Precautionary seizure of real property and bank accounts in embezzlement case sustained under periodic review of proportionality and duration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a full panel of five judges, dismissed as unfounded the appeals filed by two defendants against the Criminal Section’s May 18, 2022 decision upholding precautionary seizure measures, thereby definitively maintaining the sequestration of the defendants' movable and immovable assets and banking sums, while ordering the appellants to pay 200 RON each in judicial costs. The dispute concerned the periodic review of precautionary measures initially imposed in 2012, 2014, and 2015 to guarantee the repair of damage in a complex organized crime case involving embezzlement with particularly grave consequences and money laundering, where a civil party claimed a damage amount exceeding 282 million RON; the defendants argued that the measures were disproportionate given the elapsed time, but the court found the restrictions on property rights remained necessary and balanced. The ruling relied on Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, which mandates periodic verification of the grounds for precautionary measures, and applied the proportionality doctrine derived from Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights and the High Court’s binding 2017 jurisprudence, concluding that the seizure remained justified due to the nature of the accusations, the civil party's claims, the complexity of the trial, and the defendants' prior behavior of disposing of assets to avoid seizure.
Legislator headnote
AI generatedart. 2502 din C. proc. pen, art. 217 alin. (4) din C. proc. pen, art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 249 C. proc. pen, art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 261 alin. (1) din C. pen; Precautionary seizure of real property and bank accounts in embezzlement case sustained under periodic review of proportionality and duration: The dispute concerned the periodic review of precautionary measures initially imposed in 2012, 2014, and 2015 to guarantee the repair of damage in a complex organized crime case involving embezzlement with particularly grave consequences and money laundering, where a civil party claimed a damage amount exceeding 282 million RON; the defendants argued that the measures were disproportionate given the elapsed time, but the court found the restrictions on property rights remained necessary and balanced. The ruling relied on Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, which mandates periodic verification of the grounds for precautionary measures, and applied the proportionality doctrine derived from Article 1 of Protocol No. 1 to the European Convention on Human Rights and the High Court’s binding 2017 jurisprudence, concluding that the seizure remained justified due to the nature of the accusations, the civil party's claims, the complexity of the trial, and the defendants' prior behavior of disposing of assets to avoid seizure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the appeals as unfounded.
Basis for obliging the appellants to pay judicial costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 iunie 2022
Asupra contestaţiilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., printre altele, a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A. (prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi unităţi de parchet) şi B. (prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi unităţi de parchet), în limitele în care au fost menţinute prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2010 din 31 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate, alături de alţi inculpaţi.
Cu privire la măsurile asigurătorii a reţinut următoarele:
Faţă de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului prin:
- ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, identificate după cum urmează:
l) Pe raza sectorului 1 din Bucureşti:
- imobil situat în str. x, compus din clădire având suprafaţa totală de 1859 m.p. şi teren intravilan în suprafaţă de 1662 m.p., din care 492,45 m.p. ocupaţi de construcţie;
- teren intravilan în suprafaţă de 254,87 m.p. situat în Bucureşti.
- teren intravilan în suprafaţă de 500 m.p. situat în Bucureşti.
- teren intravilan în suprafaţă de 283,69 m.p. situat în Bucureşti, str. x, valoarea de impunere fiind 11.314.910,10 RON;
- autoturism marca x, serie motor x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- autoturism marca x, serie motor x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- autoturism marca x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- remorca marca x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
Pe raza sectorului 2 din Bucureşti:
- teren în suprafaţă de 104,13 m.p., situat în str. x, cu impozit de 92,89 RON;
- teren în suprafaţă de 43,39 m.p., situat în str. x, cu impozit de 92,89 RON;
- teren în suprafaţă de 131 m.p., situat în str. x, cu impozit de 116,87 RON;
- teren în suprafaţă de 60,8 m.p., situat în str. x, cu impozit de 54,24 RON;
- teren în suprafaţă de 93,62 m.p., situat în str. x, cu impozit de 83,52 RON;
- teren în suprafaţă de 166,9 m.p., situat în str. x, cu impozit de 148,89 RON;
Pe raza sectorului 3 din Bucureşti:
- apartamentul nr. x, situat în imobilul de pe Bdul. x, valoarea de impunere fiind 300.509,04 RON;
2) Pe raza municipiului Ploieşti, judeţul Prahova:
- teren extravilan în suprafaţă de 3203 m.p., situat în Bdul. x, impozitul anual fiind 29,00 RON;
Pe raza oraşului Buşteni, judeţul Prahova:
- teren în suprafaţă totală de 5048,5 m.p., situat în str. x, cu valoarea de impunere de 919,33 RON;
3) Pe raza municipiului Zimnicea, judeţul Teleorman:
- clădire-locuinţă şi anexă, din cărămidă şi lemn, situată în str. x, cu o suprafaţă desfăşurată de 662 m.p. şi cu valoare de impozitare de 1024841 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 6000 m.p., situat în str. x, cu valoare de impozitare de 1061 RON;
- teren extravilan-pădure, în suprafaţă de 3,67 ha, cu valoare de impozitare de 118 RON;
- clădire-anexă, din cărămidă, situată în str. x, cu o suprafaţă construită de 34 m.p. şi cu o valoare de impozitare de 8782 RON;
Pe raza comunei Nasturelu, judeţul Teleorman:
- teren în suprafaţă totală de 97,75 ha, situat în Tarlalele 118, parcelele 1 (400.000 mp) şi 2 (294.200 mp) şi respectiv 117, parcelele 1 (105.800 mp) şi 2 (177.500 mp), având numerele cadastrale 84, 85, 87 şi 88, cu o valoare impozabilă de 7.182,82 RON;
Pe raza comunei Nanov, judeţul Teleorman:
- teren arabil extravilan în suprafaţă totală de 992.500 m.p., situat în Tarlaua 41, parcela x, cu nr. cadastral x (192.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (400.000 mp), în Tarlaua 41, parcela x, cu nr. cadastral x (59.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (146.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (67.000 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (104.200 mp), în Tarlaua 40/3, parcela x, cu nr. cadastral x (22.800 mp), cu o valoare impozabilă de 5.161 RON;
4) Pe raza comunei Buturugeni, judeţul Giurgiu:
- casă de locuit şi anexe în suprafaţă totală de 264 m.p., cu o valoare impozabilă de 102.839 RON, precum şi teren intravilan în suprafaţă de 6200 m.p., cu o valoare impozabilă de 32,50 RON;
5) sumele de bani de la C. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 13.02.2004 pe numele A.;
