Performance bonus award upheld as employer's appeal quashed for invalid grounds

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 25 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. (C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 302.573,65 RON, reprezentând bonusul de performanţă stipulat la art. 3.1 şi următoarele din Anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, devenit scadent la 15.11.2017 şi compus din a treia tranşă în valoare de 124.082,18 RON din pachetul de 31.056 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/29.07.2015 şi a doua tranşă în valoare de 178.491,47 RON din pachetul de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 21.202,91 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea la plata debitului principal menţionat în capătul I de cerere, calculată de la data scadenţei (15.11.2017) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi în continuare, până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, art. 1272, art. 1170 C. civ.

Prin declaraţia înregistrată la dosar la 26 noiembrie 2018, reclamantul A. şi-a precizat obiectul pretenţiilor, arătând că înţelege să îşi diminueze pretenţiile deduse judecăţii de la suma de 302.573,65 RON (solicitată prin acţiunea introductivă) la suma de 235.974 RON, care a fost stabilită/recunoscută de Transelectrica ca fiindu-i datorată prin Raportul de stabilire a remuneraţiilor emis sub nr. x/22.03.2018. Detaliind, reclamantul susţine că, aşa cum rezultă din conţinutul Raportului, suma determinată de pârâtă ca reprezentând bonusul de performanţă ce i se cuvine, în cuantum de 235.974 RON, este compusă din: 99.968 RON, reprezentând valoarea celei de a treia tranşe din pachetul de 31.056 OAVT-uri (aferent certificatului nr. x/29.07.2015) şi 136.006 RON, reprezentând valoarea celei de a doua tranşe din pachetul de 54.705 OAVT-uri (aferent certificatului nr. x/25.05.2016). Totodată, a mai precizat că şi dobânda s-a diminuat corespunzător, la suma de 16.535 RON, conform actelor ataşate.

Prin sentinţa civilă nr. 2814 din 17 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând desfiinţarea sentinţei apelate (pentru nemotivare, motivare contradictorie şi încălcarea de către prima instanţă a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare) sau, după caz, schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată.

Prin decizia civilă nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că: a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 235.968 RON, reprezentând remuneraţie prin valorificarea OAVT (Opţiuni pe Acţiuni Virtuale Transelectrica), cu dobândă legală calculată începând cu 15.11.2017 şi până la data plăţii efective. Totodată, a obligat intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.082,50 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate, iar, în rejudecare, menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, ca fiind legală şi temeinică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, după o prezentare a raporturilor contractuale dintre părţi şi a parcursului litigios, recurenta-pârâtă a arătat că decizia instanţei de apel este netemeinică, întrucât nu este în concordanţă cu probele administrate şi nelegală, întrucât instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente.

În concret, recurenta susţine că, potrivit art. 10.2 din Contractul de mandat nr. x/13.08.2015, părţile au convenit ca încetarea respectivului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligaţiilor care decurg din contract, dacă acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului. În speţă, recurenta arată că, la 25 mai 2016, contractul a încetat, iar scadenţele erau ulterioare încetării contractului.

În opinia recurentei, interpretând sistematic, potrivit art. 1267 C. civ., prevederile art. 3 lit. c) şi d) din Anexa nr. 1 la contractul de mandat, intimatul-reclamant nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranşelor a treia, respectiv a doua din pachetele OAVT menţionate.

În plus, recurenta apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că acordarea bonusului de performanţă pentru anul 2015 şi anul 2016 este justificată de contribuţia mandatarului la performanţa acţiunilor Transelectrica şi că reclamantul nu a dovedit, potrivit art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de componenta variabilă care face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, autoarea recursului evocă dispoziţiile art. 3.3 din contractul de mandat şi paragraful 1 al anexei nr. 1 la contract şi concluzionează că, în opoziţie cu cele reţinute de instanţa de apel, la momentul aprobării şi încheierii contractului de mandat, intenţia reală a părţilor a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Menţionează recurenta că art. 13.1 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci şi cu O.U.G. nr. 109/2011, respectiv art. 37 şi art. 38, în forma modificată prin art. 1, punctul 5 din O.U.G. nr. 51/2013.

Astfel, autoarea recursului învederează că art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente. În opinia sa, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, pe cale de consecinţă, nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

În continuare, menţionează că, potrivit Planului de Administrare pe anii 2013-2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere este fundamentată pe stabilirea unui set de criterii şi obiective de performanţă pentru Directorat şi introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective şi remunerare cu componentă variabilă în funcţie de performanţa realizată, astfel că ar fi absurd a se reţine dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă, dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanţă.

Conchide recurenta că Transelectrica se afla în situaţia clară în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanţei.

Totodată, se susţine că, şi din punct de vedere al interpretării gramaticale, se poate constata faptul că modul de calcul de la art. 3.17 din Anexa la contract este cu titlu exemplificativ, verbele fiind la modul condiţional optativ prezent, ceea ce denotă faptul că acţiunea de valorificare a certificatelor OAVT poate fi realizată doar dacă este îndeplinită o anumită condiţie, iar interpretarea contractului cade în sarcina instanţei de judecată.

