Salary grid classification of judicial IT specialists and statutory cap on cumulative allowances under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 din 30.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând:

-anularea deciziei de încadrare nr. 9/29.01.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea;

-emiterea unei noi decizii de salarizare, de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor corespunzătoare funcţiei de specialist din cadrul parchetelor începând cu 1.01.2018, conform cap. VIII art. 22 şi anexa la cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, avându-se în vedere nivelul maxim de salarizare aferent gradului profesional deţinut şi similar cu al celorlalţi specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia similară de specialist acordat unei persoane cu acelaşi grad profesional şi cu aceeaşi tranşă de vechime în muncă.

În subsidiar, reclamanta a solicitat:

-emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la 31.12.2017 şi aplicarea majorării de 25% similar celuilalt personal din familia justiţie;

-emiterea unei noi decizii de încadrare şi stabilire a drepturilor salariale începând cu 1.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor plătite în decembrie 2017 cu luarea în considerare a sporurilor câştigate prin hotărâri judecătoreşti, respectiv risc şi suprasolicitare de 50% şi confidenţialitate de 15%, precum şi valoarea de referinţă sectorială de 445,5 RON;

-constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 alin. (6), respectiv a grilei de la anexa V, cap. II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, cu încălcarea art. 16 alin. (1), precum şi în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5499 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: Anexa V Capitolul II şi art. 38 alin. (6), prin raportare la art. 16, 44, 53, 61 şi 75 din Constituţia României.

- a respins cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

- a respins în rest acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi admiterea, în tot, a acţiunii introductive.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a învederat că deţine funcţia de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost eliberată decizia de încadrare nr. 9/2018 prin care a fost salarizată pe aceeaşi poziţie cu grefierii, salariul scăzând cu aproximativ 55%-60%.

De asemenea, recurenta susţine că în mod eronat, prima instanţă a apreciat faptul ca nu s-a făcut nici o discriminare si diferenţiere intre specialiştii IT din cadrul instanţelor si parchetelor si specialiştii IT din cadrul DNA, DIICOT si PICCJ.

În mod eronat instanţa de fond a atribuit specialiştilor din cadrul DNA si DIICOT atribuţii de specialitate care se ivesc in activitatea de urmărire penala.

Ca urmare a acestei interpretări eronate a dispoziţiilor in ceea ce priveşte activitatea DNA si DIICOT. instanţa nu a ţinut cont de faptul ca specialiştii informatici din cadrul instituţiilor mai sus amintite au aceleaşi atribuţii ca si specialiştii IT din cadrul parchetelor si instanţelor fisele de post fiind similare având aceleaşi condiţii pentru a se putea încadra pe aceste funcţii ca si cei din instanţe si parchete.

Recurenta arată că reprezintă singura categorie de personal din familia ocupaţionala "Justiţie " care in loc sa beneficieze de creşterile salariale prevăzute de prezenta lege pentru celelalte categorii de personal din aceleaşi familie ocupaţionala: Justiţie ", beneficiază in sens negativ si discriminatoriu de o scădere drastic a salariului cu aproximativ 50-60%, aceste prevederi fiind flagrant neconstituţionale.

De asemenea tot Legea 153/2017 vine si precizează la art. 38 alin. (4) faptul ca in perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creştere salarială reprezentând 1/2 din diferenţa dintre salariul de baza prevăzut pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2018, însă recurentei i-a fost limitat orice creştere salariala prevăzuta de prezenta lege, aplicându-i-se direct salariul din anul 2022 fapt care a dus la scăderea salariului cu aproximativ 55-60%.

Reducerea salariilor nu a avut loc ca urmare a reducerii atribuţiilor din fişa postului/timpului de muncă proporţional cu diminuarea drepturilor salariale si nici ca si o eventuala sancţiune disciplinara sau de alta natura pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu, dimpotrivă calificativele de evaluare de-a lungul anilor au fost cele de " Foarte Bine", ori sunt de notorietate condiţiile in care salariul unui angajat poate fi diminuat in mod atât de drastic.