6) sumele de bani de la D. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 24.06.2002, pe numele A.;
7) sumele de bani de la E. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 28.10.2008, pe numele A.;
8) sumele de bani de la F. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis pe numele A.;
9) sumele de bani de la G. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis pe numele A.;
10) 100 părţi sociale, fiecare în valoare de 100 RON, din capitalul social al S.C. H. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2005 atribuit la data de 14.04.2005, cu sediul social în str. x, municipiul Bacău, judeţul Bacău, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 300 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. I. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 13.04.2000, cu sediul social în str. x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 140400 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 11.12.2000, cu sediul social în Aleea x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 700 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. K. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2007 atribuit la data de 19.01.2007, cu sediul social în str. x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1000 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. L. S.R.L. înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008 atribuit la data de 31.07.2008, cu sediul social în str. x Corpul Administrativ - etaj 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 150 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2009 atribuit la data de 29.09.2009, cu sediul social în str. x, etaj 1 Biroul nr. 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 400 părţi sociale, fiecare în valoare de 100.00 RON, din capitalul social al S.C. M. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 21.01.2010, cu sediul social în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. N. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 03.06.2010, cu sediul social judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 450 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. O. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 16.06.2010, cu sediul social în str. x, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 19.07.2010, cu sediul social în Str. x, cam 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 280 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.04.2011, cu sediul social în str. x, cam 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 280 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. P. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.04.2011, cu sediul social în str. x, cam. 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 8 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. Q. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.06.2000, cu sediul social în str. x, cam. 3, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 45112 părţi sociale, fiecare în valoare de 0.50 RON, din capitalul social al S.C. R. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1991 atribuit la data de 20.02.1991, cu sediul social în str. x, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 2003978 părţi sociale, fiecare în valoare de 5.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1995 atribuit la data de 31.07.1995, cu sediul social în str. x, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1500 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 67635 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. T. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1999 atribuit la data de 08.07.1999, cu sediul social în str. x, apartament cam. 402, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 14200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. U. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2004 atribuit la data de 27.05.2004, cu sediul social în str. x, camerele 205-206, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 80 părţi sociale, fiecare în valoare de 100.00 RON, din capitalul social al S.C. V. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2007 atribuit la data de 14.08.2007, cu sediul social în str. x, camera 303, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 80 părţi sociale, fiecare în valoare de 30.00 RON, din capitalul social al S.C. W. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2009 atribuit la data de 12.01.2009, cu sediul social în str. x, cam. 202, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Pentru a dispune astfel, procurorul a invocat dispoziţiile art. 163 şi următoarele din C. proc. pen. (1968), art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. (1968) şi art. 13 din Legea nr. 39/2003, reţinând, în esenţă, că, în cauză, există indicii temeinice în sensul comiterii faptelor penale pentru care inculpatul A. este cercetat (infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale, prevăzute de art. 167 alin. (1) şi art. 165 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969), iar valoarea prejudiciului cauzat este mare, condiţii în care a apreciat că, în scopul recuperării acestuia, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile mai sus menţionate.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 28 februarie 2014 a aceleiaşi unităţi de parchet, a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită la 08 iunie 2012 asupra celor 1500 părţi sociale din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi asupra cotei de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale aparţinând acţionarului A., reţinându-se că în contul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, a fost virată suma de 12441,82 RON, reprezentând valoarea acestora, precum şi că respectiva societate urmează a fi radiată.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 26 iunie 2014, asupra imobilului situat în Zimnicea, judeţul Teleorman, având nr. cadastral xl/6 şi nr. CF x, invocându-se dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, şi arătându-se, în esenţă, că luarea măsurii asigurătorii este obligatorie în cazul infracţiunii de spălarea banilor (pentru care se dispusese extinderea/începerea urmăririi penale prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 iunie 2014, act procesual care a vizat şi infracţiunile de sustragere de sub sechestru şi instigare la abuz în serviciu) şi necesară pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunului, în vederea garantării reparării pagubei produse.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014, asupra imobilului înregistrat în Cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ploieşti, nr. x, format din teren de 203 m.p. (nr. cadastral x) şi construcţiile de pe acesta (nr. cadastral x), situat în Buşteni, judeţul Prahova, proprietatea suspecţilor A. şi X., avându-se în vedere dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, precum şi infracţiunile pentru care s-a dispus începerea/extinderea urmăririi penale împotriva inculpatului A. prin rezoluţia nr. 368 din 14 decembrie 2011 şi prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 10 februarie 2014 şi 23 iunie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 decembrie 2015, asupra sumei de 100.000 RON virată de inculpatul A. în contul nr. x de la E.. S.A. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, având în vedere întinderea mare a prejudiciului, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, referitoare la obligativitatea luării unor asemenea măsuri în cazul infracţiunii de spălarea banilor, precum şi necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a respectivei sume de bani, în scopul garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, asupra următoarelor bunuri:
