Territorial jurisdiction for labor disputes: Secondary branch seat satisfies statutory "seat" requirement over principal headquarters

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamanta S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 16.964 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 4231/2021 din 25 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare, s-a reţinut că litigiul dedus judecăţii are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit prin art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, s-a reţinut că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori, după caz, sediul reclamantul. De asemenea, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 trimit la instanţa competentă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, text de lege aplicabil în situaţia în care calitatea de reclamant revine salariatului.

Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces. În reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menţionată Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Craiova ca împuternicit al reclamantei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce priveşte competenţa teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecăţii s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acţionează în calitate de mandatar al reclamantei.

O interpretare contrară a normelor ce guvernează competenţa teritorială absolută ar conduce la situaţia inacceptabilă ca determinarea instanţei competente să se realizeze în raport cu sediul mandatarului.

Indicarea sediului procedural la adresa sucursalei, în condiţiile art. 158 din C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenţei teritoriale.

Textele legale mai sus menţionate stabilesc o competenţă teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată de alegerea reclamantului angajator şi nici de dreptul comun în materie de competenţă teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A se află în municipiul Bucureşti, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanţa de la sediul societăţii reclamante.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2377 din 6 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, după evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vederea determinării competenţei teritoriale, s-a arătat că legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenţei, în sensul că reclamantul are alegerea de competenţă între instanţa de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În raport cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, instanţa apreciază că nu prezintă relevanţă faptul că reclamanta este o sucursală, adică un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, chiar raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă fiind încheiate şi derulate cu aceasta, al cărei sediu este în Craiova, în acest sens fiind şi decizia nr. 778 din 4 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

De asemenea, dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd următoarele:

"Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Prin dispoziţiile legale anterior citate, legea conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice, care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în speţă.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

Aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi sediul secundar.

În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către angajator, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială, constând în recuperarea de la salariat a unei sume reprezentând cheltuieli ocazionate de formarea profesională, iar potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, sediul societăţii reclamante S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova se află în Craiova, judeţ Dolj.

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova, care are sediul în municipiul Craiova, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Craiova, rezultă că, în funcţie de acest sediu, se va determina instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menţionat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie de sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că municipiul Craiova se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Dolj, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.

Faţă de aceste considerente, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.