Contractual penalties for post-2009 delays upheld without judicial reduction despite statutory repeal, appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta R.A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 330.796,28 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate conform clauzei penale inserate la art. 8 din contractul de asociere nr. x/19.12.2002, modificat şi completat prin acte adiţionale, pentru care au fost emise şi comunicate către pârâtă facturile fiscale menţionate în cuprinsul acţiunii, fiecare dintre facturi având în anexă modul de calcul al penalităţilor facturate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21,91 RON, reprezentând diferenţe de curs valutar, între valoarea sumei minime garantate în RON la cursul BNR din data plăţii sumei minime garantate şi valoarea aceleiaşi sume minime garantate în RON la cursul BNR din data facturării sumei minime garantate, în temeiul art. 6-7 din contractul de asociere nr. x/19.12.2002, modificat şi completat prin acte adiţionale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 768 din 15 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea promovată de reclamanta REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC şi PRIVAT CONSTANŢA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 330.796,28 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, şi la plata sumei de 21,91 RON, reprezentând diferenţe de curs valutar, către reclamantă; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 6.913 RON constând în taxa judiciară de timbru.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 567 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 768/15.05.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 567 din 31 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 896 din 28 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Instanţa supremă a reţinut că recurenta-pârâtă a invocat nulitatea deciziei atacate pentru lipsa considerentelor, susţinând că i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv în absenţa considerentelor hotărârii judecătoreşti; împrejurarea că unul dintre membrii completului s-a pensionat, iar dosarul a fost repartizat celuilalt judecător, care a decedat, nu este de natură să acopere nulitatea deciziei pronunţate, în cuprinsul căreia nu se regăsesc considerentele.

Înalta Curte, verificând conţinutul deciziei din apel, a observat că aceasta nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Pornind de la faptul că dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanţele concrete ale cauzei au fost aplicate dispoziţiile legale, s-a constatat că exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii.

În aceste condiţii, Înalta Curte a reţinut că părţii i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi că i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, aceasta urmând să procedeze la soluţionarea pricinii, cu respectarea regulilor în materia motivării hotărârilor, în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

Prin decizia civilă nr. 291/2020 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 768 din 15 mai 2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018*, la data de 25 noiembrie 2020.

Recurenta-pârâtă a susţinut faptul că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material relative la aplicarea legii în timp şi a regulilor de interpretare a contractului, precum şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale ce reglementează efectele contractului.

Astfel, s-a arătat că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (6) din C. civ., art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011.

În cuprinsul cererii de recurs, s-a menţionat că între reclamanta R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa şi pârâta S.C. A. S.R.L. s-a încheiat contractul de asociere nr. x/19.12.2002 având ca obiect "asocierea pentru construirea, amenajarea, exploatarea şi întreţinerea imobilului descris la art. 1 din contract".

Potrivit clauzei 8 din contract, "pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale A. S.R.L. va plăti penalităţi de 0,4% din valoarea obligaţiilor contractuale pentru fiecare zi de întârziere, precum şi daune-interese în completarea prejudiciului înregistrat de R.A.E.D.P.P.".

Prin actul adiţional nr. x/6.11.2013 s-a stabilit că:

"pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale A. S.R.L. va plăti penalităţi de 0,5% din valoarea obligaţiilor contractuale pentru fiecare zi de întârziere, precum şi daune-interese în completarea prejudiciului înregistrat de R.A.E.D.P.P.".

Prin actul adiţional la contractul de asociere s-a modificat exclusiv nivelul penalităţii (de la 0,4% pe zi de întârziere la 0,5% pe zi de întârziere), iar voinţa părţilor a fost aceea de a menţine conţinutul şi substanţa clauzei penale prin care se limitează nivelul penalităţilor la cel al debitului, reclamanta având deschisă calea formulării unei acţiuni în daune pentru completarea prejudiciului.

La data încheierii contractului de asociere era în vigoare Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale care, la art. 4 alin. (3), prevede că:

"(3) Totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul".

În contractul încheiat de părţi "nu s-a stipulat contrariul", în sensul că penalităţile pot depăşi debitul, astfel încât reclamanta din prezenta cauză era îndreptăţită să solicite plata de penalităţi la nivelul debitului în valoare de 175.462,63 RON.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că trebuia să existe o convenţie expresă în care să se prevadă că penalităţile nu pot depăşi debitul.

