Suspension of labor dismissal proceedings as prejudicial question pending resolution of disciplinary council's legal constitution

Şedinţa publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Direcţia Silvică Ilfov solicitând:

- anularea deciziei de concediere nr. 369/13.12.2016;

- repunerea în funcţia deţinută anterior;

- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate şi majorate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la momentul concedierii şi până la momentul reintegrării efective a reclamantului;

- actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi dobânda legală;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5047 din 30 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2017, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva încheierii de şedinţă din 06.02.2018 a declarat recurs intimata-

pârâtă REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ ILFOV, solicitând admiterea recursului şi repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.

Recurenta începe prin a evoca dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 424 alin. (5) coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Apreciază ca suspendarea cauzei s-a dispus în baza unor considerente generale prin care nu s-a motivat, în concret, în ce constă raportul de interdependenţă cu cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016, respectiv care sunt implicaţiile pe care le-ar avea soluţia definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2016.

După ce evocă o serie de considerente ale instanţei din încheierea atacată, recurenta arată că nu s-au individualizat, în concret, care sunt criticile comune şi, prin raportare la obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, nu s-au arătat în ce constau implicaţiile pe care le-ar avea soluţia definitivă din dosarul nr. x/2016 asupra modului de soluţionare din prezenta cauză.

Arată recurenta că, spre deosebire de dosarul nr. x/2016, în cadrul căruia contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii Consiliului de Disciplină nr. 38/25.05.2016 şi a deciziei emisă de directorul Direcţiei Silvice Ilfov nr. 140/01.06.2016, în prezentul dosar nr. x/2017 nu s-a formulat o pretenţie având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de disciplină nr. 63/25.10.2016.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că încheierea a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii.

Aşa cum a arătat şi mai sus, prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul nu a solicitat anularea deciziei Consiliului de disciplină, precizând în mod expres, prin avocat, la termenul din 27.06.2017, că pe rolul instanţelor de judecată nu a fost înregistrat un dosar având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de disciplină nr. 63/25.10.2016.

Apreciază, deci, că o soluţie pronunţată în dosarul nr. x/2016 cu privire la constituirea Consiliului de Disciplină la nivelul Direcţiei Silvice Ilfov nu ar putea avea vreo implicaţie în prezenta cauză, ce are un alt obiect.

Consideră că a admite contrariul ar echivala cu permisiunea acordată contestatorului de a ataca o hotărâre a Consiliului de Disciplină cu depăşirea termenului de 15 zile expres reglementat de art. 52 alin. (3) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, respectiv de a-şi modifica cererea de chemare în judecată în alte condiţii decât cele expres reglementate de art. 204 C. proc. civ.. Arată că, astfel, ar fi încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil, în virtutea căruia "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Recursul a fost comunicat intimatului-contestator A. la 16.03.2021, care, la 25.03.2021, a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanţei suspendarea în continuare a prezentului dosar, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 07.04.2021, care a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele din memoriul de recurs.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 decembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat, în esenţă, atât faptul că hotărârea este nemotivată, cât şi faptul că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Criticile astfel formulate, subscrise motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sunt nefondate.

În virtutea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Acest caz de suspendare are în vedere existenţa unui alt dosar, aflat pe rolul instanţelor de judecată, a cărui soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluţia din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

Cu alte cuvinte, acest caz de suspendare facultativă legală a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept, ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat.

Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv existenţa ori inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre cele două dosare.

Suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. constituie un instrument util pentru a se preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi, întrucât judecata pentru a cărei soluţionare definitivă se cere suspendarea, se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.

În cauză, suspendarea judecării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti a fost apreciată ca necesară în raport de existenţa pe rolul instanţelor a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că soluţia ce va fi pronunţată ar putea avea înrâurire cu privire la dezlegarea pricinii supuse judecăţii.

Instanţa supremă reţine că, obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îl constituie anularea hotărârii nr. 38/25.05.2016 a Consiliului de disciplină al Direcţiei Silvice Ilfov şi Decizia nr. 140/01.06.2016 a Directorului Direcţiei Silvice Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 2142/04.04.2017, pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2016, s-a reţinut faptul că nu a fost constituit în mod legal Consiliul de Disciplină de la nivelul Direcţiei Silvice Ilfov, numit prin decizia nr. 104 din 16 martie 2016, şi că, orice hotărâre luată de acest consiliu şi orice act subsecvent acestei hotărâri sunt lovite de nulitate.

Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă o decizie de aplicare a unei sancţiuni individuale, emisă, conform O.U.G. nr. 51/2000, în baza unei decizii a aceluiaşi Consiliului de Disciplină, numit prin decizia nr. 104 din 16 martie 2016, în mod just a reţinut instanţa de apel, prin încheierea recurată, că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2016, dosar în care urmează a se stabili cu caracter definitiv legalitatea constituirii Consiliului de Disciplină şi, pe cale de consecinţă, a actelor emise de acest organ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, şi în prezentul dosar, prin memoriul de apel, s-a invocat nelegala constituire a Consiliului de disciplină în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Ord. 274/2002, cât şi anularea lui prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2016, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Prin urmare, instanţa supremă reţine că încheierea recurată este motivată în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în combaterea motivelor de apel.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei privind încălcarea principiului disponibilităţii. În dezvoltarea acestei critici, se susţine, în esenţă, că, luarea în considerare a soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2016 cu privire la constituirea Consiliului de Disciplină ar echivala cu modificarea cererii de chemare în judecată în afara cadrului legal impus de art. 204 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că, prin aceste critici, recurenta urmăreşte o antamare a fondului, fără a dezvolta reale critici de nelegalitate împotriva încheierii de suspendare ce face obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. au fost corect analizate şi aplicate de către Curtea de Apel Bucureşti, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ ILFOV împotriva încheierii din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ ILFOV împotriva încheierii din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.