- imobil situat în Bucureşti, str. x, compus din clădire având suprafaţa totală de 1859 m.p. şi teren intravilan în suprafaţă de 1662 m.p., din care 492,45 m.p. ocupaţi de construcţie;
- clădire-locuinţă şi anexă, din cărămidă şi lemn, situată în municipiul Zimnicea, judeţul Teleorman, cu o suprafaţă desfăşurată de 662 m.p. şi cu valoare de impozitare de 1024841 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 6000 m.p., situat în municipiul Zimnicea, judeţul Teleorman, cu valoare de impozitare de 1061 RON;
- 140400 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 11.12.2000, cu sediul social în Aleea x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1000 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. L. S.R.L. înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008 atribuit la data de 31.07.2008, cu sediul social în str. x Corpul Administrativ - etaj 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. N. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 03.06.2010, cu sediul social judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 450 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. O. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 16.06.2010, cu sediul social în str. x, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 2003978 părţi sociale, fiecare în valoare de 5.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1995 atribuit la data de 31.07.1995, cu sediul social în Str. x Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut, în esenţă, că respectivele bunuri au fost înstrăinate unor terţi, faptă în legătură cu care, prin rechizitoriul nr. x/2010 din 31 mai 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, faţă de inculpatul A. s-a dispus o soluţie de clasare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă, aşa încât s-a constatat că, la 29 iunie 2021, respectivele bunuri nu se mai aflau în proprietatea acestuia.
Prin aceeaşi încheiere, s-a constatat că, prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 28 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a aceleiaşi unităţi de parchet asupra unui număr de 1500 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi asupra cotei de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Măsura asigurătorie a sechestrului a fost menţinută în privinţa celorlalte bunuri mobile şi imobile care nu au fost înstrăinate, instanţa supremă apreciind că temeiurile care au fundamentat instituirea acesteia prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a respectivei unităţi de parchet subzistă în continuare.
Deopotrivă, prin aceeaşi încheiere, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 26 iunie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, asupra imobilului situat în Zimnicea, judeţul Teleorman, având nr. cadastral x şi nr. CF x, aparţinând inculpatului A., şi au fost menţinute celelalte măsuri asigurătorii dispuse de unitatea de parchet în privinţa acestuia prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015, considerându-se că temeiurile care au determinat instituirea acestora din urmă subzistă în continuare.
Faţă de inculpatul B., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor sale mobile şi imobile, prin:
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 1771/2012 din 05 octombrie 2012 a procurorului şef serviciu din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, fiind invocate dispoziţiile art. 163 şi următoarele din C. proc. pen. (1968), art. 13 din Legea nr. 39/2003 şi art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. (1968) şi reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor pentru care inculpatul este cercetat (infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale, prevăzute de art. 167 alin. (1) şi art. 165 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969), iar, raportat la valoarea ridicată a prejudiciului cauzat prin infracţiunile comise, în vederea garantării recuperării acestuia, este necesară instituirea măsurii asigurătorii.
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014, asupra imobilului înregistrat în Cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, nr. x, format din construcţii şi teren aferent, inclusiv părţi comune, aflat în Braşov, judeţul Braşov, str. x 1 - Stejerişului, nr. F.N., respectiv Stejerişului nr. x, reţinându-se că măsura asigurătorie este justificată în vederea garantării reparării pagubei produse prin faptele imputate, faţă de întinderea mare a prejudiciului şi necesitatea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a respectivului bun imobil.
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 decembrie 2015, asupra sumei de 15.000 RON virată de inculpatul B. în contul nr. BLEJTC Tribunalul Bucureşti x de la E.. S.A. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, având în vedere întinderea mare a prejudiciului, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, referitoare la obligativitatea luării unor asemenea măsuri în cazul infracţiunii de spălarea banilor, precum şi necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a respectivei sume de bani, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului B. prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 1771/2012 din 05 octombrie 2012 a procurorului şef serviciu din cadrul respectivei unităţi de parchet.
Deopotrivă, au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi structuri de parchet asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului B., apreciindu-se că subzistă în continuare temeiurile ce au stat la baza dispunerii acestora.
Procedând la evaluarea măsurilor asigurătorii dispuse, în etapa anchetei penale, asupra bunurilor mobile/imobile aparţinând, printre alţii inculpaţi, inculpaţilor A. şi B., în limitele în care acestea au fost menţinute prin încheierea pronunţată la data de 29 iunie 2021 de instanţa supremă, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 307 din 04 octombrie 2021 a Completului de 5 Judecători (dosar nr. x/2021), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, potrivit prevederilor art. 2502 din C. proc. pen., pe întreg parcursul procesului penal, organele judiciare (procurorul, judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată) trebuie să efectueze verificarea periodică, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, putând dispune, după caz, menţinerea, restrângerea, extinderea ori ridicarea măsurii instituite anterior.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (1968), în vigoare la momentul emiterii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a ordonanţei nr. 146/D/P/210 din 08 iunie 2012 (prin care a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A.), măsurile asigurătorii se luau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin aplicarea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii (alin. (1). În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, acesta se puteau institui asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei (alin. (2).
