Unconstitutionality exception referral and procedural admissibility of appeals against interlocutory decisions

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Recurentul A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 12/25.03.2021 pronunţată în dosar nr. x/2020 de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, solicitând anularea acesteia ca nelegală şi netemeinică, respectiv anularea hotărârii nr. 3/07.02.2020 pronunţată de Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 04.06.2021, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi a art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituţie.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin încheierea din 18 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 21 din Constituţie;

- a admis, în temeiul art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituţie, formulată de recurentul A. în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici, şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituţie;

- a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurent,

- a amânat pronunţarea asupra excepţiei de necompetenţă teritorială pentru data de 30.06.2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea a declarat recurs A., susţinând că încheierea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3), (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 413 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că faza procedurală a cercetării judecătoreşti în care a invocat excepţia a fost cea a pronunţării instanţei asupra competenţei instanţei, aceasta şi în urma invocării de către intimaţi a excepţiei de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Oradea. Dezlegarea excepţiei depinde de aplicabilitatea celor două texte de lege, care sunt într-o legătură indisolubilă, ţinând cont şi de faptul că procedura de judecare a cererii de recurs se supune prevederilor din Legea specială nr. 554/2004. Din punct de vedere al tehnicii juridice, între cele două texte normative care stabilesc procedura competenţei teritoriale speciale, există o legătură de nezdruncinat, forma de bază fiind prevederea din legea nr. 554/2004, aplicabilitatea concretă regăsindu-se în legea nr. 36/2004.

Recurentul susţine că înţelege să conteste ambele texte de lege, astfel că pronunţarea asupra excepţiei de necompetenţă poate fi dispusă cu referire doar la ambele texte, şi nu doar la prevederea din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, recurentul arată că în mod nelegal, chiar în situaţia sesizării restrânse a Curţii Constituţionale, nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 413 pct. 1 C. proc. civ.. Dezlegarea asupra excepţiei de necompetenţă are o prevalentă asupra continuării cercetării judecătoreşti. Soluţia contenciosului constituţional, în cazul în care ar fi pozitivă, ar avea repercusiuni ireversibile asupra fondului cercetat în recurs, fără posibilitate de reluare a judecăţii de către Curtea de Apel Oradea.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata Uniunea Naţională a Notarilor Publici prin Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici a invocat excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluţia din data de 7 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului promovat de A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea prin care a fost respinsă cererea recurentului reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la data de 18 iunie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 22 iunie 2022.

Înalta Curte constată că, raportat la faptul că ziua de 21 iunie 2021 a fost zi declarată prin lege ca fiind nelucrătoare, recursul înregistrat la data de 22 iunie 2022 este formulat în interiorul termenului legal de 48 de ore de la pronunţare, astfel că va fi respinsă ca nefondată excepţia invocată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva soluţiei cuprinse în încheierea din 18 iunie 2021 de respingere a cererii de suspendare, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. În ceea ce priveşte încheierile premergătoare, potrivit art. 466 alin. (4), împotriva acestora nu se poate formula calea de atac decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Curtea de Apel Oradea a fost sesizată de recurent în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora "Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. (...) Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă", hotărârea ce urmează a se pronunţa în cauză fiind, aşadar, definitivă.

Raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare, nu este supusă căii de atac încheierea prin care se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu mai este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 47/1992 suspendarea judecăţii, în cazul sesizării Curţii Constituţionale, acest aspect fiind la latitudinea instanţei în condiţiile C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile C. proc. civ. care reglementează suspendarea judecăţii, prin art. 414 fiind prevăzut că:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusa de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitiva.(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului", legiuitorul nu prevede atacarea separată a încheierii de respingere a cererii de suspendare, diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere şi, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecăţii.

Cum, în cauză, prin dispoziţia din încheierea atacată, pronunţată într-o cauză ce se va soluţiona prin hotărâre definitivă, a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii, ca urmare a admiterii parţiale a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi art. 466 alin. (4) din acelaşi Cod, rezultă că împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de suspendare nu poate fi formulată calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei cuprinse în încheierea din 18 iunie 2021 de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sub sancţiunea nulităţii, stipulată în alin. (3) al aceleiaşi dispoziţii legale.

De asemenea, prin intermediul art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reţine că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În cauza de faţă, prin încheierea din 18.06.2021, instanţa a reţinut că "excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei, textul de lege privind situaţia în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, ceea ce nu este cazul în speţă, unde recurentul este o persoană fizică. De asemenea, competenţa teritorială în prezenta cauză se stabileşte potrivit unui text de lege special, derogatoriu de la normele generale cuprinse în dreptul comun reprezentat de Legea contenciosului administrativ".

Observând cererea de recurs formulată de recurentul A., prin care acesta a promovat calea de atac împotriva soluţiei instanţei de fond de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, recurentul nu a indicat niciun argument prin care să fie adusă vreo critică soluţiei pronunţate, limitându-se doar la a declara, formal, recurs, cu o trimitere generică la considerentele cererii iniţiale de sesizare formulate în faţa primei instanţe.

Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului, va respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 în privinţa cererii de suspendare, ca inadmisibil, şi va constata nulitatea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal în privinţa cererii de suspendare, ca inadmisibil.

Admite excepţia nulităţii, invocată de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.