Cassation of final labor-conflict appellate judgments barred by statutory exclusion of recourse

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, secţia I civilă la 25 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, inclusiv sporul de noapte aferente perioadei 01.05.2017-26.06.2017 inclusiv, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data efectivă a plăţii; obligarea pârâtei la plata compensaţiei cuvenite şi neacordate, reprezentând concediul neefectuat pentru perioada cuprinsă între 01.05.2017 (data angajării)-26.06.2017 inclusiv (data încetării raporturilor de muncă) actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data efectivă a plăţii; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi Legea nr. 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 826 din 5 aprilie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1647 RON, reprezentând 1450 RON brut şi indemnizaţia de concediu de odihnă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, drepturi salariale cuvenite şi neachitate aferente perioadei 01.05.2017-26.06.2017, actualizate în funcţie de rata inflaţiei. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1700 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expertiză.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 1053 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta B. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 1053 din 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 10 septembrie 2020, sub nr. x/2018/a2.

Prin decizia nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins contestaţia în anulare ca nefondată.

Împotriva deciziei instanţei pronunţate în calea de atac a contestaţiei în anulare, reclamantul A. a declarat recurs.

În accepţiunea recurentului, decizia atacată cu recurs este nelegală şi netemeinică, întrucât soluţia pronunţată s-a bazat pe o gravă eroare materială în legătură cu aspectele de fond ale judecăţii în apel şi se circumscrie noţiunii de eroare materială la care se referă dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.R.L. la 1 martie 2021, care nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport propunându-se soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea completului de filtru din 21 februarie 2022, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a uzat de dreptul de a formula punct de vedere.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Aşadar, legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obţinerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, legalitatea căilor de atac este, în egală măsură, atât un principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, cât şi un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În speţă, prin acţiunea introductivă, reclamantul A. a solicitat plata unor drepturi băneşti în temeiul unui contract individual de muncă, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, aplicabile şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, "… nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Totodată, se cuvine amintit că, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

De asemenea, aşa cum s-a arătat mai sus, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate de instanţele de apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive.

Cum hotărârile pronunţate în apel în materia conflictelor de muncă sunt definitive, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, raportat la dispoziţiile art. 634 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Având în vedere că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare (cea din apel, respectiv, decizia nr. 1053 din 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă) este definitivă, conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că şi decizia instanţei de retractare are acelaşi caracter, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Reţinând incidenţa criteriului materiei, din coroborarea dispoziţiilor evocate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă, fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1876 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.