Este nejustificată decizia diminuării salariilor având în vedere Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 - 2020, prin Planul de acţiune pentru implementarea acestei strategii, aprobat prin H.G. nr. 282/2016, s-a prevăzut în cadrul Obiectivului B.3."Consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Justiţiei şi instituţiilor din subordinea şi din coordonarea sa", care cuprinde ca măsură (B 3.35): Identificarea de soluţii pentru crearea unui sistem de salarizare unitar şi atractiv pentru specialiştii IT din cadrul Ministerului Justiţiei, al instituţiilor în coordonarea şi subordonarea acestuia, al instanţelor şi parchetelor, ICCJ şi PICCJ", măsură prevăzută şi ca urmare a faptului că specialiştii IT din parchete nu pot desfăşura alte activităţi şi raportat la salarizarea informaticienilor din domeniul privat.

Drepturile salariale nete au fost diminuate atât prin stabilirea unui salariu brut mult mai mic faţă de luna decembrie 2017, cât şi ca urmare aplicării Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (modificări aduse prin O.U.G. nr. 79/2017) prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat (începând cu data de 01.01.2018 contribuţiile plătite de angajat sunt de 35%).

Intervenţia asupra nivelului sala rial în plată stabilit tot prin lege adoptată de Parlamentul României aduce atingere articolului 53 din Constituţia României care stabileşte condiţiile limitative în care drepturile pot fi restrânse prin lege.

Reducerea drepturilor salariale s-a mai realizat o singură dată, urmare aplicării Legii nr. 118/2010 în situaţie de criză economică şi a fost aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor salariaţilor din domeniul public şi a avut caracter temporar. Reducerea salariilor este o măsură nejustificată în situaţia celei mai mari creşteri economice înregistrate de România la nivel european.

Prin Legea nr. 97/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, se modifică după cum urmează:

"Salariul de bază pentru specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru specialiştii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de la instanţe şi parchete se stabileşte potrivit nr. crt. 28 de la lit. A) din anexă, cu excepţia situaţiei în care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, beneficiază de un salariu mai mare".

Se observă că în anul 2008, legiuitorul nu făcea nici un fel de discriminare între specialiştii angajaţi în cadrul DNA, DIICOT şi specialiştii în domeniul informatic din cadrul MJ, CSM, ICCJ, PICCJ şi al celorlalte instanţe şi parchete.

Aceleaşi prevederi au fost păstrate şi în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la secţiunea a 6-a referitoare la salarizarea specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi a specialiştilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Prevederile sus-menţionate au fost păstrate şi în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care în anexa VI. Familia ocupaţională "Justiţie", capitolul VIII. Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, secţiunea a 6-a s-a referit la salarizarea specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi a specialiştilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prin art. 23 alin. (2) lit. b), c), capitolul VIII.

Prin Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice salariile specialiştilor IT din sistemul judiciar au fost incluse în grila personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în timp ce pentru specialiştii din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT si celelalte parchete s-au păstrat dispoziţiile anterioare.

Legiuitorul a prevăzut în secţiunea a 6-a a Capitolului VIII din Legea 153/2017 intitulată "Salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a celorlalte parchete", la articolul 22 alin. (1) că salariile de bază pentru aceşti specialişti sunt prevăzute în anexă la capitolul I lit. B) nr. crt. 4, iar la alin. (2) faptul că aceştia beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte.

Textul a fost preluat integral din cuprinsul art. 22 din Legea 284/2010, care nu conţinea nici un fel de diferenţiere în ceea ce priveşte raportarea la o aceeaşi bază pentru diferitele categorii de specialişti din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Conform art. 1 alin. e) din Legea 153/2017 anexa V capitolul VIII, secţiune 1 specialiştii IT din cadrul parchetelor sunt grupaţi alături de ceilalţi specialişti din cadrul DNA, DIICOT, PICCJ, aspect care nu s-a avut în vedere şi la stabilirea drepturilor salariale. Salariile ar fi trebuit stabilite prin raportare la celelalte funcţii din domeniul informatic din cadrul sistemului şi nu prin raportare la funcţii ale căror specializare şi activitate este total diferită.

