Cancellation appeal: start date for revision deadline and scope of material error under extraordinary remedies

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 320 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Decizia nr. 320 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, reţinând, în esenţă, că revizuirea a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 decembrie 2020, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a deciziei a cărei revizuire se cere.

Prin cererea de recurs, revizuentul A. a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut că termenul de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că nu pot fi primite criticile din recurs, instanţa de revizuire reţinând în mod corect că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care se calculează de la data rămânerii definitive, iar nu de la data comunicării ultimei hotărâri. Sub acest aspect, a fost avută în vedere atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la termenele procesuale (spre exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Ashingdane împotriva Regatului Unit, Golder împotriva Regatului Unit), referitoare la faptul că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.

Critica recurentului privind încălcarea principiului oralităţii, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată, întrucât, fiind admisă excepţia tardivităţii invocată de intimată şi fiind respinsă cererea de revizuire, ca tardiv formulată, conform art. 248 alin. (1) din acelaşi Cod, nu au mai fost analizate restul pretenţiilor revizuentului.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Contestatorul arată că, împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia avea deschisă atât calea revizuirii, cât şi calea de atac a recursului, conform Deciziei nr. 17 din 20 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În acest sens, arată că a declarat recurs, depus la oficiul poştal la 19 decembrie 2019 şi înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 23 decembrie 2019, care a fost respins, ca inadmisibil, în procedura de filtru reglementată de art. 493 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, în pofida faptului că, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauza respectivă a solicitat, în temeiul art. 152 din C. proc. civ., a solicitat calificarea recursului ca fiind cerere de revizuire.

Astfel, susţine contestatorul că cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 decembrie 2020 a fost formulată cu respectarea termenului de 30 de zile calcula de la data comunicării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, conform art. 457 din C. proc. civ. şi în acord cu Decizia nr. 17 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Subsumat motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, în motivarea deciziei atacate, nu se face nicio referire la apărarea sa întemeiată pe aplicarea dispoziţiilor art. 457 din C. proc. civ.

În concluzie, circumscris motivului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., contestatorul critică faptul că, prin decizia atacată, în mod greşit s-a reţinut că termenul de revizuire curge de la 19 noiembrie 2019, când a rămas definitivă decizia Curţii de Apel Alba Iulia a cărei revizuire a cerut-o, iar nu de la data comunicării Deciziei nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins, ca inadmisibil, calea de atac pe care greşit a denumit-o "recurs".

3. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând criticile formulate în susţinerea motivelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondată contestaţia în anulare, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare

(...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Criticile şi argumentele invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât nu se referă la o eroare materială, ci la interpretarea şi aplicarea textului procedural (art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) care reglementează termenul pentru introducerea cererii de revizuire în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui litigiu.

În speţă, contestatorul susţine că termenul de revizuire nu se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri invocate în revizuire (Decizia nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, şi Decizia nr. 1287 din 6 mai 2014 a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), ci de la data comunicării unei alte decizii - Decizia nr. 2346 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1951 din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.

Or, susţinerile contestatorului nu pot fi circumscrise unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci reprezintă o critică adusă hotărârii, presupunând o reapreciere asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor procedurale incidente, analiză care excedează cadrul contestaţiei în anulare, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanţa nu procedează la o nouă judecată ori la analiza de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate.

De altfel, criticile contestatorului în sensul că avea deschisă atât calea revizuirii, cât şi calea de atac a recursului împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, nu sunt susţinute de soluţia ori considerentele Deciziei nr. 17 din 20 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., s-a statuat că recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv.

Nici criticile invocate de contestator în susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât vizează nemulţumirea sa faţă de faptul că instanţa de recurs nu a dat relevanţă şi nu a răspuns în mod expres apărărilor sale întemeiate pe dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ. Or, motivul respectiv de contestaţie în anulare se referă la omisiunea instanţei de a analiza unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu situaţia în care instanţa de recurs, în motivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate, nu a răspuns detaliat tuturor apărărilor şi argumentelor invocate de părţi.

Sub acest aspect, este avută în vedere jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (spre exemplu, Decizia civilă nr. 191/2021) în care s-a reţinut că motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., constatând că sunt nefondate criticile invocate în susţinerea motivelor reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 4 din 17 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2022.

GGC - ED