Time-barred revision action for contradictory judgments: strict deadline interpretation and limits on reinstatement in civil procedure.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Litigiul dedus judecăţii

Prin Decizia nr. 2369 din 20 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018 şi a obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON către intimata SC B. SRL.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (...)", Înalta Curte a constatat că, în speţă, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 27 iulie 2020. S-a reţinut că revizuentul a promovat calea de atac la 3 septembrie 2020 (data comunicării prin poştă a cererii de revizuire), după împlinirea acestui termen.

Instanţa a constatat că motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac nu s-au circumscris sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.. S-a stabilit că motivele invocate nu l-au împiedicat să formuleze calea de atac, mai ales în condiţiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de faţă, reprezintă data pronunţării acesteia.

Pentru că nu a fost respectat termenul în care calea de atac putea fi exercitată, s-a constatat că actul de procedură respectiv, făcut peste termen, este lovit de nulitate.

În concluzie, în cauză, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost formulată cu depăşirea termenului legal de o lună prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că a devenit incidentă sancţiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare în raport cu care nu s-a mai impus examinarea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes a cauzei, invocate de intimată.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 483, 484 şi 488 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea, pe cale de excepţie, a tuturor excepţiilor de drept substanţial de ordine publică, din dreptul material şi procedural naţional, precum şi comunitar, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva condiţiilor de admisibilitate, astfel cum sunt interpretate şi impuse pe cale pretoriană, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lămuri, prin mecanismele de unificare a practicii, aceste condiţii de admisibilitate, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la compatibilitatea condiţiilor de admisibilitate amintite cu dreptul Uniunii Europene.

În subsidiar, a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia a petitelor ce nu sunt în competenţa materială a instanţei supreme şi anularea hotărârilor pronunţate în cauză de instanţele inferioare.

Aşa cum s-a reţinut şi prin raportul întocmit în cauză de către magistratul-raportor, prin memoriul de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 6, 7, 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a susţinut că doamna judecător C. care, potrivit hotărârii atacate, a făcut parte din completul ce a soluţionat cererea de revizuire, nu a fost prezentă în sală la termenul din 20 octombrie 2020. Susţine că nu a putut invoca excepţia nelegalei constituiri a instanţei la termenul de judecată, în condiţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât nu avea cum să prevadă că doamna judecător va fi menţionată în hotărârea pronunţată.

De asemenea, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., constând în lipsa semnăturilor membrilor completului de pe Decizia civilă nr. 2369 din 20 octombrie 2020, ce i-a fost comunicată prin poştă, împrejurarea care aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.

În sensul acestor critici, apreciind că sunt aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., solicită admiterea cererii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.

În susţinerea cererii sale, recurentul a invocat Deciziile Curţii Constituţionale nr. 33/2018, nr. 839/2015, nr. 126/2016, nr. 866/2015.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurentul apreciază că, în mod nelegal, instanţa de revizuire nu a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia petitele ce intră sub incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. A invocat dispoziţiile art. 510 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent susţine că trebuie cenzurate de către instanţa de recurs considerentele de la pagina 7 paragraful 2 şi până la pagina 8 paragraful 2 din decizia atacată, referitoare la relevanţa unor decizii ale Curţii Constituţionale şi la inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 310/2018. De asemenea, critică considerentele referitoare la respingerea cererii de repunere în termen cu privire la acurateţea datelor menţionate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent susţine că prin hotărârea atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierii civile din 6 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocă încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 186 din C. proc. civ., faţă de statuările Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la procedura autonomă a repunerii în termenul de procedură a unui justiţiabil pentru motive ce nu ţin de culpa acestuia şi care sunt străine de diligenţa procedurală de care este ţinută o parte a unui dosar.

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii preliminare dar şi sesizarea Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii.