Din aceste considerente exista o vădita discriminare intre noi specialiştii IT din cadrul parchetelor si ceilalţi specialişti din cadrul aceloraşi parchete ale căror salarii nu numai ca nu s-au diminuat dar au si beneficiat de creşteri salariale, cu atât mai mult cu cat suntem singura categorie din Familia Justiţie la care li s-a diminuat drastic salariul cu aproximativ 55-60%.

De asemenea, recurenta consideră că sunt îndeplinite condiţiile necesare constatării discriminării în domeniul salarizării. Aplicarea normelor şi jurisprudenţei comunitare în locul dispoziţiilor naţionale. C. civ..J.E. a stabilit în jurisprudenţa sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ţine de principiul egalităţii: (1) un tratament diferenţiat aplicat (2) unor situaţii egale (3) fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă sau dacă (4) nu există proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Astfel, art. 6 prevede, printre altele, următoarele principii: b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; - acest principiu este încălcat, prin faptul că, pe de o parte, specialiştii IT din instanţe şi parchete sunt singura categorie din sistemul bugetar care este retrogradată în funcţie şi i se reduce drastic nivelul salariului. De asemenea, faţă de diverse categorii de personal din alte unităţi bugetare, nu se poate face comparaţie, atâta timp cât sunt încadraţi pe funcţii eterogene (de exemplu, la primării sau Casa de pensii IT-iştii sunt funcţionari publici, salarizaţi similar funcţionarilor publici de alte profesii; la şcoli aceştia sunt profesori, salarizaţi similar profesorilor de alte specialităţi, etc). In plus, conform nomenclatorului profesiilor, COR, noţiunea de "specialist IT" se regăseşte în titlul Grupei majore 25, "specialişti în domeniu informatic" şi cuprinde numeroase profesii, specialistul IT din instanţe exercitând, mai mult sau mai puţin, mai multe din profesiile enumerate în acel nomenclator. Cu atât mai mult, nu se poate compara specialistul IT din instanţe cu alte categorii de informaticieni din alte unităţi.

c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; - acest principiu este, de asemenea, încălcat. Deşi prestăm aceeaşi muncă pe care o prestam înainte de apariţie Legii nr. 153/2017, salariul s-a modificat nejustificat.

d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că .salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor; - deşi pentru ocuparea unei funcţii de specialist IT sunt necesare exclusiv studii superioare, noua salarizare devine similară unor funcţii pentru care sunt suficiente studii medii.

e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii; - după 24 ani de activitate în instanţă, timp în care prin activitatea pe care am desfăşurat-o, prin informatizarea totală a activităţii, s-au schimbat în totalitate procedurile de lucru şi fluxul tuturor activităţilor din instanţă. In acest context reîncadrarea pe un nivel inferior apare ca o penalizare, total nejustificată.

f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate; - deşi profesia pe care o exercit este strict specializată, neavând nimic în comun cu ierarhia funcţiilor din domeniul juridic, acest act mă plasează pe o poziţie inferioară, fără nici o legătură cu complexitatea şi importanţa socială a muncii pe care o prestează.

g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariate pentru personalul din sectorul bugetar; - prin această reîncadrare, cel mai mult este afectat principiul predictibilităţii. Ca urmare a aplicării noii grile de salarizare rezultă o diminuare drastică a salariului, care încalcă dreptul la o viaţă decentă şi conduce la imposibilitatea de a achita utilităţile, precum şi creditele achiziţionate tocmai pe baza predictibilităţii drepturilor salariale.