Aşadar, clauza penală produce efectele convenite de părţi la data încheierii contractului de asociere, penalităţile neputând depăşi cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate, câtă vreme nu s-a stipulat contrariul.

De asemenea, recurenta consideră că instanţa de apel a reţinut că este aplicabilă legea în vigoare de la data executării fiecărei prestaţii în parte, fiind astfel încălcate prevederile art. 6 alin. (2) şi (6) din C. civ., art. 102 din Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 102 din Capitolul VII - Secţiunea 1 a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., "contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".

În cuprinsul contractului de asociere părţile nu au introdus prevederi de excepţie de la regula impusă de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, respectiv nu au consimţit ca totalul penalităţilor să poată depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate şi, pe cale de consecinţă, clauza penală produce efectele convenite de părţi la data încheierii contractului de asociere.

Conform dispoziţiilor art. 6 din C. civ. actele şi faptele juridice nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul apariţiei lor, fie că este vorba de efecte produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, fie că este vorba de efectele produse după intrarea în vigoare a legii noi.

Prin art. 6 alin. (6) C. civ. se reglementează efectele viitoare ale unor situaţii juridice trecute (facta futura):

"dispoziţiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".

Recurenta a mai susţinut că legiuitorul, acordând atenţie menţinerii principiului neretroactivităţii, a limitat câmpul de aplicare al textului de lege anterior evocat la anumite stări de drept născute anterior legii noi.

Aceasta fiind o prevedere de excepţie, per a contrario şi prin coroborare cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. civ., rezultă că regula privind efectele viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi este aplicarea legii vechi sau efectele viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi se vor supune legii vechi, adică legii care a reglementat situaţiile juridice care le-au dat naştere.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să spună că efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute vor fi guvernate, ca regulă generală, de legea nouă, ar fi formulat acest lucru în mod explicit.

În schimb, legiuitorul a stabilit, pe de o parte, că situaţiile juridice vechi nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea veche sau, reformulând, efectele situaţiilor juridice vechi vor fi reglementate doar de legea veche.

Un alt argument ţine de coerenţă în formularea textelor de lege: dacă art. 6 alin. (5) ar stabili regula conform căreia legea nouă se aplică şi efectelor viitoare ale faptelor juridice trecute, atunci precizarea art. 6 alin. (6) nu ar mai avea niciun sens, având în vedere faptul că acesta nu ar face decât să reia regula stabilită de alineatul anterior, cu privire la anumite aspecte.

În schimb, dacă art. 6 alin. (5) ar stabili principiul conform căruia legea nouă se aplică doar situaţiilor juridice pendinte şi viitoare, lăsând situaţiile juridice vechi, cât şi efectele viitoare ale acestora, sub imperiul legii vechi, art. 6 alin. (6) ar veni în completare, coerent, să stabilească excepţiile punctuale de la acest principiu: anumite situaţii juridice legale, extracontractuale, în care necesitatea protejării posibilităţii de previziune a părţilor este mai atenuată, situaţii juridice ale căror efecte viitoare sunt puse, prin excepţie, sub imperiul legii noi.

Concluzia care se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi alin. (6) şi din prevederea de principiu a art. 102 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu privire la soluţionarea conflictului de legi, este aceea că faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică vor fi reglementate de legea veche, dacă nu se prevede altfel în privinţa efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute.

În fine, recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat regulile de interpretare a contractului prevăzute de art. 1266 şi art. 1269 din C. civ. (2009).

Sub acest aspect, s-a arătat că obligaţiile contractuale şi, mai ales, excepţiile de la o anumită regulă trebuie să fie prevăzute în mod clar şi neechivoc, deoarece potrivit art. 983 din C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de asociere, "când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă".

În prezenta cauză, voinţa părţilor exprimată în clauza 8 din contractul de asociere a fost aceea ca penalităţile să nu depăşească debitul, A. S.R.L. obligându-se la plata de daune-interese în completarea prejudiciului.

