Share transfer validity and res judicata of non-contentious registration: appeal allowed and case remanded

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 23 ianuarie 2019 şi precizată la 15 aprilie 2019, sub numărul x/2019, reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., ca instanţa să constate inexistenţa dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora, să se constate inexistenţa vocaţiei pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011.

Prin încheierea din 23 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bihor a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale - invocată de pârâtul D., a admis excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale, invocată de reclamanţii A., B. şi C. S.R.L. şi, în consecinţă, a constatat decăderea pârâtului D. din dreptul de a formula cerere reconvenţională şi a dispus anularea cererii reconvenţionale; totodată, a repus cauza pe rol pentru continuarea judecării cererii principale.

Prin sentinţa civilă nr. 178 din 11 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâtul D., acesta din urmă apelând şi încheierea de şedinţă din 23 mai 2019.

Prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins atât apelul declarat de reclamanţii B., A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 178/11.07.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, cât şi apelul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.05.2019 şi a sentinţei civile nr. 178/11.07.2019, ambele pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul cu acelaşi număr.

Împotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la o instanţă de acelaşi grad.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3), art. 476. alin. (1), art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) teza 1 si art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., neanalizând şi nepronunţându-se asupra tuturor capetelor apelului reclamanţilor şi nici asupra fondului cauzei.

Astfel, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile legale amintite, instanţa are obligaţia de a soluţiona cauza sub toate aspectele, iar, când cauza se afla in apel, efectul devolutiv al apelului presupune ca instanţa de apel sa procedeze la o noua judecata a fondului, statuând atât în fapt cât şi în drept, în limitele stabilite prin cererea de apel dar şi având în vedere existenta unor motive de nulitate ale sentinţei apelate.

Prin apelul reclamanţilor, a fost criticată soluţia pronunţata de prima instanţa în ceea ce priveşte nesoluţionarea cauzei pe fond, arătând ca instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra principalei probleme juridice deduse judecăţii, respectiv efectele Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 asupra Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 şi consecinţele aferente.

Contrar celor reţinute prin decizia apelata, recurenţii-reclamanţi arată că au solicitat atât schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii introductive, cât şi, în subsidiar, anularea sentinţei atacate, în măsura în care instanţa de apel ar aprecia că se impune acest lucru, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii introductive.

Prin urmare, deşi a stabilit că prima instanţa nu a analizat fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că reclamanţii nu au solicitat anularea, ci doar schimbarea sentinţei apelate, concluzie care a dus la nerespectarea art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Arată recurenţii-reclamanţi că, fie şi în situaţia în care s-ar fi apreciat că aceştia nu au solicitat anularea sentinţei Tribunalului Bihor, instanţa de apel era obligată să pună acest aspect în discuţia părţilor şi să se pronunţe asupra lui prin decizie, arătând care sunt motivele admiterii sau respingerii acestei solicitări, însă nu a făcut-o, încălcând, astfel, prevederile art. 477 alin. (2), raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) teza 1 si art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, deşi a procedat la analiza acţiunii principale, instanţa de apel nu a rejudecat fondul, aşa cum pretinde art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., pronunţându-se strict pe chestiunea puterii de lucru judecat a hotărârilor invocate de părţi, fără să facă o analiza proprie a acţiunii deduse judecăţii, cu statuarea asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept din cauză.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanţii invocă faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (2) şi art. 535 din C. proc. civ., ignorând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţelor nr. 47/LP/20.02.2019, nr. 132/LP/24.05.2019, nr. 166/LP/27.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, şi atribuind, prioritar, un astfel de efect sentinţei nr. 222/LP/22.10.2019, pronunţată într-o procedură necontencioasă.

În acest sens, se arată că instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 222/LP/22.10.2019, deşi aceasta a fost pronunţată într-o procedură necontencioasă, respectiv înregistrarea în Registrul Comerţului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, care face obiectul dosarului nr. x/2019, încălcând, astfel, prevederile art. 535 din C. proc. civ. care arată că hotărârile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat şi, implicit, nu se bucură de prezumţia de lucru judecat.

