Annullment of appeal for failure to frame arguments as legal challenges under cassation grounds in challenge to arbitral award

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de arbitraj din 4 iulie 2019, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/04.07.2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE (C.N.A.I.R.) S.A., a solicitat tribunalului arbitral să dispună:

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 3.805.168 RON, reprezentând creanţa principală astfel cum rezultă din Situaţia la terminarea lucrărilor;

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 229.680,98 RON, reprezentând dobânda aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 pana la 11 octombrie 2018 şi respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plăţii primei jumătăţi a sumelor reţinute, până la 30 iunie 2019 şi ulterior acestei date, la o rată zilnică de 1.094,63 RON;

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea litigiu arbitral.

Prin hotărârea arbitrală nr. 4/17.01.2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019 a fost respinsă excepţia de prematuritate a cererii de arbitraj, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; de asemenea, a fost admisă cererea de arbitraj formulată de reclamantă; ca atare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 3.805.168,27 RON pentru situaţia la terminarea lucrărilor, 229.680,98 de RON, reprezentând dobândă pentru creanţa principală şi plata cu întârziere a primei jumătăţi a sumelor reţinute, calculată până la data cererii de arbitraj şi continuând ulterior cu o rată zilnică de 1.094,63 de RON; 58.971,05 RON şi 41.954,59 de GBP, reprezentând cheltuieli de arbitraj.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) teza a II-a raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea în tot a sentinţei arbitrale şi, pe cale de consecinţă, în principal, respingerea în tot a cererii arbitrale, ca prematur introdusă iar, în subsidiar, respingerea cererii arbitrale, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi ale art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea din 04.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională; ca atare, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâta A.., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia Civilă (litigii cu profesionişti).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 18.05.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosar nr. x/2020, a fost respinsă acţiunea în anulare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii în anulare, aşa cum a fost formulată şi, drept consecinţă, anularea în tot a sentinţei arbitrale, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta începe prin a face o prezentare a relaţiilor contractuale dintre părţi şi a parcursului litigiului.

În ce priveşte motivele de recurs, apreciază că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta învederează că instanţa de fond nu a analizat susţinerile recurentei cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii arbitrale, considerând că excepţia prematurităţii poate fi analizată doar prin analizarea materialului probator raportat la dispoziţiile contractului, respectiv, a clauzei 14.7, care vizează procedura contractuală de aprobare a plăţilor, analiză inadmisibilă, în opinia instanţei de fond.

Or, arată recurenta, excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută. Prematuritatea presupune că, dreptul material la acţiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă.

Condiţiile exerciţiului dreptului la acţiune sunt considerate a fi patru: capacitatea, dreptul afirmat, calitatea şi interesul. Oricare dintre aceste condiţii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de valabilitate.

Or, susţine recurenta în continuare, raportat la dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., tribunalul arbitral ar fi respins în mod greşit excepţia prematurităţii formulării cererii arbitrale, în cauză, dreptul material la acţiune al reclamantei nefiind născut şi actual.

În acest sens, recurenta evocă, pentru început, dispoziţiile sub-clauzei 20.1 (revendicările antreprenorului) din Condiţiile Speciale ale Contractului privind condiţiile solicitării de plăţi suplimentare şi prelungirii duratei de execuţie a lucrărilor.

În continuare, recurenta reia prezentarea mecanismului contractual şi succesiunea în timp a documentelor de plată şi recepţie a lucrărilor dintre părţi, prezentată şi în partea introductivă a cererii de recurs.

Concluzionează că, raportat la mecanismul contractul astfel cum a fost prezentat de recurentă ca rezultând din dispoziţiile contractuale, la faptul că suma reprezentând debitul principal solicitată prin cererea de arbitrare de către reclamantă nu se regăseşte nici în raportul lunar din luna februarie 2019 şi nici în raportul final prezentat de inginer după recepţia la terminarea lucrărilor din iunie 2019, înregistrat la companie sub nr. x/24.07.2019 şi la faptul că inginerul a returnat SIL 20 reclamantei (Antreprenorului) în scopul revizuirii acesteia, în vederea retransmiterii pentru emiterea Certificatul Interimar de Plată 20, solicitarea debitului principal, în baza ordinului de variaţie nr. 6, ar fi prematură în acest moment şi ar încălca prevederile contractuale privind procedura de plată.

De asemenea, recurenta precizează că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sentinţa arbitrală nu încalcă dispoziţiile imperative ale art. 155 din Codul fiscal, considerând că "aspectele criticate de C.N.A.I.R. în acţiunea în anulare raportat la art. 155 Codul fiscal nu ţin de legalitatea hotărârii arbitrale, ci de situaţia de fapt (mai precis, de netemeinicia hotărârii arbitrale)".

În opinia recurentei, dispoziţiile art. 155 Codul fiscal sunt norme imperative şi de strictă interpretare.

