Annulment of cassation appeal for failure to develop valid grounds of illegality in civil liability claim against company administrator

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.08.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională ROMARM S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 596.769,768 RON, actualizată cu rata inflaţiei, cu titlu de despăgubiri pentru săvârşirea faptei ilicite de a folosi şi de a culege (fără drept) fructele închirierii spaţiilor situate în Bucureşti, B-dul x nr. 5A, aflate în proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 27.09.2019, sub nr. x/2018*.

Reclamanta a formulat o cerere adiţională, prin care a solicitat ca, în condiţiile în care S.C. A. S.R.L. a fost radiată din registrul comerţului, să fie introdus în cauză, în calitate de pârât, dl. B., care a avut calitatea de administrator al societăţii radiate, semnând în numele şi pentru aceasta contractul de închiriere cu S.C. C. S.R.L. ce a avut ca obiect închirierea spaţiilor aflate în proprietatea exclusivă a reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 3696/11.12.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de constatare a transmisiunii calităţii procesuale pasive de la pârâta S.C. A. S.R.L. către B., ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L., a anulat cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de restituire a taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, Compania Naţională ROMARM S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1429/A/21.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, Compania Naţională ROMARM S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivare, recurenta a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că atât sentinţa primei instanţe, cât şi decizia atacată au fost date cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente, reţinându-se în mod eronat că cererea de introducere în cauză a domnului B. este una de constatare a transmisiunii calităţii procesuale pasive de la pârâta S.C. A. S.R.L. către administrator.

A susţinut autoarea căii de atac că deşi a constatat că s-a invocat art. 35 din Decretul nr. 31/1954, instanţa a apreciat că aceste dispoziţii reprezintă o normă generală, astfel că se aplică dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, fără a arăta însă care sunt acele prevederi ale Legii nr. 31/1990 care înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Totodată, a arătat că instanţa de apel nu a verificat şi nu s-a pronunţat cu privire la motivele vizând faptul că tribunalul a admis în mod neîntemeiat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi a anulat cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală, în condiţiile în care la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâta avea capacitate procesuală.

A mai susţinut recurenta că instanţele de fond i-au respins cererea subsidiară de restituire a taxei de timbru, ca neîntemeiată, fără nicio motivare.

În opinia recurentei, în condiţiile în care s-a constatat că pârâta a fost desfiinţată şi radiată din registrul comerţului, în temeiul art. 22 C. proc. civ., se impunea ca instanţele de fond să pună în discuţia părţilor, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., introducerea forţată în cauză a administratorului S.C. A. S.R.L.

Autoarea căii de atac a evocat jurisprudenţa instanţei supreme şi a susţinut că cererea ei de precizare a cadrului procesual prin indicarea ca pârât a domnului B. trebuia analizată din perspectiva dovedirii calităţii procesuale pasive, în raport cu probatoriul ce urma să fie analizat şi care ar fi demonstrat existenţa obligaţiei pretinse de reclamantă şi în persoana acestuia.

A subliniat recurenta că, în realitate, faţă de temeiurile juridice invocate, este evident că nu a avut în vedere transmisiunea capacităţii procesuale a S.C. A. S.R.L. la o altă persoană, cum în mod greşit au reţinut instanţele de fond ci, dimpotrivă, a precizat cadrul procesual prin chemarea în judecată a persoanei fizice care, în calitatea sa de administrator unic, a semnat în numele şi pentru SC. A. S.R.L. contractul de închiriere şi actele adiţionale subsecvente cu S.C. C. S.R.L., prin care au fost închiriate fără drept spaţii aflate în proprietatea Companiei Naţionale ROMARM S.A.

În continuare, recurenta a reiterat situaţia de fapt şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a persoanei fizice a cărei introducere în cauză a solicitat-o.

