Recusal motion appeal annulled for failure to pay judicial stamp duty, maintaining lower court’s dismissal of recusal
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by a limited liability company, resulting in the prevailing defendant party benefiting from the maintenance of the appealed decision. The dispute concerned the admissibility of a motion for recusal against judges, which the appellate court had previously rejected as inadmissible; the appellant argued this rejection was null and void due to improper court composition, lack of motivation, and a violation of the duty of abstinence, and also challenged the constitutionality of the relevant procedural provisions. The decisive legal basis for the annulment was the failure of the appellant to pay the mandatory judicial stamp duty (taxes) within the prescribed deadline, triggering the sanction of nullity under Article 486(3) in conjunction with Article 496(1) of the Civil Procedure Code and Article 33 of Emergency Governmental Ordinance No. 80/2013, which barred the court from examining any other requests, including the reference for constitutional review.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 414 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 224 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 414 alin. (2) C. proc. civ; Recusal motion appeal annulled for failure to pay judicial stamp duty, maintaining lower court’s dismissal of recusal: Din această perspectivă, a arătat că înţelege să invoce nulitatea absolută a încheierii atacate, în temeiul art. 245-248 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin încheierea din 06.05.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a doamnelor judecător A. şi B., formulată de S.C. C. S.R.L. în dosarul nr. x/2020.
Împotriva acestei încheieri, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel.
În motivare, recurenta a arătat că încheierea atacată este nulă, întrucât instanţa care a soluţionat cererea de recuzare nu a fost alcătuită potrivit legii, fapt ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Sub acest aspect, a afirmat că, raportat la art. 245-248 C. proc. civ., încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât instanţa a fost alcătuită din doi judecători, în condiţiile în care potrivit art. 414 C. proc. civ. şi principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, calea de atac care se putea exercita împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea şi împotriva celei prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol a procesului era cea a recursului, indiferent de stadiul procesului.
În continuare, autoarea căii de atac a arătat că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor 22 alin. (4) şi art. 224 C. proc. civ., având în vedere că instanţa nu a adus la cunoştinţa părţilor şi nici nu a pus în discuţie calificarea excepţiei de incompatibilitate ca fiind cerere de recuzare.
A mai arătat că încheierea atacată nu este motivată şi cuprinde motive contradictorii, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, a afirmat că instanţa a încălcat normele de drept material ale art. 22 alin. (4), art. 153, art. 224 şi art. 414 alin. (2) C. proc. civ., invocând, astfel, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În continuare, a susţinut că în mod nelegal cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, atât timp cât judecătorii recuzaţi aveau obligaţia de a cunoaşte că s-au pronunţat anterior asupra recursului declarat de recurentă împotriva unei încheieri similare cu cea pe care în cauză au calificat-o ca fiind premergătoare şi, astfel, aveau obligaţia de a se abţine de la judecata dosarului nr. x/2020
Din această perspectivă, a arătat că înţelege să invoce nulitatea absolută a încheierii atacate, în temeiul art. 245-248 C. proc. civ.
Totodată, autoarea căii de atac a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 şi art. 414 C. proc. civ.
În argumentare, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Pe fondul excepţiei, a afirmat că prevederile art. 400 şi art. 414 C. proc. civ. sunt neconstituţionale, în măsura în care permit interpretarea şi aplicarea lor arbitrară de către instanţa de judecată şi nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi predictibilitate impuse de Constituţie.
Conchizând, a susţinut că aceste texte de lege sunt neconstituţionale şi prin prisma faptului că încalcă drepturile şi principiile prevăzute de art. 1, art. 4, art. 11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24, art. 53 şi art. 148 din Constituţie.
Recursul nu este timbrat.
Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
În speţă, prin adresa din 14.07.2021, comunicată recurentei la 20.07.2021, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului declarat, în cuantum de 200 de RON, iar cererea sa, formulată în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost respinsă prin încheierea din 07.10.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.1.
Autoarea căii de atac nu s-a conformat obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, 26.01.2022, aşa încât Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, urmează ca, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.
În considerarea caracterului imperativ al obligaţiei de timbrare, prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. şi a efectului produs de neîndeplinirea acesteia, nicio altă cerere nu mai poate fi examinată de către instanţa supremă, nici cea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 400 şi art. 414 C. proc. civ., întrucât soluţionarea ei implică în mod necesar o activitate jurisdicţională ce poate fi realizată doar în condiţiile învestirii legale a instanţei judecătoreşti prin achitarea taxei judiciare de timbru aferente recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 06.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.