În plus, această reîncadrare este neconstituţională. Prin Legea nr. 97/2008, dar şi prin legile unitare de salarizare ulterioare, ca şi prin legile anuale de salarizare, s-a creat o aşteptare legitimă indusă chiar de legiuitor că vor beneficia, în condiţii economice si sociale de normalitate, cel puţin de aceste drepturi salariale.

Modificarea salariului de bază,în sensul diminuării, ca efect al aplicării Legii 153/2017 constituie o ingerinţă în exercitarea de către reclamanta a drepturilor lor de creanţă, şi deci, în dreptul de a li se respecta bunurile, în sensul art. art. 1 Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omul eram titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1, instanţa trebuia sa analizeze condiţiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ingerinţă care să fi avut ca efect privarea mea de bunul meu, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l.

Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr. 1, înscrie trei condiţii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, după cum urmează: a)privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; b) să fie impusă de o cauză de utilitate publică; c) să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional. Jurisprudenţa organelor Convenţiei a mai adăugat o condiţie specifică situaţiei de privare de proprietate, şi anume necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului. Tot ca o creaţie jurisprudenţiala s-a impus o condiţie comună atât în privinţa privării de proprietate, cât şi în materia limitărilor acestui drept, prevăzute de parag. 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, respectiv, orice limitare trebuie să fie proporţională cu scopul avut în vedere la instituirea ei.

După cum a decis cu valoare de principiu fosta Comisie, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de dreptului intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite, în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes generalşi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia (Comisia EDH, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92,X c/Italia).

B.l. Existenţa unei ingerinţe:

Reducerea salariului cu aproape de 60% pentru viitor şi lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea mea de bunul meu, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l

B.2. Privarea de proprietate să fie prevăzută de lege.

B.3 Ingerinţa să fie impusă de o cauză de utilitate publică .

B.4. Proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit.

Ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menţinut un Just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Cu privire la posibilitatea controlului de proporţionalitate, instanţa de contencios european al drepturilor omului, a statuat faptul că o reglementare a folosinţei bunurilor care urmăreşte un interes general poate constitui o încălcare a art. 1 Protocolul nr. 1 datorită disproporţionalităţii, consacrând principiul unui real control de proporţionalitate pentru măsurile restrictive de proprietate, începând cu hotărârea din 29 aprilie 1999:(CEDO - Marea Cameră, Chassagnou şi alţii împotriva Franţei, paragraf 85) şi confirmată ulterior printr-o jurisprudenţă constantă (28 iulie 1999 Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraf 59, Luordo împotriva Italiei, paragraf 78) .

În jurisprudenţă sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că " o interferenţă cu respectarea bunurilor trebuie să respecte un "echilibru just" între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele de protecţie individuală a drepturilor fundamentale.

În aceste condiţii trebuie determinat dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar şi, dacă această măsură nu obligă să suporte o sarcină disproporţionată, situaţie în care, trebuie să se ia în considerare modalităţile de compensare prevăzute de legislaţia naţională. În această privinţă, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă şi că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepţionale (cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/94, paragraful 89; cauza Broniowski împotriva Poloniei, Cererea nr. 31.443/96, paragraful 176).Obligaţia de indemnizare a proprietarului este o cerinţă, chiar dacă este de creaţie jurisprudenţială, impusă de convenţie pentru ca o privare de proprietate să nu înfrângă dispoziţiile de protecţie instituite de art. 1 din Protocolul nr. 1 .

Potrivit statuărilor instanţei de contencios european al drepturilor omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar, de exemplu, principiul legalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti (cauza Broniowski, împotriva Poloniei, paragrafele 175, 183 şi 184). Cu atât mai mult, absenţa totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie (Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza Străin şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006.

