Revision for contradictory judgments denied for lack of triple identity and absence of direct conflict between separate and substantive appeals in insolvency proceedings.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 10 martie 2021 (transmisă atât prin poştă, cât şi prin mijloace electronice/e-mail la 9 martie 2021), revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011 şi anularea respectivei hotărâri.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuentul a arătat că, prin decizia a cărei revizuire o solicită, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale active şi a respins recursul pe care l-a formulat ca fiind declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Totodată, a învederat că a formulat recurs şi împotriva încheierii din 2 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. x/2011, încheiere prin care instanţa a considerat că nu are calitate de creditor în cauză, iar, prin decizia nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2011.12, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de autorul cererii de revizuire pe considerentul că această încheiere putea fi atacată doar odată cu fondul cauzei.

Revizuentul subliniază, aşadar, că, în timp ce, potrivit deciziei nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, instanţa a apreciat că poate formula recurs doar odată cu fondul, prin decizia nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, aceeaşi instanţă a apreciat că nu poate formula recurs.

Revizuentul consideră că instanţa de control judiciar din dosarul nr. x/2011 ar fi trebuit din punct de vedere procedural să constate că are calitate procesual activă raportat cel puţin la cererea formulată în fond (cerere formulată pentru termenul din data de 02.07.2020), respectiv de a lua act că este creditor potrivit înscrisurilor depuse la fond şi să respecte decizia nr. 904/2020 din data de 06.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respectiv, să verifice nemulţumirile cu privire la încheierea din 02.07.2020 prin care instanţa a dispus asupra cererii sale.

Revizuentul apreciază, aşadar, că instanţa de control judiciar din dosarul nr. x/2011 ar fi trebuit să reţină că are calitate procesual activă cel puţin faţă de recursul prin care a supus instanţei de control judiciar nemulţumirea cu privire la neverificarea cererii din fond.

În încheiere, revizuentul apreciază că aceste aspecte demonstrează incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în sensul în care, soluţia instanţei de recurs din dosarul nr. x/2011 încalcă dreptul conferit de instanţa de recurs din dosarul nr. x/2011.12, respectiv de a formula recurs şi de a-i fi verificat pe fond recursul.

La termenul din 6 aprilie 2021, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea cererii de revizuire, solicitând, totodată, intimatului să pună concluzii şi cu privire la admisibilitatea cererilor formulate de intimatul Cabinet Individual de Insolvenţă B..

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele ce succed:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. de la 1865, obiect al cererii de revizuire îl pot constitui numai hotărârile definitive, pronunţate de instanţa de apel sau cele pronunţate de instanţa de recurs, cu condiţia de a se fi evocat fondul.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare, se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aşadar, norma cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865) deschide părţilor calea revizuirii pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, fundamentul acestui caz de revizuire constând în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul sus citat, este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii, care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii lucrului judecat.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

În speţă, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2011, de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică deciziei nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2011.12.

Astfel, litigiul finalizat cu decizia nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a avut ca obiect recursul formulat de autorul revizuirii împotriva sentinţei nr. 644 din 15.10.2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2011, prin care a fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, precum şi închiderea procedurii insolvenţei debitoarei COMO S.R.L. şi radierea acesteia din registrul comerţului, recurs respins pentru lipsa calităţii procesuale active a recurentului (revizuentul din prezenta cauză), justificată de lipsa calităţii acestuia de creditor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1030/29.06.2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 544/11.04.2013 a Curţii de Apel Craiova, pronunţate în dosarul nr. x/2011, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat faptul că A. nu are calitatea de creditor al debitoarei COMO S.R.L., creanţa acestuia fiind prescrisă.

S-a mai reţinut că acelaşi aspect a fost dezlegat şi în dosarul nr. x/2011, prin sentinţa nr. 1403/2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin decizia 1703/2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa reţinând corectă măsura lichidatorului judiciar de a nu înscrie în tabelul preliminar creanţa pretinsă de A. pe considerentul că acesta era prescrisă.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, neavând calitate de creditor al societăţii debitoare, acesta nu poate contesta raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, concluzie care se impune din interpretarea dispoziţiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Cât priveşte cauza finalizată cu decizia nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011.12, aceasta a privit recursurile declarate atât de creditorul C., precum şi de recurentul A. împotriva unei încheieri de şedinţă (din 02.07.2020), prin care judecătorul sindic a stabilit o serie de măsuri, respectiv, a respins obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de A., a stabilit anumite sarcini lichidatorului judiciar şi a prorogat discutarea raportului final de activitate şi a cererii de închidere a procedurii la un alt termen de judecată.

