Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 638/2022 AI generated

Extradition to US upheld; ne bis in idem and prescription challenges rejected, 30-day detention extended.

Case Number Decizia nr. 638/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded the appeal by the extraditable person against the Iași Court of Appeal decision ordering his extradition to the United States; the extradition order and the 30-day detention extension (4 October–2 November 2022) remain in force, and the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs. The case concerned a US extradition request under the Romania–US Extradition Treaty (Law No. 111/2008) and Law No. 302/2004, based on a 2017 indictment and arrest warrant for money laundering conspiracy, money laundering, conspiracy to transport stolen goods, and receipt of stolen goods, where the individual, a Moldovan citizen, opposed extradition invoking nullity due to alleged judicial bias, lack of dual criminality, ne bis in idem (prior Moldovan conviction), prescription under US and Romanian law, and his status as an asylum seeker. The Court upheld the application of the special treaty regime over the general law, found dual criminality satisfied (money laundering, concealment (tăinuire), and organized criminal group), rejected ne bis in idem for lack of identity of facts, deferred to the requesting state’s limitation rules and suspension order, and held that asylum status neither barred extradition at this stage nor established a real risk of torture or inhuman treatment.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 din Legea nr. 302/2004, art. 17 din Legea nr. 111/2008, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 76 din Legea nr. 302/2004, art. 49 din Legea nr. 129/2019, art. 270 alin. (1) C. pen; Extradition to US upheld; ne bis in idem and prescription challenges rejected, 30-day detention extended: The case concerned a US extradition request under the Romania–US Extradition Treaty (Law No. 111/2008) and Law No. 302/2004, based on a 2017 indictment and arrest warrant for money laundering conspiracy, money laundering, conspiracy to transport stolen goods, and receipt of stolen goods, where the individual, a Moldovan citizen, opposed extradition invoking nullity due to alleged judicial bias, lack of dual criminality, ne bis in idem (prior Moldovan conviction), prescription under US and Romanian law, and his status as an asylum seeker. The Court upheld the application of the special treaty regime over the general law, found dual criminality satisfied (money laundering, concealment (tăinuire), and organized criminal group), rejected ne bis in idem for lack of identity of facts, deferred to the requesting state’s limitation rules and suspension order, and held that asylum status neither barred extradition at this stage nor established a real risk of torture or inhuman treatment.

Keywords

AI generated
extension of extradition limitation periods costs of detention asylum law indictment decision prescription

Cited Legislation

AI generated
art. 52 din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 52 din Legea nr.
art. 17 din Legea nr. 111/2008
art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a menţinut în continuare starea de arest a persoanei extrădabile A.
art. 76 din Legea nr. 302/2004
În temeiul art. 76 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi art.
art. 49 din Legea nr. 129/2019
persoana extrădabilă este incriminată şi în legea penală română, întrunind, formal, elementele constitutive ale infracţiunii de "spălare de bani" prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019, pentru care pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani, şi "tăinuire", prevăzută de art.
art. 270 alin. (1) C. pen
129/2019, pentru care pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani, şi "tăinuire", prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art.
art. 44 din Legea nr. 302/2004
Prin încheierea din 10.05.2022, Curtea de Apel Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art.
art. 12 din Legea nr. 111/2008
8 şi art. 12 din Legea nr. 111/2008 prin prisma încălcării art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the contestant to pay court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 76/FCJI din data de 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 52 din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost admisă cererea de extrădare formulată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite Ale Americii, secţia Penală - Biroul Afacerilor Internaţionale privind persoana extrădabilă A., din data de 10.09.2021, cu numărul de referinţă x, transmisă la data de 21.09.2021 prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, sub nr. x/2021, în baza mandatului de arestare emis la data de 21.02.2017 de Grefierul Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina.

S-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării şi că persoana extrădabilă, A., nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a dispus extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A., cetăţean moldovean, aflată în stare de arest în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iaşi, către autorităţile competente ale Statelor Unite Ale Americii, respectiv Tribunalului Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă: cazul nr. 3: 17-CR-45, în vederea judecării penale de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă cazul nr. 3: 17-CR-45, în temeiul rechizitoriului emis pentru mai multe capete de acuzare, respectiv cap de acuzare nr. 1: conspiraţie la comiterea infracţiunii de spălare de bani - pedeapsa maximă 20 de ani închisoare, cap de acuzare 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10: spălare de bani - pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, cap de acuzare 20: conspiraţie la transportul bunurilor furate şi primirea de bunuri furate - pedeapsa maximă de 5 ani închisoare şi cap de acuzare 25, 26, 27: primirea de bunuri furate prin comerţ interstatal şi internaţional - pedeapsa maximă de 10 ani închisoare, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

S-a constatat că persoana extrădabilă, A., a fost reţinută şi arestată începând cu data de 09 mai 2022, ora 12:30.

În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a menţinut în continuare starea de arest a persoanei extrădabile A. aflată în stare de arest în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iaşi, în vederea extrădării şi predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2022 până la 02 noiembrie 2022, inclusiv.

S-a constatat că nu au fost ridicate şi sechestrate obiecte ori alte bunuri, documente sau bani de la persoana extrădabilă A..

În temeiul art. 76 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi art. 20 alin. (2), teza a II a din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a sesizat instanţa cu cererea de arestare provizorie a persoanei extrădabile A., cetăţean moldovean, în vederea extrădării, formulată la data de 10.09.2021 de secţia Penală din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, transmisă iniţial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de către Ministerul Justiţiei din România cu adresa nr. x/2021 din data de 21.09.2021.

Autorităţile judiciare solicitante au arătat că pentru numitul A., secţia Penală din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a solicitat la data de 10.09.2021 arestarea sa provizorie, în vederea extrădării în S.U.A., fiind dat în urmărire în Districtul de Vest al statului Carolina de Nord, pentru a fi adus în faţa instanţei. Prin rechizitoriul din data de 21.02.2017, a fost inculpat de Tribunalul Districtual al S.U.A. pentru Districtul de Vest al statului Carolina de Nord (cazul nr. 3:17 - CR - 45), la aceeaşi dată fiind emis pe numele său un mandat de arestare.

S-a precizat că actul de inculpare priveşte mai multe capete de acuzare, respectiv cap de acuzare nr. 1: conspiraţie la comiterea infracţiunii de spălare de bani - pedeapsa maximă 20 de ani închisoare, cap de acuzare 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10: spălare de bani - pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, cap de acuzare 20: conspiraţie la transportul bunurilor furate şi primirea de bunuri furate - pedeapsa maximă de 5 ani închisoare şi cap de acuzare 25, 26, 27: primirea de bunuri furate prin comerţ interstatal şi internaţional - pedeapsa maximă de 10 ani închisoare.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat în cererea de arestare provizorie că, începând cu luna mai 2009 şi până în luna octombrie 2010, A. a participat într-o organizaţie internaţională de spălare a banilor, cunoscută sub numele B. care, din luna septembrie 2007 şi până în luna iulie 2014 a transportat şi spălat câştiguri obţinute din infracţiuni în valoare de peste 10 milioane de USD din Carolina de Nord şi din alte părţi din S.U.A., către alte ţări. B. a transportat şi spălat bani pentru hackeri care au furat prioritar bani din conturile bancare ale unor companii din S.U.A. B. a creat, menţinut şi operat o infrastructură online elaborată care a permis infractorilor informatici să mascheze, să transfere şi să primească banii furaţi, lucrând în acest scop cu un grup de contractori de încasări din Republica Moldova, inclusiv cu A., care a acceptat transferuri de bani de la cărăuşi de bani, a perceput un comision pentru fiecare transfer şi a trimis restul banilor înapoi la B..