Consideră că nici măcar legiuitorul nu poate interveni în mod nejustificat şi intempestiv în afectarea - în sensul scăderii - a drepturilor noastre de natură salarială pe care le avem în plată (este vorba de cuantumul bănesc al venitului lunar salarial, indiferent de cum este denumirea din lege). O astfel de intervenţie asupra nivelului salarial în plată stabilit tot prin lege adoptată de Parlamentul României, consider că aduce atingere articolului 53 din Constituţia României care stabileşte condiţiile limitative în care drepturile pot fi restrânse prin lege.

In acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 872 din 2010, a statuat că salariul este o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una dintre obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Pentru ca restrângerea menţionată să poată fi justificata, Curtea Constituţională a statuat că trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, şi anume:

1.să fie prevăzută prin lege;

2.să se impună restrângerea sa;

3.restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

4. să fie necesară într-o societate democratică;

5. să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o

5. să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;

6. să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Recurenta solicită să se constate faptul că, raportat la condiţiile cumulative impuse de Constituţie pentru restrângerea unor drepturi şi asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat, decizia mai sus menţionată, doar o singură condiţie este îndeplinită, şi anume aceea că este prevăzută de o lege. Or, CCR statuează faptul că pentru ca o diminuare a salariului să îndeplinească condiţiile de constituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Raportat la acest aspect arat faptul că celelalte 6 condiţii nu sunt îndeplinite, legea în forma adoptată nearătând vreo situaţie care să impună restrângerea dreptului, restrângerea necircumscriindu-se motivelor expres prevăzute de textul constituţional, iar restrângerea dreptului este aplicată discriminatoriu, în condiţiile în care celorlalte categorii de personal salarizat din fonduri publice le cresc salariile.

În motivarea deciziei CCR nr. 872/2010 se mai precizează că:Se impune subliniat însă faptul că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia. Intr-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina .statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.

De asemenea, consideră că stabilirea unor salarii substanţial diminuate în raport cu cele actuale aduce atingere şi principiului stabilităţii şi securităţii juridice, precum şi previzibilităţii normelor legale. Reducerea nivelului salarial actual aduce atingere însuşi dreptului la salariu, fiind o afectare substanţială a drepturilor noastre legitime şi a aşteptărilor pe care tot legiuitorul li le-a creat prin acordarea unui salariu mai mare. Această "răzgândire" nejustificată de motive strict obiective a legiuitorului care priveşte drepturi esenţiale afectează dreptul nostru la un nivel de trai decent, nivel de trai ce este raportat la veniturile obţinute până în prezent şi care, fără o motivare prealabilă şi justificare obiectivă şi rezonabilă, le-au fost eliminate. Justificarea de reducere salarială prezentată în cadrul puţinelor discuţii din cadrul Comisiilor parlamentare s-au redus la afirmaţii de genul: "aveţi salarii nesimţite, trebuie să le scădem" sau "alţii trăiesc cu salariul minim pe economie".

În sensul celor menţionate, şi Curtea Constituţionala s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1221/2008 unde a reţinut cu titlul de principiu că dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, dar şi dreptul la un nivel de trai decent reprezintă drepturi fundamentale. Prin conţinutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor.

In ceea ce priveşte salarizarea aceasta s-a calculat fără a se lua in considerare hotărârile judecătoreşti definitive si irevocabile prin care i s-au stabilit si pentru viitor sporul de risc si suprasolicitare de 50%, sporul de confidenţialitate de 15% si valoarea de referinţa sectoriala de 405 RON fiind încălcat principiul inechităţii, nediscriminării si siguranţei sociale.

Prin hotărâri judecătoreşti intimaţii au fost obligaţi sa le plătească sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică in cuantum de 50%, sporul de confidenţialitate in cuantum de 15% şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, pe care le încasează în prezent, dar pe care le-a dobândit anterior datei de 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective.

Astfel deşi cuantumul sporului de risc este de 50% din indemnizaţia de încadrare bruta lunara sau după caz din salariul de baza iar cel confidenţialitate este de 15 %, începând cu anul 2011 aceste sporuri au fost diminuate respectiv sporul de risc s-a dat in procent de doar 25 % iar cel de confidenţialitate în procent de 5 %.