În mod similar, art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. stabileşte că procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).
Rezultă, aşadar, că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care s-a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise ori consecinţele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
Indiferent, însă, de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. (ce au fost introduse prin Legea nr. 6/2021), a reglementat verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport cu particularităţile fiecărei speţe, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat luarea, în cursul urmăririi penale, şi, ulterior, menţinerea, prin încheierea din 29 iunie 2021 a instanţei supreme, a măsurilor asigurătorii şi în privinţa inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că acestea au fost dispuse în vederea garantării reparării pagubei, în conformitate cu dispoziţiile art. 163 din C. proc. pen. (1968) şi, respectiv, art. 249 din C. proc. pen., fiind invocate şi prevederile art. 13 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterior datei de 01 februarie 2014), prin instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând acestor acuzaţi, inclusiv asupra unor sume de bani [ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 (inculpatul A.), 04 august 2014 (inculpaţii A., Y., B., Z. şi AA.), 23 decembrie 2015 (inculpaţii A., BB., B., CC., DD., EE. şi FF.) şi 02 septembrie 2016 (inculpata S.C. J. S.A.)].
Pentru a menţine aceste măsuri asigurătorii, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, şi anume infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (în forma complicităţii şi participaţiei improprii, după caz), care este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, iar, pe de altă parte, manifestarea de voinţă a GG. S.A. în sensul de a se constitui parte civilă în cauză cu suma de 282.630.330,49 RON, considerându-se că respectivele măsuri procesuale sunt proporţionale cu scopul urmărit prin instituirea lor şi, totodată, necesare pentru atingerea acestuia.
În plus, în cazul inculpatului A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a ţinut seama şi de comportamentul procesual al acestuia, reţinând că, în cursul lunii iunie 2012, înainte de punerea în aplicare a măsurii asigurătorii instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, a înstrăinat către membri ai familiei sale sau persoane apropiate (numitele HH. şi II.) o parte din bunurile mobile şi imobile ce îi aparţineau şi care fuseseră indisponibilizate, faptă ce a fost circumscrisă, iniţial, de procuror infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. proc. pen., dar pentru care s-a dispus, ulterior, prin rechizitoriu, o soluţie de clasare.
Deşi de la momentul instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile (inclusiv sume de bani) aparţinând inculpaţilor A. şi B. au trecut o perioadă de timp destul de mare, ce poate părea excesivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, raportându-se şi la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut anterior referire şi care trebuie avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., a constatat că, şi la momentul procesual actual, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea unui eventual prejudiciu.
Astfel, evaluând în mod coroborat complexitatea ridicată a cauzei [generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată (12), în contextul în care, în cursul urmăririi penale, au fost cercetaţi 49 de învinuiţi/suspecţi/inculpaţi, dar şi de multitudinea actelor materiale imputate acestora, circumscrise infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, ce se reţine că ar fi fost comisă într-un interval impresionant de timp (2005-2010), aspecte ce au determinat administrarea unui amplu probatoriu atât în faza de anchetă penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti], comportamentul inculpaţilor (în special al lui A.) şi cel al autorităţilor judiciare implicate (din perspectiva căruia, având în vedere vasta activitate de cercetare desfăşurată atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, cauza fiind aproape de finalizare în primă instanţă, nu se identifică perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităţilor), natura acuzaţiilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (în forma complicităţii şi participaţiei improprii, după caz), care este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, precum şi faptul că GG. S.A. a înţeles să se constituie parte civilă în proces cu suma de 282.630.330,49 RON, conform adresei nr. x din 18 noiembrie 2016, astfel cum a fost precizată în faţa instanţei (prin adresa din 06 noiembrie 2020), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că, din perspectiva ingerinţei statului în dreptul de proprietate al acuzaţilor, perioada de timp în care aceştia au fost lipsiţi de posibilitatea de a dispune de bunurile lor mobile şi imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii răspunde, şi în prezent, criteriului proporţionalităţii măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, sarcina impusă nefiind una excesivă, având în vedere, în acest sens, şi numărul redus şi valoarea mult diminuată a bunurilor ce au rămas indisponibilizate ca urmare a dispoziţiilor instanţei din cuprinsul încheierii pronunţate la data de 29 iunie 2021 în dosarul nr. x/2017.
Mai mult, în ceea ce priveşte măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, astfel cum a fost menţinută prin aceeaşi încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a considerat, prin raportare la comportamentul acestuia din cursul urmăririi penale (când, înainte de a se pune în aplicare măsura, a înstrăinat către membri ai familiei sale sau persoane apropiate - numitele HH. şi II. - o parte din bunurile mobile şi imobile ce îi aparţineau şi care fuseseră indisponibilizate), că se păstrează în actualitate riscul sustragerii de la urmărire a bunurilor ce îi aparţin, neintervenind, ulterior datei de 29 iunie 2021 (când a fost menţinută parţial măsura), elemente de noutate care să fie de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanţa supremă la acel moment.