Totodată, evocând dispoziţiile art. 1350 C. civ., recurenta menţionează că proba neexecutării obligaţiilor este uşor de administrat, obiectivele din Planul de administrare şi situaţiile financiare consolidate demonstrând că nu există performanţă din partea reclamantului.

Astfel, recurenta apreciază că, din analiza datelor finaciare, precum şi a obiectivelor de performanţă, a dovedit faptul că intimatul-reclamant nu a acţionat în niciun fel în interesul Companiei, rezultatul urmărit nefiind obţinut. În continuare, recurenta prezintă obiectivele pentru anii 2015 şi 2016 şi indicatorii de performanţă pentru aceiaşi ani.

Cu referire la bonusul de performanţă, recurenta arată că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenţi primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica pentru acţionarii societăţii, care, la rândul său, este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare.

Recurenta susţine că intimatul-reclamant încearcă să obţină bonusul de performanţă prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acţiunilor şi preţul mediu ponderat al acţiunilor pe pieţele Regular şi Deal BVB, fără a se raporta la obiectivele şi realizările prevăzute pentru anii 2015 şi 2016, aspect ignorat de instanţa de apel.

În acest sens, recurenta subliniază că dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanţă prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului. În continuare, recurenta arată că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanţă, întrucât, în accepţiunea sa, nu poate fi reţinută o obligaţie de plată, fără a se observa dacă sunt întrunite condiţiile contractuale pentru existenţa acestei obligaţii.

Cu referire la Contractul de Mandat încheiat între părţi, arată că legătura dintre plata aferentă componentei variabile şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă este de esenţa obligaţiilor contractuale, întrucât, în caz contrar, recurenta ar fi obligată la o plată căreia nu i-ar corespunde o îndeplinire a mandatului acordat.

În continuare, susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit "Raportul Comitetului de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica S.A.", recurenta explică care este diferenţa dintre raportul anterior menţionat şi o declaraţie de recunoaştere a unor presupuse debite, conchizând în sensul că este total greşită interpretarea conform căreia, prin acest raport s-ar recunoaşte dreptul intimatului-reclamant la plata bonusului de performanţă.

În privinţa dobânzilor, recurenta solicită respingerea acestui capăt de cerere, ca şi consecinţă a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

La 4 august 2020, intimatul-reclamant, prin avocat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de această etapă procesuală, fără a depune dovezi în acest sens.

La 10 august 2020, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin rezoluţia din 10 februarie 2021, în temeiul art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., a fost stabilit termen la 6 aprilie 2021, în vederea examinării admisibilităţii recursului în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivul/motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

Mai mult decât atât, recurenta nu face referire la niciun considerent al instanţei de apel, aşa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în apel pe calea concluziilor scrise.

Aşadar, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

În altă ordine de idei, se cuvine amintit că, de la bun început, autoarea recursului a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât nu este în concordanţă cu probele administrate. Totodată, recurenta a afirmat că hotărârea atacată este şi nelegală, întrucât instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incident.

Critica privind netemeinicia deciziei recurate nu are aptitudinea de a fi analizată din perspectiva niciunui motiv de nelegalitate din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează chestiuni de temeinicie, de apreciere a probatoriului.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare sau de reapreciere a probatoriului în etapa procesuală a recursului, după ce s-a judecat fondul şi apelul, o atare critică, în care sunt invocate şi chestiuni ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, va fi înlăturată, întrucât nu vizează legalitatea soluţiei care a fost pronunţată de instanţa de apel.

O altă critică care se desprinde din cuprinsul memoriului de recurs este cea care vizează intenţia reală a părţilor la momentul încheierii contractului de mandat, pretins a fi fost reţinută în mod greşit de instanţa de apel.

Şi de această dată, fără nicio referire la vreun considerent al instanţei de apel, recurenta se rezumă la o simplă afirmaţie, inserată printre alte susţineri preluate ad litteram din cuprinsul concluziilor scrise depuse în faza procesuală a apelului.

De asemenea, nici aşa-zisele critici referitoare la interpretarea/completarea unor articole din Contractul de mandat încheiat între părţi prin raportare la art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu sunt veritabile critici de nelegalitate, întrucât reprezintă aceleaşi susţineri ale părţii formulate pe calea concluziilor scrise depuse în apel, fără nicio referire concretă la vreun considerent al instanţei de apel.

Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte evocarea dispoziţiilor art. 1350 C. civ.. În plus, recurenta nu s-a limitat numai la a prelua ca atare fragmente întregi din concluziile scrise, ci, a evidenţiat/subliniat aspecte factuale, făcând trimitere la situaţii financiare, obiective, indicatori de performanţă pe care intimatul-reclamant nu le-ar fi atins, or, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste chestiuni nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

De asemenea, nici critica referitoare la interpretarea Raportului de care face vorbire recurenta nu poate fi primită, întrucât vizează o reinterpretare a probatoriului administrat de instanţa de apel, care nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Bucureşti cu ocazia formulării concluziilor scrise.

Aşadar, în lipsa oricăror referiri la considerentele instanţei de apel, susţinerile recurentei nu pot constitui o motivare legală a recursului, în sensul exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, cât şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu vizează considerentele reţinute de Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei pronunţate.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant A., prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată nu a fost însoţită de dovezi nici la momentul depunerii întâmpinării şi nici ulterior, până la momentul examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.