Aceste sporuri au fost împărţite, jumătate in procente si jumătate in cuantum, cuantumul calculat fiind mult mai mic decât valoarea procentului raportat la salariul de baza brut lunar, fapt ce rezulta si dintr-un simplu calcul matematic.

Având în vedere faptul ca aceste sporuri au fost câştigate prin hotărâri judecătoreşti, nici o lege nu poate diminua cuantumul sporurilor acordate, chiar daca Legea 284/2010 si ulterior Legea 153/2017 limita acordarea sporurilor doar in procente de 30 %.

Prin ordin, i s-a stabilit salariu de încadrare brut lunar şi sporuri pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, condiţii deosebite de muncă şi vechime în funcţie în procente si cuantumuri mai mici ceea ce nu reflecta sporurile câştigate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile

În opinia recurentei, nu este posibil ca îndeplinirea condiţiilor de vechime în muncă şi în specialitate într-un alt an să conducă pentru unele categorii de persoane, aflate în situaţii identice, la aplicarea unui tratament diferenţiat, fără a exista o justificare raţională şi obiectivă în acest sens, nici justificarea economică şi nici cea financiară nereprezentând argumente suficiente pentru acceptarea unor diferenţe de tratament.

Respectarea principiului nediscriminării, din care rezultă şi cel al remunerării egale pentru persoanele care desfăşoară muncă în aceleaşi condiţii, presupune ca, odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, pentru acest personal salarizarea să fie identică cu cea a personalului care au îndeplinit aceleaşi condiţii.

In acelaşi fel s-a pronunţat si Curtea Constituţionala prin Decizia nr. 794/2016 unde în considerente a statuat: 26. Curtea reţine că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. în procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului".

În fine, având in vedere poziţia constanta a Curţii Constituţionale in ceea ce priveşte salarizarea personalului din Familia Justiţie, recurenta consideră ca aşa cum nici legile de salarizare anterioare, nici legea 153/2017 nu poate sa înlăture efectele hotărârilor judecătoreşti definitive si irevocabile prin care i-au fost acordate drepturile menţionate anterior.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul cererii şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Astfel, se reţine că reclamanta a avut calitatea de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar prin Decizia nr. 3/29.01.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei începând cu data de 1.01.2018.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1/02.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. La emiterea acestei hotărâri, s-a avut în vedere că specialiştii IT se regăsesc în cuprinsul Capitolului II al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, astfel că stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 1.01.2018 s-a făcut ţinând seama de acest aspect, legiuitorul asimilându-i cu grefierii cu studii superioare juridice.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamanţilor fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

Referitor la stabilirea salariului de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamantei s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Raportat la distincţia de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat, legiuitorul făcea o distincţie clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea şi modul de salarizare a specialiştilor din cadrul parchetelor.

Înalta Curte constată că principalele argumente aduse de recurentă şi dezvoltate exhaustiv prin memoriul de recurs, vizează în esenţă reglementarea ca atare şi implicit constituţionalitatea prevederilor legale puse în aplicare prin actele administrative contestate, astfel că nu pot fi verificate pe calea recursului de faţă.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

Or, sub aspectul criticilor aduse de recurentă manierei în care, prin hotărârea atacată, prima instanţă a dezlegat chestiunea cuantumului drepturilor salariale ale specialiştilor IT, Înalta Curte reţine că, prin calea de atac exercitată, unicul argument invocat de recurentă vizează neconstituţionalitatea prevederilor Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională la Legea nr. 153/2017 şi anume: Capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, recurenta invocând, din această perspectivă, aspecte de neconstituţionalitate a unor atare prevederi.