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a arătat în actul de sesizare că fapta pentru care este cercetată în S.U.A. persoana extrădabilă este incriminată şi în legea penală română, întrunind, formal, elementele constitutive ale infracţiunii de "spălare de bani" prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019, pentru care pedeapsa este închisoare de la 3 la 7 ani, şi "tăinuire", prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii. Măsura arestării provizorii este permisă de art. 12 alin. (1) din Tratatul de extrădare. De asemenea, cererea de arestare provizorie conţine toate elementele prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a)-f) din Tratatul de extrădare.

Prin încheierea din 10.05.2022, Curtea de Apel Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, a dispus arestarea provizorie, în caz de urgenţă, a persoanei extrădabile A., pe o durată de 30 zile, cu începere de la 10 mai 2022 şi până la 08 iunie 2022, inclusiv.

La data de 01.07.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a înaintat instanţei documentaţia comunicată de către Ministerul Justiţiei, după efectuarea controlului de regularitate internaţională, în temeiul art. 38 din Legea 302/2004, documentaţie ce cuprinde: cererea de extrădare, nota verbală nr. 140 din 23.06.2022, emisă de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 24.06.2022, prin care se solicită extrădarea cetăţeanului moldovean, certificatul emis de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii la data de 26.05.2022, certificatul emis de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii la data de 26.05.2022, declaraţia sub jurământ în susţinerea cererii de extrădare a numitului A., a procurorului adjunct C. din cadrul Biroului de Procuratură al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord emisă la data de 25.05.2022, rechizitoriul emis la data de 21.02.2017 în dosarul cu nr. 3:17cr 45-MOC împotriva lui A., mandat de arestare emis de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord la data de 28.09.2017, dispoziţiile legale aplicabile din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, declaraţia sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare formulată la data de 25.05.2022 de către domnul D., agent special, Biroul Federal de Investigaţii şi fotografia persoanei extrădabile, toate traduse în limba română.

Din conţinutul documentelor şi a cererii de extrădare, Curtea a reţinut că autorităţile americane solicită extrădarea cetăţeanului moldovean A., în vederea judecării de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă: cazul nr. 3: 17-CR-45, pentru comiterea, conform rechizitoriului emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă cazul nr. 3:17-CR-45, pentru mai multe capete de acuzare.

S-a mai reţinut că Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă 3: 17-CR-45, la data de 28.09.2017, a emis mandatul de arestare naţional, împotriva persoanei extrădabile A..

În cuprinsul cererii de extrădare, respectiv a notei nr. 140 emisă de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, se arată că infracţiunile de care este acuzat A. sunt pedepsite de legile din Statele Unite prin privarea de libertate pe o perioadă mai mare de un an şi sunt cuprinse în Articolul 2 din Tratat. În plus, termenul de prescripţie american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui A. pentru faptele pentru care se solicită extrădarea.

Infracţiunile pentru care se solicită extrădarea persoanei urmărite au fost comise astfel cum rezultă din rechizitoriului emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă 3:17 - CR-045.

A menţionat prima instanţă că a fost efectuat controlul de regularitate internaţională, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004 şi că persoana extrădabilă, A., fiind audiată a declarat că nu îşi dă consimţământul la extrădare şi predarea sa către autorităţile americane, nu renunţă la regula specialităţii, că a înţeles conţinutul regulii specialităţii şi efectele consimţământului la extrădare şi nu face opoziţie cu privire la identitatea sa.

Prin încheierea din 07.06.2022, Curtea de Apel Iaşi, a respins, ca nefondată, cererea formulată de persoana extrădabilă A. de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu şi totodată, a menţinut măsura arestării provizorii, în vederea extrădării, luată faţă de persoana extrădabilă A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.06.2022 şi până la 08.07.2022, inclusiv, cauza fiind amânată în vederea înaintării formalităţilor necesare, a cererii de extrădare şi pentru efectuarea examen de regularitate internaţională, potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2022, Curtea de Apel Iaşi, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. 8 şi art. 12 din Legea nr. 111/2008 prin prisma încălcării art. 124 alin. (3) din Constituţie, ridicată de persoana extrădabilă A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei ridicate. Totodată, a respins, ca nefondate, cererea de revocare a măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 10.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2022 şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulate de persoana extrădabilă A..

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 05.07.2022, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 43 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, a menţinut măsura arestării provizorii, în vederea extrădării, luată faţă de persoana extrădabilă A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.07.2022 şi până la 07.08.2022, inclusiv.

La data de 12.07.2022, persoana extrădabilă A. a formulat în scris, prin apărătorii aleşi, opoziţie la cererea de extrădare.

A reţinut instanţa că apărarea a învederat că opoziţia formulată se întemeiază pe dispoziţiile art. 49 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că "nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare" şi că în concret, se susţine că, în cauză, sunt incidente următoarele motive de refuz al extrădării: a) incidenţa principiului non bis in idem; b) impedimentul prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004; c) prescripţia răspunderii penale, pentru motivele expuse pe larg în cererea de la dosar şi menţionate în hotărârea curţii de apel.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.07.2022, Curtea de Apel Iaşi a dispus a se informa autorităţile din S.U.A. cu privire la faptul că persoana extrădabilă a fost urmărită, trimisă în judecată şi condamnată pentru fapte ce au legătură cu faptele pentru care se cere extrădarea. S-au înaintat hotărârea şi rechizitoriul, precum şi adresele emise tot de autorităţile americane în perioada în care persoana extrădabilă era judecată în Republica Moldova, cu solicitarea de a preciza dacă aceste înscrisuri noi au vreo înrâurire asupra cererii de extrădare, iar în caz afirmativ, dacă îşi mai menţin cererea de extrădare.

Totodată, instanţa a solicitat, potrivit art. 9 din Legea nr. 111/15.05.2008, informaţii suplimentare cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru cererea de extrădare prevăzută de art. 8 alin. (2), mai exact pentru a înainta toate textele legale relevante privind prescripţia şi informaţii privind aplicarea acestora în cazul infracţiunilor de faţă, respectiv, în particular, pentru a înainta hotărârea la care se face referire la pagina 8 din declaraţia dată sub jurământ de către domnul C. - procuror al S.U.A. în cadrul Biroului de Procuratură pentru Districtul de Vest statului Carolina de Nord, respectiv hotărârea Tribunalului Districtual al S.U.A. prin care s-a dispus suspendarea termenului de curgere a prescripţiei pentru 3 ani, începând cu 14.10.2015 şi textul legal referitor la această suspendare a curgerii termenului de prescripţie pentru capetele 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10, 25,26 şi 27 (astfel cum apare la pagina 8 din declaraţia dată sub jurământ de către domnul C.).

