Prematurity of cassation against interlocutory recusal order pending final merits judgment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s cassation appeal as prematurely formulated, leaving the Court of Appeal’s order annulling the recusal motion intact. The case arose from a labor dispute where the plaintiff challenged an employer’s administrative decision to terminate employment and subsequently filed a recusal motion against two judges on the appellate bench; the appellate court had dismissed that recusal motion for lack of proper stamp duty, prompting an immediate cassation appeal. Relying on Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that a decision rejecting a recusal motion is only appealable by cassation within five days of the communication of the final decision resolving the underlying merits of the case. Since the appellate decision on the merits had not yet been rendered at the time the cassation was filed, the appeal violated the principle of the legality of appellate routes under Article 457(1) of the Code of Civil Procedure and was rejected under Article 496(1) for being prematurely filed.
Legislator headnote
AI generatedart. 1326 C. civ, art. 197 din Legea nr. 31/1990, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ; Prematurity of cassation against interlocutory recusal order pending final merits judgment: The case arose from a labor dispute where the plaintiff challenged an employer’s administrative decision to terminate employment and subsequently filed a recusal motion against two judges on the appellate bench; the appellate court had dismissed that recusal motion for lack of proper stamp duty, prompting an immediate cassation appeal. Relying on Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that a decision rejecting a recusal motion is only appealable by cassation within five days of the communication of the final decision resolving the underlying merits of the case. Since the appellate decision on the merits had not yet been rendered at the time the cassation was filed, the appeal violated the principle of the legality of appellate routes under Article 457(1) of the Code of Civil Procedure and was rejected under Article 496(1) for being prematurely filed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the cassation appeal as prematurely formulated because it was filed before the appellate decision on the merits became final.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 14 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 16819 din 06.08.2020 aparţinând pârâtului B. S.R.L., solicitând anularea deciziei, obligarea la plata de despăgubiri reprezentând salariul şi celelalte drepturi cuvenite, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, 196, 200, 205 şi 254 C. proc. civ., art. 49, 50 şi 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; art. 1326 C. civ., Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 197 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 24.05.2021, reclamantul a formulat cerere de renunţare la judecată faţă de pârâţii C. şi D..
Prin sentinţa civilă nr. 1317/PI din 29 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.
Totodată, instanţa a luat act de renunţarea la judecată a cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii C. şi D.; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la 26 august 2021, sub acelaşi număr de dosar.
Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2022, apelantul A. a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători E. şi F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluţionarea apelului formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1317/29.06.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2020.
Prin încheierea din 15 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de netimbrare a cererii de recuzare, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a domnilor judecători E. şi F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluţionarea apelului formulat de către reclamant.
Împotriva încheierii mai sus amintite, la 16 februarie 2022, reclamantul A. a declarat recurs, fără a fi motivat.
Recursul a fost comunicat la 8 martie 2022, iar, la 11 martie 2022, intimatele-pârâte au formulat în termen legal, întâmpinări, prin care au solicitat în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prematuritatea declarării căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca prematur formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 15 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de netimbrare a cererii de recuzare, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a domnilor judecători E. şi F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluţionarea apelului formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1317/29.06.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020.
Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:
"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
Textul legal anterior redat instituie condiţii speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării. Aceasta poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar atunci când hotărârea prin care s-a soluţionat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.
Având în vedere că litigiul în care a fost formulată cererea de recuzare are ca obiect un conflict de muncă, iar decizia pronunţată în apel este o hotărâre definitivă conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., prin urmare, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, se constată că, în speţă, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunţat este o hotărâre definitivă, motiv pentru care încheierea din 15 februarie 2022 prin care s-a soluţionat cererea de recuzare putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei pronunţate în apel.
Din verificările efectuate în cauză în sistemul informatizat al instanţelor, se constată că, la 16 februarie 2022, dată la care reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, apelul reclamantului nu era soluţionat. Aşa fiind, încheierea prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de soluţionare a apelului declarat de reclamantul A..
Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".
Totodată, este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În acest context procesual, în absenţa unei hotărâri prin care să se fi soluţionat cauza, respectiv a unei hotărâri definitive, astfel cum impun dispoziţiile legale în materie, prezenta cale de atac, deşi reglementată de lege, nu e deschisă părţilor pe durata judecării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare anulată/respinsă, ci doar la finalul judecăţii, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive.
Drept urmare, cum în speţă, calea de atac a fost promovată anterior soluţionării apelului în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare, în temeiul în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.