Astfel, a evocat dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. şi a arătat, în esenţă, că semnarea de către Dl. B. a contractului de închiriere a bunului altuia, în urma căruia societatea pe care o administra a cules fructele închirierii, reprezintă o faptă ilicită, că prejudiciul constă în sumele de bani estimate la 596.769,768 RON, încasate fără drept cu titlu de chirie de la S.C. C. S.R.L., că există o legătură de cauzalitate evidentă între faptă şi prejudiciu, dar şi că vinovăţia şi reaua-credinţă a autorului faptei rezultă din împrejurarea că acesta a cunoscut că semnează un contract de închiriere a unor bunuri aflate în proprietatea Companiei Naţionale ROMARM S.A.

În final, a arătat că potrivit art. 35 şi 36 din Decretul nr. 31/1954 (în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite), faptele ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor şi atrag răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât fată de persoana juridică, cât şi faţă de cel de-al treilea, iar raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului.

La 08.02.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimata a arătat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unor norme de procedură şi a dispoziţiilor unui act normativ abrogat.

Pe fondul recursului, intimata a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a menţinut în mod corect soluţia primei instanţe vizând admiterea excepţiei lipsei capacităţii sale pasive şi că nu este întemeiată critica recurentei în sensul greşitei respingeri a cererii de introducere în cauză a administratorului B..

La 26.02.2021, recurenta a răspuns la întâmpinare, invocând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 20.10.2021, Înalta Curte, reţinând că s-a invocat excepţia nulităţii prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant în legătură cu această întâmpinare, şi constatând, în aceste condiţii, că recursul nu poate fi soluţionat conform art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., când, aşa cum rezultă din dezbateri, actul de procedură al intimatei a fost constatat nul.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Demersul judiciar urmăreşte, pe calea acţiunii în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe art. 998-999 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 596.769,768 RON, reprezentând despăgubiri pentru săvârşirea faptei ilicite de a folosi şi de a culege (fără drept) fructele, ca urmare a închirierii unor spaţii aflate în proprietatea exclusivă a recurentei de către pârâta S.C. A. S.R.L., care a încheiat un contract de închiriere cu S.C. C. S.R.L.

Reţinând că pârâta S.C. A. S.R.L. a fost radiată din Registrul Comerţului, ulterior introducerii acţiunii pe rolul instanţei, tribunalul a respins cererea de constatare a transmisiunii calităţii procesuale pasive de la pârâtă către administratorul acesteia, B., a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi a anulat cererea de chemare în judecată şi, totodată, a respins cererea de restituire a taxei de timbru.

Sentinţa astfel pronunţată a fost păstrată în apel, prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, întemeiat în drept pe ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este una de nelegalitate.

După ce a afirmat că hotărârea curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a prezentat aspecte de ordin general susţinând că eronat a reţinut instanţa că cererea de introducere în cauză a dl. B. este una de transmisiune a calităţii procesuale pasive de la pârâtă la acesta şi că instanţa nu a indicat prevederile din Legea nr. 31/1990 care le înlătură de la aplicare pe cele ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954; a mai afirmat că cererea de precizare a cadrului procesual trebuia analizată din perspectiva dovedirii calităţii procesuale pasive, în raport cu probatoriul ce urma a fi administrat, şi că instanţele de fond trebuia să pună în discuţia părţilor introducerea forţată a administratorului societăţii, în raport cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste afirmaţii, prezentate de recurentă drept motive de recurs, deoarece nu critică în mod propriu hotărârea instanţei de apel; ele nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se cuvine subliniat şi că instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale, în raport cu art. 998-999 C. civ., aşa încât şi din această perspectivă, afirmaţiile recurentei, sub acest aspect, sunt unele pur formale.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor referitoare la dispoziţia de admitere de către tribunalul a excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi nici nu a motivat dispoziţia de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru.

Analiza deciziei pronunţate în apel infirmă însă o atare teză a nemotivării, ce ar putea face posibilă o încadrare a criticilor în ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece într-o manieră logică şi limpede instanţa de prim control judiciar a expus motivele pentru care a înlăturat susţinerile titularului cererii de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, deoarece afirmaţiile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională ROMARM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1429/A/21.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.