Prin răspunsul înaintat la dosar la data de 04.08.2022 (a se vedea filele x verso - 8 vol. V dosar), autorităţile americane au pus la dispoziţie informaţii suplimentare privind termenul de prescripţie în legătură cu inculparea persoanei extrădabile A.. La informaţiile înaintate au fost ataşate un extras din legislaţia pertinentă, respectiv conţinutul Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 3292, precum şi Hotărârea pronunţată de Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte, privind suspendarea curgerii de prescripţie cu privire la toate infracţiunile, în ceea ce-l priveşte şi pe A., suspendare care nu va depăşi 3 ani.

De asemenea, prin răspunsul înaintat de către autorităţile americane în data de 26.08.2022, acestea au făcut următoarele precizări suplimentare:

"Autorităţile S.U.A. au analizat aceste documente şi, pentru următoarele motive, doresc să-şi menţină cererea de extrădare a lui A., după cum a fost formulată iniţial.

Conform acestor documente, A. a fost inculpat în Moldova în calitate de organizator al unui grup de persoane care au produs şi folosit documente oficiale în scopul retragerii ilegale de bani în Moldova, cât şi spălarea de bani efectuată de un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari, cu încălcarea art. 42 alin. (3), (36)1 alin. (2) lit. b) şi d) şi 243 alin. (3) lit. a) şi b) din C. pen. al Republicii Moldova.

Instanţa din Moldova a exclus multe din probele relevante, inclusiv declaraţii date de conspiratori complici, mesaje text şi interceptări telefonice, ceea ce a rezultat în achitarea lui A. cu privire la comiterea infracţiunilor celor mai grave şi condamnarea lui pentru comiterea unei infracţiuni cu grad de periculozitate mai scăzut, respectiv pentru complicitate la spălare de bani, cu încălcarea prevederilor din art. 42 alin. (5) şi 243 alin. (3) lit. b) din C. pen. al Republicii Moldova. La pronunţarea sentinţei, instanţa a invocat articolul 79 din C. pen. al Republicii Moldova pentru a impune o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege, ceea ce a rezultat în pedepsirea lui A. cu o amendă penală mică.

Autorităţile SUA au comparat acuzaţiile aduse în Moldova cu acuzaţiile din Statele Unite. Acuzaţiile din Moldova, care au inclus folosirea de documente oficiale în scopuri ilegale şi spălare de bani, nu includ acuzaţiile din Statele Unite pentru conspiraţie la transportul şi primirea de bunuri furate, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 371 (cap de acuzare 20 din Rechizitoriu) sau primirea de bunuri furate pe cale interstatală sau internaţională, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 2315 (capetele de acuzare 25, 26 şi 28 din Rechizitoriu).

În plus, deşi la prima vedere, acuzaţiile de spălare de bani par a fi similare, există totuşi un element esenţial al acuzaţiilor de spălare de bani din Statele Unite, care este distinct faţă de acuzaţiile din Moldova. Infracţiunea de spălare de bani din Moldova nu cere ca produsul obţinut ilicit să fie transferat dintr-un loc aflat în Statele Unite într-un loc aflat în afara Statelor Unite, care este un element esenţial al acuzaţiilor de spălare de bani din Statele Unite (capetele de acuzare 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Rechizitoriu).

În final, conform Articolului 5 din Tratatul de extrădare între Statele Unite ale Americii şi România, principiul non bis in idem se aplică numai în cazul aceloraşi infracţiuni (nu aceloraşi activităţi) pentru care se solicită extrădarea şi, chiar mai important, se referă la condamnări sau achitări în statul solicitat, nu în alte ţări. A. nu a fost condamnat sau achitat pentru orice fel de acuzaţii în România, iar acuzaţiile pentru care se pare că a fost găsit vinovat şi apoi achitat în Moldova sunt distincte faţă de acuzaţiile pentru care este acuzat în prezent în Statele Unite. Ca urmare, autorităţile SUA solicită extrădarea lui conform cererii iniţiale."

În urma informaţiilor şi documentelor suplimentare comunicate de către statul emitent, persoana extrădabilă a depus la dosar la data de 13.09.2022 completări la opoziţia la extrădare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Iaşi a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cu privire la extrădare prevăzute de Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii şi de Legea nr. 302/2004, republicată, în ce priveşte cererea de extrădare formulată de autorităţile competente americane, reţinând următoarele:

Cadrul legal:

Între România şi Statele Unite ale Americii este aplicabil Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 8 mai 2009.

Totodată, extrădarea este supusă condiţiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 1 - 23 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, anterior menţionat.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că şi Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, devine element component al legislaţiei interne.

Însă având în vedere că ne aflăm în faţa unui tratat bilateral, acesta produce efecte doar între părţile contractante, fără a pune în discuţie dreptul comun, aplicându-se principiul norma specială e cea care derogă de la norma generală (lex specialis generalibus derogat).

A menţionat instanţa că Legea nr. 302/2004, republicată, reprezintă dreptul comun în materie, iar acţiunea noii reglementări, respectiv a Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, se va limita la stabilirea unui regim juridic strict pentru domeniul de raporturi reglementate prin tratat, în considerarea faptului că norma specială are prioritate faţă de regula generală. Altfel spus, se va aplica principiul norma specială e cea care derogă de la norma generală (specialia generalibus derogat), fără a pune în discuţie reglementarea existentă.

Cererea de extrădare şi documentele necesare:

Cererea de extrădare formulată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite Ale Americii - Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, privind persoana extrădabilă A., în dosarul cu număr de referinţă 3:17 - x, a fost transmisă de Ambasada Statelor Unite ale Americii, prin documentul intitulat nota verbală nr. 140, înregistrată la Ministerul Justiţiei din România în 23.06.2022, la care s-au anexat documentele în susţinerea acesteia, respectiv: certificatul emis de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii la data de 26.05.2022, certificatul emis de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii la data de 26.05.2022, declaraţia sub jurământ în susţinerea cererii de extrădare a numitului A., a procurorului adjunct C. din cadrul Biroului de Procuratură al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord emisă la data de 25.05.2022, rechizitoriul emis la data de 21.02.2017 în dosarul cu nr. 3:17cr 45-MOC împotriva lui A., mandat de arestare emis de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord la data de 28.09.2017, dispoziţiile legale aplicabile din C. pen. al Statelor Unite ale Americii, declaraţia sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare formulată la data de 25.05.2022 de către domnul D., agent special, Biroul Federal de Investigaţii şi fotografia persoanei extrădabile, toate traduse în limba română.

S-a constatat că, cererea de extrădare despre care s-a făcut vorbire şi în solicitarea iniţială de arestare provizorie cu nr. x din 10.09.2021 a Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, secţia Penală - Biroul Afacerilor Internaţionale şi, ulterior, prin precizările înaintate la data de 23.06.2022 de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii - Biroul de Procuratură al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 8 din Tratatul de extrădare, respectiv prezentarea cererii de extrădare şi a documentelor pe cale diplomatică, fapt ce include şi modalitatea de transmitere prevăzută de art. 12 alin. (4) din Tratat.

Persoana extrădabilă, A., este cetăţean moldovean, însă extrădarea nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate, conform art. 3 din Tratat şi în acord cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a reţinut că din punct de vedere al conţinutului cererii de extrădare şi a documentelor anexate, aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 8 din Tratat şi art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Cu privire la aspectele contestate de persoana extrădabilă în această direcţie, s-a constatat că în documentele anexă, dar şi în conţinutul cererii de extrădare (nota nr. x din 23.06.2022 a Ambasadei Statelor Unite), sunt indicate informaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. d) şi e) şi alin. (3) lit. c) din Tratat, respectiv textele legale relevante care prevăd o pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se solicită extrădarea (proba A - rechizitoriul, proba C - legislaţie relevantă), textele legale privind prescripţia (proba D) şi informaţii de natură să ofere motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârşit infracţiunile pentru care se cere extrădarea (proba A, D şi E).

