Prescription of moral damages claim from debt collection; voluntary reconnection of services does not interrupt limitation period

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 0l.07.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 289.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat lui şi familiei sale, prin folosirea în mod ilegal a firmei de recuperare creanţe C. S.R.L., în perioada 27.03.2013 - 23.1 2016.

Prin sentinţa nr. 124/12.11.2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 466-482 C. proc. civ., Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012 C. civ. şi Decretul 167/1958.

Prin decizia nr. 164/03.06.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 393 din 17.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, s-a admis recursul, a fost casată decizia nr. 164/03.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 474/2021 din 08 septembrie 2021 a respins excepţia nulităţii apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenţii, trimis pentru rejudecare, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenţii, trimis pentru rejudecare, prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat în tot sentinţa nr. 124/2019 din 12.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că a admis excepţia prescripţiei.

A respins acţiunea ca prescrisă.

A obligat intimatul-reclamant la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă.

Împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 474 din 08 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că hotărârea atacată este nulă, întrucât instanţa a procedat la judecarea cererii de apel fără a fi timbrată, fiind ignorată hotărârea instanţei de recurs, care a stabilit obligaţia de timbrare a cererii de apel.

Arată recurentul-reclamant, că susţinerile instanţei de apel, în sensul că plata taxei de timbru va fi pusă în executare de unităţile administrativ teritoriale nu pot fi primite, în speţă fiind incidente prevederile C. proc. civ. şi ale C. civ. şi chiar ale C. pen., respectiv art. 287 alin. (1) lit. b).

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat existenţa motivelor contradictorii.

Se arată că prin decizia nr. 164/03.06.2020 pronunţată de instanţa de apel în primul ciclu procesual, instanţa a respins excepţia insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta B. S.A. având în vedere că apelanta a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 500 RON, aşa cum s-a pus în vedere de către instanţă, fără a dispune asupra excepţiei nulităţii prin dispozitiv.

Prin decizia nr. 393/17.02.2021 Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii apelului prin dispozitivul hotărârii.

Existenţa motivelor contradictorii se invocă şi cu referire la decizia nr. 807/16.10.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a constatat că pârâta D. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranşa locuinţa reclamantului de la reţeaua de furnizare a energiei electrice, termenul de prescripţie neputând fi calculat de la data producerii faptei ilicite.

În cauza de faţă, solicită ca instanţa de recurs să constate că nu există nicio notificare din partea pârâtei cu privire la încetarea folosirii firmei de recuperări creanţe până la data de 23.11.2016, când în mod voluntar a adus înapoi instalaţiile şi echipamentele electrice ale locuinţei familiei.

Recurentul-reclamant apreciază incidente dispoziţiile art. 2537 alin. (1) şi art. 2541 alin. (3) C. civ., faţă de recunoaşterea culpei din partea pârâtei, care a procedat la 23.11.2016 la rebranşarea voluntară.

Recurentul-reclamant invocă şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Se arată că aceleaşi complet de judecată a dat o altă soluţie excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv prin decizia nr. 807/16.10.2019.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că în speţă au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I, art. 197 teza a II-a C. proc. civ., raportat la art, 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 cu privire la achitarea taxei de timbru.

De asemenea, recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2537 alin. (1), art. 2541 alin. (3) C. civ., în ceea ce priveşte existenţa cauzelor de întrerupere ale prescripţiei extinctive.

În ceea ce priveşte criticile aduse încheierii nr. 60 din 06.09.2021 prin care a fost respinsă cererea de abţinere a completului de judecată, recurentul-reclamant susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (2), art. 45 C. proc. civ., completul de judecată fiind incompatibil de a mai judeca pricina.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei recurate, menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

La data de 03.01.2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat note de şedinţă, invocând excepţia nulităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 474/2021 din 08.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova din perspectiva neindicării motivelor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii, încheierea recurată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac.

La data de 17.01.2022, recurentul-reclamant a formulat răspuns la notele de şedinţă, prin care a solicitat respingerea tuturor susţinerilor exprimate prin notele de şedinţă.

La termenul din 03.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021 a Curţii de Apel Craiova şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care instanţa a respins cererea de abţinere formulată de judecătorii E. şi F. privind abţinerea de la judecata apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 124 din 12.11.2019 pronunţată de Tribunalul Gorj.

Potrivit art. 51 alin. (5) C. proc. civ. "Abţinerea sau recuzarea se soluţionează prin încheiere care se pronunţă în şedinţa publică",

Potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ. "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac".

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Încheierea ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în mod separat, nefiind suspusă niciunei căi de atac.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În continuare, analizând excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se constată că din criticile prezentate în cererea de recurs se desprind motive de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât excepţia nulităţii este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Recursul reclamantului A. este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această parte a invocat, doar în mod formal, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., fără a aduce, însă, o minimă argumentare cu privire la aceste motive de casare şi fără a indica ce critici de nelegalitate aduce deciziei instanţei de apel, din această perspectivă, astfel încât aceste motive de recurs urmează a fi respinse.