În susţinerea acestei critici, recurenta evocă in extenso prevederile sub-clauzei 14.7 (Plăţile) din Condiţiile Speciale ale Contractului, din a căror interpretare apreciază că rezultă că, după aprobarea Certificatului Interimar de Plată, Antreprenorul trebuie să emită factura pentru suma certificată prin Certificatul Interimar de Plată, iar ulterior comunicării facturii către C.N.A.I.R. S.A., se naşte obligaţia acesteia de a achita suma certificată.

Însa, reclamanta nu a emis vreo factură pentru suma stabilită prin Determinarea nr. 4 din 28.03.2019 ca fiind datorată de CNAIR S.A., dar i-au fost eliberate reţinerile monetare în cuantum de 50%, în conformitate cu condiţiile contractuale, în valoare de 1.545.595,56 RON şi 18.486,15 euro.

Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, au statuat că factura este înscrisul emis de persoana impozabilă, care face livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, pe baza căruia beneficiarul întocmeşte documentul de decontare a produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, îndeplinind şi funcţia de document de însoţire a mărfii pe timpul transportului şi de document de încărcare în gestiunea beneficiarului. Regimul juridic al facturii este reglementat de art. 155 Codul fiscal.

Arată că, în conformitate cu dispoziţiile contractuale, raportat la dispoziţiile art. 155 Codul fiscal, Beneficiarul nu putea efectua plata sumei aferente Certificatului interimar de Plata nr. x fără aprobarea acestuia şi fără emiterea unei facturi fiscale de către Antreprenor.

Consideră recurenta că tribunalul arbitral în mod greşit a obligat C.N.A.I.R. S.A. la plata suma de 229.680,98 RON, reprezentând dobânda aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 până la 11 octombrie 2018 şi, respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plăţii primei jumătăţi a sumelor reţinute, până la 30 iunie 2019 şi ulterior acestei date, la o rată zilnică de 1.094,63 RON, ignorând în mod nepermis faptul că certificatul de plată nu era aprobat, iar Antreprenorul nu a emis factura fiscală aferentă.

Mai susţine că acestă sumă este în prezent în procedura contractuală de plată prevăzută de dispoziţiile sub-clauzei 14.7 din Condiţiile Speciale ale Contractului şi consideră că solicitarea reclamantei nu este întemeiată, întrucât până la aprobarea de către C.N.A.I.R. S.A. a CIP 20, creanţa nu este certă lichidă şi exigibilă.

De asemenea, precizează că, obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata dobânzii aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 până la 11 octombrie 2018 şi, respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plăţii primei jumătăţi a sumelor reţinute, în valoare de 229.680,99 RON până la data de 30 iunie 2019 şi ulterior, la o rata zilnică de 1.094,6.1 RON, este neîntemeiată, întrucât intimata-reclamantă nu a justificat ce reprezintă aceste sume, nefiind raportate la contract. Pe de altă parte, susţine că aceste sume s-ar suprapune cu penalităţile solicitate şi acordate prin sentinţa arbitrală nr. 54/2019, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2018.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante, care a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile acesteia din cadrul memoriului de recurs nu conţin critici de nelegalitate împotriva sentinţei atacate. Referirile la condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi la regimul fiscal al facturii (art. 155 Codul fiscal) sunt făcute în mod formal, pentru a crea o aparenţă de legalitate a acestor critici, însă în esenţă, recurenta se raportează doar la clauzele contractuale.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs reprezintă o redare fidelă a tuturor argumentelor din acţiunea în anulare îndreptată împotriva sentinţei arbitrale, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Mai mult, instanţa supremă reţine că, deşi prin hotărârea recurată, instanţa a reţinut că C.N.A.I.R. S.A. nu a arătat normele imperative pretins încălcate de tribunalul arbitral şi nu a indicat în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri, prin prezenta cale de atac, recurenta nu a înţeles să combată raţionamentul primei instanţe, ci s-a cantonat în a relua identic susţinerile privind mecanismul contractual, pe care l-a expus în detaliu (reproducând anumite clauze contractuale), pentru a demonstra că suma reprezentând debitul principal nu se regăseşte în raportul lunar din luna februarie 2019 sau în raportul final prezentat de Inginer după recepţia la terminarea lucrărilor din iunie 2019, precum şi faptul că solicitarea debitului principal în temeiul VO 6 ar fi prematură în acest moment şi ar încalca prevederile contractuale privind procedura de plată.

Or, pe de o parte, aceste argumente, prin care se urmăreşte, în realitate, interpretarea clauzelor contractuale şi stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor de la dosar, vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de altă parte, prezentarea din nou a argumentelor expuse în acţiunea în anulare nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun formularea unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţa a cărei hotărâre face obiectul căii de atac şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Cu atât mai mult, raportat la motivarea primei instanţe, care a reţinut atât neindicarea unor norme imperative încălcate de tribunalul arbitral, cât şi faptul că dispoziţiile art. 155 din Codul fiscal susţin, în realitate, netemeinicia sentinţei arbitrale, iar nu nelegalitatea ei, instanţa supremă reţine că simpla afirmare a caracterului imperativ al acestor dispoziţii, fără a argumenta raţiunile care susţin caracterul imperativ al acestei norme nu se circumscrie unei critici de nelegalitate ce poarte fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR - S.A.) împotriva sentinţei civile nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.