Toate aceste informaţii au fost explicate şi complinite, în special în ceea ce priveşte prescripţia, urmare a solicitării instanţei, prin adresa din 22 iulie 2022, înaintată la dosar prin intermediul Ministerului Justiţiei (iniţial precizările au fost trimise prin email la data de 03.08.2022 - filele x, iar la data de 11.08.2022 au fost înaintate prin poştă şi documentele în original - filele x vol. V), la data de şi 3 august 2022 a Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii - Biroul de Procuratură al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord.

Persoana extrădabilă a apreciat că documentele înaintate privind prescripţia sunt incomplete, respectiv Hotărârea din data de 23.10.2015 a Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte de a aprobare a moţiunii procurorului Statelor Unite şi de suspendare a curgerii termenului de prescripţie (proba B fila x vol. V) nu este însoţită şi de înscrisuri care să dovedească data transmiterii cererii de asistenţă şi recepţionării de către Republica Moldova, pentru a se verifica data exactă a suspendării curgerii termenului de prescripţie.

Instanţa a menţionat că textele legale relevante privind prescripţia răspunderii penale (proba A fila x vol. V), informaţiile privind aplicarea acestora, precum şi Hotărârea din data de 23.10.2015 a Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte (proba B fila x vol. V) sunt suficiente pentru a se verifica incidenţa prescripţiei răspunderii penale potrivit legii statului solicitant.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut că persoana solicitată critică în realitate temeinicia Hotărârii din data de 23.10.2015 a Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte de aprobare a suspendării curgerii de prescripţie, solicitând ca prezenta instanţă să facă propria judecată cu privire la acest aspect, după solicitarea înscrisurilor prevăzute de Titlul 18, Secţiunea 3292, lit. b) din Codul Statelor Unite, solicitare care excede competenţei instanţei solicitate, care nu poate analiza temeinicia hotărârilor înaintate de către statul solicitant.

Cu privire la infracţiunile pentru care se cere extrădarea, respectiv:

- cap de acuzare 1: conspiraţie la comiterea infracţiuni de spălare de bani, este prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (h);

- cap de acuzare 2,3,5,6,7,8 şi 10: spălare de bani, este prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §195 (a)(2) (B)(i);

- cap de acuzare 20: conspiraţie la transportul bunurilor furate şi primirea de bunuri furate, este prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §371;

- cap de acuzare 25,26,27: primirea de bunuri furate prin comerţ interstatal şi internaţional, este prevăzută de Titlul 18 C.S.U. §2315,

S-a menţionat că faptele sunt descrise pe larg în cererea de extrădare şi, în special, în documentele anexate, fiind clare şi explicite, utilizarea unor iniţiale neafectând expunerea.

Modul de expunere a faptelor, tehnica de redactare a înscrisurilor şi celelalte aspecte criticate de persoana extrădabilă cu privire la conţinutul documentelor depuse în susţinerea cererii de extrădare de statul solicitant nu se circumscriu unor situaţii care fac întemeiată opoziţia la extrădare, deoarece în procedura de faţă, instanţa română verifică condiţiile speciale ale acestei proceduri, fără a avea competenţa de a stabili existenţa faptelor imputate persoanei extrădabile sau nevinovăţia/vinovăţia acesteia.

În acest sens, sunt prevederile art. 49 alin. (3) din legea nr. 302/2004, precum şi art. 8 alin. (3) lit. c) din Tratat.

Aşadar, s-a apreciat că documentele anexate cererii de extrădare conţin elemente suficiente care se circumscriu prevederilor legale anterior menţionate.

Analiza incidenţei impedimentului la extrădare prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 31 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu denumirea marginală "dreptul la apărare", "România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal ".

Persoana extrădabilă a invocat, în esenţă, că prin declaraţia procurorului C., ataşată la cererea de extrădare s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie a persoanei extrădabile şi, implicit dreptul la un proces echitabil, drept ce a fost încălcat şi prin necitarea acestuia pentru a participa la procedura de urmărire penală şi de a-i aduce la cunoştinţă învinuirea.

Analizând aceste două motive invocate de către persoana extrădabilă, prima instanţă a constatat că privesc desfăşurarea urmăririi penale şi comportamentul procurorului, şi, în concret, nu se invocă că tribunalul districtual al Statelor Unite care ar urma să judece acuzaţiile aduse prin rechizitoriu persoanei extrădabile nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare, drept pentru care nu este incident acest impediment la extrădare.

Dubla incriminare:

Potrivit art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, "O infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambilor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă", iar potrivit alin. (3) "o infracţiune dă loc la extrădare:

a) indiferent dacă legea statelor solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie;

b) indiferent dacă infracţiunea este sau nu una dintre acelea pentru care legislaţia federală a Statelor Unite ale Americii prevede dovedirea unor aspecte precum folosirea transportului interstatal ori folosirea serviciilor poştale sau a altor facilităţi care afectează comerţul interstatal ori exterior, aceste aspecte fiind doar de natură a stabili competenţa pentru o instanţă federală din Statele Unite ale Americii."

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea 302/2004, republicată, "Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română", iar potrivit alin. (3) "Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel."

Analizând faptele pentru care se solicită extrădarea persoanei extrădabile A., în vederea judecării de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă 3:17 - CR-45, instanţa a constatat că întrunesc, formal, elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

- pentru punctul 20 (acuzaţia de conspiraţie la transportul şi primirea de bunuri furate), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tăinuire, tăinuire şi constituire a unui grup infracţional organizat.

- pentru punctele 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10 (acuzaţii privind conspiraţie la spălarea de bani, spălare de bani şi ajutor acordat la spălarea de bani), corespondentul este spălare de bani, tăinuire, complicitate la spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat

- pentru punctele 25, 26 şi 27 (acuzaţii privind primirea de bunuri furate pe cale interstatală sau internaţională), corespondentul ar fi acela de tăinuire şi complicitate la tăinuire.

S-a precizat că, potrivit legii din Statele Unite (titlul 18 secţiunea 371) fapta de conspiraţie constă în înţelegerea dintre două sau mai multe persoane să comită orice infracţiune împotriva Statelor Unite, în orice mod sau în orice scop, şi una sau mai multe persoane săvârşeşte un act în vederea atingerii scopului conspiraţiei, fiecare persoană va fi sancţionată cu amendă sau cu închisoarea care să nu depăşească cinci ani. Potrivit declaraţiei procurorului C., o persoană este considerată membră a unei conspiraţii chiar dacă nu cunoaşte detaliile schemei ilegale sau identitatea celorlalţi membri ai conspiraţiei, şi este răspunzător din punct de vedere penal pentru toate acţiunile uşor de prevăzut comise de ceilalţi conspiratori, având în vedere că respectivii conspiratori intră într-un parteneriat cu scopuri infracţionale în care fiecare membru sau participant devine agentul fiecărui membru.