De altfel, chiar apărarea inculpatului a arătat, cu prilejul dezbaterilor, că îmbrăţişează argumentul instanţei din cuprinsul încheierii pronunţată la data de 29 iunie 2021, în sensul că acesta a dat dovadă de rea-credinţă prin faptul că a înstrăinat o parte din bunuri anterior aducerii la cunoştinţă a măsurii asigurătorii dispuse de organul judiciar, motiv pentru care nu a solicitat ridicarea măsurii instituite prin ordonanţa procurorului nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012.
Totodată, contrar susţinerilor apărării inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a subliniat că, deşi prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., sunt evaluate aceleaşi criterii avute în vedere de instanţă şi cu prilejul menţinerii anterioare a măsurilor asigurătorii, analiza instanţei la data de 18 mai 2022 a fost raportată şi la ritmul accelerat în care s-a desfăşurat procedura judiciară, îndeosebi după data de 29 iunie 2021, fiind administrat un amplu probatoriu (au fost audiaţi/reaudiaţi aproximativ 60 de martori, 4 experţi şi 5 dintre inculpaţii care şi-au manifestat dorinţa în acest sens), precum şi la faptul că cercetarea judecătorească se apropie de finalizare, aspecte în raport cu care s-a apreciat că indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ale acuzaţilor, în limitele în care a fost menţinută cu ocazia primei verificări a subzistenţei temeiurilor ce au stat la baza dispunerii acesteia, corespunde cerinţei de armonizare cu scopul prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., pentru realizarea căruia măsurile au fost instituite.
Cu toate că la termenele de judecată din 25 martie 2022 şi 29 aprilie 2022 au fost audiaţi experţii desemnaţi în cauză şi doi dintre experţii parte ce au participat la întocmirea raportului de expertiză elaborat în cursul urmăririi penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat nu s-ar putea concluziona în sensul inexistenţei prejudiciului, aşa cum a invocat apărarea cu prilejul dezbaterilor, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se pot lua asupra bunurilor suspectului/inculpatului până la concurenţa valorii probabile a acesteia. Or, suma de 282.630.330,49 RON, reţinută în actul de sesizare ca fiind pretinsul prejudiciu cauzat prin faptele ce formează obiectul acuzaţiei, reprezintă o valoare estimată de organele judiciare, pe baza interpretării probelor administrate în faza de urmărire penală, şi cu privire la care GG. S.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, urmând ca aceasta să fie verificată atât sub aspectul existenţei, cât şi al cuantumului de către instanţă, la finalul cercetării judecătoreşti.
Având în vedere argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, raportat la cuantumul prejudiciului reclamat de partea civilă, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe, dar şi la stadiul procedurii judiciare în fond, care, după aproximativ un an şi jumătate de la începerea judecăţii, se apropie de finalizare, aşa încât nu a fost depăşită o durată rezonabilă, se poate aprecia, în mod întemeiat că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin încheierea din 29 iunie 2021, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Drept urmare, constatând că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza acestora, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând, printre alţi inculpaţi, inculpaţilor A. (prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi unităţi de parchet) şi B. (prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi unităţi de parchet), în limitele în care acestea au fost menţinute prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 307 din 04 octombrie 2021 a Completului de 5 Judecători (dosar nr. x/2021).
Împotriva încheierii din data de 18 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 iunie 2022, termen la care au avut loc şi dezbaterile.
Prin contestaţiile formulate, inculpaţii A. şi B. au solicitat desfiinţarea, în parte, a încheierii din data de 18 mai 2022 şi ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de cei doi contestatori instituite prin ordonanţele din data de 4.08.2014 şi 23.12.2015.
Examinând contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 18 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului prin:
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, identificate după cum urmează:
l) Pe raza sectorului 1 din Bucureşti:
- imobil situat în str. x, compus din clădire având suprafaţa totală de 1859 m.p. şi teren intravilan în suprafaţă de 1662 m.p., din care 492,45 m.p. ocupaţi de construcţie;
- teren intravilan în suprafaţă de 254,87 m.p. situat în Bucureşti.
- teren intravilan în suprafaţă de 500 m.p. situat în Bucureşti.
