Competence of neighboring court when a tribunal is a defendant in employment subsidy litigation

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ VÂLCEA şi TRIBUNALUL VÂLCEA, a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea să plătească reclamantului subvenţia acordată angajatorilor în baza Legii nr. 76/2002 în sumă de 2250 RON/lunar pentru 12 luni consecutive, cu dobândă legală, penalităţi şi actualizată de la data scadenţei, precum şi suma de 100.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 76/2002.

Pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Sibiu în soluţionarea cererii, având în vedere că pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea are sediul în judeţul Vâlcea, astfel că instanţa competentă teritorial este Tribunalul Vâlcea potrivit art. 107 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.06.2021, instanţa a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă şi ce fel de pretenţii are în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea, având în vedere calitatea acestuia de pârât în cauză.

Reclamantul a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că menţine pretenţiile în contradictoriu cu A.J.O.F.M. Vâlcea şi a majorat daunele morale solicitate la suma de 2.000.000 RON.

La termenul din data de 24.09.2021, instanţa a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de către pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 808/2021 din 24 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamantul A., în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sibiu a reţinut că, potrivit art. 107 din C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar pârâţii din prezenta cauză îşi au sediul în circumscripţia Tribunalului Vâlcea, respectiv pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Totodată, instanţa a reţinut că nici potrivit art. 111 din C. proc. civ., Tribunalul Sibiu nu este competent teritorial să soluţioneze cauza din moment ce şi domiciliul reclamantului se află în circumscripţia Tribunalului Vâlcea.

A mai arătat că nici ca urmare a încadrării prezentei cauze ca fiind un litigiu generat de aplicarea actelor normative care reglementează sistemul de asigurări sociale, Tribunalul Sibiu nu este competent să soluţioneze prezenta cauză, tocmai datorită faptului că părţile nu îşi au domiciliul, respectiv sediul, în judeţul Sibiu, iar actele normative în domeniu care se completează cu dreptul comun în materie stabilesc competenţa de soluţionare a acestor litigii în funcţie de elementele arătate.

De asemenea, a mai reţinut că, şi dacă ar fi considerat un conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 231 din Codul muncii, litigiul ar atrage competenţa de soluţionare a Tribunalului Vâlcea, în baza art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 din Codul muncii, având în vedere că toate părţile din prezenta cauză îşi au domiciliul, respectiv sediul, în judeţul Vâlcea.

Cu privire la acest aspect, instanţa a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., arătând că, în considerarea acestor dispoziţii, reclamantul a sesizat Tribunalul Sibiu, ca urmare a chemării în judecată a Tribunalului Vâlcea în calitate de pârât, ceea ce atrage necompetenţa teritorială relativă a acestuia din urmă.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că reclamantul nu a învestit instanţa cu nicio pretenţie în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea, făcând doar aprecieri cu privire la modul de soluţionare a unei cereri similare de către acesta. Evocând dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", instanţa a reţinut că Tribunalul Vâlcea a fost chemat în judecată în calitate de pârât doar pentru ca reclamantul să poată sesiza Tribunalul Sibiu, fără a invoca o pretenţie faţă de acest pârât.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 3 noiembrie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

La 28 ianuarie 2022, reclamantul A. a depus la dosar un înscris prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Vâlcea în soluţionarea dosarului nr. x/2021, arătând că este de competenţa exclusivă a completului specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale al Tribunalului Sibiu, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, potrivit art. 127 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 422/2022 din 28 februarie 2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantul A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii A.J.O.F.M. Vâlcea şi Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Sibiu.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Sibiu, iar, în baza art. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea şi A.J.O.F.M. Vâlcea, obligarea acestora la plata subvenţiilor acordate angajatorilor potrivit Legii 76/2002 şi daune morale în sumă de 100.000 RON, majorate ulterior la 2.000.000 RON, precum şi despăgubiri pentru pierderea vechimii în muncă, cu cheltuieli de judecată.

În argumentaţia reclamantului, Tribunalul Vâlcea ar fi declinat în mod abuziv competenţa de soluţionare a cauzei de la completul de dreptul muncii la cel de contencios administrativ, care a anulat cererea.

Altfel spus, parte în cauză este Tribunalul Vâlcea, în calitate de pârât, împotriva căruia a fost îndreptată acţiunea, şi căruia i-ar reveni competenţa de soluţionare a cauzei.

În această situaţie, instanţa de conflict a apreciat că devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 290 din 26.04.2018, prin care s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, pentru stabilirea competenţei teritoriale primează calitatea pârâtului, Tribunalul Vâlcea, care ar urma să soluţioneze pricina în care figurează ca parte.

Pentru a garanta dreptul la un proces echitabil, instanţa a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel încât, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Sibiu, instanţă care a fost sesizată de reclamant, în aplicarea acestor dispoziţii.

A mai arătat că ipoteza pârâtului fictiv presupune soluţionarea, concomitent cu excepţia de necompetenţă, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, pe care o invocă pârâtul care sesizează existenţa pârâtului fictiv, or, Tribunalul Sibiu nu a invocat această excepţie şi nu a pus în discuţie situaţia pârâtului fictiv (Tribunalul Vâlcea) din perspectiva lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 18 martie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.J.O.F.M. Vâlcea şi Tribunalul Vâlcea, plata subvenţiei acordate angajatorilor în temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

În ceea ce priveşte pârâtul Tribunalul Vâlcea, reclamantul a arătat că acesta, în mod ilegal şi abuziv, a declinat cauza de la completul specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, la secţia de contencios administrativ, unde în mod ilegal a fost anulată cererea.

Având în vedere că reclamantul a formulat pretenţii (daune morale) şi în legătură cu acest pârât, invocând o pretinsă faptă ilegală şi abuzivă a Tribunalului Vâlcea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine ipoteza pârâtului fictiv prevăzută de art. 112 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, dată fiind calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, în speţă, sunt incidente dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzută de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Aşadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanţe de judecată care ar fi de competenţa respectivei instanţe sau a unei instanţe inferioare, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului pendinte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, "Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii."

Chiar dacă normele de competenţă aplicabile ar fi atras competenţa de soluţionare a Tribunalului Vâlcea, date fiind circumstanţele cauzei, este incident art. 127 alin. (2) coroborat cu art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., situaţie în care competenţa de soluţionare a litigiului aparţine unui tribunal situat în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti.

Cum Tribunalul Sibiu este o instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Vâlcea (instanţa competentă), aflată în circumscripţia unei curţi de apel (Curtea de Apel Alba Iulia) învecinate cu Curtea de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă potrivit legii (Tribunalul Vâlcea), în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.