Caracterul necontencios al procedurii de înregistrare a unei hotărâri AGA în Registrul Comerţului vine din reglementarea legală a acestei proceduri, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 31/1990 şi art. 6 din Legea nr. 26/1990, coroborat cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2594/C/2008, texte care reglementează procedura de soluţionare a cererilor de înregistrare în Registrul Comerţului, în cadrul căreia judecătorul delegat verifică legalitatea operaţiunilor supuse înregistrării în Registrul Comerţului, dispunând admiterea sau respingerea cererii de înregistrare.

Prin O.U.G. nr. 116/2009, competenţa de soluţionare a majorităţii cererilor de înregistrare a fost transferată directorului ORC sau persoanelor desemnate de acesta, cu excepţia situaţiilor în care se formulează plângeri împotriva rezoluţiilor, cereri de intervenţie sau opoziţii, caz în care cererile de înregistrare, împreună cu intervenţiile, urmează să fie soluţionate tot de judecător.

Însă, indiferent de formularea unei cereri de intervenţie, aceasta nu schimbă caracterul necontencios al procedurii în ansamblul ei, deoarece, chiar sesizată instanţa de judecată, aceasta nu face altceva decât să soluţioneze cererea de înregistrare, cu analizarea criticilor din cererea de intervenţie, astfel încât, finalitatea procedurii o reprezintă tot o înregistrare în Registru sau respingerea acesteia, deci o chestiune necontencioasă, iar nu realizarea sau stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. De altfel, partea care formulează cererea de intervenţie nu urmăreşte altceva decât respingerea cererii de înregistrare, iar nu o statuare pe fond.

Pe de altă parte, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a greşit atunci când a stabilit prioritatea puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 222/LP/22.10.2019, pe motivul ca aceasta este ulterioară sentinţelor nr. 47/LP/20.02.2019, nr. 132/LP/24.05.2019, nr. 166/LP/27.06.2019 ale Tribunalului Bihor, încălcând dispoziţiile art. 430 alin. (1) si art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Textele de lege indicate arată că hotărârea judecătoreasca are autoritate de lucru judecat de la pronunţare, tot din acest moment chestiunea tranşata fiind opozabilă într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, în valorificarea puterii de lucru judecat contează totdeauna prima hotărâre care statuează asupra unei chestiuni litigioase, iar hotărârile ulterioare nu pot contrazice aspectele dezlegate de aceasta, şi, implicit nu pot fi luate în considerare dacă încalcă puterea de lucru judecat a primei hotărâri.

Recurenţii-reclamanţi reiterează faptul că prin hotărârile invocate de aceştia în cadrul, pronunţate în acţiuni contencioase, pe dreptul comun (indiferent de obiectul acestora), s-a analizat şi tranşat aceeaşi chestiune litigioasă a efectelor Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 asupra Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, precum în sentinţa nr. 222/LP/22.10.2019, după cum urmează: sentinţa nr. 47/LP/20.02.2019, pronunţată în dosarul x/2018, unde instanţa a apreciat că hotărârea din data de 18.07.2011 a devenit caducă ca urmare a actelor ulterioare ei încheiate de acelaşi părţi, sentinţa nr. 132/LP/24.05.2019, pronunţată în dosarul x/2018, unde instanţa exprima considerentul că hotărârea din data de 18.07.2011 este caducă, ulterior adoptării acesteia intervenind acte juridice incompatibile cu conţinutul acesteia, sentinţa nr. 166/LP/27.06.2019, pronunţată în dosar nr. x/2018, unde instanţa apreciază că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată de părţi implicit, de comun acord, prin actele adoptate ulterior de societate (respectiv, divizarea parţială din 2015 şi Hotărârea AGA 640/02.09.2015 care, atestă revocarea implicită dar neîndoielnică a Hotărârii AGA 1/18.07.2011).

Prin urmare, susţin recurenţii, tocmai caracterul ulterior şi, evident, contrar, al sentinţei nr. 222/22.10.2019 trebuia să facă instanţa de apel să nu ia în considerare această hotărâre, în analiza puterii de lucru judecat, ci să dea prioritate primelor hotărâri care au statuat, unidirecţional, asupra aceleiaşi chestiuni.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii doresc să înlăture efectele contractului de cesiune de părţi sociale din 18.07.2011, încheiat între pârât şi B., acţiune care este inadmisibilă, deoarece legea prevede alte căi pentru realizarea dreptului pretins, respectiv acţiuni în realizare.

