Truck sale payment claim fails on remand compliance; claimant ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 8 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 693.791,01 RON, reprezentând contravaloarea facturilor seria x nr. x-386 din 1 martie 2019 şi scadente la 16 martie 2019, a sumei de 1.624.069,30 RON, reprezentând contravaloarea facturilor seria x nr. x-400 din 18 martie 2019 şi scadente la 2 aprilie 2019 şi a penalităţilor contractuale de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 25.700,94 RON, calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data plăţii.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 a Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 2172/2019 din 6 decembrie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii în limita sumei de 144.210 euro plus TVA, reprezentând diferenţa dintre suma pretinsă iniţial şi suma asupra căreia părţile au convenit pe parcursul litigiului încheierea unui nou contract de vânzare, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data plăţii.

Prin decizia civilă nr. 394/2020 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 421 din 18 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 595/2021 din 1 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel nu a respectat dezlegările instanţei de casare, încălcând astfel dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

În concret, a învederat că deşi prin decizia de casare s-a stabilit că, în rejudecare, vor fi analizate pe fond pretenţiile constând în diferenţa dintre suma pretinsă iniţial şi suma achitată pe cale amiabilă, instanţa de apel a refuzat să se conformeze acestei dezlegări obligatorii.

Astfel, a subliniat că nerespectarea deciziei de casare rezultă din considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că: pretenţiile formulate ulterior pe calea apelului nu sunt justificate, părţile înţelegând să reglementeze raporturile dintre ele pe cale amiabilă; solicitarea plăţii unei diferenţe de preţ este din acest motiv nejustificată.

A mai arătat că instanţa de apel nu analizat în fapt şi în drept pretenţiile indicate în mod expres de instanţa de casare, ci a realizat o verificare pur formală a pretenţiilor în considerentele de la paginile 12-13 din decizia recurată.

Recurenta-reclamantă a criticat şi modul de soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind dobânzile.

În acest sens, a învederat că este nelegală analizarea unui capăt de cerere accesoriu atât timp cât nu este soluţionat sau este respins capătul de cerere principal.

În acest context, a subliniat că instanţa de apel a analizat capătul de cerere accesoriu înaintea celui principal şi că respingerea capătului de cerere vizând pretenţiile făcea inutilă analiza capătului de cerere privind dobânzile.

În drept, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de dezbateri din 3 mai 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a calificat excepţia inadmisibilităţii ca o apărare pe fondul recursului pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a respectat dezlegările instanţei de casare, încălcând astfel art. 501 C. proc. civ., întrucât a refuzat să analizeze pe fond pretenţiile constând în diferenţa dintre suma pretinsă iniţial şi suma achitată pe cale amiabilă.

Aceste critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul."

Acest text de lege stabileşte că problemele de drept dezlegate de instanţa de casare sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă fondul după casare.

Verificând respectarea acestor dispoziţii, Înalta Curte constată că instanţa de casare a stabilit că recurenta-reclamantă a formulat în apel o pretenţie minus petita, continuând demersul judiciar pentru restul de sumă solicitat iniţial şi valoarea pe care intimata-pârâtă a înţeles să o achite ulterior pronunţării hotărârii de fond. A mai statuat că atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, a fost supusă analizei aceeaşi pretenţie, întemeiată pe acelaşi raport juridic, modificarea nivelului acesteia fiind determinată de înţelegerea dintre părţi cu privire la o parte din sumă.

În rejudecarea apelului, instanţa devolutivă a expus anumite considerente din care ar rezulta că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 14 ianuarie 2020, reclamanta confirmă şi acceptă că preţul de vânzare al celor 10 unităţi de autotractor este de 26.565 euro plus TVA per unitate şi că solicitarea plăţii unei diferenţe de preţ ar fi din acest motiv nejustificată.

Cu toate acestea, instanţa de rejudecare a apelului nu a refuzat să se conformeze dezlegărilor obligatorii date prin decizia de casare, aceasta examinând pretenţiile reprezentate de diferenţa dintre suma pretinsă iniţial şi suma asupra căreia părţile au convenit ulterior încheierea unui nou contract.

Examinarea acestor pretenţii de către instanţa de rejudecare a apelului rezultă din considerentele expuse în ultimele 3 paragrafe de la pagina 12 şi toate paragrafele de la pagina 13 din decizia recurată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de rejudecare a apelului a respectat dezlegările obligatorii ale instanţei de casare, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa de apel nu analizat în fapt şi în drept pretenţiile indicate în mod expres de instanţa de casare, ci a realizat o verificare pur formală a pretenţiilor deduse judecaţii.

Aceste critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a realizat o verificare pur formală a pretenţiilor deduse judecaţii, ci a analizat în fapt şi în drept aceste pretenţii prin prisma raporturilor contractuale dintre părţi.

Astfel, instanţa de apel a expus pe larg motivele pentru care aceste pretenţii sunt nefondate, raportându-se atât la susţinerile apelantei-reclamante, cât şi la apărările intimatei-pârâte din apel.

Prin urmare, decizia recurată întruneşte exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai susţine că instanţa de apel a examinat capătul de cerere accesoriu înaintea celui principal şi că respingerea capătului de cerere vizând pretenţiile făcea inutilă analiza capătului de cerere privind dobânzile.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţa de casare a stabilit că va fi analizat petitul accesoriu, astfel cum a fost individualizat în cererea de apel, cu aplicarea dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ.

Astfel, chiar dacă instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate pretenţiile aferente capătului de cerere principal, analiza capătului de cerere accesoriu privind dobânzile s-a impus în virtutea statuării obligatorii a instanţei de casare.

În consecinţă, instanţa de rejudecare a apelului era ţinută să analizeze acest capăt de cerere accesoriu independent de dezlegarea dată capătului de cerere principal, în temeiul art. 501 C. proc. civ.

Soluţionarea prioritară a capătului de cerere accesoriu a fost justificată de aprecierea ca fiind incident art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că apelanta-reclamantă a schimbat în apel temeiul juridic al dobânzii solicitate.

Astfel, din moment ce impedimentul de admitere a capătului de cerere accesoriu era unul procedural, acesta trebuia analizat cu prioritate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de rejudecare a apelului.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.889,06 RON, constând în onorariul de avocat, cheltuielile de cazare şi transport, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 595/2021 din 1 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.889,06 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.