Legality of public domain attestation for road infrastructure claimed as part of private reconstituted homestead

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a H.G. nr. 934/29.08.2002, anexa nr. 28 poziţia 67, străzi şi uliţe, în ce priveşte drumul de exploatare DE 681, însuşit prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Copalnic Mănăştur nr. 42 din 24 iulie 2001, drum situat în comuna Copalnic Mănăştur, satul Făureşti, în suprafaţă de 278 mp, ce face parte din terenul situat în intravilanul localităţii Făureşti, în locul numit "Grădina casei", fâneţe, în suprafaţă totală de 4.000 mp, înscrisă în Titlul de proprietate nr. x, cod x emis la data de 07.12.2003 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 194 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare şi s-a admis cererea de intervenţie formulată de Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş.

Totodată, Curtea de apel a respins ca nefondată acţiunea în contencios formulată de reclamanta A., împotriva pârâtului Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 194 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea primei instanţe sub aspectul necomunicării înscrisurilor depuse la dosar, în condiţiile în care reclamanta nu s-a prezentat la judecată, iar avocatul său a fost împuternicit doar pentru redactare, nu si pentru reprezentare la instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, următoarele critici:

Sentinţa recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legii fondului funciar privitoare la reconstituirea dreptului său de proprietate pentru terenul "Grădina casei", în suprafaţă totală de 4.200 mp compusă din: 200 mp curţi construcţii şi 4.000 mp fâneţe din care face parte şi suprafaţa de 278 mp a drumului în discuţie, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2015, anexat în parte acţiunii introductive, înscrisă în Titlul de proprietate nr. x, cod x, emis în favoarea reclamantei la data de 07.12.2003.

Înainte de emiterea atât a Hotărârii Consiliului Local Copalnic Manăştur nr. 42/2001, cât şi a Hotărârii Guvernului nr. 943/2003, Anexa 28, poziţia 67, au fost încălcate dispoziţiile legale prevăzute de art. 26 din legea 18/1991, interpretate per a contrario (care prevăd că "Terenurile situate în intravilanul localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moştenitori, trec în proprietatea comunei, ..."), astfel că, sub acest aspect, comuna Copalnic Manăştur si Guvernul României nu puteau să treacă decât nelegal terenul în litigiu în domeniul public, întrucât terenul în litigiu nu trecuse la acea vreme (anul 2001) în proprietatea comunei Copalnic Manăştur deoarece anterior, încă din anul 1991, îl solicitase reclamanta prin cererea de reconstituire nr. x din 14.03.1991, validată prin Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992 (înscrisă şi în adeverinţa de proprietate ce i s-a eliberat la data de 13.10.1992, anexată cererii de chemare în judecată).

Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992 este evident anterioară atât Hotărârii Consiliului Local Copalnic Mănăstur nr. 42/2001, cât si Hotărârii Guvernului nr. 943/2003, Anexa 28, poziţia 67 prin care s-a atestat apartenenţa la domeniu public a terenului în litigiu (drumul de exploatare DE 681).

Arată recurenta că titlul său de proprietate nu se putea face ulterior, în lipsa Hotărârii Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992, prin care i-a fost validată cererea de reconstituire inclusiv pentru suprafaţa în litigiu (drum).

Ambele comisii au observat că este vorba de terenul Grădina Casei (terenul"Acasă") şi au cunoscut că terenul în discuţie (aşa zis drum) face parte din terenul denumit "Acasă". Comuna Copalnic Mănăştur nu a făcut corespunzător acte de cercetare prealabilă în sensul cunoaşterii cui aparţine terenul în discuţie, altfel cu o minimă diligentă putea să observe că terenul în discuţie aparţine reclamantei A., fiindu-i validat anterior prin Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992.

De asemenea, recurenta susţine că sentinţa recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor articolului nr. 41 (din anul 2001, actualmente art. 44) din Constituţia României privitor la garantarea dreptului de proprietate al tuturor cetăţenilor României, deci inclusiv la garantarea dreptului său de proprietate pentru terenul "Grădina casei", în suprafaţă totală de 4.200 mp, din care face parte aşa zisul drum.

Recurenta apreciază că este greşită motivarea din sentinţa recurată că poziţia inventariată a fost evidenţiată în cadastrul comunei încă din anul 1987. cu nr. cad. x 681, ca si stradă comunală.

Deşi suprafaţa în litigiu făcea parte din grădina casei sale, nu i s-a comunicat niciodată acest lucru, nici atunci în anul 1987 şi nici ulterior până când a aflat din dosarul nr. x şi niciodată nu a fost despăgubită pentru suprafaţa drumului în litigiu.

În opinia recurentei, prima instanţă a ignorat faptul că întreaga grădină de acasă a fost preluată de către CAP în anul 1961 de la B., tatăl său, că la acel moment nu exista drumul în discuţie; că potrivit principiului restituţio in integrum, reconstituirea se face pentru întreaga suprafaţă preluată de către CAP, pe vechiul amplasament, că pe durata existenţei C.A.P.-ului a folosit întreaga grădină, deci inclusiv suprafaţa pe care acum ar fi aşa zisul drum de exploatare, ca grădină ajutătoare, că a fost pusă în posesie inclusiv pe terenul în litigiu.

De asemenea, recurenta apreciază că nu se impunea ca pentru o singură persoană (C.) Comuna Copalnîc Mănăstur şi Guvernul României să treacă terenul în litigiu în domeniul public al comunei, din moment ce în alte cazuri chiar în unităţi administrative mai mari (spre exemplu în Municipiul Baia Mare) nu se trec în domeniul public drumuri ce servesc la mai multe locuinţe, îndrumând persoanele respective să solicite instanţei constituirea servituţii de trecere.

