Inadmissible cassation appeal in consumer credit debt assignment nullity case under 2018 CPC amendments

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 11 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/25.07.2014 de S.P.N. "E." în privinţa creanţei rezultând din Convenţia de credit nr. x/01.08.2008 şi garantată prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/01.08.2008 de B.N.P.A. "F." pentru lipsa obiectului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1255 şi art. 17 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 15771 din 21 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 12 decembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 275/2020 din 5 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L.; de asemenea, s-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 395 din 3 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 275/05.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. şi D. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 8 decembrie 2021, respectiv, la 10 decembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte.

La 29 decembrie 2021, intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei, iar, la 5 ianuarie 2022, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 11 ianuarie 2022, respectiv, la 12 ianuarie 2022, întâmpinările au fost comunicate recurenţilor, care nu au depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din 5 aprilie 2022, Înalta Curte a respins excepţia netimbrării recursului, pentru considerentele reţinute în practicaua deciziei şi, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamanţii au învestit Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 11 iulie 2019 cu o cerere prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x/25.07.2014 de S.P.N. "E." în privinţa creanţei rezultând din Convenţia de credit nr. x/01.08.2008 şi garantată prin contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/01.08.2008 de B.N.P.A. "F.", pentru lipsa obiectului.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin Convenţia de credit nr. x/01.08.2008 încheiată între G. S.A. şi numitul H. a fost împrumutată suma de 131.000 CHF pe o perioadă de 300 luni. Acest credit a fost garantat prin convenţia sus-menţionată prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra apartamentului proprietatea reclamanţilor.

Întrucât debitorii din convenţia de credit nu au mai achitat ratele contractuale, în cursul anului 2013, reclamanţii au fost notificaţi să achite datoria restantă, în caz contrar urmând a fi declarat scadent anticipat soldul creditului.

Banca a trecut la executarea silită împotriva reclamanţilor, apoi creanţa a fost cesionată către D. S.R.L. iar, ulterior, succesorul în drepturi al G. a devenit C. S.A.

Reclamanţii au arătat că au formulat contestaţie la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014 prin care au solicitat:

1. Constatarea nulităţii absolute a următoarelor clauze abuzive care rezultă din convenţia de credit nr. x/01.08.2008 şi din actul adiţional nr. x/03.12.2010:

• 3) d) din condiţiile speciale" ale convenţiei de credit - data ajustării dobânzii;

• 4) a) din "condiţiile speciale ale convenţiei de credit - comision de penalizare;

• 5) a) din "condiţiile speciale" ale convenţiei de credit - comision de risc şi 5) 5.1 .b) - comision de administrare din actul adiţional precum şi 3.5. - comisionul de risc din "condiţiile generale" ale convenţiei şi 3.6. - comisionul de administrare din "condiţiile generale" ale convenţiei;

• 8.1. a) - e) din "condiţiile generale" ale convenţiei - scadenta anticipată şi 11) 4. aşa cum a fost modificat prin actul adiţional;

• 10.1 si 10.2 din "condiţiile generale ale convenţiei - costuri suplimentare;

2. Să se constate că în baza unora dintre aceste clauze abuzive a plătit intimatei o sumă de bani pe care nu o datorează;

3. Să se dispună actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale;

4. Să se dispună compensarea sumei obţinute cu eventualele sume restante şi cu ratele de credit ce urmează a deveni scadente, ajustate în urma admiterii capătului de cererea având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor abuzive;

5. Să se dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2014 aflat pe rolul I. şi J.".

6. În temeiul art. 718 C. proc. civ. să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze;

7. În subsidiar, în cazul în care executarea silită va fi finalizată până la pronunţarea unei soluţii definitive, in temeiul art. 722 C. proc. civ.

8. Sa se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată;

Prin cererea completatoare au solicitat:

9. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în pct. 6 din condiţiile speciale şi în pct. 4.1. - 4.4. din condiţiile speciale şi eliminarea acesteia;

10. Stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;

11. Denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

În completarea punctului 4 din cererea de chemare în judecată, au solicitat ca, în cazul în care se va constata că, în urma compensării, intimata le datorează bani, să se dispună obligarea acesteia la plata sumelor datorate.

