Effect of annulment of normative fiscal norms on individual administrative acts: application of Article 23 of Law no. 554/2004 to pending challenges

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 26.09.2014, reclamantul Ministerul Public-Parchetul De Pe Lîngă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea constatării înscrise la punctul 2 şi a măsurii dispuse la punctul 2 din Decizia nr. XII/7/16.07.2014/D1.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 7 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a cererea formulată de reclamantul Ministerul Public-Parchetul de pel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a anulat Decizia nr. XII/7/16.07.2014/D1 şi încheierea nr. 35/10.09.2014 emise de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la punctul I.2 anterior, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca întemeiată.

În motivarea căii de atac promovate, recurenta a arătat că hotărârea este pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a principiului de drept tempus regit actum, cât şi a prevederilor art. 430 C. proc. civ., motivele de casare fiind prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că misiunea de audit financiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a desfăşurat în perioada 10.03.2014 -18.06.2014 şi s-a referit la situaţiile financiare încheiate la 31.12.2013.

În intervalul de timp evidenţiat, dispoziţiile art. 29618 alin. (5) şi ale pct. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, erau în vigoare la momentul consemnării abaterii de la legalitate în procesul-verbal de constatare anexă la Raportul de audit financiar nr. x/18.06.2014 şi dispunerii măsurii de la pct. 2 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, arată recurenta, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, "Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".In consecinţă, apreciem ca fiind lipsită de fundament susţinerea instanţei de fond conform căreia constatarea şi măsură dispusă pentru remedierea sa sunt nelegale pentru că în anul 2015, la doi ani după întocmirea situaţiilor financiare supuse auditului, art. 29618 alin. (5) şi ale pct. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost declarate nelegale.

b) In ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., recurenta susţine următoarele aspecte:

Litigiul ce a făcut obiectul sentinţei civile recurate se referă la contestarea de către intimatul-reclamant a unei măsuri dispuse în baza unor prevederi legale în vigoare la momentul încheierii raportului de audit financiar şi emiterii deciziei contestate.

Spre deosebire de acesta, prin sentinţa civilă nr. 2672//20.10.2015 s-a dispus anularea pct. 27 (privind art. 29618 alin. (5) din Codul fiscal) şi a pct. 27 (privind art. 29618 alin. (5)1 din Codul fiscal) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În fine, recurenta susţine că între cele două litigii nu există nici identitate de obiect şi nici identitate de părţi, situaţie în care consideră că nu se poate susţine existenţa autorităţii de lucru judecat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate, ca nefondate şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 4 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. XII/7/16.07.2014/D1, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina reclamantului, măsuri de remediere a deficienţelor, la pct. 2 stabilind următoarele:" Luarea măsurilor care să asigure, atât la nivelul ordonatorului principal de credite cât şi la nivelul ordonatorilor secundari şi terţiari, aplicarea completă şi corectă a prevederilor legale în vigoare în ceea ce priveşte calculul contribuţiilor de asigurări sociale în cazul drepturilor băneşti plătite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, prin defalcarea sumelor pe lunile la care se referă, utilizarea cotelor de contribuţii de asigurări sociale în vigoare în acea perioadă, precum şi depunerea declaraţiilor rectificative, conform actelor normative în vigoare."

Contestaţia formulată împotriva măsurilor dispuse prin decizia menţionată a fost respinsă prin încheierea nr. 35/10.09.2014, fiind menţinute măsurile dispuse de Curtea de Conturi.

Prin sentinţa civilă ce face obiectul prezentului recurs, instanţa fondului a anulat atât Decizia nr. XII/7/16.07.2014/D1, cât şi încheierea nr. 35/10.09.2014, reţinând, în esenţă, că, prin sentinţa civilă nr. 2672/20.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva sa, s-a dispus anularea pct. 27 privind art. 29618 alin. (5) Codul fiscal şi pct. 28 privind art. 29618 alin. (5)1 Codul fiscal din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în temeiul cărora au fost emise actele contestate. Pentru anularea acestor prevederi, instanţa de contencios administrativ a constatat că dispoziţiile pct. 27 şi 28 din Norme contravin dispoziţiilor din Codul fiscal în aplicarea cărora au fost emise

Printr-o primă critică adusă hotărârii instanţei de fond, recurenta învederează că nelegalitatea hotărârii atacate ar deriva din aplicarea greşită a principiului de drept tempus regit actum, având în vedere că anularea prevederilor pct. 27 şi 28 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal a avut la loc la doi ani după emiterea actelor contestate.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, având în vedere că anularea prevederilor pct. 27 privind art. 29618 alin. (5) Codul fiscal şi pct. 28 privind art. 29618 alin. (5)1 Codul fiscal, din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au caracter normativ, produce efecte juridice în privinţa actele administrative individuale contestate, emise în temeiul şi cu aplicarea acestor prevederi.

Drept urmare, sunt nefondate susţinerile recurentei, atât timp cât motivul contestării actelor administrative este generat chiar de interpretarea şi aplicarea acestor prevederi, având caracter normativ, anulate, constatate ca fiind contrare prevederile Codul fiscal în aplicarea cărora au fost emise.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale recurentei, privind reţinerea de către instanţa de fond a autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa nr. 2672/20.10.2015, corecte din perspectiva lipsei identităţii de părţi, nu sunt de natură să conducă la nelegalitatea sentinţei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, invocate chiar de recurentă, potrivit cărora "Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

În interpretarea acestor dispoziţii, prin Decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărâri prealabile, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., s-a stabilit că "Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect au fost anulate actele administrative individuale contestate în prezenta cauză, fiind legală hotărârea primei instanţe de admitere a cererii de anulare a acestora.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 47 din 7 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.