Nullity of cassation appeal for mischaracterizing factual critique of litigation costs as legal error

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 24 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A. şi pe intervenientul-forţat E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata:

- sumei de 76.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta A.;

- sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta B.;

- sumei de 98.000 euro, cu titlu de daune morale şi a sumei de 947,54 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul C..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.385 şi Legea nr. 132/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3179 din 31 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, acţiunea şi a obligat-o pe pârâta să plătească: suma de 30.000 RON, reprezentând daune morale şi suma de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta A.; suma de 3.500 RON, reprezentând daune morale şi suma de 148 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanta B.; suma de 35.000 RON, reprezentând daune morale şi suma de 947,54 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către stat a sumei de 2.499,87 RON, reprezentând taxa judiciară pentru care reclamanţii au fost scutiţi ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, raportată la valoarea pretenţiilor admise.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 176/A din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat-o pe pârâtă la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de 50.000 RON, către reclamanta A., a sumei de 7.500 RON, către reclamanta B. şi a sumei de 75.000 RON, către reclamantul C.; a obligat-o pe pârâtă la plata către stat a sumei de 5.219,31 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar, raportată la valoarea pretenţiilor admise; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale; a obligat-o pe intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 142,5 RON; a respins cererea celorlalţi apelanţi-reclamanţi privind obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii C. şi A. au declarat recurs prin care au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au arătat că au formulat în faţa instanţei de apel o cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă în parte, în sensul că s-a dispus eşalonarea taxei judiciare de timbru datorată de aceştia, în 10 rate lunare, potrivit încheierii din 23 septembrie 2020.

După evocarea dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ. şi ale art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, au menţionat că dovada efectuării cheltuielilor de judecată rezultă din însăşi încheierea prin care s-a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru.

Totodată, au arătat că apelul lor a fost admis, iar cheltuielile au fost solicitate în termen.

În aceste condiţii, recurenţii-reclamanţi au subliniat că au fost încălcate dispoziţiile art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013, care nu impun dovedirea plăţii taxei judiciare de timbru, ci doar a existenţei obligaţiei de plată.

În plus, au arătat că, la data la care instanţa de apel a rămas în pronunţare, nu puteau face dovada plăţii integrale a taxei judiciare de timbru, ci doar a 4 rate din taxa eşalonată.

În drept, au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Administratorul judiciar al intimatei-pârâte a formulat cerere de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014

Prin încheierea din 1 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a cererii de suspendare a judecăţii.

Numai recurentele-reclamante au depus un punct de vedere la raport prin care au reiterat susţinerile din cererea de recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că examinarea cerinţelor de formă ale cererii de recurs primează faţă de verificarea incidenţei cazului de suspendare reglementat de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi critică dispoziţia de respingere a cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru eşalonată.

Deşi s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs nu pun în discuţie legalitatea dispoziţiei atacate, ci temeinicia sa.

Astfel, susţinând că dovada efectuării cheltuielilor de judecată rezultă din însăşi încheierea prin care s-a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru, recurenţii-reclamanţi repun în discuţie modul de apreciere a probatoriului. Or, evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

De asemenea, pretinsa încălcare a art. 452 C. proc. civ. nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, întrucât acest text de lege face referire la dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată.

Totodată, norma de la art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013 invocată prin cererea de recurs este irelevantă în cauză din moment ce acest text de lege nu vizează ajutorul public judiciar, ci facilităţile la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 176/A din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.