Prin cererea precizatoare au arătat ca la pct. 7 din cererea de chemare în judecată a înţeles să solicite, în subsidiar, în cazul în care până la pronunţarea unei hotărâri definitive executarea silită ar fi finalizată, întoarcerea executării silite.

Prin sentinţa civilă nr. 9539/19.07.2016, pronunţată în dosarul x/2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis în parte contestaţia la executare; a constatat caracterul abuziv şi a anulat clauzele privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare, prevăzute de art. 3 lit. d), 5.1 lit. a) din Condiţiile speciale, art. 3.5 din Condiţiile generale ale Convenţiei de Credit nr. x/01.08.2008 încheiată între S.C. G. S.A. şi contestatori şi art. 5.1 lit. b) din Actul adiţional nr. x la aceeaşi convenţie încheiat la data de 03.12.2010. A obligat pe intimata C. să restituie contestatorului H. suma de 11265,6 CHF şi contestatorilor A. şi B. suma de 1502,42 CHF încasate cu titlu de comision risc/administrare, actualizate cu dobânda legală de la data plăţii şi până la data restituirii efective. A desfiinţat toate actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. x/2014 aflat pe rolul I. şi J.. A obligat intimatele la plata sumei de 2000 RON către contestatorul A. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de judiciară de timbru şi onorariu expert.

Împotriva hotărârii sus-menţionate au declarat apel C. şi D. S.R.L., precum şi apel incident reclamanţii contestatori.

Prin decizia nr. 1167 din 8 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 9539/19.07.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul x/2014

A admis cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 12 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a respins cererea de constatare a caracterului abuziv, respectiv de constatare a nulităţii clauzei privind comisionul de administrare de la art. 2 (ce modifică art. 5.1 lit. b) din convenţia iniţială) din Actul adiţional nr. x, încheiat la data de 03.12.2010, la contractul de credit nr. x/01.08.2008, ca neîntemeiată. A obligat pe intimata C. să restituie contestatorilor doar sumele încasate cu titlu de comision de risc achitate de aceştia din urmă în temeiul contractului de credit, până la data încheierii actului adiţional, sume ce se vor actualiza cu dobânda legală de la data plăţii şi până la data restituirii efective. A desfiinţat în parte actele de executare întocmite în dosarul execuţional nr. x/2014 aflat pe rolul I. şi J., respectiv pentru sumele încasate de la contestatori cu titlu de comision de risc. A respins cererea de apel incident formulată de apelanţii-contestatori H., A. şi K.. A obligat intimaţii contestatori la plata către apelanta-pârâtă D. S.R.L. a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamanţii au solicitat nulitatea absolută parţială a unui contract de cesiune de creanţă, în privinţa creanţei ce rezultă din convenţia de credit nr. x/01.08.2008, faţă de care au avut calitate de garanţi.

Cu toate că, în drept, acţiunea nu a fost întemeiată în mod expres pe dispoziţii din actele normative care reglementează protecţia consumatorilor, aceasta priveşte o creanţă ce rezultă dintr-o convenţie de credit (nr. x/01.08.2008), în temeiul căreia au fost începute acte de executare silită pentru neplata ratelor de către debitorul principal persoană fizică.

Se mai reţine că reclamanţii au formulat contestaţie la executare, în cadrul căreia au solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenţia de credit nr. x/01.08.2008 şi din actul adiţional nr. x/03.12.2010.

Calitatea de consumatori a recurenţilor a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat în soluţionarea contestaţiei la executare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că acţiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanţi în considerarea efectelor anulării parţiale a clauzelor abuzive constatate, în urma soluţionării contestaţiei la executare pe care au promovat-o invocând prevederile Legii nr. 193/2000, constituind o continuare a demersurilor în justiţie având ca scop apărarea drepturilor reclamanţilor în calitate de consumatori.

Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la 11 iulie 2019, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Aşadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecăţii - 11 iulie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Având în vedere că, în speţă, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 395 din 3 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în apelul formulat de reclamanţii L. împotriva sentinţei civile nr. 275/2020 din 5 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, într-o cerere în materia protecţiei consumatorilor, decizia atacată este una definitivă de la pronunţare, în accepţiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, chiar dacă aceasta prevedea o atare menţiune.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 395 din 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.