S-a mai arătat că infracţiunea de conspiraţie este o infracţiune independentă, separată şi distinctă faţă de comiterea unei infracţiuni principale, ca urmare, un conspirator poate fi găsit vinovat de comiterea infracţiunea de conspiraţie pentru comiterea unor fapte penale, chiar dacă fapta penală nu a fost săvârşită .

De asemenea, Curtea a constatat că din modalitatea de reglementare a infracţiunii de conspiraţie, dar şi din natura concretă a activităţilor descrise în rechizitoriu cu privire la această acuzaţie (persoana extrădabilă a participat într-o organizaţie internaţională de spălare a banilor, denumită B., care a avut ca scop, transportul şi spălarea pentru hackeri care au furat bani din conturile bancare ale unor companii), aceste activităţi întrunesc, formal, potrivit C. pen. român elementele de tipicitate ale infracţiunii constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367.

S-a avut în vedere că persoana extrădabilă prin opoziţia la extrădare a invocat că, în ceea ce priveşte capetele de acuzare 25,26 şi 27 privind primirea de bunuri furate pe cale interstatală sau internaţională, persoana extrădabilă fiind acuzată că a acordat sprijin, ajutor, a încercat şi a primit, a deţinut, a ascuns şi a dispus de bani cu o valoarea de peste 5000 USD sau mai mulţi, bani care au trecut peste frontierele de stat ale SUA după ce au fost furaţi, convertiţi ilegal şi luaţi, nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, întrucât nu există în legislaţia statului solicitat o infracţiune care să prevadă primirea unei sume de bani, indiferent de valoare, care să fi traversat frontiera (indiferent de statul a cărei frontieră se fac vorbire).

Analizând această susţinere, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, în condiţiile în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008 şi art. 24 alin. (1) din Legea 302/2004, republicată, mai sus redate integral, condiţia necesară şi suficientă pentru aprecierea dublei incriminări este ca faptele pentru care se solicită extrădarea să constituie infracţiune şi în statul solicitat, nefiind necesar ca infracţiunile să fie identice (nu este necesară o identitate de încadrare, identitate de categorii de infracţiuni şi aceleaşi elemente de tipicitate).

Altfel spus, potrivit textele de lege amintite, în cadrul aprecierii dublei incriminări, autorităţii judiciare din statul solicitat îi revine sarcina de a verifica dacă elementele de fapt care stau la baza infracţiunii, astfel cum sunt descrise în actul de acuzare emis de autoritatea competentă din statul emitent, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul satului solicitat, ar întruni elementele de tipicitate ale unei infracţiuni.

S-a reţinut că potrivit art. 49 din Legea nr. 129/2019, "Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."

Analizând acţiunile descrise în capetele de acuzare 25, 26 şi 27 privind primirea de bunuri furate pe cale interstatală sau internaţională, instanţa a constatat că, dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriu României, ar întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, infracţiune care acoperă şi ipoteza ca acţiunile alternative ale elementului material să privească bunuri care să fie traversat frontiera naţională.

Aşa fiind, Curtea de apel a apreciat că faptele pentru care este acuzată în SUA persoana extrădabilă sunt incriminate şi de legea română, întrunind, formal, elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 49 din Legea 129/2019, pentru care limitele de pedeapsă sunt de de la 3 la 10 ani închisoare, ale infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, şi ale infracţiunii constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită atât condiţia dublei incriminări, dar şi condiţia privind gravitatea pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este urmărit penal, prev. de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii şi de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004.

Urmăriri anterioare (ne bis in idem):

Potrivit art. 5 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008:

"Extrădarea nu va fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădarea.

Totodată, principiul ne bis in idem este reglementat şi de legea generală, respectiv art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede:

"(1) Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:(...) b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora.

(...) (3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem."

S-a reţinut că acest domeniu este reglementat diferit în legea specială, care prevede ca şi condiţie prealabilă ca persoana căutată să fie condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădare, faţă de legea generală, care prevede ca persoana extrădabilă să fi fost condamnată sau achitată în România sau în orice alt stat.

Aşa cum s-a precizat mai sus, întrucât ne aflăm în faţa unui tratat bilateral, acesta produce efecte doar între părţile contractante, fără a pune în discuţie dreptul comun, ceea ce înseamnă că, potrivit principiului norma specială e cea care derogă de la norma generală (lex specialis generalibus derogat) şi este de strictă interpretare, în prezenta cauză se va aplica art. 5 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa a precizat că în România persoana extrădabilă A. nu a fost condamnată sau achitată pentru faptele pentru care se solicită extrădarea.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că, şi în cazul în care s-ar considera că aplicabilă este norma generală prevăzută de art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum a solicitat persoana extrădabilă, faţă de conţinutul sentinţei din 12.08.2011, pronunţată de Judecătoria Buiucani din Republica Moldova, în dosarul nr x/2011, rămasă definitivă prin neapelare, (a se vedea filele x/189 vol. III dosar), persoana extrădabilă nu a fost judecată pentru aceleaşi fapte ce fac obiectul acuzării în SUA şi a cererii de extrădare.

Astfel, din hotărârea anterior menţionată rezultă că persoana extrădabilă a fost judecată pentru următoarele fapte: împreună cu alţi inculpaţi, dorind să atribuie un aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, deţinând şi cunoscând toate informaţiile privind transferurile mijloacelor băneşti sustrase pe teritoriul SUA, de către persoane neidentificate la acest moment de către organele de drept din SUA, prin intermediul casierilor din cadrul BC "E. au efectuat în perioada anului 2009/2010 transferul mijloacelor băneşti dobândite ilicit pe teritoriul SUA. Astfel, pe parcursul anilor 2009/2010, inculpatul A. împreună cu ceilalţi inculpaţi au contribuit la atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor de banii în sumă totală de 4.686.771 dolari SUA şi 1.502.336 Euro, şi au comis acordarea de asistenţă, ajutor în vederea săvârşirii tăinuirii şi deghizării informaţiei privind natura, originea, mişcarea şi apartenenţa acestor mijloace băneşti provenite din săvârşirea de infracţiuni şi mişcării mai departe a bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

S-a reţinut că prin această hotărâre inculpatul A. a fost achitat în ceea ce priveşte acuzaţia de asociere într-un grup infracţional organizat în vederea spălării banilor, s-a constatat că nu a fost dovedit că inculpatul A. a luat parte, în mod nemijlocit, la realizarea infracţiunii de spălare de bani, dar a contribuit la săvârşirea acestei infracţiuni prin acordarea de sfaturi autorului infracţiunii de falsificare a semnăturilor pe ordinele de eliberare a numerarului, fiind calificată această faptă ca şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani săvârşită de două sau mai multe persoane în proporţii deosebit de mari, infracţiune prev. de art. 42 alin. (5), art. 243 alin. (3), lit. b) din C. pen. al Republicii Moldova.

Analizând rechizitoriul înaintat tribunalului Districtual al Statelor Unite Districtul de Vest la Statului Calorina de Nord, şi care face obiectul dosarului 3:17cr45MOC, prima instanţă a apreciat că niciuna dintre faptele de care este acuzată persoana extrădabilă A. nu a făcut obiectul acuzării şi a judecăţii în dosarul nr. x/2011, ce a fost pe rolul Judecătoriei Buiucani din Republica Moldova, şi, astfel, nu ne aflăm în faţa unei dublări a procedurilor penale, neexistând identitate la nivelul situaţiei de fapt.