Prin decizia mai sus arătată (nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020), instanţa a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate, reţinând că măsurile luate prin încheierea recurată (din 02.07.2020) nu se circumscriu celor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006, pentru a putea fi atacate separat cu recurs, ele putând fi atacate odată cu fondul.

În acest sens, a evocat şi dispoziţiile art. 299 coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 şi, reţinând că nu se află în situaţia întreruperii cursului judecăţii şi nici a ipotezelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006, Curtea a apreciat că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursurilor, încheierea din 02.07.2020 putând fi atacată doar odată cu fondul cauzei.

În raport de considerentele mai sus expuse, se constată că, deşi ambele hotărâri au fost pronunţate în recurs, cele două hotărâri invocate de revizuent nu îndeplinesc condiţia identităţii de obiect şi cauză, fiind pronunţate în litigii având obiect şi temeiuri juridice diferite.

Ca atare, hotărârile pretins potrivnice fiind pronunţate în procese cu obiect şi cauză diferite, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii referitoare la existenţa triplei identităţi de elemente specifice autorităţii de lucru judecat.

O altă condiţie de admisibilitate a revizuirii fundamentată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită în speţă.

Hotărârile invocate în revizuirea dedusă judecăţii nu îndeplinesc condiţia de a fi potrivnice, întrucât dispozitivele acestora nu conţin prevederi contradictorii, de neconciliat, care să nu poată fi executate simultan. În acest sens, respingând ca inadmisibile recursurile, în logica ordinii de soluţionare a excepţiilor, instanţa nu a mai analizat calitatea procesuală activă a recurentului A., astfel că în mod neîntemeiat revizuentul susţine că instanţa ar fi apreciat implicit că are legitimare de a formula recurs odată cu fondul.

De altfel, aşa cum s-a arătat, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Mai mult, instanţa competentă să se pronunţe asupra unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865) nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din hotărârile anterioare şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Aşadar, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Constatând, aşadar, că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la cererile intimatului Cabinet Individual de Insolvenţă B. privind obligarea revizuentului la plata onorariului cuvenit intimatului, în calitate de lichidator judiciar în dosarul nr. x/2011, a cheltuielilor de deplasare, precum şi a celei privind achitarea de daune morale, Înalta Curte reţine că dreptul la remuneraţia practicienilor în insolvenţă este unul dintre drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, repu­blicată, în beneficiul acestora, ca o contraprestaţie a serviciilor profesionale desfăşurate în dosarele de insolvenţă în care sunt numiţi în calitate de administratori judiciari sau lichidatori judiciari.

În acest sens, art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, prevede că practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006.

Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă - administratori judiciari sau lichidatori - ori a cheltuielilor de procedură se va face, în condiţiile legii, din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a U.N.P.I.R.

De asemenea, Legea nr. 85/2006, modificată, în art. 11 lit. c) şi d), pre­vedea, printre atribuţiile judecătorului-sindic, desemnarea moti­vată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practi­cienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remu­neraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă; de asemenea, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi onorariul negociat [aceste atribuţii ale judecătorului-sindic fiind prevăzute şi în art. 45 lit. d) în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă].

Prin urmare, având în vedere că astfel de cereri sunt de competenţa exclusivă a judecătorului-sindic şi nu pot fi formulate în cadrul revizuirii, Înalta Curte urmează a le respinge ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Respinge, ca inadmisibile, cererile intimatului Cabinet Individual de Insolvenţă B. privind obligarea revizuentului la plata onorariului cuvenit intimatului, în calitate de lichidator judiciar în dosarul nr. x/2011, a cheltuielilor de deplasare, precum şi a celei privind achitarea de daune morale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.