Extraordinary appeal annulled for failure to ground cassation in specific violations of substantive law rather than factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 20 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 1.307.593,78 RON, în temeiul contractelor nr. x din 4 martie 2014, nr. 38 din 13 martie 2014, nr. 49 din 3 aprilie 2014 şi nr. 75 din 14 mai 2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, art. 1.516 alin. (1), art. 2.019 alin. (1) şi art. 2.043 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3420/2018 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 7.564,46 RON, reprezentând contravaloare chirie, conform contractului nr. x din 14 mai 2014 şi a sumei de 2.551,21 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2203 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a prezentat istoricul litigiului şi anumite considerente din cuprinsul deciziei atacate, după care a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligaţii şi existenţei unor împrejurări din care rezultă acceptarea tacită a facturilor.

În concret, a arătat că a anexat cererii de chemare în judecată o serie de înscrisuri care dovedesc prestarea serviciilor a căror contravaloare s-a solicitat.

De asemenea, a învederat că intimata-pârâtă ar fi refuzat primirea şi înregistrarea facturilor dacă serviciile menţionate în acestea nu ar fi fost prestate.

Recurenta-reclamantă a subliniat că a transmis părţii adverse o solicitare de confirmare a soldului restant la 31 decembrie 2016, în temeiul Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2861 din 9 octombrie 2009.

Sub acest aspect, a menţionat că intimata-pârâtă nu a răspuns solicitării respective şi nici nu a formulat obiecţiuni, această pasivitate putând fi asimilată unei recunoaşteri tacite a soldului înregistrat în contabilitatea sa.

A mai susţinut că, în condiţiile în care intimata-pârâtă nu a formulat apărări în prezentul dosar, instanţa de apel putea să solicite acesteia dovezile de restituire a facturilor neacceptate la plată în virtutea rolului activ.

Autoarea recursului a indicat şi înscrisurile care, în opinia sa, fac dovada prestării serviciilor aferente contractelor deduse judecăţii, respectiv procese-verbale, note de calcul etc.

Totodată, a criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut că somaţiile emise în baza contractului nr. x din 3 aprilie 2014 au fost comunicate la un sediu a cărui durată expirase, susţinând că a depus dovezi din care rezultă intimata-pârâtă a primit toate comunicările la sediul respectiv.

În plus, a subliniat că partea adversă avea obligaţia de a efectua demersurile legale în vederea prelungirii duratei sediului său ori înregistrării unui nou sediu.

În aceste condiţii, a menţionat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că intimata-pârâtă nu a luat cunoştinţă de somaţiile de plată transmise acesteia.

A mai arătat că facturile emise în baza contractelor deduse judecăţii au fost înregistrate în contabilitatea intimatei-pârâte, aspect care denotă recunoaşterea debitelor pretinse în baza acestora.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 23 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligaţii contractuale şi a altor împrejurări din care rezultă acceptarea tacită a facturilor.

Or, aceste chestiuni se circumscriu situaţiei de fapt a cărei reevaluare nu este permisă în calea extraordinară de atac a recursului în care se analizează numai legalitatea deciziei recurate.

De altfel, recurenta-reclamantă nu îşi fundamentează criticile din cererea de recurs pe încălcarea sau greşita aplicare a unor dispoziţii legale, ci pe o serie înscrisuri cu privire la care susţine că ar face dovada pretenţiilor deduse judecăţii.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

De asemenea, pretinsa atitudine pasivă a intimatei-pârâte pe care recurenta-reclamantă o asimilează unei recunoaşteri tacite a pretenţiilor deduse judecăţii reprezintă tot o chestiune de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs.

De altfel, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a indicat normele de drept material pretins încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Ca atare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat strict formal.

Totodată, susţinerile referitoare la lipsa rolului activ al instanţei, ca urmare a nesolicitării dovezilor de restituire a facturilor neacceptate la plată, vizează tot temeinicia deciziei recurate, întrucât se referă la aspecte factuale ale cauzei.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 2203 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.