Astfel, recurentul a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la următoarele întrebări prejudiciale, în baza art. 267 din Tratatele de Funcţionare ale Uniunii Europene în privinţa compatibilităţii cu dreptul Uniunii Europene, în cauza de faţă, cu art. 4, art. 6 din Tratatul de Funcţionare ale Uniunii Europene - Tratatul de la Lisabona, art. 41, art. 47, art. 52 şi art. 54 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi cu principiul efectivităţii derivat din art. 47 Carta fundamentală a Uniunii Europene în privinţa condiţiilor de admisibilitate cerute pe cale pretoriană/jurisprudenţială de instanţele judecătoreşti naţionale, inclusiv, Curtea Constituţională a României justiţiabililor ce invocă în faţa instanţelor naţionale din România revizuirea unor hotărâri judecătoreşti pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care:

1. Se impunea definirea stricto-sensu a hotărârilor judecătoreşti investite cu autoritate de lucru judecat analizate exclusiv la dispozitivul hotărârii judecătoreşti şi în consecinţă limita analiza eventualei contradictorialităţi a hotărârilor judecătoreşti analizate exclusiv la dispozitivul hotărârilor judecătoreşti presupus a fi contradictorii atunci când un justiţiabil prejudiciat înregistrează o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi

2. Se impunea cerinţa îndeplinirii trinităţii de identitate de: părţi, cauză şi obiect între hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuirii potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi hotărârea/hotărârile judecătoreşti anterioare presupus a fi contradictorii, hotărâri judecătoreşti investite la rândul lor cu autoritate de lucru judecat.

Cu aceeaşi chestiune de drept menţionată anterior, recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a da lămuriri fie pe calea procedurii de dezlegare a unor probleme de drept ori pe calea recursului în interesul legii.

5. Apărările părţilor

Intimata SC B. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Intimata apreciază că decizia împotriva căreia s-a formulat recurs este legală, fiind la adăpostul oricăror critici de legalitate din partea recurentului.

Arată că recursul declarat de către recurent este nul. Totodată, faţă de modul de formulare al recursului, consideră că recursul este inadmisibil. Susţine că motivele invocate de recurent sunt nefondate iar soluţia pronunţată prin Decizia nr. 2016/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică.

Solicită instanţei de recurs să constate că recurentul face un adevărat "cocktail" de informaţii în documentul intitulat "recurs", despre care afirmă că, în fapt, reprezintă: (1) recurs, (2) note de şedinţă-cereri-concluzii scrise (pag. 108-213), (3) note de şedinţă şi (4) note de şedinţă 2 - concluzii scrise.

Astfel, solicită ca instanţa de recurs să constate că este învestită, în primul rând, cu motive de nelegalitate (având în vedere specificul căii de atac a recursului), iar în al doilea rând, cu acele motive de nelegalitate cuprinse în recursul propriu-zis, acesta fiind actul de învestire al instanţei conform principiului disponibilităţii şi al limitelor devolutive proprii căii de atac.

Consideră că recurentul nu a respectat dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv nulitatea recursului.

Cu privire la motivele de nelegalitate, se arată că au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5, 6, 7 şi 8. Precizează că motivele de casare sunt invocate doar formal şi nu sunt însoţite de o motivare aptă să atragă dubii asupra legalităţii deciziei recurate, chiar şi în condiţiile în care recursul are un volum care apare ca fiind impresionant.

Intimata remarcă faptul că memoriul de recurs are acelaşi conţinut cu contestaţia în anulare care face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Consideră că nu pot fi primite în recurs motivele care au stat la baza unei contestaţii în anulare, deoarece este vorba de două căi extraordinare de atac diferite.

Totodată, apreciază că sancţiunea nulităţii, derivată din nemotivarea recursului este atrasă şi de invocarea a nenumărate motive de fond şi care nu sunt legate de hotărârea împotriva căreia s-a formulat recurs.

Intimata mai arată că recurentul, cu rea-credinţă, invocă motive care nu au nicio legătură cu legalitatea hotărârii recurate şi care nu se circumscriu motivelor de casare, în încercarea de a deturna cadrul procesual şi limitele devoluării, de a încărca instanţa de recurs cu un volum de muncă exagerat şi lipsit de necesitate, tocmai pentru "a-şi crea în mod artificial, prin veritabile capcane procedurale, diverse căi de atac".

Arată că cererea de recurs este alcătuită, în cea mai mare parte, din hotărâri judecătoreşti (pronunţate de Î.C.C.J., CCR, C.J.U.E., C.E.D.O.) citate în mod haotic, fără legătură cu cauza dedusă judecăţii, tocmai pentru a da impresia de admisibilitate şi temeinicie a demersului judiciar promovat. Astfel, cererea recurentului nu reprezintă un veritabil recurs, ci, o "culegere de jurisprudenţă".

