate, pentru părţile componente ori piesele unor vehicule similare.

(9) Despăgubirile nu pot depăşi:

a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;

b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale.

Deopotrivă, Înalta Curte Curtea reţine că Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născuta din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea, plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia printr-o procedura administrativa necontencioasa, prevăzuta de disp. L 213/2015 şi ale Normei 16/2015 a ASF.

Astfel, potrivit Art. 12, alin. (1)din Legea 213/2015: "Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului".

Mai mult, art. 18, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF privind Fondul de garantare a asiguraţilor dispune: "După data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Fondul va prelua de la asigurător evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidenţa completă a dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare".

Pentru cazul în care dosarele de dauna au fost deschise de asigurătorul în faliment, cum este şi cazul de fata, procedura este prevăzuta de disp. art. 14 din L 213/2015, care dispune: "(1) în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.

(3) în cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative, în cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment.

(4) In cerere se vor menţiona, în principal, următoarele elemente: natura creanţei, momentul naşterii sale şi cuantumul sumei pretinse, dacă există vreun privilegiu ori o garanţie reală în ceea ce priveşte creanţa, precum şi care sunt bunurile acoperite de asigurare.

(5) Cererea, precum şi actele şi informaţiile solicitate potrivit alin. (2)-(4) se depun în limba română; în cazul în care sunt redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, acestea se depun însoţite de traducerea autorizată conform legii".

Totodată, aceasta obligativitate a instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzuta şi de disp. Normei 16/2015 a ASF în art. 21, alin. (2): "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Se constată, aşadar, că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative din cadrul dosarului de daună aferent evenimentului asigurat şi de a face plata despăgubirilor rezultate în urma propriei analize şi verificări, neexistând în sarcina acestuia obligaţia de a proceda direct la achitarea sumelor pretinse prin cererea de plată.

În baza acestor atribuţii, pârâtul a procedat şi a analizat cererea reclamantului şi a înscrisurilor depuse de acesta şi a înscrisurilor existente în dosarul de dauna, în baza sistemului de preturi B..

Programul B., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale, fiind vorba despre preţul pieselor de origine, şi nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.

Contrar aprecierilor instanţei de fond, Înalta Curte constată că, în cauză nu se justifică acordarea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată, în considerarea faptului că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este ţinut în analiza dosarelor de daună de preţurile practicate de anumite unităţi reparatoare, aceasta situaţie fiind aplicabila asigurătorilor care sunt autorizaţi şi sunt liberi sa dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un intrument public de garantare, pârâtul este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind şi raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

În acest sens, la analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanţe între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia.

Astfel, recurentul-pârât corect a stabilit prin decizia contestată faptul că suma de 1.363.81 RON- reprezentând un adaos comercial de 35% - nu se justifică, în condiţiile în care reprezentanţa ar fi efectuat reparaţia fără acest adaos comercial.

Nici suma de 105,2 RON reprezentând costul unor piese mici nu se justifică, având în vedere că nu s-a detalitat ce piese au fost înlocuite, pentru a se stabili dacă acestea au fost sau nu necesare reparaţiei autoturismului avariat.

În ceea ce priveşte suma de 80,10 RON (66,75 RON fără TVA 20%), indexare materiale vopsitorie 125.0%, Înalta Curte constată că, din actele dosarului nu reiese necesitatea pentru unitatea service a efectuării acestei indexări şi temeiul concret al acestei operaţiuni.

Astfel, în preţul lucrării efectuate nu trebuie incluse elemente a căror justificare nu reiese din niciun document relevant, document din care să rezulte motivul pentru care preţul unui material este necesar a fi indexat de prestatorul de servicii cu 125%.

Nici suma de 71,02 RON reprezentând suport fixare far şi şurub, nu este justificată, raportat la dispoziţiile art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014, ce prevăd că " Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în baza poliţei RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum şi a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească.".

Cum respectivele elemente nu se regăsesc în procesul-verbal de constatare, iar intimatul - reclamant nu a înţeles să administreze probe concludente care să stabilească dacă aceste piese au fost sau nu necesare reparaţiei autoturismului avariat, plata contravalorii acestora nu se justifică.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că nu se justifică nici suma de 1.214,4 RON reprezentând diferenţă tarif manoperă dintre preţul de 200 RON/oră fără TVA practicat de S.C. C. S.R.L. şi preţul de 85 RON/oră fără TVA practicat de unităţile service de reprezentanţă, această diferenţă fiind exagerată.

Cum despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus de către recurentul -pârât încuviinţarea în parte a cererii de plată formulată de reclamant.

Mai mult, instanţa de control judiciar constată că pârâtul nu este ţinut în analiza dosarelor de dauna de preturile practicate de anumite unităţi reparatoare, aceasta situaţie fiind aplicabila asigurătorilor care sunt autorizaţi şi sunt liberi sa dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un intrument public de garantare, pârâtul este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind şi raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

Înalta Curtea aminteşte că litigiul de faţă este de contencios administrativ iar decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca act administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate şi de temeinicie, revenind reclamantului să probeze contrariul, probă care nu a fost făcută.

Prin urmare, constată Înalta Curte că respingerea parţială a cererii de plată formulate de reclamantul A. de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor prin decizia contestată este legală, impunându-se respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată şi menţinerea actului administrativ contestat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 4870/09.03.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentinţa instanţei de fond, prin care s-a anulat parţial actul administrativ contestat, a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 şi a Legii nr. 213/2015, fiind necesară reformarea acesteia de către instanţa de control judiciar.

Pe cale de consecinţă, urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Deopotrivă, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, Înalta Curte urmează a obliga intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru exercitarea acestei căi de atac, conform Ordinului de plată nr. x din data de 05.09.2018, ataşat în original la dosar.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4904 din 12.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 1 martie 2021.