- teren intravilan în suprafaţă de 283,69 m.p. situat în Bucureşti, str. x, valoarea de impunere fiind 11.314.910,10 RON;
- autoturism marca x, serie motor x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- autoturism marca x, serie motor x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- autoturism marca x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
- remorca marca x, serie şasiu x, lăsat în custodia lui A.;
Pe raza sectorului 2 din Bucureşti:
- teren în suprafaţă de 104,13 m.p., situat în str. x, cu impozit de 92,89 RON;
- teren în suprafaţă de 43,39 m.p., situat în str. x, cu impozit de 92,89 RON;
- teren în suprafaţă de 131 m.p., situat în str. x, cu impozit de 116,87 RON;
- teren în suprafaţă de 60,8 m.p., situat în str. x, cu impozit de 54,24 RON;
- teren în suprafaţă de 93,62 m.p., situat în str. x, cu impozit de 83,52 RON;
- teren în suprafaţă de 166,9 m.p., situat în str. x, cu impozit de 148,89 RON;
Pe raza sectorului 3 din Bucureşti:
- apartamentul nr. x, situat în imobilul de pe Bdul. x, valoarea de impunere fiind 300.509,04 RON;
2) Pe raza municipiului Ploieşti, judeţul Prahova:
- teren extravilan în suprafaţă de 3203 m.p., situat în Bdul. x, impozitul anual fiind 29,00 RON;
Pe raza oraşului Buşteni, judeţul Prahova:
- teren în suprafaţă totală de 5048,5 m.p., situat în str. x, cu valoarea de impunere de 919,33 RON;
3) Pe raza municipiului Zimnicea, judeţul Teleorman:
- clădire-locuinţă şi anexă, din cărămidă şi lemn, situată în str. x, cu o suprafaţă desfăşurată de 662 m.p. şi cu valoare de impozitare de 1024841 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 6000 m.p., situat în str. x, cu valoare de impozitare de 1061 RON;
- teren extravilan-pădure, în suprafaţă de 3,67 ha, cu valoare de impozitare de 118 RON;
- clădire-anexă, din cărămidă, situată în str. x, cu o suprafaţă construită de 34 m.p. şi cu o valoare de impozitare de 8782 RON;
Pe raza comunei Nasturelu, judeţul Teleorman:
- teren în suprafaţă totală de 97,75 ha, situat în Tarlalele 118, parcelele 1 (400.000 mp) şi 2 (294.200 mp) şi respectiv 117, parcelele 1 (105.800 mp) şi 2 (177.500 mp), având numerele cadastrale 84, 85, 87 şi 88, cu o valoare impozabilă de 7.182,82 RON;
Pe raza comunei Nanov, judeţul Teleorman:
- teren arabil extravilan în suprafaţă totală de 992.500 m.p., situat în Tarlaua 41, parcela x, cu nr. cadastral x (192.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (400.000 mp), în Tarlaua 41, parcela x, cu nr. cadastral x (59.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (146.500 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (67.000 mp), în Tarlaua 40/1, parcela x, cu nr. cadastral x (104.200 mp), în Tarlaua 40/3, parcela x, cu nr. cadastral x (22.800 mp), cu o valoare impozabilă de 5.161 RON;
4) Pe raza comunei Buturugeni, judeţul Giurgiu:
- casă de locuit şi anexe în suprafaţă totală de 264 m.p., cu o valoare impozabilă de 102.839 RON, precum şi teren intravilan în suprafaţă de 6200 m.p., cu o valoare impozabilă de 32,50 RON;
5) sumele de bani de la C. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 13.02.2004 pe numele A.;
6) sumele de bani de la D. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 24.06.2002, pe numele A.;
7) sumele de bani de la E. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis la data de 28.10.2008, pe numele A.;
8) sumele de bani de la F. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis pe numele A.;
9) sumele de bani de la G. S.A., aflate în/care vor alimenta contul bancar deschis pe numele A.;
10) 100 părţi sociale, fiecare în valoare de 100 RON, din capitalul social al S.C. H. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2005 atribuit la data de 14.04.2005, cu sediul social în str. x, municipiul Bacău, judeţul Bacău, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 300 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. I. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 13.04.2000, cu sediul social în str. x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 140400 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 11.12.2000, cu sediul social în Aleea x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 700 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. K. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2007 atribuit la data de 19.01.2007, cu sediul social în str. x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1000 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. L. S.R.L. înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008 atribuit la data de 31.07.2008, cu sediul social în str. x Corpul Administrativ - etaj 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 150 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2009 atribuit la data de 29.09.2009, cu sediul social în str. x, etaj 1 Biroul nr. 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 400 părţi sociale, fiecare în valoare de 100.00 RON, din capitalul social al S.C. M. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 21.01.2010, cu sediul social în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. N. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 03.06.2010, cu sediul social judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 450 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. O. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 16.06.2010, cu sediul social în str. x, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 19.07.2010, cu sediul social în Str. x, cam 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 280 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.04.2011, cu sediul social în str. x, cam 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 280 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. P. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.04.2011, cu sediul social în str. x, cam. 2, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 8 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. Q. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2011 atribuit la data de 20.06.2000, cu sediul social în str. x, cam. 3, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 45112 părţi sociale, fiecare în valoare de 0.50 RON, din capitalul social al S.C. R. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1991 atribuit la data de 20.02.1991, cu sediul social în str. x, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 2003978 părţi sociale, fiecare în valoare de 5.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1995 atribuit la data de 31.07.1995, cu sediul social în str. x, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1500 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 67635 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. T. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1999 atribuit la data de 08.07.1999, cu sediul social în str. x, apartament cam. 402, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 14200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. U. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2004 atribuit la data de 27.05.2004, cu sediul social în str. x, camerele 205-206, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 80 părţi sociale, fiecare în valoare de 100.00 RON, din capitalul social al S.C. V. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2007 atribuit la data de 14.08.2007, cu sediul social în str. x, camera 303, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 80 părţi sociale, fiecare în valoare de 30.00 RON, din capitalul social al S.C. W. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2009 atribuit la data de 12.01.2009, cu sediul social în str. x, cam. 202, Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Ulterior, prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 28 februarie 2014 a aceleiaşi unităţi de parchet, a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită la 08 iunie 2012 asupra celor 1500 părţi sociale din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi asupra cotei de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale aparţinând acţionarului A., reţinându-se că în contul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, a fost virată suma de 12441,82 RON, reprezentând valoarea acestora, precum şi că respectiva societate urmează a fi radiată.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 26 iunie 2014, asupra imobilului situat în Zimnicea, judeţul Teleorman, având nr. cadastral xl/6 şi nr. CF x, invocându-se dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, şi arătându-se, în esenţă, că luarea măsurii asigurătorii este obligatorie în cazul infracţiunii de spălarea banilor (pentru care se dispusese extinderea/începerea urmăririi penale prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 iunie 2014, act procesual care a vizat şi infracţiunile de sustragere de sub sechestru şi instigare la abuz în serviciu) şi necesară pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunului, în vederea garantării reparării pagubei produse.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014, asupra imobilului înregistrat în Cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ploieşti, nr. x, format din teren de 203 m.p. (nr. cadastral x) şi construcţiile de pe acesta (nr. cadastral x), situat în Buşteni, judeţul Prahova, proprietatea suspecţilor A. şi X., avându-se în vedere dispoziţiile art. 249 C. proc. pen. şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, precum şi infracţiunile pentru care s-a dispus începerea/extinderea urmăririi penale împotriva inculpatului A. prin rezoluţia nr. 368 din 14 decembrie 2011 şi prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 10 februarie 2014 şi 23 iunie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală.
