Annulled appeal on unspecified grounds leaves arbitral award challenge time-barred.
Legislator summary
AI generatedThe court annulled the appeal (recurs) filed against the Court of Appeal Timișoara's decision, which had rejected as time-barred the action to set aside arbitral award no. 12/2021 and denied the request for reinstatement of the time limit; thus the lower court's ruling stands, and the appellant lost. The dispute arose from the appellant's challenge to an arbitral award, claiming lack of notice of the proceedings because the summons was returned as "not presented." The High Court upheld, ex officio, the exception of nullity of the appeal because the appellant failed to state any legal basis or develop grounds of illegality as required by Article 486(1)(d) of the Civil Procedure Code, and the mere grievance over the outcome did not fit any of the exhaustive cassation cases under Article 488; the appeal was therefore annulled under Articles 486(3) and 496(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 499 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Annulled appeal on unspecified grounds leaves arbitral award challenge time-barred: 12/2021 and denied the request for reinstatement of the time limit; thus the lower court's ruling stands, and the appellant lost. The dispute arose from the appellant's challenge to an arbitral award, claiming lack of notice of the proceedings because the summons was returned as "not presented." The High Court upheld, ex officio, the exception of nullity of the appeal because the appellant failed to state any legal basis or develop grounds of illegality as required by Article 486(1)(d) of the Civil Procedure Code, and the mere grievance over the outcome did not fit any of the exhaustive cassation cases under Article 488; the appeal was therefore annulled under Articles 486(3) and 496(1).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulment of the appeal because it lacked legal grounds.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 18/PI din 17 noiembrie 2021, a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardivă acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 12 din 5 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Arbitral organizat de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în dosarul nr. x/2021.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., susţinând că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului, plicul fiind returnat cu menţiunea "neprezentat", astfel încât instanţa ar fi trebuit să uzeze de celelalte modalităţi de comunicare prevăzute de dispoziţiile procedurale pentru ca recurentul să fie încunoştinţat de acest litigiu.
Se cuvine menţionat, în mod prioritar, că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, care va fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.
Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ instituind sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar, dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat niciun temei de drept şi nu a expus argumente de nelegalitate în susţinerea cererii de recurs formulate; or, această situaţie este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 18/PI din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.