Water utility ordered to refund 274,830 RON for unprovided services; appeal dismissed as unfounded, attorney's fees awarded

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la 31 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. la restituirea sumei de 274.830 RON, reprezentând contravaloarea apei potabile şi a canalului menajer, încasată de pârâtă fără ca aceasta să fie consumată/folosită de reclamantă, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1165, art. 1341 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 475 din 6 iunie 2019, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis cererea reclamantei, obligând pârâta la restituirea sumei de 274.830 RON, reprezentând contravaloare apă potabilă şi canalizare menajeră, încasată de pârâtă în perioada martie 2014 - februarie 2017, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 49.853,30 RON.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâta COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., solicitând admiterea apelului, reţinerea cauzei spre rejudecare, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii.

Prin decizia nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul pârâtei. Totodată, a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 14 ianuarie 2020, a declarat recurs pârâta COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurenta arată că, atât la fond, cât şi în apel, aceasta a solicitat instanţelor obligarea reclamantei la depunerea documentaţiei tehnice de execuţie a căminului de apometre CA2, avizele şi autorizaţiile de care dispune referitor la acesta, procesul-verbal de recepţie, verificarea metrologică a contorului instalat în CA2, dovada predării branşamentului în evidenţa Primăriei Arad sau a Companiei de Apă Arad S.A., arătând că această probă este esenţială în stabilirea corectă a stării de fapt, instanţele respingând în mod nelegal această solicitare şi pronunţând o hotărâre cu încălcarea principiului garantat prin art. 6 C. proc. civ., a principiului rolului activ al instanţei, consfinţit prin art. 22 C. proc. civ.

Mai susţine recurenta că administrarea probei era deosebit de facilă şi implica minime costuri, instanţa de apel respingând proba motivat de faptul că, în cauză, a fost administrat un probatoriu amplu, respectiv două expertize, proba testimonială şi o serie de înscrisuri depuse de părţi, iar în apel, Primăria Arad a depus documentele încheiate cu prilejul controlului din 3.07.2015, aducând totodată lămuriri cu privire la branşamentul CA2 al societăţii intimate-reclamante.

Recurenta apreciază că, în mod eronat s-a respins proba solicitată, întrucât cele două expertize administrate cuprind concluzii contradictorii, proba testimonială a fost lipsită de echilibru, iar înscrisurile solicitate ar fi ajutat la lămurirea situaţiei de fapt. Din acest punct de vedere, recurenta apreciază că procedurii administrării probatoriului îi lipseşte caracterul echitabil.

Recurenta susţine că proba solicitată este deosebit de importantă în economia cauzei pentru clarificarea unor aspecte care nu au fost lămurite nici de expertizele administrate, şi nici în celelalte înscrisuri comunicate de către experţi, cum ar fi determinarea cantităţii de apă care a ieşit din instalaţia interioară a societăţii şi a reintrat în reţeaua publică de apă de incendiu prin citirea contorului din căminul CA2, studierea documentaţiei de execuţie a branşamentului din CA2, în situaţia în care aceasta există, pentru a se stabili cu certitudine data de la care a început să funcţioneze acel branşament, deci data de la care există posibilitatea ca apa să fi ieşit prin el, indexul contorului de la data montării lui, precum şi respectarea de către executantul lucrării a condiţiilor tehnice prevăzute în proiect. Concluzionează recurenta că, dacă în speţă s-ar fi constatat lipsa acestei documentaţii, acest aspect ar fi fost de o importanţă majoră cu privire la implicaţiile şi responsabilitatea derivate dintr-o eventuală execuţie necorespunzătoare (care să fi permis ieşirea apei din reţeaua interioară a societăţii) având în vedere, în principal, faptul că branşamentul din căminul CA2 a fost proiectat pentru ca apa să intre din reţeaua publică în reţeaua interioară a A. S.R.L., nicidecum să circule în sens invers.

Un alt motiv pentru care se apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ al instanţei este faptul că s-au acordat cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 11.900 RON, fără a fi cenzurat din oficiu cuantumul acestora, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, în apel, întreaga activitate a avocatului s-a circumscris redactării întâmpinării, în mare parte realizată prin transcrierea susţinerilor din înscrisurile depuse în primă instanţă şi prezenţa la două termene de judecată, activitate pentru care recurenta apreciază că nu se justifică un atare cuantum al onorariului avocaţial.

