Moral damages for electricity disconnection; inadmissibility of annulment appeal based on procedural errors rather than material mistakes

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 24.06.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CEZ VÂNZARE S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata de despăgubiri morale în cuantum de 600.000 RON, pentru daunele aduse reclamantului prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice, în perioada 11.06.2016-11.12.2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 21, 22, 44 şi 45 din Constituţia României, art. 252, 1.277, 1.357, 2.502 şi ale art. 1.386 alin. (3) C. civ., precum şi cele ale art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012.

Prin sentinţa nr. 56/02.06.2020, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.

Prin decizia nr. 565/17.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia nr. 1584/22.06.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă şi a anulat recursul.

Sancţiunea nulităţii recursului a fost aplicată ca urmare a faptului că recurentul nu a dezvoltat motive de nelegalitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii şi judecarea recursului.

În motivare, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 495 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că după legitimarea părţilor instanţa a dat cuvântul apărătorului intimatei, care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar cauza a rămas în pronunţare. În acest context, a subliniat că nu a existat nicio dezbatere şi nici nu a putut să îşi susţină apărările.

În continuare, a mai afirmat că instanţa de recurs a încălcat prevederile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a redat un paragraf din hotărârea atacată care viza, în esenţă, aplicarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 487 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la motivele de recurs pe care le-a invocat suplimentar prin notele de şedinţă din 07.06.2021, apreciindu-se ca fiind formulate tardiv.

Sub acest aspect, a arătat că memoriul de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu a observat că prima critică vizând netimbrarea cererii de apel, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reprezenta un motiv de ordine publică, din perspectiva art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Contestatorul a mai afirmat că instanţa de recurs nu a analizat nici critica adusă deciziei recurate, potrivit căreia "din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a treia C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a schimbat în mod nelegal obiectul acţiunii, pronunţându-se pe alt cod de client, pe alt contract decât cele care au făcut obiectul acţiunii, motivele fiind străine de natura pricinii". De altfel, prin notele de şedinţă depuse în termenul legal au fost evidenţiate greşelile instanţei de apel sub acest aspect.

În final, a arătat că celelalte motive de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu au fost luate în dezbatere şi a concluzionat că instanţa de recurs nu a ţinut cont de prevederile art. 252 C. civ. şi ale art. 21 din Constituţie, a permis fraudarea bugetului de stat prin neplata taxei judiciare de timbru şi nici nu a respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2), (4) şi (7) C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

La 02.12.2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

Analizând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele invocate de contestator sunt circumscrise dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În cuprinsul cererii sale, contestatorul a arătat că soluţia pronunţată în recurs este greşită, invocând pretinse greşeli procedurale cu privire la ordinea acordării cuvântului, neaplicarea unor dispoziţii procedurale referitoare la proba cu înscrisuri, evaluarea timbrajului şi stabilirea greşită a neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, niciunul dintre aceste motive nu poate fi încadrat în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., norma legală reglementând motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greşeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Astfel, greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale ori de soluţionare a unor excepţii procedurale, cum susţine contestatorul.

În realitate, prin argumentaţia adusă în susţinerea cererii, contestatorul formulează critici ce vizează direct raţionamentul instanţei de control judiciar, cu alte cuvinte, pretinde greşeli de judecată în recurs şi nu greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte subliniază că anularea hotărârii instanţei de recurs pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: obiectul contestaţiei este o hotărâre prin care instanţa de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanţei de recurs; motivele de recurs omis a fi fost cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.

În cauză, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

Obiectul contestaţiei în anulare de faţă îl reprezintă hotărârea prin care instanţa de recurs a admis excepţia nulităţii recursului şi a anulat recursul, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatorul încearcă să susţină că instanţa de recurs trebuia să invoce, din oficiu, din perspectiva art. 489 alin. (3) C. proc. civ., un motiv de recurs de ordine publică, referitor la netimbrarea cererii de apel în cuantumul legal, o astfel de critică fiind, de altfel, subsumată unei critici de nelegalitate a hotărârii date în dezlegarea recursului.

Aceste alegaţii ale autorului căii de atac nu sunt apte să conducă la admiterea contestaţiei în anulare, atât timp cât dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs invocate de recurent în termen, iar nu omisiunea instanţei de a invoca, din oficiu, un eventual motiv de ordine publică.

Mai mult, această afirmaţie a contestatorului a fost avută în vedere de către instanţa de recurs cu ocazia examinării criticilor expuse în memoriul de recurs, context în care a arătat că această susţinere nu este de natură a conduce la casarea hotărârii şi că remediul pus la dispoziţie într-o astfel de situaţie este darea în plată, în conformitate cu art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte notează că instanţa de recurs, pentru a reţine aplicabilitatea sancţiunii nulităţii recursului din perspectiva art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a făcut o analiză punctuală a susţinerilor prezentate în memoriul de recurs, apreciindu-se că acestea nu pot fi subsumate art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel că le-a înlăturat.

Or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea cercetării motivelor de recurs, iar nu înlăturarea acestora.

Verificarea modului în care instanţa de recurs a apreciat cu privire la criticile invocate prin memoriul de recurs nu poate face obiectul contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate eventuale greşeli de judecată, căci altfel ar însemna să se deschidă dreptul părţilor la a provoca rejudecarea căii de atac.

Aşadar, faţă de cele arătate mai sus, nu se poate conchide că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivelor de recurs invocate de recurent.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1584/22.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.