Inadmissibility of annulment contestation against filter-panel decisions barring appellate appeal under Art. 493(5) CPC

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 04 februarie 2021, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie contestaţia în anulare formulată de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, decizie prin care, în completul de filtru, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei nr. 3599/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prioritar, Înalta Curte, reţinând prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", va analiza admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 august 2018, fiind vorba, aşadar, de un proces început sub imperiul noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" şi, respectiv, art. 503 alin. (2) pct. 1-4, potrivit cu care "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Drept urmare, analizând condiţia de admisibilitate referitoare la obiectul contestaţiei în anulare, Înalta Curte are în vedere că, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ., sunt hotărâri definitive:1) hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2) hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3) hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii şi 6) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Contestaţia în anulare poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. În caz contrar, s-ar încălca principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cauză, prin decizia nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 3599/2019 din 4 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestaţiei în anulare a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează următoarele:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Din interpretarea textului mai sus menţionat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din acelaşi act normativ, precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Astfel, procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

Înalta Curte reţine că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac. Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, se constată că împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Întrucât, prin respingerea contestaţiei în anulare, contestatoarea a căzut în pretenţii faţă de intimata B., cererea acesteia din urmă privind plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, fiind întrunite cerinţele art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 952 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. recunosc instanţei dreptul de a cenzura aceste cheltuieli, ori de câte ori constată, motivat, că acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Or, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în speţă, a fost acordat un singur termen de judecată, iar raportat la natura pricinii, la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată în raport cu volumul de muncă presupus de specificul cauzei, determinat de complexitatea şi dificultatea redusă a pricinii, constată că acestea nu se impun a fi suportate de către contestatoare în întregime, cuantumul acestora depăşind un caracter rezonabil.

În consecinţă, Înalta Curte va obliga pe contestatoarea A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2286 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă pe contestatoarea A. la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 RON.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.