La 4 martie 2020, în termen legal, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepţia nulităţii cererii de recurs, intimata a apreciat că recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că, în urma calculelor efectuate de experţi, au fost determinate costurile apei consumate în perioada martie 2014- februarie 2017 şi pe cele ale cantităţii de apă deversate în canalul menajer, experţii arătând şi raţionamentul pe care l-au avut în vedere. Prin urmare, consideră că instanţa de apel s-a pronunţat în mod temeinic şi legal cu privire la respingerea cererii de probaţiune.

Referitor la încălcarea principiului aflării adevărului, intimata apreciază că instanţa de apel a soluţionat litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Cu privire la onorariul avocaţial, intimata a arătat că acesta a fost raportat la valoarea pretenţiilor, la valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi la activitatea desfăşurată de avocat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 13 martie 2020, iar, la 19 martie 2020, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, la 1 iulie 2020, recurenta-pârâtă a depus note scrise, prin care a solicitat instanţei să constate admisibilitatea în principiu a recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că i-a fost respinsă una din probele solicitate în ambele stadii procesuale anterioare. Astfel, în opinia sa, prin neîncuviinţarea unei probe esenţiale în stabilirea corectă a stării de fapt, instanţa de apel a încălcat principiul rolului activ al instanţei, consfinţit prin art. 22 C. proc. civ., procedura administrării probelor fiind lipsită de caracterul echitabil.

În ceea ce priveşte critica vizând necenzurarea onorariului avocaţial, raportat la Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, recurenta a achiesat la concluzia raportorului, precizând că motivul pe care l-a invocat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 7 iulie 2020, intimata-reclamantă a depus note de şedinţă cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reiterând solicitarea de admitere a nulităţii recursului, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nelegal şi nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea completului de filtru din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, stabilind termen de judecată la 6 aprilie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Printr-o primă critică, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a făcut o apreciere eronată asupra utilităţii probei solicitate, constând în obligarea reclamantei la depunerea documentaţiei tehnice de execuţie a căminului de apometre CA2, avizele şi autorizaţiile de care dispune referitor la acesta, procesul-verbal de recepţie, verificarea metrologică a contorului instalat la CA2, dovada predării branşamentului în evidenţa Primăriei Arad sau a Companiei de Apă Arad S.A., arătând că această probă era esenţială în stabilirea corectă a stării de fapt. Prin urmare, recurenta consideră că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept garantat prin art. 6 C. proc. civ. şi a principiului rolului activ al instanţei, consfinţit prin art. 22 C. proc. civ.

Este adevărat că, la termenul 21 noiembrie 2019, aşa cum reiese din practicaua deciziei recurate, instanţa de apel a respins cererile în probaţiune formulate de autoarea recursului din litigiul pendinte, pe care le-a apreciat ca fiind inutile, raportat la faptul că, în faţa instanţei de fond, a fost administrat un probatoriu amplu, respectiv, două expertize tehnice de specialitate, probe testimoniale şi o serie întreagă de înscrisuri depuse de părţi, iar, în apel, Primăria Arad a depus documentele încheiate cu prilejul controlului din data de 03.07.2015, aducând, totodată, lămuriri cu privire la branşamentul din CA2 al societăţii intimate.

Răspunzând criticii formulate de recurentă, se impune precizarea faptului că instanţa de apel avea libertatea de apreciere asupra utilităţii unei probe, fiind inadmisibilă în recurs criticarea modului în care s-a apreciat asupra necesităţii administrării probelor solicitate în apel.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilitatea rediscutării probelor în etapa procesuală a recursului, după ce s-a judecat fondul şi apelul, criticile bazate pe aceste chestiuni ce ţin de temeinicia hotărârii atacate vor fi înlăturate, întrucât nu vizează legalitatea soluţiei care a fost pronunţată de instanţa de apel.

Cât timp instanţa de apel a respins încuviinţarea unor probe, considerându-le motivat ca neconcludente/neutile, în condiţiile art. 479 alin. (2), art. 258 alin. (1) şi 255 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului rolului activ al judecătorului (art. 6 şi 22 C. proc. civ.).

De asemenea, vor fi înlăturate şi susţinerile recurentei-pârâte referitoare la aprecierea greşită de către instanţa de apel a acordării cheltuielilor de judecată, având în vedere că acestea reprezintă tot aspecte de temeinicie, ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, cuantumul acestora.

În acest sens, prin decizia nr. 3 din 20.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

De altfel, prin notele scrise depuse după comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în care s-a reţinut imposibilitatea legală de a fi analizată critica vizând proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, raportat la Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, recurenta-pârâtă a achiesat la concluzia raportorului, menţionând în mod explicit că motivul pe care l-a invocat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 15.470 RON.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 15.470 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. împotriva deciziei nr. 884/A din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 15.470 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.