¨ ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 decembrie 2015, asupra sumei de 100.000 RON virată de inculpatul A. în contul nr. x de la E.. S.A. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, având în vedere întinderea mare a prejudiciului, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, referitoare la obligativitatea luării unor asemenea măsuri în cazul infracţiunii de spălarea banilor, precum şi necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a respectivei sume de bani, în scopul garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, asupra următoarelor bunuri:
- imobil situat în Bucureşti, str. x, compus din clădire având suprafaţa totală de 1859 m.p. şi teren intravilan în suprafaţă de 1662 m.p., din care 492,45 m.p. ocupaţi de construcţie;
- clădire-locuinţă şi anexă, din cărămidă şi lemn, situată în municipiul Zimnicea, judeţul Teleorman, cu o suprafaţă desfăşurată de 662 m.p. şi cu valoare de impozitare de 1024841 RON;
- teren intravilan în suprafaţă de 6000 m.p., situat în municipiul Zimnicea, judeţul Teleorman, cu valoare de impozitare de 1061 RON;
- 140400 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2000 atribuit la data de 11.12.2000, cu sediul social în Aleea x, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 1000 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. L. S.R.L. înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008 atribuit la data de 31.07.2008, cu sediul social în str. x Corpul Administrativ - etaj 1, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 200 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. N. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 03.06.2010, cu sediul social judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 450 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. O. S.R.L., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2010 atribuit la data de 16.06.2010, cu sediul social în str. x, judeţul Teleorman, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale;
- 2003978 părţi sociale, fiecare în valoare de 5.00 RON, din capitalul social al S.C. J. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1995 atribuit la data de 31.07.1995, cu sediul social în Str. x Bucureşti, CUI x, precum şi cota de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Prin aceeaşi încheiere, s-a constatat că, prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 28 februarie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a aceleiaşi unităţi de parchet asupra unui număr de 1500 părţi sociale, fiecare în valoare de 10.00 RON, din capitalul social al S.C. S. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1997 atribuit la data de 18.02.1997, cu sediul social în B-dul x nr. 1, apartament UNIT.A1 Bucureşti, CUI x, precum şi asupra cotei de participare la beneficii aferentă acestor părţi sociale.
Măsura asigurătorie a sechestrului a fost menţinută în privinţa celorlalte bunuri mobile şi imobile care nu au fost înstrăinate, instanţa supremă apreciind că temeiurile care au fundamentat instituirea acesteia prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a respectivei unităţi de parchet subzistă în continuare.
Deopotrivă, prin aceeaşi încheiere, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 26 iunie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, asupra imobilului situat în Zimnicea, judeţul Teleorman, având nr. cadastral x şi nr. CF x, aparţinând inculpatului A., şi au fost menţinute celelalte măsuri asigurătorii dispuse de unitatea de parchet în privinţa acestuia prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015, considerându-se că temeiurile care au determinat instituirea acestora din urmă subzistă în continuare.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor sale mobile şi imobile, prin:
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 1771/2012 din 05 octombrie 2012 a procurorului şef serviciu din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, fiind invocate dispoziţiile art. 163 şi următoarele din C. proc. pen. (1968), art. 13 din Legea nr. 39/2003 şi art. 217 alin. (4) din C. proc. pen. (1968) şi reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor pentru care inculpatul este cercetat (infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale, prevăzute de art. 167 alin. (1) şi art. 165 alin. (1) şi (2) din C. pen. 1969), iar, raportat la valoarea ridicată a prejudiciului cauzat prin infracţiunile comise, în vederea garantării recuperării acestuia, este necesară instituirea măsurii asigurătorii.
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014, asupra imobilului înregistrat în Cartea funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, nr. x, format din construcţii şi teren aferent, inclusiv părţi comune, aflat în Braşov, judeţul Braşov, str. x 1 - Stejerişului, nr. F.N., respectiv Stejerişului nr. x, reţinându-se că măsura asigurătorie este justificată în vederea garantării reparării pagubei produse prin faptele imputate, faţă de întinderea mare a prejudiciului şi necesitatea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a respectivului bun imobil.
• ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 23 decembrie 2015, asupra sumei de 15.000 RON virată de inculpatul B. în contul nr. BLEJTC Tribunalul Bucureşti x de la E.. S.A. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, având în vedere întinderea mare a prejudiciului, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002, republicată, referitoare la obligativitatea luării unor asemenea măsuri în cazul infracţiunii de spălarea banilor, precum şi necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a respectivei sume de bani, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului B. prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 08 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 1771/2012 din 05 octombrie 2012 a procurorului şef serviciu din cadrul respectivei unităţi de parchet.