În ceea ce priveşte criticile care vizează rejudecarea cererii de apel fără satisfacerea cerinţei timbrării de către pârâta B. S.A., Înalta Curte reţine că modalitatea de timbrare a acestora nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei recurate, cum eronat consideră reclamantul, în raport de dispoziţiile art. 197 teza a II-a, art. 470 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Instanţa supremă prin decizia de casare a constatat că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, şi a dispus obligarea pârâtei la plata taxelor judiciare de timbru aferente, care a fost pusă în executare potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 80/2013, de către organele de executare ale unităţilor administrativ teritoriale prevăzute la art. 40 alin. (1) conform procedurii fiscale.

Pe cale de consecinţă, în ipoteza existenţei unor lipsuri în ceea ce priveşte achitarea taxelor judiciare aferente cererii de apel, această împrejurare nu poate duce la casarea deciziei recurate ci, eventual, numai la darea în debit, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 393 din 17 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile acestei din urmă norme, care prevede că, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, neregularitatea privind plata taxei judiciare nu poate atrage casarea deciziei atacate, aşa cum solicită recurentul-reclamant.

Prin urmare, critica recurentului-reclamant urmează a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute raportat la pretinsa motivarea contradictorie cu privire la prescripţia acţiunii.

Instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de admitere a apelului pârâtei şi de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului mterial la acţiune.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei privind dreptul material la acţiune, evidenţiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de o motivare contradictorie, cum susţine recurentul.

De asemenea, ipoteza privind existenţa motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii nu a fost demonstrată, recurentul argumentând această susţinere prin citarea unui paragraf al deciziei şi al dispozitivului, fără a argumenta motivele care susţin această critică, situaţie în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat la o examinare efectivă şi reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte existenţa motivelor contradictorii cuprinsă în deciziile pronunţate de instanţa de apel în primul, respectiv al doilea ciclu procesual, cu referire la chestiunea timbrajului cererii de apel, instanţa de recurs constată că această critică este nefondată.

În decizia nr. 164/03.06.2020 instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestei chestiuni prin practicaua deciziei, în sensul respingerii insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta B. S.A..

În decizia nr. 474/08.09.2021, Curtea de Apel Craiova a analizat excepţia nulităţii apelului invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant şi a dispus prin dispozitivul deciziei respingerea acesteia.

Prin urmare, şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, se constată că argumentaţia recurentului în sensul existenţei unor soluţii contrare pronunţate de acelaşi complet de judecată cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, nu se circumscrie cazului de casare invocat.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Textul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. reglementează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa de excepţie procesuală, de natură a opri a doua judecată, în măsura în care este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, rezultă că pentru existenţa acesteia este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal

Obiectul cererii de chemare in judecata este pretentia formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acţiunii, cât şi dreptul subiectiv invocat. Ceea ce interesează din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat este ca, din cuprinsul actiunilor, să rezulte că scopul final urmarit de parte este acelaşi.

În ceea ce priveşte cauza, se reţine că aceasta vizează fundamentul raportului juridic dedus judecăţii şi se manifesta practic in situatia de fapt calificată juridic.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, instanţa supremă constată că, în speţă, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, decizia nr. 807/2019 vizează nelegalitatea debranşării de la reţeaua de curent electric, pe când cauza de faţă are ca obiect acordarea de daune morale ca urmare a folosirii firmei de recuperare creanţe, neexistând nicio legătură între obiectul celor două litigii.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că din analiza memoriului de recurs acesta poate fi analizat din perspectiva dispoziţiilor de drept material încălcate, respectiv art. 2528 C. civ.

Nemulţumirea recurentei vizează faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile reglementate de art. 2537 şi art. 2532 C. civ. privind situaţiile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie.

Potrivit susţinerilor recurentei, cauza de întrerupere este determinată de reconectarea în mod voluntar a locului de consum la curent de către pârâtă, astfel cum rezultă din bonul de mişcare contor, dată în raport de care termenul de prescripţie se împlinea la 23.11.2019, acţiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripţie, respectiv 01.07.2019.

Obiectul acţiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial şi se supune regulilor de prescripţie extinctivă potrivit art. 2501 C. civ.

Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a invocat fapta culpabilă a pârâtei de a folosi ilegal firma de recuperare creanţe C. S.R.L., care prin notificările trimise i-a produs un prejudiciu în perioada 27.02.2013-23.11.2016. Se mai constată că ultima notificare trimisă reclamantului a fost la 20.06.2014.

Argumentaţia instanţei de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 2518 C. civ., reţinând că dreptul de a formula acţiunea s-a născut cel târziu la data la care a fost expediată ultima dintre notificările care potrivit susţinerilor reclamantului au produs prejudicii de natură morală.

În consecinţă, dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la 20.06.2014 şi s-a împlinit la 20.06.2017, cunoscând la acel moment titularul şi pe cel care răspunde de ea, potrivit dispoziţiilor art. 2523 C. civ.

Recurentul invocă existenţa unor situaţii juridice care afectează cursul prescripţiei sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23.11.2016 care atestă reconectarea locului de consum, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei în accepţiunea art. 2537 şi 2532 C. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 60 din 06 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 474/2021 din 8 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.