Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds of illegality regarding civil contract and evidence assessment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court declared the appellant company’s appeal null and void, leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had dismissed the company’s counterclaim against the municipal hospital and awarded the hospital 2,000 RON in legal costs. The dispute arose from a participation association agreement, where the company sought damages, late penalties, and payment for unpaid invoices, but its appeal challenged the lower court’s handling of expert reports, evidence admissibility, and contractual interpretation. The Supreme Court held that the appeal was invalid under Article 3021(1)(c) of the Code of Civil Procedure because the arguments merely criticized the appraisal of evidence and factual circumstances—which falls under the domain of substance and is not reviewable on appeal—rather than demonstrating specific illegality or misapplication of law required for a cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 165 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 33 lit. a) C. pen, art. 212 alin. (2) C. proc. civ, art. 1169 C. civ, art. 294 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds of illegality regarding civil contract and evidence assessment: The dispute arose from a participation association agreement, where the company sought damages, late penalties, and payment for unpaid invoices, but its appeal challenged the lower court’s handling of expert reports, evidence admissibility, and contractual interpretation. The Supreme Court held that the appeal was invalid under Article 3021(1)(c) of the Code of Civil Procedure because the arguments merely criticized the appraisal of evidence and factual circumstances—which falls under the domain of substance and is not reviewable on appeal—rather than demonstrating specific illegality or misapplication of law required for a cassation appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited in the dispositive to establish the nullity of the appeal for failure to include and develop grounds of illegality.
Procedural rule cited in the dispositive to support the declaration of the nullity of the appeal request.
Procedural rule cited in the dispositive to impose the obligation to pay litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 55/2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2010 s-a admis excepţia netimbrării acţiunii, invocată din oficiu şi a fost anulată acţiunea formulată de reclamanta Spitalul Municipal Câmpina în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca netimbrată. Totodată, în baza dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ., a fost disjunsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi s-a format dosarul nr. x/2011.
Pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantului-pârât Spitalul Municipal Câmpina la: 1) plata sumei de 670.617,50 RON reprezentând daune-interese conform prevederilor art. 9.2 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/09.04.2008; 2) plata penalităţilor de întârziere în achitarea facturilor încasate ca urmare a executării silite în cuantum de 1.884.851,40 RON; 3) obligarea pârâtei la plata facturilor neachitate în cuantum de 1.323.339,30 RON; 4) plata cheltuielilor de judecată; 5) plata contravalorii consumabilelor distruse ca urmare a nefolosirii şi neridicării lor din depozit în lipsa unei negaţii exprese ca urmare a neglijenţei; 6) plata contravalorii de achiziţie a echipamentelor conform prevederilor contractuale, ca urmare a denunţării.
Prin sentinţa civilă nr. 650, pronunţată la 14 noiembrie 2011, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reprezentând cererea reconvenţională, disjunsă din dosarul numărul x/2010, formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât Spitalul Municipal Câmpina, a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 670.617,50 RON reprezentând daune-interese conform prevederilor art. 9.2. din contractul de asociere în participaţiune nr. x/09.04.2008, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.884.851,40 RON şi la plata sumei de 1.323.339,30 RON, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Instanţa a luat act că pârâta-reclamantă a renunţat la capetele de cerere 5 şi 6.
Împotriva sentinţei precizate a declarat apel pârâtul Spitalul Municipal Câmpina, solicitând admiterea apelului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 09.02.2012.
La data de 19 martie 2012 Consiliul Local al Municipiului Campina şi Municipiul Campina, prin primar, au formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 49 şi următoarele C. proc. civ., art. 3, art. 191 alin. (9) din Legea 95/2006 şi art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea 273/2006, cerere de intervenţie în interesul apelantului-pârât Spitalul Municipal Campina, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii intimatei-reclamante.
La termenul din data de 09.04.2012, Curtea de apel a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie formulată de Consiliul Local al municipiului Câmpina şi Municipiul Câmpina, prin primar, având în vedere că o asemenea cerere este admisibilă în apel, întrucât, fiind o cerere de intervenţie accesorie, nu modifică întinderea cadrului procesual, iar intervenientul şi-a justificat poziţia de susţinere a interesului apelantului.
Prin încheierea din data de 03.12.2012 Curtea de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului, având în vedere că, prin adresa din 26.11.2012, I.J.P. Prahova a comunicat că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de B., administrator al S.C. A. S.R.L., precum şi faţă de S.C. A. S.R.L., pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 288 şi art. 291, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în cauză urmând a se efectua raport de expertiză criminalistică chimică, precum şi o expertiză grafologică între cele două exemplare ale contractului de asociere încheiat între părţile din prezenta cauză.
La 28 decembrie 2018 dosarul a fost repartizat secţiei a II-a civilă din cadrul aceleiaşi Curţi de Apel sub nr. x/2011*, ca urmare a reorganizării secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, aprobată prin Hotărârea nr. 834 din 26.09.2018 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Ca urmare a soluţionării cauzei penale care a determinat suspendarea, la termenul din 04.02.2021 Curtea de Apel Ploieşti a repus pe rol cauza, fiind continuată judecata.
Prin decizia nr. 272 din 2 iulie 2021 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Spitalul Municipal Câmpina, împotriva sentinţei civile nr. 650 din data de 14 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. şi cu intervenienţii în interesul apelantului-pârât, Consiliul Local al Municipiului Câmpina şi Municipiul Câmpina - prin Primar. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins cererea reconvenţională precizată, formulată de A. S.R.L., ca neîntemeiată. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a formulat recurs.
Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii din apel, în sensul admiterii în parte a apelului şi pe fond, schimbarea în parte a sentinţei fondului, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, aşa cum a fost precizată în apel după efectuarea expertizei C., la termenul din 05.011.2012 şi ulterior, după efectuarea expertizei D., la termenul din 16.06.2021, în sensul diminuării pretenţiilor iniţiale. A solicitat şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele sunt, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel s-a pronunţat cu încălcarea normelor procedurale privitoare la termenul până la care se pot formula obiecţiuni la raportul de expertiză, admiţând obiecţiunile intimatului-pârât la raportul iniţial din 2012, formulate direct pe calea concluziilor scrise în apel, cu încălcarea prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ.. Arată că în baza acestor obiecţiuni mascate sub forma concluziilor scrise se întemeiază decizia instanţei de apel, deşi considerentele sunt contrazise chiar de conţinutul raportului de expertiză iniţial şi al răspunsului la obiecţiuni. În continuare arată că, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către expert C., conform obiectivelor solicitate de intimatul-pârât şi încuviinţate acestuia de către instanţa de judecată, raport la care intimatul nu a formulat nicio obiecţie în termen legal, respectiv până la următorul termen de judecată.
Mai susţine recurenta că după repunerea pe rol a cauzei, instanţa de apel a admis o suplimentare a raportului iniţial de expertiză, care s-a realizat de către expert D.. Astfel, arată că, intimatul nu a formulat obiecţiuni nici la acest raport suplimentar, ci la termenul din 20 mai 2021 a depus concluzii scrise prin care critică concluziile raportului de expertiză efectuat iniţial, susţinând că S.C. A. S.R.L. nu a prezentat expertului documentele justificative pentru facturile emise.
Într-o altă critică se arată că instanţa de apel dă eficienţă unor înscrisuri depuse la dosar de către intimat, în condiţiile în care acestea nu sunt de natură a face probă în favoarea intimatului-pârât, cu încălcarea prevederilor art. 1169 C. civ.. În continuare recurenta arată că intimatul nu a dovedit ceea ce se susţine prin înscrisurile depuse, respectiv refuzurile de plată cu privire la facturile în litigiu. Totodată, susţine că în ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare al Curţii de Conturi din 2010, aceasta nu este o probă pertinentă şi concludentă în cauză, deşi instanţa de apel l-a preluat în considerentele sale.
Autoarea recursului susţine că instanţa de apel a aplicat greşit principiul de drept in dubio pro reo, atunci când a decis să respingă capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, făcându-se o aplicare greşită a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, susţine că deşi există două exemplare ale contractului de asociere în participaţiune, unul în posesia Spitalului şi unul în posesia recurentei, între care există diferenţele indicate la pag. 14 din decizia recurată, interpretarea clauzei privind penalităţile nu se poate face în favoarea intimatului, astfel cum a procedat instanţa de apel.
Sub o ultimă critică, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 9.2 din contract, atunci când a respins cererea acesteia de daune-interese, încălcând în acest mod principiul forţei obligatorii a contractelor reglementat de art. 969 C. civ.
În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 şi având în vedere modul în care recurenta a înţeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
În reglementarea aplicabilă, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte constată că deşi aceasta a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acesta.
Referitor la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, recurenta-reclamantă consideră că au fost încălcate prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. şi dezvoltă critici cu privire la faptul că deşi intimatul nu a formulat în termen legal nicio obiecţie la raportul de expertiză, a depus note scrise prin care critică concluziile raportului de expertiză efectuat iniţial, arătând că în baza acestor obiecţiuni formulate se întemeiază decizia instanţei de apel. Totodată, într-o altă critică se arată că instanţa de apel a dat eficienţă unor înscrisuri depuse la dosar de către intimat, în condiţiile în care acestea nu sunt de natură a face probă în favoarea acestuia şi susţine că intimatul nu a dovedit ceea ce se susţine prin înscrisurile depuse, respectiv refuzurile de plată cu privire la facturile în litigiu.
În realitate, Înalta Curte constată că se pune în discuţie modul în care instanţa de apel s-a raportat la probatoriul cauzei. Din cuprinsul cererii de recurs reiese cu claritate că recurenta-reclamantă urmăreşte readministrarea probatoriului în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel cu privire la obligarea la plata intimatului-pârât a facturilor neachitate, solicitând în mod eronat ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să reconsidere aspecte de fapt, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.
Analizând cele expuse mai sus, Înalta Curte observă că susţinerile recurentei-reclamante se limitează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.
În ceea ce priveşte criticile prin care arată că interpretarea clauzei privind penalităţile s-a făcut în mod eronat în favoarea intimatului de către instanţa de apel menţionând că există două exemplare ale contractului de asociere în participaţiune, cu diferenţele indicate la pag. 14 din decizia recurată, precum şi aplicarea greşită a prevederilor art. 9.2 din contract, instanţa supremă constată că deşi susţinerile recurentei-pârâte tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale de drept material referitoare la răspunderea civilă contractuală, recurenta - reclamantă reiterează aspecte de netemeinicie care repun în discuţie clauzele contractului semnat între părţi prin raportate la aspecte de fapt, fără a se demonstra încălcarea art. 969 C. civ.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o rejudecare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea recursului declarat.
Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 316, raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 272 din 2 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.