Recurenta susţine că este greşită motivarea din sentinţa atacată că prin Hotărârea nr. 974/1992 a Comisiei Judeţene Maramureş i s-a recunoscut doar întinderea dreptului de proprietate şi nu amplasamentul imobilelor.

Dimpotrivă, chiar în întinderea dreptului de proprietate, adică în suprafaţa de 4200 mp, intră si suprafaţa aşa zisului drum. Apoi, cei din Comisia Locală Copalnic Mănăştur, la momentul formulării propunerii de validare a cererii sale de reconstituire, cunoşteau că suprafaţa de 4200 mp este chiar grădina casei sale unde locuieşte si că acolo se află si aşa zisul drum în litigiu.

Este greşită motivarea din sentinţa atacată că titlu de proprietate al reclamantei este emis în 7 noiembrie 2003, deci ulterior celor două acte contestate (HCL 42/2001 ca act preparatorii şi H.G. nr. 943/2002 care produce efecte în cauză).

Dimpotrivă, actul de proprietate este Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992, care este evident anterioară atât Hotărârii Consiliului Local Copalnic Mănăştur nr. 42/2001, cât şi Hotărârii Guvernului nr. 943/2003 Anexa 28 poziţia 67 .

În fine, recurenta arată că procesul-verbal de punere în posesie si Titlul de proprietate sunt doar acte ulterioare care au la bază Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 974 din 13 aprilie 1992, prin care i s-a validat cererea de reconstituire inclusive pentru terenul în litigiu, şi care nu se puteau elibera fără menţionata Hotărâre a Comisiei Judeţene.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 4 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

Reclamanta a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea în partea a H.G. nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public a judeţului Maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Maramureş, respectiv în ceea ce priveşte Anexa 28, poziţia 67, străzi şi uliţe, în ceea ce priveşte drumul de exploatare DE 681.

Pentru a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă au fost respectate prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însuşite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se centralizează de către consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fiind înaintate Guvernului, care, prin hotărâre, atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public al judeţului sau al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, sentinţa recurată fiind legală.

Răspunzând criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate susţinerile subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei conform cărora prima instanţă nu i-ar fi comunicat actele aflate la filele x nu sunt de natură a atrage nelegalitatea sentinţei atacate, având în vedere că neregularitatea nu a fost invocată potrivit art. 178 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., care prevede că neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii pot fi invocate la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, criticile invocate sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situaţiei în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit, în cauza de faţă aceste motive nefiind incidente.

Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect verificarea legalităţii unui act administrativ individual prin care s-a realizat inventarierea unor bunuri aparţinând unităţii administrativ teritoriale.

Se observă, însă, că recurenta - reclamantă nu a adus critici propriu-zise Hotărârii de Guvern a cărei anulare parţială o solicită, limitându-se la a susţine că dreptul său de proprietate este ştirbit prin includerea unei porţiuni în Anexa nr. 28 poziţia 67 a H.G. nr. 934/2002, prin inventarierea drumului de exploatare DE 681 prin HCL nr. 42/2001, la categoria "străzi şi uliţe".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, din analiza actelor de la dosar, respectiv adresa nr. x/27.11.2017 a Primăriei comunei Copalnic Mănăştur, rezultă că poziţia inventariată, despre care reclamanta afirmă că se suprapune cu terenul reconstituit acesteia, se regăseşte în intravilanul localităţii Făureşti (sat component al comunei Copalnic Mănăştur), fiind evidenţiată în cadastrul comunei încă din anul 1987, cu nr. cad. x 681, ca şi stradă comunală.

Contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora prin Hotărârea nr. 974/1992 Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş i-a "validat terenul în litigiu", Înalta Curte constată, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, că prin actul menţionat reclamantei i s-a recunoscut doar întinderea dreptului de proprietate, şi nu amplasamentul imobilelor, iar pe de altă parte, această reconstituire nu se putea face decât cu respectarea art. 5 din Legea nr. 18/1991, care este de ordine publică, bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice sunt inalienabile şi imprescriptibile.

Deşi emiterea unui act pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public sau privat al statului şi/sau aparţinând unităţilor administrativ teritoriale nu produce efectul consolidării vreunui drept real care să modifice raporturile de proprietate existente cu privire la imobilul în cauză, se observă că dreptul de proprietate al reclamantei a fost reconstituit la data de 07.12.2003, ulterior emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită, fiind ab initio în domeniul public al comunei, motiv pentru care suprapunerea proprietăţii publice cu cea privată nu prezintă relevanţă în analiza şi soluţionarea pe fond a cererii de anulare parţială a H.G. nr. 934/2002.

Câtă vreme, din actele aflate la dosar, rezultă că drumul situat la limitele acestora deserveşte mai multe proprietăţi, fiind legat direct la reţeau drumurilor publice, drumul din litigiu aparţine proprietăţii publice a unităţii administrativ teritoriale, din perspectiva şi a art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, fiind clasificat ca drum de interes local, în conformitate cu alin. (2) al art. 8 din O.G. nr. 43/1997, prin H.C.L. nr. 42/2001.

Prin urmare, în raport de starea de fapt stabilită, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora bunurile proprietate publică sunt inventariate în mod distinct, în funcţie de apartenenţa acestora de domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 30 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.