De asemenea, intimatul-pârât arată că acţiunea este neîntemeiată, întrucât cesiunea de părţi sociale din 18.07.2011 nu a fost revocată, nefăcându-se dovada lui mutuus dissensus, toate actele fiind încheiate în circumstanţele reţinute cu autoritate de lucru judecat în considerentele hotărârilor judecătoreşti din dosarul x/2018

Cu privire la susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind nerespectarea autorităţii de lucru judecat, intimatul-pârât arată că acestea trebuie înlăturate, întrucât, chiar dacă ar fi primit raţionamentul acestora, există o hotărâre judecătorească anterioară celor invocate de reclamanţi, care constată că cesiunea de părţi sociale din 02.09.2015, fiind desfiinţată prin sentinţa 73/LP/CC/2018, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare, "a rămas fără o dispoziţie aptă de a fi pusă în aplicare" (sentinţa civilă nr. 105/05.06.2018 a Tribunalului Bihor).

În fine, intimatul-pârât D. învederează că instanţa nu a făcut doar aplicarea puterii de lucru judecat, ci şi-a însuşit argumentele judecătorului care a reţinut că a intervenit cesiunea părţilor sociale de la B. către pârât. Contrar susţinerilor recurenţilor, procedura din dosarul nr. x/2019 nu este una necontencioasă, atât timp cât s-a formulat o cerere de intervenţie chiar de reclamanţi, care au dorit ca instanţa să stabilească faptul că cesiunea din 18.07.2011 a fost revocată prin cesiunea din 02.09.2015.

Urmare a decesului intimatului-pârât D., prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia, respectiv E., F. şi G..

De asemenea, H.., în calitate de administrator judiciar provizoriu al recurentei-reclamante C. - societate în insolvenţă, şi-a însuşit recursul declarat de societate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurente şi apărările intimatului, constată următoarele:

Prin Hotărârea adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011, asociatul B. a cesionat 157.785 părţi sociale către D.; în baza acestei hotărâri a fost încheiat actul adiţional de modificare a actului constitutiv nr. 2757/18.07.2011 şi actul constitutiv actualizat al societăţii; cu această ocazie nu s-au făcut demersuri pentru înscrierea cesiunii de părţi sociale în registrul comerţului.

Prin Hotărârea adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. autentificată de BNP I. sub nr. x/02.09.2015, asociatul B. cesionează 90.168 părţi sociale către pârâtul D.; convenţia de cesiune părţi sociale cuprinsă în această hotărâre a fost constatată ca fiind desfiinţată prin sentinţa nr. 96/LP/2017 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 - menţinută prin decizia 363/2017 a Curţii de Apel Oradea.

Hotărârea AGA 1/18.07.2011 a fost menţionată în registrul comerţului în baza rezoluţiei 15062/29.06.2018 şi a fost publicată în Monitorul Oficial; împotriva acesteia reclamanţii au formulat plângere, respinsă de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018 - dosar aflat în calea de atac la Curtea de Apel Oradea.

Prin acţiunea dedusă judecăţii în cauza de faţă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 23 ianuarie 2019 şi precizată la 15 aprilie 2019, reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., ca instanţa să constate inexistenţa dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a Hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora, să se constate inexistenţa vocaţiei pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în baza Hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011.

Pornind de la această precizare a cadrului procesual şi a unor elemente menite să circumstanţieze litigiul dedus judecăţii, Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că intimatul nu mai poate reitera inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Astfel, prin încheierea din 23 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale, invocată de pârâtul D., apreciind că, faţă de motivele invocate în susţinerea cererii, care nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, reclamanţii nu au la dispoziţie o cerere în realizare, potrivit art. 35 teza 2 C. proc. civ.

Încheierea a fost apelată de pârâtul D., apelul acestuia fiind respins, prin decizia atacată în prezenta cauză, încheierea anterior menţionată rămânând definitivă prin nerecurare.

În conformitate cu art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepţii procesuale are autoritate de lucru judecat, astfel că intimatul-pârât nu mai poate aduce în discuţie chestiunea inadmisibilităţii acţiunii.