Potrivit aspectelor statuate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, Înalta Curte reţine că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Totodată, controlul de constituţionalitate al unui act normativ reprezintă atributul exclusiv al instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care invocarea, în cadrul recursului, drept unic argument în susţinerea solicitării de casare a hotărârii primei instanţe, exclusiv a argumentelor ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ ce reprezintă, în fapt, norma de drept material aplicată de judecătorul fondului, nu poate genera reformarea hotărârii atacate, întrucât nu reprezintă un indicativ al unei eronate aplicări a normei în discuţie.

Astfel, diminuarea, începând cu luna ianuarie 2018, a drepturilor salariale ale specialiştilor IT, a căror funcţii sunt menţionate în Capitolul II din Anexa V, destinată stabilirii salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată, reprezintă o consecinţă a modificării mecanismului de calcul al drepturilor salariale, modificare ce reprezintă o manifestare de voinţă a legiuitorului, ce nu poate fi îndreptată de instanţă, prin atribuţiile sale de interpret al actului normativ, ci doar de legiuitor, alta fiind calea pe care reclamanţii trebuie să o urmeze pentru satisfacerea intereselor lor legitime.

Pe cale de consecinţă, din perspectiva modului de stabilire a salariilor de bază, nu se poate reţine o eronată aplicare sau interpretare pe care instanţa de fond ar fi dat-o prevederilor Legii nr. 157/2017, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept nefondate şi criticile aduse de recurentă manierei în care, prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, este prevăzut, în mod expres, faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la valoarea totală a fondului salariilor de bază la nivelul ordonatorului de credite. De asemenea, chiar dacă prin legea de salarizare s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, precum cel de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea unui cuantum cumulat al sporurilor de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.

Procentele sus indicate reprezintă limite maxime stabilite de legiuitor, iar recurenţilor - reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor într-un astfel de cuantum (maxim). Astfel, legiuitorul stabileşte în patrimoniul recurenţilor doar dreptul la acordarea sporurilor, valoarea acestora urmând a fi determinată prin aplicarea dublei condiţionări invocate şi de judecătorul fondului, respectiv: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate şi prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

În ceea ce priveşte susţinerea legată de încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurentă, Înalta Curte, raportat la considerentele Deciziei nr. 15/2021 a ICCJ, reţine:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi alegaţiile potrivit cărora recurenta deţine hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care s-a dispus acordarea unor sporuri de 50%. respectiv de 25% pentru viitor, având în vedere că hotărârile judecătoreşti au interpretat şi aplicat acte normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că efectul lor se limitează la perioada în care aceste acte au fost în vigoare, în forma suspusă interpretării de către instanţa de judecată.

Nu sunt fondate nici criticile din perspectiva încălcării prevederilor CEDO şi ale Tratatelor la care România este parte. Este adevărat că, potrivit art. 11 si 20 din Constituţia României, dispoziţiile pactelor şi tratatelor privitoare la drepturilor omului ratificate ce nu concordă cu legile interne sunt aplicabile direct în dreptul intern. Drepturile salariale în litigiu, însă, în cauza dedusă judecăţii, nu reprezintă un drept fundamental constituţional şi nici un drept câştigat, după cum a stabilit Curtea Constituţională, acordarea unor asemenea drepturi, ce nu aparţin sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, reprezintă opţiunea exclusivă a legiuitorului naţional, iar aplicarea legii interne în această privinţă, a stabilirii cuantumului salariului şi a sporurilor angajaţilor plătiţi din fonduri bugetare, reprezintă o problemă a statului respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, că nu există elemente de nelegalitate de natură a conduce la anularea Deciziei contestate, aceasta fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 38 şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, precum şi a dispoziţiilor cap II pct. 7 din ANEXA V la Legea nr. 153/2017.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În concluzie, Înalta Curte constată că, din perspectiva aspectelor criticate de recurentă, nu pot fi identificate elemente de nelegalitate care să genereze reformarea hotărârii atacate, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. prin moştenitori B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 5499 din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.