S-a mai reţinut că persoana extrădabilă a invocat faptul că, iniţial, prin rechizitoriul emis de procuratura Anticorupţie din Republica Moldova şi, apoi, prin sentinţa penală Judecătoriei Buiucani din Republica Moldova, a fost descrisă, în realitate aceeaşi situaţie de fapt ca cea reţinută în actul de inculpare din SUA (a se vedea argumentele pe larg ce au fost mai sus consemnate şi care nu vor mai fi reluate), însă instanţa a constatat că trimiterile la pasaje din rechizitoriul şi hotărârea judecătorească ale organelor judiciare din Republica Moldova, nu privesc acuzaţiile pentru care a fost trimisă în judecată şi apoi judecată persoana extrădabilă A., ci situaţia premisă peste care s-a grefat acţiunea de complicitate la spălare de bani, situaţie premisă care nu a făcut obiectul acuzaţiei şi judecăţii.

Altfel spus, au fost descrise şi menţionate activităţile ilicite care s-ar fi desfăşurat pe teritoriul SUA, întrucât prin aceste activităţi s-au obţinut bunurile ce au făcut ulterior obiectul spălării de bani şi pe teritoriul Republicii Moldova, dar, doar pentru aceste din urmă activităţi a fost judecată persona extrădabilă.

Pentru toate aceste argumente, s-a constatat că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine incidenţa principiului ne bis in idem.

Prescripţia:

S-a menţionat că potrivit art. 6 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008:

"Extrădarea poate fi refuzată dacă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii statului solicitant. Statul solicitat va ţine cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripţie în statul solicitant."

Totodată, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevedere că "Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant."

S-a reţinut că şi acest domeniu este reglementat diferit în legea specială, care restrânge aplicarea prescripţiei doar în raport de legea statului solicitant, drept pentru care Curtea în aplicarea principiului norma specială e cea care derogă de la norma generală (lex specialis generalibus derogat), va avea în vedere norma specială.

Verificând legislaţia statului solicitant, instanţa a constatat că, potrivit Titlului 18, Secţiunea 3282 din Codul Statelor Unite, "Dacă legea nu prevede în mod expres altfel, nici o persoană nu va fi urmărită penal, judecată sau pedepsită pentru nicio infracţiune care nu este capitală, dacă urmărirea penală nu a fost pornită sau rechizitoriul nu este instituit în decurs de cinci ani de la comiterea unei astfel de infracţiuni (a se vedea proba C de la filele x ataşată la cererea de extrădare).

Potrivit Titlului 18, Secţiunea 3292 din Codul Statelor Unite:

"La cererea Statelor Unite (procuratura), înregistrată înainte de înaintarea unui rechizitoriu, prin care se arată că probe referitoare la comiterea unei infracţiuni se află într-o ţară străină, tribunalul districtual unde se întruneşte marele juriu pentru a investiga infracţiunea, va suspenda curgerea termenului de prescripţie pentru infracţiunea respectivă dacă instanţa va stabili cu certitudine, în baza probelor prezentate, că s-a înaintat o solicitare oficială pentru obţinerea acestor probe şi că se crede în mod rezonabil sau s-a crezut în mod rezonabil la data când s-a înaintat cererea, că aceste probe sunt sau au fost într-o ţară străină" - alin. (1), termen de suspendare care "(...) începe de la data când solicitarea oficială a fost înaintată şi se încheie la data când o instanţă străină sau o autoritate străină a luat o măsură finală în baza solicitării". Potrivit lit. c) al aceleiaşi secţiuni, "termenul total de suspendări a curgerii termenului de prescripţie referitoare la o infracţiuni nu va depăşi trei ani şi nu va extinde perioada în cuprinsul căreia trebuie iniţiată acţiunea penală (...). (a se vedea proba A înaintată cu ocazia solicitării de informaţii suplimentare - dosar).

Departamentul de Justiţie al SUA a înaintat la dosar, cu ocazia solicitării de informaţii suplimentare, şi Hotărârea Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest la Statului Calorina de Nord, secţia Charlotte, din data de 23.10.2015, prin care s-a aprobat moţiunea procurorului Statelor Unite şi s-a suspendat termenul de prescripţie cu privire la infracţiunile avute în vedere de moţiune, suspendare ca nu va depăşi trei ani şi care nu va extinde perioada de şase luni în care trebuie începută acţiunea penală (proba B fila x vol. V).

Analizând data comiterii faptelor ce fac obiectul inculpării persoanei extrădabile, precum şi data înaintării dosarului şi data la care s-a suspendat termenul de prescripţie potrivit hotărârii anterior menţionate, Curtea de Apel Iaşi a constatat că nu s-a împlinit termenul de 5 ani de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de legislaţia statului solicitant.

Astfel, s-a reţinut că pentru faptele incriminate în capetele de acuzare 1 şi 20 ce privesc infracţiuni de conspiraţie, datele de săvârşire a acestor infracţiuni, potrivit rechizitoriului este luna iulie 2014, când a fost săvârşită ultima faptă ce a făcut obiectul conspiraţiei. Cum, data la care a fost înaintat rechizitoriul de către Marele Juriu este 21.02.2017, se constată că nu este împlinit termenul de prescripţie de 5 ani pentru aceste capete de acuzare.

Persoana extrădabilă a invocat că nu poate fi ţinută responsabilă, potrivit legislaţiei americane pentru infracţiunile care au făcut obiectul conspiraţiei dacă nu a participat la săvârşirea acesteia, şi, astfel, pentru el data săvârşirii faptelor ce fac obiectul acestor capete de acuzare, respectiv 1 şi 20, ar fi 21.10.2010, dată la care se reţine ca ar fi săvârşit ultima faptă, iar în raport ce această dată este împlinit termenul de prescripţie de 5 ani.

S-a apreciat că aceste susţineri sunt vădit nefondate, întrucât infracţiunea de conspiraţie la comiterea unor infracţiuni este, potrivit Titlului 18, Secţiunea 371 din Codul Statelor Unite, o infracţiune autonomă, distinctă de infracţiunile comise în vederea atingerii scopului conspiraţiei, şi astfel aceasta se consideră săvârşită la momentul încheierii acţiunilor infracţionale a tuturor persoanelor care au conspirat, fiind corectă, în cauza de faţă, data săvârşirii iulie 2014.

În ceea ce priveşte infracţiunile comise în vederea atingerii scopului conspiraţiei, s-a menţionat că este adevărat că acestea se reţin că au fost săvârşite de membrii grupării care au participat la comiterea acestora.

În ceea ce priveşte celelalte capete de acuzare, respectiv 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10, 25, 26 şi 27, acestea privesc fapte ce ar fi fost săvârşite în jurul datelor de 18.10.2010 şi 21.10.2010.

Însă, cum Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest la Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte a dispus suspendarea curgerii termenului de prescripţie pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 14.10.2015, dată la care Autoritatea Centrală din Statele Unite a transmis solicitare de asistenţă autorităţilor de resort din Republica Moldova (a se vedea informaţiile suplimentare înaintate de statul solicitant de la fila x verso şi 6 vol. V dosar), s-a constatat că înaintarea rechizitoriului la data de 21.02.2017, s-a făcut înainte de împlinirea perioadei de 3 ani, nefiind împlinit termenul de prescripţie nici cu privire la aceste capete de acuzare.

