Inadmissibility of cassation in social insurance disputes under amended Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DÂMBOVIŢA, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare cu valorificarea adeverinţei nr. x/19.09.2016 (pentru A.), precum şi a adeverinţei nr. x/06.10.2016 (pentru B.) în ceea ce priveşte veniturile menţionate în coloana nr. 3, sume conform orelor după norma de muncă.

În drept, reclamanţii au invocat următoarele dispoziţii legale: Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 808 din 24 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DÂMBOVIŢA.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2492 din 2 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 808 din 24 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B.. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

Întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 20 octombrie 2020, prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind, aşadar, supus procedurii de filtrare a recursului.

Ca atare, prin rezoluţia din 10 martie 2022, s-a fixat termen la 5 aprilie 2022 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamanţii au învestit Tribunalul Dâmboviţa la 20 octombrie 2020 cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, se reţine că dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice stabilesc că:

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar art. 155 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar, potrivit alin. (2), " Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Totodată, art. 156 din Legea nr. 263/2010 statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 20 octombrie 2020, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Aşadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării", raportat la art. 152 şi art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 2492 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia, o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2492 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2492 din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.