Pentru toate motivele indicate în întâmpinare, solicită declararea recursului ca fiind nul.

Cu privire la nesemnarea recursului, intimata precizează că, deşi documentul intitulat "recurs" are un număr de 480 de pagini, apreciază că recursul propriu-zis pare a se încheia la pagina 108 unde se regăseşte formula "Cu respect, A. 25.01.2021" - fără însă a fi semnat de către acesta. Astfel, solicită anularea recursului în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Cu privire la inadmisibilitate, solicită respingerea recursului ca inadmisibil deoarece în cazul de faţă, hotărârea a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 670/2020 pronunţată în Dosar nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia) nu este supusă recursului, fiind o decizie pronunţată în materia "conflictelor de muncă" - exclusă de la calea de atac a recursului de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul nefondat al recursului, intimata arată, în întâmpinare, că toate motivele de casare invocate de către recurent sunt nefondate.

În concluzie, intimata solicită instanţei de recurs ca, în principal, să dispună anularea recursului, iar, în subsidiar, să dispună respingerea recursului ca inadmisibil sau ca nefondat.

3. Procedura de filtrare a recursului

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început anterior datei de 2 februarie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, dar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 septembrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

1. Asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene(CJUE) pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, formulate de recurentul A.:

Recurentul a solicitat instanţei de control judiciar să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în esenţă, cu privire la interpretarea naturii autorităţii de lucru judecat în materia revizuirii.

Analizând cererea de sesizare a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în raport cu susţinerile părţilor şi dispoziţiile din dreptul Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge cererea, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 267 TFUE:

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii".

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de decizie preliminară, Înalta Curte reţine că cererea de decizie preliminară trebuie să se refere la interpretarea sau validitatea dreptului Uniunii, iar nu la interpretarea normelor dreptului naţional sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal.

Totodată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu se poate pronunţa asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privinţă, este indispensabil ca instanţa de trimitere să expună toate elementele pertinente de fapt şi de drept care o determină să considere că dispoziţiile dreptului Uniunii sunt susceptibile să se aplice în speţă.

Înalta Curte reţine că problema de drept invocată de recurent este reglementată de o normă de drept intern, respectiv de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chestiune care însă nu are legătură cu dreptul Uniunii Europene. Se reţine, de asemenea, că, în speţă, nu se ridică probleme de drept internaţional privat sau orice alte aspecte de drept unional.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se solicită interpretarea unei norme de drept european, ci a unei norme de drept intern iar întrebarea formulată nu are legătură cu dreptul Uniunii Europene.

În concluzie, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibilă.

2. Asupra cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept

Prin cererea formulată, recurentul solicită sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând condiţiile de admisibilitate impuse unui justiţiabil atunci când se cere revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Completului pentru dezlegarea chestiunii de drept este aceea ca de lămurirea chestiunii dezlegate să depindă soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Or, în cauză, instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cererii de revizuire, respectiv pe aspectul autorităţii de lucru judecat, ci a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulată de către intimată şi a respins cererea de revizuire ca tardivă.

Aşa fiind, este evident că problema de drept invocată de recurent nu are legătură cu cauza, şi, în consecinţă, instanţa nu este ţinută să sesizeze Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi.

Pentru toate acestea, instanţa respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ca inadmisibilă.

3. Asupra cererii de sesizare a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 514 din C. proc. civ. "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti".

Dispoziţiile legale menţionate stabilesc, printre altele, calitatea procesuală a persoanelor şi instituţiilor care au obligaţia să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Analizând sesizarea formulată de recurentul A., Completul de 5 judecători reţine că acesta nu are calitatea să solicite sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de unificare a recursului în interesul legii.

Cum în cauză cererea de sesizare a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost formulată de recurent, se constată că o astfel de cerere este inadmisibilă.