Persoana extrădabilă a invocat faptul că statul solicitat nu a făcut dovada datei transmiterii de probe către Republica Moldova, şi, astfel, pentru capetele de acuzare anterior menţionate să se aprecieze că s-a împlinit termenul de prescripţie, susţinere care este nefondată.

S-a precizat că îndeplinirea condiţiilor de a se dispune suspendarea termenului de prescripţie a făcut obiectul unei moţiuni depuse de către procuror, fiind pronunţată de către Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest la Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte o hotărâre de aprobare şi suspendare a curgerii termenului de prescripţie, şi, astfel, nu intră in competenţa statului solicitat să verifice temeinicia acestei hotărâri.

Mai mult, art. 6 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008 prevăzut în mod expres că "Statul solicitat va ţine cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripţie în statul solicitant" în cazul de faţă de hotărârea de suspendare ataşată la cererea de extrădare, ceea ce înseamnă că nu trebuie verificate şi actele care stat la baza emiterii hotărârii de suspendare a termenului de prescripţie.

În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi a constatat că, în cauză, nu este incident nici un motiv de refuz al extrădării dintre cele obligatorii sau facultative, prevăzute de norma specială, respectiv de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, şi, în cazul domeniile nereglementate de tratat, prevăzute de norma generală, respectiv de Legea nr. 302/2004 republicată,

De asemenea, s-a apreciat că toate condiţiile prevăzute de lege pentru extrădare, prevăzute de Legea nr. 302/2004, modificată, şi de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, sunt îndeplinite în cauză.

În consecinţă, constatându-se că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute pentru extrădare, că nu există nici un impediment la extrădare, s-a dispus extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A., către autorităţile competente ale Statelor Unite Ale Americii, cu respectarea regulii specialităţii.

Totodată, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a menţinut starea de arest a persoanei extrădabile A., aflată în stare de arest în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iaşi, în vederea extrădării şi predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2022 până la 02 noiembrie 2022, inclusiv.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, persoana solicitată A., prin avocat, a formulat contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10.10.2022, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 18.10.2022.

Prin motivele contestaţiei depuse la dosar, apărarea persoanei solicitate A. a criticat hotărârea atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

1. În primul rând, s-a invocat nulitatea absolută a sentinţei penale contestate atrasă de starea de incompatibilitate determinată de antepronunţarea judecătorului fondului asupra soluţiei finale.

Sub acest aspect, s-a arătat că, în exercitarea căii de atac a contestaţiei, se invocă şi nelegalitatea încheierii din data de 07.06.2022, când judecătorul fondului cauzei a solicitat grefierului de şedinţă să nu consemneze o perioadă limitată de timp discuţiile dintre persoana extrădabilă, avocatul acestuia şi judecător, considerând că nu se impune reţinerea în scris a aspectelor discutate.

S-a menţionat că în respectivul interval temporal, judecătorul cauzei a încercat, în mod repetat, prin discuţii ce nu au fost consemnate în încheierea de şedinţă (începând cu min. 17:57 - până la min. 20:44) să convingă persoana extrădabilă să se declare de acord cu cererea de extrădare si să renunţe la opoziţie cu privire la solicitarea S.U.A.. S-a considerat că, procedând în acest mod, judecătorul cauzei s-a antepronunţat cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în legătură cu solicitarea de extrădare a subsemnatului, ceea ce semnifică încălcarea principiului imparţialităţii şi atrage incompatibilitatea, conform art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Consideră apărarea contestatorului că nulitatea absolută a încheierii respective afectează şi validitatea actelor ulterioare, inclusiv a sentinţei contestate, în virtutea principiului iradierii efectelor nulităţii, consacrat de art. 280 alin. (2) C. proc. pen.

În concluzie, s-a apreciat că acest motiv de contestaţie este pe deplin întemeiat, afectând dreptul la un proces echitabil al persoanei extrădabile, iar sentinţa contestată este nulă absolut, sens în care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 6 paragraf 1 din Convenţia E.D.O. şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia E.D.O., s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de apel Iaşi.

2. Prin al doilea motiv al contestaţiei, apărarea contestatorului persoană solicitată a susţinut că hotărârea instanţei de fond, de admitere a cererii de extrădare, este nelegală şi netemeinică.

a) În ceea ce priveşte complementaritatea şi compatibilitatea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 cu Legea nr. 302/2004, apărarea contestatorului a arătat că la pagina 49 din sentinţa contestată judecătorul fondului a consemnat că se impune a se reţine cu prioritate dispoziţiile Tratatului ratificat prin Legea nr. 111/2008, aflându-ne în faţa unui tratat bilateral, fără a pune în discuţie dreptul comun, aplicându-se principiul lex specialis generalibus derogant.

În opinia apărării, relaţia dintre Legea nr. 302/2004 şi Tratatul ratificat prin Legea nr. 111/2008 este una caracterizată de complementaritate şi compatibilitate şi nu poate fi reţinut argumentul că primează Tratatul în exclusivitate în analiza soluţiei pronunţate în prezentul dosar. În acest sens, au fost invocate două decizii ale instanţei supreme, nr. 757/18.08.2017 şi nr. 860/22.12.2020.

În speţă, apărătorul contestatorului apreciază că dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - care prevăd motivele obligatorii sau facultative de refuz al extrădării nu contravin dispoziţiilor din tratat, care prevăd motivele de refuz al extrădării, astfel că instanţele de judecată sunt obligate să verifice eventuala incidenţă a vreunui motiv din ambele acte normative. De asemenea, consideră că ipotetic chiar dacă s-ar accepta că dispoziţiile sus-referite ar veni în contradicţie, aplicarea prioritară a prevederilor Tratatului de extrădare dintre România şi S.U.A. ar fi posibilă doar în cauzele în care se solicită extrădarea cetăţenilor români, nu şi în cazul extrădării altor cetăţeni, cum este, de exemplu, în prezenta speţă, persoana extrădabilă A. fiind cetăţean moldovean.

Pe de altă, parte, se apreciază că există o evidentă contradicţie în motivarea sentinţei, în sensul în care la pagina 49 se precizează că urmează a fi analizate doar dispoziţiile Tratatului, aceasta fiind legea specială, dar ulterior, cu ocazia analizării cererii de extrădare, a documentelor anexă, a impedimentelor la extrădare invocate, a lipsei dublei incriminări, a incidenţei principiului ne bis in idem, a menţiunilor privind prescripţia, se face referire expresă şi la dispoziţiile Legii nr. 302/2004, fiind reţinute temeiuri de drept din acest din urmă act normativ pentru a se înlătura apărările persoanei extrădabile.

