Delimiting unduly paid amounts from statutory contributions and contractual interest in restitution claims against mutual aid associations

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, declinată în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 998.319 RON, încasată necuvenit şi nedatorat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 920 din 29 septembrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 998.319 RON; de asemenea a obligat pârâta la plata sumei de 17.388 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva sentinţei Tribunalului Vâlcea a declarat apel pârâta Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea, solicitând, în principal, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea, iar în subsidiar, s-a solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii sau a admiterii în parte. A atacat pârâta şi încheierea din data de 15 septembrie 2020 prin care s-au respins obiecţiunile sale împotriva raportului de expertiză întocmit de expertul consilier.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 375/A-com din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea împotriva sentinţei nr. 920 din 29 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea, numai pentru suma de 234.976 RON şi a obligat pârâta să restituie reclamantei această sumă, reprezentând plată nedatorată; a respins apelul declarat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020; a compensat cheltuielile de judecată în sumă de 10.704 RON datorate de pârâtă către reclamantă în primă instanţă, cu cele în sumă de 10.794 RON, datorate de intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă în apel şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 20 RON cu acest titlu.

E. Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Pentru a se reţine caracterul absolut nedatorat al plăţii, trebuie să se facă dovada că datoria nu a existat vreodată, ori, deşi a existat, a fost desfiinţată ulterior, cu efecte retroactive, ceea ce, în cauză, nu numai că nu a fost demonstrat de către reclamantă, dar nici nu a fost susţinut de către aceasta.

Contrar prevederilor Statutului reclamantei, prima instanţă a reţinut inexistenţa obligaţiei reclamantei de a participa la susţinerea financiară a Uniunii pârâte prin plata unei contribuţii ce se plăteşte lunar, iar pentru a reţine astfel a recurs la argumente referitoare la procedura de stabilire şi de comunicare către reclamantă a respectivei contribuţii de susţinere, deşi reclamanta nu a invocat în cadrul cererii de chemare în judecată motive privitoare la aceste aspecte.

Ceea ce s-a dedus judecăţii nu este caracterul legal sau nelegal al contribuţiei convenite prin statutele adoptate de către părţi, ci caracterul nedatorat al acesteia, cu privire la care reclamanta a susţinut că "a fost indusă în eroare de către pârâta debitoare că ar datora achitarea acestei taxe".

Întrucât statutul adoptat de către reclamantă se referă şi la obligaţia pretins inexistentă, se reţine că, pentru a se putea dispune restituirea plăţii nedatorate, trebuie îndeplinită şi condiţia referitoare la eroarea determinantă, scuzabilă, cu care s-a făcut plata. În cauză, această condiţie se poate reţine a fi îndeplinită numai pentru o parte din suma a cărei restituire s-a cerut, şi anume numai pentru suma indicată de apelantă de 234.976 RON, stabilită de expertul numit în cauză ca fiind plătită în plus faţă de cota calculată conform art. 48 din Statutul reclamantei.

Acţiunea în restituire se reţine a fi întemeiată numai în parte şi anume numai pentru suma plătită în plus de către reclamantă cu titlu de contribuţie la susţinerea Uniunii judeţene faţă de care se află într-un raport de afiliere, reclamanta fiind îndreptăţită la restituire doar pentru suma de 234.976 RON.

Privind apelul declarat împotriva încheierii din 15 septembrie 2020, Curtea a constatat că acesta nu este fondat, obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de către expertul consilier nu sunt de primit.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii. Pentru suma de 234.976 RON recunoscută ca fiind încasată necuvenit sunt aplicabile atât prevederile statutare cât şi condiţiile plăţii nedatorate, iar pentru restul sumei nu sunt aplicabile. Deşi instanţa face o enumerare a sumelor identificate de către expertul contabil ca fiind achitate cu titlu de cotă statutară pe anii 2014 - 2015 - cotă nedatorată, când se ajunge la calculul acestora, în loc să adune sumele achitate de recurenta-reclamantă nedatorat, ajunge la o sumă care nu îşi găseşte nici un corespondent în sumele achitate cu titlu de cotă.

Hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei.

Instanţa de apel a încălcat atât dispoziţiile privind plata nedatorată, prevăzute de art. 1341 C. civ., cât şi prevederile statutare care au guvernat relaţiile dintre părţi în perioada 2014 - 2016.

Hotărârea este nelegală, s-au achitat nedatorat 998.319 RON pe care pârâta trebuie obligată să o restituie în totalitate.

