Annulment of appeal for undeveloped grounds leaves reduced moral-damages award intact

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26.05.2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi intervenientul-forţat D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), reprezentând reparaţia pentru daune morale, iar către reclamanta B. la plata sumei de 150.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), cu titlu de reparaţie pentru daune morale, precum şi la plata penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a compensaţiilor pentru prejudiciul moral şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat prevederile Legii nr. 136/1995, Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1.391 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1770/10.05.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale şi către reclamanta B. a sumei de 150.000 Euro, cu acelaşi titlu, precum şi a penalităţilor de 0,2% pe zi întârziere, aferente despăgubirilor acordate şi a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 577/16.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro şi către reclamanta B. a sumei de 60.000 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plăţii efective. A respins capătul de cerere având ca obiect plata penalităţilor de întârziere.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1878/23.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare curţii de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 458/29.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 euro şi către reclamanta B. a sumei de 60.000 euro reprezentând daune morale, care se vor plăti în echivalent RON la data plăţii. A obligat pârâta la plata penalităţilor de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate începând cu a zecea zi a rămânerii definitive a deciziei până la plata integrală.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, au susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a ţinut cont de jurisprudenţa depusă la dosar şi de indicaţiile date de instanţa supremă prin decizia de casare.

Potrivit recurentelor-reclamante, referitor la motivarea hotărârii se poate observa modul "şablonistic" de analizare a cauzei, cu exprimări "universal valabile" şi neverificabile în cauză.

Au mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat apărările lor, ci a soluţionat cauza in abstracto, chestiune aflată în contradicţie cu recomandarea dată de instanţa supremă prin decizia de casare în primul ciclu procesual, conform căruia instanţa "verifică în calea de atac legalitatea şi temeinicia hotărârii, astfel cum a fost contestată de părţile nemulţumite de soluţia primei instanţe şi care să demonstreze că soluţia nu este rezultatul unui act arbitrar".

În continuare, au afirmat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, susţinând că îmbracă forma unei restrângeri de aplicare a dispoziţiei legale incidente în cauză.

În opinia recurentelor-reclamante, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere cuantumul despăgubirilor oferite de instanţele judecătoreşti în situaţii asemănătoare, în acest sens enumerând cu titlu de exemplu cuantumurile daunelor morale acordate în unele evenimente mediatizate şi în jurisprudenţa anexată la dosar, fapt ce dovedeşte că acordarea unor astfel de sume cu titlu de daune morale nu reprezintă doar un caz izolat.

Au mai relevat că alinarea suferinţei are ca sursă şi recunoaşterea şi respectarea acesteia, iar cenzurarea lor nu poate avea decât semnificaţia de desconsiderare, ce ia, în concret, forma cenzurării arbitrare, nemotivate a solicitării adresate instanţei de judecată.

Totodată, au susţinut că principiile echităţii şi proporţionalităţii capătă o altă semnificaţie în funcţie de impactul pe care tragedia respectivă o are asupra publicului.

În final, a fost prezentată pe larg starea de sănătate a reclamantei B. şi suferinţele acesteia de natură fizică şi psihologică, susţinându-se că nu au fost luate în considerare consecinţele determinate de producerea evenimentului, aspect ce indică faptul că instanţa de apel a ignorat jurisprudenţa depusă la dosar.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, arătând că susţinerile autoarelor căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor casare de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurentele-reclamante au răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Autoarele căii de atac au formulat punct de vedere la raport, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului ca neîntemeiată, întrucât susţinerile din memoriul de recurs pot fi circumscrise cazurilor de casare indicate.

Luând în analiză cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile conform art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, autoarele căii de atac au criticat decizia atacată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că susţinerile acestora nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât niciuna dintre criticile expuse prin memoriul de recurs nu dezvoltă motive de casare proprii încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii - încadrabile în ipoteza de la pct. 5 al alin. (1) C. proc. civ. - sau al art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod - ori aplicării greşite a unor norme de drept material, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 - încadrabile în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deşi au fost indicate expres motivele de recurs pretins incidente, cerinţa argumentării lor nu este întrunită, întrucât elementele dezvoltate vizează situaţia de fapt şi probatoriul administrat, care reprezintă, în realitate, nemulţumirea autoarelor căii de atac faţă de cuantumul daunelor morale acordate în cauză.

Autoarele căii de atac au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., însă nu au dezvoltat critici concrete prin care să indice ce a tranşat instanţa supremă prin decizia de casare, care au fost apărările pe care instanţa de apel nu le-ar fi analizat sau cum au fost ignorate dezlegările asupra chestiunii de drept statuate în casare.

Prin memoriul de recurs recurentele-reclamante au susţinut, în esenţă, că apărările lor din apel referitoare la suferinţele de natură fizică şi psihică înregistrate urmare a evenimentului rutier produs, nu au fost analizate de instanţa de prim control judiciar şi că dacă ar fi fost avute în vedere la soluţionarea căii de atac devolutive, diminuarea daunelor morale acordate în primă instanţă nu ar mai fi fost dispusă.

Or, aceste susţineri reprezintă trimiteri la elemente ataşate fondului cauzei, sub aspect probatoriu, care au fost deja analizate de instanţele de fond şi care în recurs depăşesc sfera controlului limitat de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, motiv pentru care nu se poate reţine o eventuală nemotivare a deciziei în cazul în care părţile solicitante nu sunt mulţumite sub aspectul cuantumului acordat, urmărindu-se o nouă verificare a susţinerilor sale.

Se mai constată şi că, deşi a fost reclamată încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în dezvoltarea argumentelor subsumate acestei critici, autoarele căii de atac au făcut trimitere doar la modul de interpretare şi apreciere a probelor, cu referire la practica instanţelor judecătoreşti, fără a indica în ce a constat aplicarea şi interpretarea greşită a normei legale de către instanţa de prim control judiciar, ipoteza expusă urmărind, în realitate, o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Or, legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că prezentarea criticilor în recurs răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., atât timp cât modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea aspectelor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Instanţa supremă subliniază că în lipsa unor argumente concrete, sesizarea cu caracter general a pretinselor neregularităţi în apel este de natură a determina decât un control de fond al cauzei, incompatibil cu calea de atac a recursului.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, aşa cum este cazul în speţă, fundamentează concluzia că recurentele-reclamante nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi că motivele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. art. 496 alin. (1) teza a III-a, va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante-reclamante A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 458/29.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.