Deopotrivă, au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele nr. 146/D/P/2010 din 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 ale aceleiaşi structuri de parchet asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului B., apreciindu-se că subzistă în continuare temeiurile ce au stat la baza dispunerii acestora.
Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Totodată, se reţine că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).
Mai mult decât atât, se reţine că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."
În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.
Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."
Nu în ultimul rând, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."
În raport cu normele legale anterior menţionate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.
Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă."
O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior menţionată se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În acest sens, în art. 20 din această lege se menţionează că, "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
De asemenea, în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019), există dispoziţii exprese care prevăd că, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, se aplică dispoziţiile din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.
Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţiei (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde temporar dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul reparării unui eventual prejudiciu).
În raport cu natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, şi anume infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (în forma complicităţii şi participaţiei improprii, după caz), care este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, dar şi cu manifestarea de voinţă a GG. S.A. în sensul de a se constitui parte civilă în cauză cu suma de 282.630.330,49 RON, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că respectivele măsuri procesuale sunt proporţionale cu scopul urmărit prin instituirea lor şi, totodată, necesare pentru atingerea acestuia.
În cazul inculpatului A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători are în vedere şi comportamentul procesual al acestuia, reţinând că, în cursul lunii iunie 2012, înainte de punerea în aplicare a măsurii asigurătorii instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 8 iunie 2012, a înstrăinat către membrii familiei sale sau persoane apropiate o parte din bunurile mobile şi imobile ce îi aparţineau.
Deşi de la momentul instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile (inclusiv sume de bani) aparţinând inculpaţilor A. şi B. s-a scurs o perioadă de timp destul de mare (), perioade ce ar putea părea excesive, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, şi la momentul procesual actual, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., respectiv pentru a se asigura recuperarea unui eventual prejudiciu.
Astfel, evaluând în mod coroborat complexitatea ridicată a cauzei, generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată (12), dar şi de multitudinea actelor materiale imputate acestora, natura acuzaţiilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave (în forma complicităţii şi participaţiei improprii, după caz), care este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, precum şi faptul că GG. S.A. a înţeles să se constituie parte civilă în proces cu suma de 282.630.330,49 RON, conform adresei nr. x din 18 noiembrie 2016, astfel cum a fost precizată în faţa instanţei (prin adresa din 06 noiembrie 2020), precum şi faptul că în cursul desfăşurării urmăririi penale şi al judecăţii nu au fost identificate perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităţilor, cauza fiind aproape de finalizare în primă instanţă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, din perspectiva ingerinţei statului în dreptul de proprietate al acuzaţilor, perioada de timp în care aceştia au fost lipsiţi de posibilitatea de a dispune de bunurile lor mobile şi imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii la datele de 08 iunie 2012, 04 august 2014 şi 23 decembrie 2015 respectă principiul proporţionalităţii măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, sarcina impusă nefiind una excesivă, având în vedere, în acest sens, şi numărul redus şi valoarea mult diminuată a bunurilor ce au rămas indisponibilizate ca urmare a dispoziţiilor instanţei din cuprinsul încheierii pronunţată la data de 29 iunie 2021 în dosarul nr. x/2017.
Mai mult, în ceea ce priveşte măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 8 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, astfel cum a fost menţinută prin aceeaşi încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se consideră, prin raportare la comportamentul acestuia din cursul urmăririi penale (când, înainte de a se pune în aplicare măsura, a înstrăinat către membri ai familiei sale sau persoane apropiate - numitele HH. şi II. - o parte din bunurile mobile şi imobile ce îi aparţineau şi care fuseseră indisponibilizate), că se păstrează în actualitate riscul sustragerii de la urmărire a bunurilor ce îi aparţin, neintervenind, ulterior datei de 29 iunie 2021 (când a fost menţinută parţial măsura), elemente de noutate care să fie de natură să modifice concluzia la care a ajuns instanţa supremă la acel moment.
Totodată, contrar susţinerilor apărării inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători menţionează că, deşi prin prisma dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. sunt evaluate aceleaşi criterii avute în vedere de instanţă şi cu prilejul menţinerii anterioare a măsurilor asigurătorii, analiza ce se efectuează la acest moment trebuie să se raporteze, în plus, şi la ritmul accelerat în care s-a desfăşurat procedura judiciară, îndeosebi după data de 29 iunie 2021, fiind administrat un amplu probatoriu (au fost audiaţi/reaudiaţi aproximativ 60 de martori, 4 experţi şi 5 dintre inculpaţii care şi-au manifestat dorinţa în acest sens), precum şi la faptul că cercetarea judecătorească se apropie de finalizare, aspecte în raport cu care se apreciază că indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ale acuzaţilor, în limitele în care a fost menţinută prin încheierea din data de 29 iunie 2021, corespunde şi în prezent cerinţei de armonizare cu scopul prevăzut de art. 249 din C. proc. pen.
În consecinţă, în raport cu complexitatea cauzei, natura infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii şi condiţia necesităţii de a asigura o eventuală acoperire a prejudiciului, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia proporţionalităţii fiind justificată menţinerea în continuare a măsurilor asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală, în limitele stabilite de instanţa de fond prin încheierea din data de 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 18 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 18 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.