Uniunea Judeţeană a Caselor de Ajutor Reciproc Vâlcea a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 375 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv împotriva considerentelor potrivit cărora instanţa de apel deşi a statuat în mod legal că plăţile în discuţie fac parte din raportul juridic născut între părţi şi "ca urmare a încheierii între părţi a unor contracte de împrumut" şi, atunci când se analizează diferenţa de sumă de la 234.976 RON la 998.319 RON, a statuat tot în mod legal că "trebuie admis că o parte reprezintă contribuţie datorată în cadrul raportului juridic născut din afilierea reclamantului la Uniunea pârâtă, iar o altă parte a fost plătită cu titlu de dobândă contractuală, datorată de reclamantă în puterea contractelor de împrumut încheiate între părţi".

Se reţin în considerente unele constatări de fapt greşite în opinia recurentei-pârâte şi care o prejudiciază:

"acestea (contractele de împrumut încheiate între părţi) au fost puse în executare silită numai în ceea ce priveşte principalul, aşa cum rezultă din actele de executare depuse la dosar, nu şi pentru dobânda prevăzută de aceste contracte".

Atunci când se analizează susţinerile intimatei din întâmpinare (respectiv susţinerea că "parte din sumele plătite reprezintă dobânda stipulată în contractele de împrumut" se reţine indirect (chiar dacă sunt înlăturate aceste susţineri) că "între părţi au fost alte procese, în cadrul cărora s-au discutat pretenţiile pârâtei din prezenta cauză izvorând din aceleaşi contracte de împrumut".

Se solicită admiterea recursului incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi înlăturarea considerentelor criticate, înlocuirea acestora cu alte considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii recurate.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate şi acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Hotărârea recurată răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât considerentele acesteia cuprind: Obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii se înfăţişează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Aşa fiind, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, iar în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare presupune că instanţa a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile privind plata nedatorată prevăzută de art. 1341 C. civ., cât şi prevederile statutare care au guvernat relaţiile dintre părţi, în perioada 2014-2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) C. civ.:

"cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire". Din faptul plăţii nedatorate se naşte un raport obligaţional; astfel, solvens dobândeşte un drept de creanţă, adică dreptul de a cere de la accipiens restituirea prestaţiei executate fără a fi datorată.

Plata nedatorată este definită ca fiind un fapt juridic licit şi voluntar care constă în executarea de către o persoană, numită solvens, în principiu din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Una dintre condiţiile plăţii nedatorate este aceea ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe.

În speţă, s-a stabilit în mod corect că numai pentru suma de 234.976 RON stabilită de expertul numit în cauză ca fiind plătită în plus faţă de cota calculată conform art. 48 din Statutul recurentei-reclamante, sunt întrunite condiţiile legii privind plata nedatorată.

Instanţa de apel a stabilit suma ce trebuie restituită conform raportului de expertiză efectuat în cauză şi a reţinut că o parte din această sumă reprezintă contribuţie datorată în cadrul raportului juridic născut din afilierea reclamantei la Uniunea pârâtă, iar o altă parte a fost plătită cu titlu de dobândă contractuală, datorată de reclamantă în puterea contractelor de împrumut încheiate de părţi.

S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel faptul că reclamanta a înregistrat plata dobânzii contractuale pe conturi de contribuţie statutară, însă acest aspect nu poate împiedica distincţia făcută de expertul cauzei între cele două categorii de obligaţii stinse prin plată, cea având ca obiect contribuţia stipulată prin Statutul reclamantei, şi cea având ca obiect dobânda, stipulată în contractele de împrumut. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din confirmarea de sold menţionată de către expertul cauzei în raportul de expertiză ca fiind emisă de către reclamantă la sfârşitul anului 2016.

Aşa fiind, în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1341 C. civ. şi nici dispoziţiile statutare care au guvernat relaţiile dintre părţi.

De asemenea, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Când cererea a fost admisă în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea.

Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum s-a reţinut în considerentele ce preced, hotărârea recurată răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În considerentele hotărârii recurate sunt reţinute susţinerile părţilor.

De altfel, chiar recurenta-pârâtă arată că "se reţine indirect (chiar dacă sunt înlăturate aceste susţineri) că între părţi au fost alte procese, în cadrul cărora s-au discutat pretenţiile pârâtei din prezenta cauză izvorând din aceleaşi contracte de împrumut".

Aşadar, aceste considerente cuprind susţinerile intimatei din întâmpinare şi nu reprezintă aprecieri ale instanţei de apel.

Cuantumul sumei la a cărei restituire a fost obligată pârâta a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel că nu pot fi primite criticile aduse considerentelor deciziei prin recursul incident.

Având în vedere aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. şi recursul incident formulat de recurenta-pârâtă UNIUNEA JUDEŢEANĂ A CASELOR DE AJUTOR RECIPROC VÂLCEA împotriva deciziei nr. 375/A-com din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 26 mai 2022.