Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2756/2021 AI generated

Procedural time limit for cassation appeals: rejection of performance guarantee claim dismissal due to late filing despite disputed service date

Case Number Decizia nr. 2756/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal for cassation as time-barred, thereby upholding the lower court's decision that rejected the plaintiff's claim for the return of a performance guarantee. The dispute concerned a contractual obligation under a specialized sub-contracting agreement for metal structures, where the appellant, acting as the judicial administrator of the sub-contractor, sought approximately 299,239 RON from the general contractor, arguing that the guarantee should be released upon the specific acceptance of the metal structures rather than the final project acceptance. Although the appellant contested the lower courts' interpretation of the acceptance obligations and cited the Civil Code provisions on contractual liability, the Court focused on procedural admissibility, determining that the appeal was filed one day after the 30-day statutory deadline prescribed by the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis was the procedural time limit for filing a cassation appeal (30 days from notification) and the rule that the date of service is strictly determined by the signature on the proof of delivery, not by the appellant's alleged later date, resulting in the procedural dismissal without merits review.

Legislator headnote

AI generated

art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Procedural time limit for cassation appeals: rejection of performance guarantee claim dismissal due to late filing despite disputed service date: În drept, a invocat art. 205 şi urm. C. proc. civ., art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, art. 1.164 şi urm. C. civ.

Keywords

AI generated
procedural time limits statutory deadline late filing performance guarantee Civil Procedure Code filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 06.02.2019, reclamanta A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.A., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 299.239,12 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie datorată în baza contractului nr. x/21.04.2015, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective.

În drept, a invocat art. 205 şi urm. C. proc. civ., art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, art. 1.164 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 396/26.05.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 456/12.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că recurenta nu a efectuat niciun demers pentru încheierea actului prevăzut la art. 9.1 din contract.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a soluţionat în mod lapidar litigiul, fără să aibă în vedere normele legale care obligă părţile la respectarea prevederilor contractuale, în raport cu situaţia de fapt, întrucât S.C. B. S.A., în calitate de subantreprenor specializat în structuri metalice avea, în virtutea contractului de subantrepriză, obligaţii limitate, intermediare, faţă de întreaga lucrare contractată cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.).

Sub acest aspect, a relevat că instanţa de apel a apreciat eronat că din probele de la dosar reiese că au existat neînţelegeri asupra calităţii lucrărilor între C.N.A.I.R. şi antreprenorul general.

În continuare, a prezentat pe larg aspecte legate de modul în care s-a derulat contractul, în sensul că deficienţele enumerate de beneficiarul lucrării sunt exclusiv de natură de construcţie de drumuri, şi nu de structură metalică.

Totodată, a mai relevat că la dosar se află situaţia privind problemele dintre C.N.A.I.R. şi antreprenorul general cu privire la terasamente şi lucrări privind asfaltul, fără nicio referire la structura metalică definitivă a lucrărilor efectuate.

Recurenta a mai afirmat că a finalizat lucrările contractate şi că au fost recepţionate, conform celor trei "procese-verbale pentru verificarea calităţii lucrărilor ce devin ascunse", ce au fost semnate de mai mulţi reprezentanţi ai antreprenorului general, de proiectant şi de beneficiar, în cuprinsul cărora s-a consemnat "lucrările sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi calitativ" şi se poate trece la următoarea fază de execuţie, respectiv cea de montare predale.

A mai arătat că această fază următoare, de montare predale, nu face obiectul contractului aflat în discuţie şi nu ţine de structura metalică a lucrărilor.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a statuat în mod eronat că îi revenea obligaţia de a o convoca pe intimată pentru recepţia lucrărilor, context în care termenul de eliberare a garanţiei nu s-a împlinit, acesta calculându-se de la recepţia lucrărilor.

Recurenta a conchis arătând că instanţa de apel nu a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1.270 şi ale art. 1.272 C. civ., din moment ce a apreciat că în obligaţiile prestatorului din contractul de subantrepriză sunt incluse şi cele ale antreprenorului general de a realiza recepţia finală de la terminarea lucrărilor.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26.08.2021 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 20.09.2021, recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Cum decizia atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la 19.04.2021, aplicarea textelor de lege citate mai sus relevă că termenul de 30 de zile pentru declararea recursului s-a împlinit la 20.05.2021.

Recurenta-reclamantă a expediat cererea de recurs prin poştă la 21.05.2021, după împlinirea termenului procedural examinat.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul concluziilor orale, recurenta-reclamantă a afirmat că data comunicării deciziei recurate este 20.04.2021, susţinere în sprijinul căreia a depus ca dovadă plicul prin care i-a fost înmânată hotărârea.

Potrivit art. 165 C. proc. civ., procedura se socoteşte îndeplinită la data menţionată în dovada de comunicare ce reprezintă fie data la care destinatarul sau o persoană din cele prevăzute de art. 161 şi 162 C. proc. civ. a semnat de primire, fie data la care actul de procedură a fost depus la cutia poştală, în considerarea art. 163 alin. (8) C. proc. civ.

În ambele ipoteze, data comunicării actului de procedură este aceea a semnării dovezii de înmânare sau, după caz, a încheierii procesului-verbal, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 165 pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, procedura de comunicare a actelor de procedură prevede la art. 163 C. proc. civ. că agentul însărcinat cu comunicarea este dator să completeze în cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal menţiunile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. şi care pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals.

În cauză, data menţionată de agentul însărcinat cu înmânarea deciziei din apel este 19.04.2021 şi de aceea, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost exercitat cu depăşirea termenului legal şi, făcând aplicarea prevederilor legale mai sus evocate, îl va respinge ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A.., în calitate de administrator judiciar al S.C. B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 456/12.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.