Consumer credit appeal quashed as procedurally defective; bank’s win on CHF loan clauses stands

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrară la data de 13 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2015 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., membră a C. a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit şi eliminarea acesteia din contract - art. 9; stabilizarea sau îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională; constatarea caracterului abuziv şi nulitatea art. 1.1 din actul adiţional nr. x din data de 27.02.2013, prin care se majorează rata dobânzii şi marja băncii; recalcularea dobânzilor datorate de către reclamant în perioada 2010-2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului.

În drept, au fost invocate Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 804 din 26.01.2016 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată cauza la Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, unde a fost înregistrată sub nr. x/2016 .

Prin sentinţa civilă nr. 2957 din 12.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., membră a C.. S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 9 din Contractul de credit bancar nr. x/14.02.2008 încheiat de părţi si s-a dispus eliminarea sa din contract. S-a dispus stabilizarea sau îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului. S-a dispus denominarea în moneda naţională a plăţilor. S-a constatat caracterul abuziv si nulitatea clauzei de la art. 1.1 din actul adiţional nr. x/27.02.2013 la contract. S-a dispus recalcularea dobânzii datorate de reclamant in perioada 2010-2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.488 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A. Membra a C., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2372 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., membră a C. împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 12.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, a respins acţiunea ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1298 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de completare a deciziei nr. 2372 din 19 decembrie 2017, a aceleiaşi instanţe, formulate de intimatul-reclamant A..

Împotriva deciziei nr. 2372 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 2299/12.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2372 din 19 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., a fost casată în parte decizia recurată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului pârâtei declarat împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 12 mai 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în ce priveşte clauza 1.1. din Actul adiţional nr. x din 27 februarie 2013, fiind menţinute în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 925 din 25 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., membră a C., împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 12.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

La data de 10 august 2021 reclamantul a declarat recurs solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate.

În susţinerea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că în analiza efectuată prin raportare la prevederile Codului consumului, ale O.G. nr. 21/1990, precum şi prin prisma Legii nr. 193/2000 şi a cauzei C186/16, instanţa de apel a reţinut că instanţa naţională trebuie să verifice dacă prevederea în discuţie reflectă doar o dispoziţie de drept, dacă respectiva clauză, deşi nu reflecta doar o dispoziţie de drept şi deşi face parte din obiectul principal al contractului este exprimată într-un mod clar si inteligibil, daca respectiva clauza respecta cerinţa bunei-credinte şi dacă instituie un dezechilibru semnificativ.

Aşadar, pentru a avea caracter abuziv, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, este necesar ca o clauză contractuală stipulată într-un contract încheiat între un consumator şi un profesionist să întrunească cumulativ, următoarele condiţii: să nu fi fost negociată cu consumatorul, să fie de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţile, contrar bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului, respectiv să nu respecte criteriile de transparenţă şi inteligibilitate.

Pentru a îndeplini criteriul transparenţei, se impune ca orice clauză inclusă într-un contract să fie redactată într-o manieră clară şi neechivocă, iar pentru înţelegerea acesteia să nu fie necesare cunoştinte de specialitate, după cum specifică chiar art. 1 din Legea 193/2000.

În acelaşi sens, prevederile art. 5 lit. c), art. 27 lit. b) şi art. 44 din Legea nr. 296/2004, obligă profesionistul să informeze în mod complet, corect şi precis, consumatorii asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională între produsele si serviciile oferite.

Cu privire la caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, simpla acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului şi în cauză nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale.

Necesitatea negocierii trebuie să privească fiecare clauză în parte, iar faptul că anumite clauze ale au fost negociate nu justifică omisiunea profesionistului de a supune negocierii şi restul clauzelor.

În jurisprudenţa constantă a CJUE (cauzele C-241/98, C-484/08, C-26/13) s-a relevat faptul că valabilitatea şi caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele încheiate de profesionişti cu consumatorii se examinează întotdeauna din perspectiva legislaţiei speciale a protecţiei consumatorilor, nu a dreptului comun.

Art. 18 din O.U.G. nr. 21/1992 instituie explicit dreptul consumatorilor de a fi informaţi, în mod complet asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională. Aceste prevederi sunt reiterate în art. 44 din Legea nr. 296/2004, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit.

În cazul contractului încheiat de recurent, informarea a fost sumară, înşelătoare, incompletă.

Cu privire la constatarea caracterul abuziv şi nulitatea clauzei de la art. 1.1 din actul adiţional nr. x/27.02.2013, precum şi recalcularea dobânzii datorate de reclamant în perioada 2010/2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului se solicită să se aibă în vedere faptul că instanţa de apel nu a făcut o analiză completă şi corectă a dispoziţiilor legale în vigoare, deoarece cu privire la acest capăt de cerere nu există motive extinse, banca rezumându-se la a menţiona că acest act adiţional a intervenit ca urmare a pierderii de către reclamant a calităţii de angajat al băncii.

Ca urmare a acestei modificări, reclamantul nu mai putea beneficia de anumite condiţii preferenţiale astfel că dobânda a fost modificată corespunzător condiţiilor standard existente în oferta băncii la acel moment.

Or, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că necesitatea modificării clauzelor referitoare la dobânda aplicabilă nu duce automat la o impunere a unor noi condiţii.

Aşadar, instanţa de apel trebuia să verifice îndeplinirea condiţiilor impuse de Legea nr. 193/2000, indiferent de motivul care a impus modificarea clauzelor contractuale fiind în sarcina băncii dovedirea îndeplinirii acestora.

Recurentul consideră că impunerea condiţiilor schimbate prin acte adiţionale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului, banca rezervându-şi dreptul de a modifica în mod unilateral, fără ca în contract să se prevadă motivele obiective care determină o astfel de modificare. Banca nu a acţionat, în consecinţă, cu buna-credinţă, rata dobânzii fiind stabilită în sens crescător şi în mod unilateral.

Recurentul arată că dobânda nu este doar variabilă ci şi revizuibilă, ceea ce face imposibilă cunoaşterea nivelului acesteia la momentul încheierii actului adiţional şi creează o situaţie de incertitudine şi o poziţie dezavantajoasă. Consumatorului.

Prin întâmpinarea depusă la 11 octombrie 2021, intimata-pârâtă a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 29 martie 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Recurentul şi-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a făcut o analiză completă şi corectă a dispoziţiilor legale în vigoare, deoarece cu privire la acest capăt de cerere nu există motive extinse, banca rezumându-se la a menţiona că acest act adiţional a intervenit ca urmare a pierderii de către reclamant a calităţii de angajat al băncii.

Astfel, se constată că recurentul nu invocă nemotivarea hotărârii, nici aspecte contradictorii sau străine de natura pricinii, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în motivarea hotărârii, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

De asemenea, deşi a invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentului nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia criticată precum şi o referire la considerentele instanţei de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate normele de drept material.

Astfel, deşi recurentul indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material cuprinse în Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, criticile au caracter teoretic şi general pentru litigiile cu consumatorii şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate aceste dispoziţii legale prin decizia atacată, constituind o simplă reluare în recurs a susţinerilor de la instanţele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., de strictă interpretare.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.