Pentru toate aceste argumente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 175.462,63 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 6 ianuarie 2021 intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA a transmis, prin e-mail, întâmpinare şi înscrisuri, solicitând să se constate nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Recurenta-pârâtă nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La data de 10 februarie 2021 intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA a transmis, prin e-mail, înscrisuri în completarea probatoriului, din care rezultă că recurenta-pârâtă a recunoscut, prin cererea de plată eşalonată, suma datorată intimatei-reclamante, cu titlu de penalităţi de întârziere, la plata căreia a fost obligată prin hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018. Intimata-reclamantă a menţionat că recurenta-pârâtă nu a achitat integral suma de 330.796,28 RON şi că mai are de plătit următoarele sume: 165.398,14 RON (penalităţi de întârziere), 21,91 RON (diferenţe de curs valutar) şi 6.913 RON (taxă judiciară de timbru).

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 17 iunie 2021 s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., stabilindu-se termen la data de 16 septembrie 2021, pentru judecata pe fond a acestuia, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

De asemenea, cu titlu preliminar, instanţa supremă observă că recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 175.462,63 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, nesocotind că, în situaţia recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluţia casării cu reţinere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică decizia civilă nr. 291/2020 din 28 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Deşi invocă nesocotirea de către instanţa de apel a anumitor prevederi legale, în dezlegarea dată cu privire la penalităţile de întârziere datorate de pârâtă, potrivit art. 8 din contractul de asociere nr. x/19.12.2002, al căror cuantum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/06.11.2013 (de la 0,4% pe zi de întârziere la 0,5% pe zi de întârziere), autoarea căii de atac aduce în fapt, o singură critică de esenţă care vizează faptul că a fost obligată la plata unor penalităţi de întârziere ce depăşesc valoarea debitului principal, recurenta susţinând că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 469/2002, în vigoare la data încheierii contractului de asociere.

Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, dar şi a prevederilor art. 1538-1541 C. civ. (2009), rezultă că penalităţile de întârziere nu pot depăşi cuantumul debitului principal cât timp erau incidente dispoziţiile Legii nr. 469/2002, însă după abrogarea acesteia, prin Legea nr. 246/2009, penalităţile de întârziere se calculează potrivit clauzei penale inserate în contract, de vreme ce părţile nu au convenit, în mod expres, că respectivul cuantum nu poate depăşi valoarea debitului principal.

Atâta timp cât respectiva clauză penală a fost stabilită prin înţelegerea valabilă a părţilor contractante, chiar dacă este mult superioară prejudiciului, instanţele de judecată nu sunt, în principiu, competente să o modifice.

Cu alte cuvinte, clauza penală are forţă obligatorie între părţile contractante şi se impune a fi respectată întocmai şi de instanţele de judecată.

Clauza penală se cumulează cu executarea parţială în natură dacă ea a fost stabilită pentru neexecutare, precum şi atunci când a fost stipulată în vederea evaluării anticipate a daunelor-interese moratorii.

Este adevărat că la data încheierii, contractului îi erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 469/2002, dar este de necontestat că prevederile acestei legi guvernează condiţiile de executare a prestaţiilor reciproce pe durata cât această lege a fost în vigoare.

Fiecare dintre prestaţiile executate şi fiecare dintre obligaţiile asumate în cadrul contractului de asociere sunt guvernate de reglementările în vigoare la momentul executării, dată fiind natura şi esenţa contractului care presupune prestaţii succesive, obligaţiile reciproce executându-se în timp.

Prin urmare, dacă un contract cu executare succesivă este guvernat de o lege, efectele, respectiv executarea prestaţiilor succesive pot fi guvernate de o altă lege, în toate cazurile fiind însă vorba despre legea în vigoare la fiecare dintre aceste momente.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 în vigoare la data încheierii contractului de asociere nr. x/19.12.2002, "în contractele comerciale dintre părţile contractante, indiferent de forma în care acestea se încheie, în afara penalităţilor contractuale prevăzute la alin. (1), pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, se pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii", iar conform alin. (3) din acelaşi articol, "totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul".

În speţă, se pune problema drepturilor şi obligaţiilor (dacă totalul penalităţilor de întârziere pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate) izvorâte după luna iulie 2009, moment la care a intrat în vigoare Legea nr. 246/2009, care a abrogat dispoziţiile Legii nr. 469/2002 anterior evocate.

