Port lease payment dispute: Recurs declared inadmissible due to statutory suppression of appeal in civil navigation cases

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1969 din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. x/2017 s-a respins ca nefondată acţiunea introductivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.

Prin decizia civilă nr. 227 din 6 august 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 260.005 RON reprezentând plăţi restante aferente perioadei 04.01.2016 - 30.12.2016 şi 14.991,51 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente aceleiaşi perioade, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. şi pârâta S.C. A. S.A. au declarat recurs.

Reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinere, în esenţă, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 1.350 din C. civ. privind răspunderea contractuală, potrivit căruia "(1) Orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii", iar raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat existenţa şi cuantumul dobânzilor penalizatoare; totodată, nu există obligaţia creditorului de a factura dobânzile penalizatoare.

Pârâtă A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a arătat care sunt motivele proprii pe care îşi întemeiază soluţia şi motivarea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, dispoziţiile legale şi contractuale fiind interpretate într-o manieră ce depăşeşte cu mult sfera a ceea ce reprezintă legea, voinţa părţilor şi principiul consensualismului, iar din considerentele reţinute în adoptarea deciziei recurate, rezultă că nu au fost analizate probele administrate, apărările şi argumentele prezentate prin motivele de apel.

Raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, anume art. 1270 C. civ. şi următoarele, coroborate cu clauzele contractului de închiriere; conform materialului probator administrat în cauză, anume înscrisurile şi proba cu expertiza contabilă, nu datorează niciun debit; debitul individualizat în cadrul expertizei contabile realizate este unul compus exclusiv din cuantumul facturilor refuzate parţial la plată, respectiv diferenţa de tarif, pe care societatea A. nu a acceptat-o şi care nu îi poate fi opusă în maniera în care a fost realizată de către intimată.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 28 aprilie 2022, recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând recursul în raport cu excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. a solicitat plata plăţilor restante şi a penalităţilor de întârziere datorate în temeiul unui contract de închiriere prin care societăţii pârâte A. S.A. i s-a asigurat folosinţa unor bunuri mobile şi a utilizării domeniului portuar, în schimbul unei plăţi lunare, în scopul desfăşurării activităţilor de încărcare/descărcare nave şi depozitare mărfuri sau orice activitate portuară care este autorizată legal.

Prin urmare, a fost dedus judecăţii un litigiu privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.

De altfel, în considerentele deciziei nr. 71 din 9 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a reţinut că:

"închirierea unor bunuri imobile şi a domeniului portuar, element de infrastructură portuară, este un contract cu reglementare specifică domeniului de activitate în porturi. Aceasta, deoarece O.G. nr. 22/1999 conţine prevederi legale referitoare la închirierea terenurilor portuare care aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, particularizate la domeniul administrării porturilor şi a căilor navigabile şi al utilizării infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public".

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Prin urmare, obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un litigiu privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 227 din 6 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat dreptul părţii de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens putând fi evocat şi art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 din C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac, Înalta Curte reamintind şi dispoziţiile art. 10 - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca inadmisibile, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. şi de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 227 din 6 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.