Trecând la examinarea recursului formulat de reclamanţi, Înalta Curte constată că parte dintre criticile invocate de aceştia, care se încadrează integral în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Instanţa de apel a constatat că Tribunalul Bihor a declarat doar în mod formal că acţiunea reclamanţilor este admisibilă, ca urmare a faptului că aceştia nu au la dispoziţie o acţiune în realizare, în realitate această instanţă nu a procedat la abordarea fondului litigiului dedus judecăţii, reţinând că, atât timp cât legiuitorul a prevăzut căi speciale pentru contestarea înscrierilor din registrul comerţului (plângere, opoziţie, intervenţie principală), instanţa, în procedura dreptului comun, nu poate trece peste efectele juridice pe care le produc aceste hotărâri judecătoreşti; or, a arătat că, în speţă, efectele cesiunii de părţi sociale din 18.07.2011 au operat, potrivit art. 202 alin. (2)4 din Legea nr. 30/1991, la data comunicării hotărârii de respingere a opoziţiei formulate de Comuna Borş; în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 47/20.02.2019, în sensul că Hotărârea din 18.07.2011 a devenit caducă, a arătat că aceasta poate fi invocată în acţiunile specifice înregistrărilor în registrul comerţului, nu în prezenta acţiune de drept comun.

Pe aceeaşi linie, în hotărârea recurată se consemnează faptul că "dispozitivul şi considerentele sentinţei apelate sunt caracterizate de echivoc şi contradicţii - iar întreaga motivare conduce la concluzia că Tribunalul a valorificat, practic, un fine de neprimire, acela că efectele cesiunii se analizează în procedura de înscriere în registrul comerţului (ceea ce echivalează cu respingerea cererii ca inadmisibilă în procedura dreptului comun), deşi prin încheierea de şedinţă din data de 23.05.2019 aceeaşi instanţă a respins în mod expres excepţia inadmisibilităţii cererii principale - invocată de pârât."

Însă, în contradicţie cu aceste constatări neechivoce ale nesoluţionării pricinii pe fond şi cu toate că se recunoaşte în mod expres faptul că manierea de soluţionare de către prima instanţă a cererii principale este de natură să provoace o vătămare a drepturilor reclamanţilor, instanţa de apel impută acestora că prin apelul formulat nu tind la anularea hotărârii, în condiţiile art. 175 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci doresc doar schimbarea ei, în sensul admiterii acţiunii principale.

Sub acest aspect, instanţa de apel se raportează în mod greşit la principiul disponibilităţii - instituit de art. 9 C. proc. civ., şi la limitele efectului devolutiv al apelului - reglementate de art. 477 alin. (1) din acelaşi act normativ, apreciind că sentinţa primei instanţe nu ar putea fi anulată, în condiţiile art. 175 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci doar schimbată, pentru că aceasta a fost solicitarea apelanţilor-reclamanţi.

Astfel, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de control judiciar ca urmare a judecării apelului sunt prevăzute de art. 480 C. proc. civ., independent de soluţia solicitată de parte, iar ca urmare a admiterii acestei căi de atac, instanţa poate anula sau, după caz, schimba hotărârea primei instanţe.

Sintagma "după caz" are în vedere ipotezele expres prevăzute de textul legal, în sensul că se va anula hotărârea apelată şi se va judeca procesul, evocându-se fondul, atunci când instanţa de apel constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată (alin. (3).

În situaţia în care a intervenit un caz de anulare a sentinţei primei instanţe, instanţa de apel este obligată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa judecării procesului prin evocarea fondului, iar nu să soluţioneze cauza în limitele fixate prin cererea de apel, în aplicarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărârea care a fost atacată. Aplicarea acestor din urmă dispoziţii se face numai atunci când nu există un motiv de anulare a hotărârii primei instanţe, care să impună procedura prevăzută de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., "Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil".

Aşadar, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) şi art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ., soluţia prevăzută de lege, în raport cu motivul de anulare invocat de parte şi reţinut de instanţa de apel, fiind aceea de anulare a sentinţei primei instanţe şi de judecare a procesului prin evocarea fondului.

Însă, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, deşi nu a anulat sentinţa primei instanţe, curtea de apel a procedat totuşi la analiza acţiunii deduse judecăţii, doar în limitele verificării existenţei autorităţii de lucru judecat în cauză.

Prin urmare, întrucât nu este vorba despre o nulitate necondiţionată sau expresă a hotărârii, se impune a verifica, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dacă există o vătămare produsă reclamanţilor, decurgând din încălcarea normelor de procedură sus-menţionate, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii instanţei de apel, atrăgând incidenţa motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de prim control judiciar a constatat că nu a existat un litigiu anterior având acelaşi obiect cu cel de faţă, dar că problema efectelor cesiunii din 18.07.2011 şi, în mod corelativ, a posibilităţii pârâtului de a valorifica drepturile pe care i le conferă această hotărâre a mai format obiect al analizei instanţelor de judecată, în cadrul mai multor litigii.