Astfel, drepturile şi obligaţii născute după luna iulie 2009 nu pot fi guvernate de legea abrogată, în speţă, de prevederile Legii nr. 469/2002 care limitau dreptul la penalizări de întârziere nestipulate expres, fiind lipsit de orice temei juridic a se acredita ideea că efectelor ulterioare ale unui contract cu executare succesivă li se vor aplica prevederile unei legi abrogate.

Contractul de asociere în participaţiune s-a încheiat la data de 19 decembrie 2002, modificat şi completat în ceea ce priveşte clauza penală, prin actul adiţional din 6 noiembrie 2013, fără a se mai indica, în mod expres, că penalităţile de întârziere pot depăşi cuantumul debitului principal asupra căruia au fost calculate, câtă vreme Legea nr. 469/2002 a fost abrogată la data de 2 iulie 2009, iar legea în vigoare în anul 2013 nu interzicea depăşirea şi nu mai impunea o astfel de prevedere.

Nici în acest moment, legea nu interzice depăşirea debitului principal de către penalităţi, motiv pentru care, se reţine că acest lucru este posibil, cu atât mai mult cu cât aceste penalităţi sunt datorate pentru întârzierea la plată, după nenumărate puneri în întârziere a pârâtei.

Debitul principal în valoare de 27.396.12 RON, achitat cu întârziere, asupra căruia sunt calculate penalităţile de întârziere în sumă de 330.796,28 RON este aferent perioadei iulie 2015 - octombrie 2015.

Clauza penală nu a fost instituită prin actul adiţional din anul 2013, adică după intrarea în vigoare a prevederilor C. civ. (2009), aşa cum a reţinut instanţa de prim control judiciar.

De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a reţinut, cu justeţe, faptul că prin contractul de asociere părţile au convenit asupra unei clauze penale cu un caracter moratoriu, ceea ce impune aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în oricare moment al executării contractul întocmai ca şi în cazul reglementărilor privind dobânda legală, penalitatea de întârziere fiind, practic, o dobândă penalizatoare în sensul prevederilor O.G. nr. 9/2000 sau O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte mai reţine că dispoziţiile art. 1266 şi art. 1269 din C. civ. (2009) instituie reguli de interpretare a contractelor, reguli care au fost aplicate de către instanţă, întregul silogism juridic având la bază conţinutul contractului de asociere nr. x/19.12.2002, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/06.11.2013.

Motivul de recurs care sancţiona hotărârea pronunţată de instanţă prin interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, în speţă a contractului de asociere, având ca obiect "asocierea pentru construirea, amenajarea, exploatarea şi întreţinerea imobilului descris la art. 1 din contract", ceea ce presupunea ca judecătorii să treacă peste voinţa părţilor exprimată prin contract, nu a mai fost menţinut în cadrul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acest cod, eliminând şi ipoteza lipsei de temei legal.

Instanţelor de fond le incumbă obligaţia de a interpreta, deopotrivă, legea şi actele juridice.

În schimb, dacă interpretarea actelor juridice - element al chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii - ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, interpretarea legii constituie atributul esenţial al instanţei de recurs.

În speţă, instanţa de apel a determinat corect înţelesul exact al clauzelor contractuale prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă, cu atât mai mult cu cât termenii întrebuinţaţi de către părţi sunt clari şi neîndoielnici, încât nu li se putea atribui decât un singur înţeles, acela care rezultă în mod firesc şi nesilit din litera lor, respectiv sensul care a fost reţinut ca atare de către instanţa de prim control judiciar.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte sensul clauzei stipulate în convenţie la art. 8 şi înţelesul, interpretarea pe care a dat-o instanţa de apel, chiar dacă ar fi eronată sau ar constitui o judecată greşită, scapă de sub cenzura Înaltei Curţi.

Cât priveşte "nesocotirea" prevederilor legale invocate de recurenta-pârâtă, respectiv interpretarea sau aplicarea greşită a acestora de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că aceasta constituie premisa falsă a unei soluţii eronate.

În speţă însă, instanţa de apel nu a dat vreo interpretare neconformă sensului real al textelor de lege şi nici nu a calificat greşit situaţia de fapt, comparativ cu exigenţele normelor de drept.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de prim control judiciar este corectă, nefiind subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 291/2020 din 28 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.