4. Asupra recursului formulat de recurentul A.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurent şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru motivele şi argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine că în actualul stadiu procesual, instanţa este învestită cu soluţionarea unei cereri de recurs formulate împotriva unei decizii de respingere ca tardive a unei cereri de revizuire, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, prin Decizia nr. 2016 din 20 octombrie 2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Instanţa de recurs, învestită cu soluţionarea căii de atac împotriva Deciziei nr. 2016 din 20 octombrie 2020 este ţinută să examineze numai criticile referitoare la respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, în raport cu motivele de casare. Or, în cauză, se constată că recurentul reiterează argumentele din cererea de revizuire făcând referire la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, susţinerile formulate de recurent nu reprezintă critici concrete şi veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.. acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiţii, printre care şi cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanţei, privind neîntrunirea unei asemenea condiţii, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanţiile procesuale conferite de lege.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ., critica privind componenţa completului de judecată este nefondată.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că în cauză soluţia a fost pronunţată de judecătorii care au participat la şedinţa de judecată, neexistând nicio abatere de la principiul continuităţii completului de judecată. Criticile recurentului privind lipsa unui membru al completului la şedinţa de judecată constituie simple afirmaţii nesusţinute de argumente pertinente.

De asemenea, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., constând în lipsa semnăturilor membrilor completului de pe Decizia civilă nr. 2369 din 20 octombrie 2020, ce i-a fost comunicată prin poştă, împrejurarea care aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.

Conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ.:

"hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei". Astfel, din interpretarea textului citat rezultă că părţilor li se va comunica un duplicat al hotărârii judecătoreşti, iar nu unul din cele două exemplare originale - care sunt semnate de către toţi judecătorii şi de către magistrat-asistent - exemplare care rămân în păstrarea instanţei.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat având în vedere faptul că revizuirea s-a cerut pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8. Competenţa de a soluţiona cererea revine "instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre" conform dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, "prima hotărâre" este reprezentată de o decizie pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, iar "instanţa mai mare în grad" faţă de Curtea de Apel Alba Iulia este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este competentă sub toate cele trei aspecte (general, material şi teritorial) să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat şi în prezenta cauză, casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Argumentele invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Susţinerile din cererea de recurs nu privesc nemotivarea hotărârii, ci recurentul-revizuent a susţinut că trebuie cenzurate de către instanţa de recurs considerentele de la pagina 7 - paragraful 2 şi până la pagina 8 paragraful 2 din decizia atacată, referitoare la relevanţa unor decizii ale Curţii Constituţionale şi la inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 310/2018. De asemenea, critică considerentele referitoare la respingerea cererii de repunere în termen cu privire la acurateţea datelor menţionate.

Analizând conţinutul hotărârii în care instanţa şi-a expus considerentele de fapt şi de drept care au determinat-o să nu încuviinţeze cererile formulate de parte, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 424 alin. (5) din codul menţionat.

Instanţa a argumentat logic şi coerent prin raportare la excepţia procesuală ce a determinat pronunţarea soluţiei de către instanţa de revizuire.

Soluţia de respingere ca tardivă a cererii de revizuire nu mai permite analizarea pe fond a susţinerilor revizuentului astfel încât critica privind nemotivarea hotărârii apare ca fiind lipsită de suport juridic.

Ca atare, se reţine că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.

Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. Raţiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat.

Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, să nu se pronunţe o soluţie contrară unei alte hotărâri pronunţate într-o cauză identică.

Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.

Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cererii de revizuire, respectiv pe aspectul autorităţii de lucru judecat, ci a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Astfel, din perspectiva faptului că instanţa de revizuire nu a analizat fondul cauzei, criticile recurentului-revizuent care vizează aceste aspecte nu pot fi primite.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 186 din C. proc. civ. referitoare la repunerea în termenul procedural a părţii care a pierdut un termen procedural dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Înalta Curte constată că, în cauză, acest motiv de casare nu este incident. Soluţia instanţei de revizuire este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt. Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 2016 din 20 octombrie 2020, secţia a II-a civilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire formulată de către intimată şi a respins cererea de revizuire ca tardivă, cauza nefiind cercetată în fond. Constată, de asemenea, din actele dosarului, că revizuirea a fost declarată după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, soluţia instanţei de revizuire - de admitere a excepţiei tardivităţii căii de atac şi de respingere a revizuirii ca tardiv - este una corectă.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurent, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.960,79 RON, reprezentând servicii de redactare, depunere întâmpinare şi de asistenţă juridică la termenul de judecată a recursului, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin factura fiscală seria x nr. x din 26 februarie 2021 şi dovada de plată aferentă acesteia, Înalta Curte va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenţii, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., la plata acestora către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii preliminare.

Respinge cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2016 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC B. SRL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.

GGC - ED