Astfel, reclamanţii invocă în favoarea lor: sentinţa civilă nr. 47/LP/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018; sentinţa civilă nr. 132/LP/24.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018, şi sentinţa civilă nr. 166/LP/27.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018.

În ceea ce-l priveşte pe pârât, acesta invocă în favoarea sa sentinţa civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019 - prin care s-a dispus înscrierea pârâtului D. în calitate de asociat în cadrul C. S.R.L., valorificându-se astfel Hotărârea AGA din data de 18.07.2011.

Instanţa de apel a apreciat că cea mai relevantă hotărâre în economia cauzei este sentinţa civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care Tribunalul Bihor a respins cererile de intervenţie formulate de intervenienţii B., A. şi C. S.R.L., dispunând înscrierea în registrul comerţului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 a societăţii C. şi a Actului adiţional actualizat nr. 2757/18.07.2011, în sensul înregistrării pârâtului D. în calitate de asociat al societăţii C. S.R.L..

Înalta Curte constată însă că sentinţa nr. 222/LP/22.10.2019 a fost pronunţată în cadrul unei proceduri privind înregistrarea în Registrul Comerţului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, dosarul nr. x/2019 fiind constituit pe rolul Tribunalului Bihor în urma formulării unor cereri de intervenţie de către recurenţii-reclamanţi din prezenta cauză. Efectele formulării unor astfel de cereri constau în suspendarea procedurii necontencioase de înregistrare desfăşurate la Oficiul Registrului Comerţului, urmată de transmiterea întregului dosar la instanţa de judecata competentă.

Posibilitatea formulării unor cereri de intervenţie sau opoziţii, caz în care cererile de înregistrare, împreună cu intervenţiile, urmează să fie soluţionate de instanţa de judecată, nu schimbă natura verificărilor pe care instanţa de judecată le face în cadrul acestei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, verificări care privesc exclusiv legalitatea cererii de înregistrare, respectiv aparenţa de legalitate a actelor care stau la baza menţiunilor a căror înregistrare se solicită, îndeplinirea condiţiilor formale sau existenţa unor impedimente la înregistrare, fără a se putea statua pe fond asupra valabilităţii actului supus înregistrării, scopul fiind asigurarea opozabilităţii acestuia prin efectuarea formalităţilor de publicitate

Sub acest aspect, criticile invocate de recurenţii-reclamanţi sunt fondate, întrucât, în raport de cele mai sus expuse, nu se poate considera că sentinţa nr. 222/LP/22.10.2019, a Tribunalului Bihor, a tranşat aspectele deduse judecăţii în cauza de faţă, instanţa de apel dând în mod greşit eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în raport cu soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, aspect ce se subsumează el însuşi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

De altfel, sentinţa civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, a fost atacată cu recurs, iar soluţionarea căii de atac înregistrate la Curtea de Apel Oradea a fost suspendată până la soluţionarea prezentei cauze.

Cât priveşte hotărârile judecătoreşti invocate de recurenţii-reclamanţi, se reţine ca fiind corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că, pentru a socoti că există identitate de chestiune litigioasă tranşată în ceea ce priveşte efectele cesiunii din 18.07.2011, şi, pe cale de consecinţă, autoritate de lucru judecat, trebuie ca dezlegarea anterioară să aibă ca premisă şi împrejurarea desfiinţării convenţiei de cesiune părţi sociale, cuprinsă în Hotărârea AGA nr 640 din data de 02.09.2015 (prin sentinţa nr. 96/LP/2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului).

Pe baza celor mai sus expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a rejudecat fondul cauzei, nu a făcut o analiză proprie a acţiunii deduse judecăţii, a susţinerilor privind caducitatea, respectiv lipsa de efecte juridice a hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011, limitându-se la analiza autorităţii de lucru judecat, căreia i-a dat eficienţă în mod greşit, situaţie în care vătămarea decurgând din încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) şi art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), precum şi a art. 430 C. proc. civ. este evidentă, atrăgând nulitatea hotărârii.

În consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţii A., B. şi S.C. C., împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.

Va fi menţinută dispoziţia de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu H.. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.

Menţine dispoziţia de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2022.