Territorial Jurisdiction Conflict for Judicial Officer Salary Disputes: Inapplicability of Exclusive Judicial Competence Rules and Ex Officio Raising of Relative Incompetence

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 09.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu Pârâţii Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj la recalcularea şi plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie din data de 01.08.2016), începând cu data numirii sale în calitate de procuror stagiar până la data dobândirii calităţii de procuror definitiv, 01.01.2020-25.04.2021 şi la plata diferenţei dintre venitul la care reclamnata era îndreptăţită şi venitul efectiv încasat, pentru fiecare lună din aceeaşi perioadă, până la plata efectivă a dreptului, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, la care se aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective a debitului.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la recalcularea şi plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie din data de 01.08.2016), începând cu data numirii sale în calitate de procuror definitiv, 26.04.2021.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (51) .din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 din O.U.G. nr. 20/2016, art. 38 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 36/04.06.2018,pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1.531, art. 1.535 C. civ. şi art. 166 din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 8016/17.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, apreciind că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie o competenţă teritorială exclusivă în materia litigiilor de muncă şi constatând că reclamanta are domiciliu în localitatea Mioveni, judeţul Argeş şi locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a constatat că Tribunalul Braşov este competent să soluţioneze pricina.

La 11.02.2021 dosarul a fost înregistrat, sub acelaşi număr unic, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, care prin sentinţa civilă nr. 344/MAS/30.03.2022 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, constatând că litigiului cu care a fost învestită prin declinare i se aplică jurisdicţia muncii, astfel cum aceasta este definită de art. 266 din Codul muncii, reţinând incidenţa art. 269 din acelaşi cod şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, dar şi că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a constat stabilirea competenţei teritoriale în cauză se realizează în raport cu dispoziţiile imperative ale art. 127 alin. (1), (21) şi (3) C. proc. civ. şi nu cu cele de drept comun, prin aplicarea cărora Tribunalul Bucureşti este competent teritorial să judece litigiul.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, reclamanta, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a învestit Tribunalul Bucureşti cu un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) şi (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, precum şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Cum reclamanta îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui parchet de pe lângă o instanţă inferioară celei care ar fi competentă să soluţioneze cauza, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care instituie o competenţă exclusivă în favoarea unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

De asemenea, se constată că aceasta nu poate fi determinată nici în raport cu art. 127 alin. (1) şi (21) C. proc. civ., cauza nefiind de competenţa instanţei la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

Aşa fiind, în speţă, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Aşadar, atât timp cât în cauză nu sunt aplicabile norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

Altfel spus, Tribunalul Bucureşti nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiţii, reţinând că, în speţă, pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că această instanţă a fost legal învestită şi a devenit singura competentă să soluţioneze litigiul.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.