Or, s-a menţionat că nu se poate considera dubla măsura ca fiind un argument pertinent şi suficient pentru a menţine ca legală şi temeinică sentinţa penală a Curţii de Apel Iaşi, situaţie în care urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la desfiinţarea acesteia, constatând aplicabilitatea Legii nr. 302/2004 ca un element completator al Tratatului bilateral, ce impune respingerea cererii de extrădare.

b) Referitor la impedimentul la extrădare prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004 vizând dreptul la apărare, în esenţă, s-a susţinut că prin afirmaţiile judecătorului magistrat al Statelor Unite din Districtul de Vest al statului Carolina de Nord, dl. F., de la pagina 11 din declaraţia procurorului C., la pct. 30, se încalcă în mod direct dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îl priveşte pe contestator, atât timp cât încă în faza în care ne aflăm autorităţile statului solicitant îl declară deja vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a susţinut că declararea deja ca vinovată a persoanei extrădabile în statul solicitant, deşi nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă în cauză echivalează cu încălcarea dreptului la apărare -componentă a dreptului la un proces echitabil. Totodată, unul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării constă în nerespectarea dreptului la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, s-a menţionat că instanţele române nu sunt ţinute în prezenta speţă de aplicarea doar a Tratatului şi a Legii nr. 302/2004, ci şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind obligate să se asigure de respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil al oricărei persoane, astfel cum s-a arătat, indiferent de stadiul procesual al cauzei.

În concluzie, raportat la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea acestui impediment la extrădare.

c) Cu privire la condiţia vizând dubla incriminare, apărarea contestatorului A. a opinat în sensul că aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, capătul de acuzare 20 prevede o conspiraţie de primire a bunurilor furate prin intermediul comerţului interstatal sau internaţional a valutei S.U.A., or această infracţiune, deşi asemănătoare cu infracţiunea de tăinuire, nu este prevăzută de legislaţia României.

În ceea ce priveşte capetele de acuzare 25, 26 şi 27 s-a susţinut că acestea, la fel, nu îşi găsesc corespondent în legislaţia României, întrucât prevăd primirea de bani în valoare de peste 5.000 USD, care au traversat frontierele de stat şi ale SUA, sens în care nici în privinţa acestora nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, neexistând în legislaţia naţională a statului solicitat o infracţiune care să prevadă primirea unei sume de bani, indiferent de valoare, care să fi traversat frontiera (indiferent de statul a cărei frontieră se face vorbire).

S-a mai arătat că în următorul paragraf se face referire la capetele de acuzare 1,2,3,5,6,7,8,10 (conspiraţie la spălare de bani şi spălare de bani) indicând în mod expres că infracţiunea de spălare de bani din Moldova (la fel şi în România) nu cere ca produsul obţinut ilicit să fie transferat dintr-un loc aflat în Statele Unite într-un loc aflat în afara Statelor Unite, or, tocmai acest răspuns al SUA demonstrează fără dubiu că nu există dubla incriminare nici pentru aceste infracţiuni.

S-a menţionat că dincolo de hotărârile instanţelor europene (cauza CJUE C-150/05 - van Straten, cauza C-436/04 van Esbroeck, cauza C-367/05 Kraaijenbrink, cauza C-261/09 Gaetano Mantello) care au statuat în mod direct că dubla incriminare se referă la aceeaşi situaţie de fapt, neavând importanţă calificarea juridică dată acestor fapte, se impune a se avea în vedere şi dispoziţiile legale naţionale, respectiv articolul 24 din Legea 302/2004.

A susţinut apărarea contestatorului că în analiza comparativă a transpunerii infracţiunilor imputate din S.U.A. in legislaţia românească, instanţa de fond a multiplicat infracţiunile imputate de S.U.A. şi a adăugat infracţiuni corespondente în legislaţia românească, cu titlu de exemplu acuzaţia de la punctul 20 vizează doar constituirea de grup infracţional organizat (conform motivării instanţei de la fond de la pagina 57 paragraful 4 conspiraţia este o infracţiune autonomă), sens în care nu se înţelege cum acuzaţia de conspiraţie de la pct. 20 vizează şi tăinuirea şi complicitatea la tăinuire, judecătorul fondului fiind în mod evident în eroare cu obiectul şi limitele învestirii Curţii de Apel Iaşi, aceleaşi critici fiind valabile şi pentru celelalte capete de acuzare (conspiraţia la spălare de bani şi spălarea de bani şi-a regăsit corespondent şi în tăinuire, iar acuzaţiile de primire de bunuri furate de Ia pct. 25,26, şi 27 cuprins atât tăinuirea, cât şi complicitatea la tăinuirea, or în mod evident un inculpat, pentru aceeaşi faptă materială, nu poate fi ţinut responsabil din prisma participaţiei penale ca autor şi în calitate de complice).

S-a mai arătat că judecătorul fondului a analizat eronat dispoziţiile legale incidente, comparând infracţiunile imputate cu normele legale corespondente în legislaţia naţională la momentul analizării cererii de extrădare pe fond, or, cerinţa dublei incriminări trebuie analizată prin raportare la momentul comiterii presupusei activităţii infracţionale, respectiv anul 2010.

Totodată, s-a precizat că o altă contradicţie a judecătorului fondului a fost identificată la pagina 54, respectiv iniţial a respins apărarea persoanei solicitate că infracţiunea de tăinuire se circumscrie elementului material al spălării de bani, dar la paragraful 2 al paginii 54 precizează că infracţiunea de tăinuire (primirea de bunuri furate) ar întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, infracţiune care acoperă şi ipoteza ca acţiunile alternative ale elementului material să privească bunuri care să fi traversat frontiera naţional.

d) Relativ la incidenţa principiului ne bis in idem, s-a arătat că, în esenţă, judecătorul de la instanţa de fond consideră că nu există identitate între faptele pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv în Republica Moldova şi cele pentru care se solicită extrădarea. Mai exact, precizează că faptele invocate de către autorităţile americane reprezintă doar "situaţia premisă pe care s-a grefat acţiunea de complicitate la spălare de bani, situaţie premisă care nu a făcut obiectul acuzaţiei şi judecăţii" în Republica Moldova. Contrar acestor argumente, apărarea contestatorului a făcut referire la poziţia exprimată de Departamentul de Justiţie al SUA, prin adresa din 23 august 2022, arătând că referirile nu privesc faptele, în materialitatea lor, ci condiţiile de incriminare diferite din cele două state.

În plus, s-a susţinut că a fost ignorat faptul că judecarea contestatorului în Republica Moldova s-a realizat la sesizarea autorităţilor americane, sens în care invocă adresele din 26.10.2010, 29.10.2010 şi 10.12.2010 emise de către autorităţile americane către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei din Chişinău, Republica Moldova, precum şi înscrisurile anexate acestora, care, în opinia apărării, probează identitatea între presupusele infracţiuni invocate de Statele Unite ale Americii şi cele pentru care am fost condamnat, la data de 12 august 2011, prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, definitivă.

În consecinţă, pentru argumentele expuse în motivele contestaţiei, cu referire şi la aspectele detaliate cu ocazia opoziţiei la extrădare, contestatorul A., prin apărător, a susţinut incidenţa în cauză a principiului non bis in idem.

e) Prescripţia răspunderii penale - şi cu privire la acest impediment la extrădare, apărătorul contestatorului A. a arătat că îşi menţine argumentele expuse cu privire la complementaritatea Legii nr. 302/2004, considerând că în mod greşit nu a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor legale privitoare la prescripţia răspunderii penale.

În acest context, s-a menţionat că la data de 04.08.2022 a fost transmis răspunsul parţial al autorităţii solicitante, prin care au comunicat hotărârea de suspendare a termenului de prescripţie din 23.10.2015 a Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, cu menţiunea că la data de 14.10.2015 S.U.A. au trimis o solicitare de asistenţă autorităţilor de resort din Republica Moldova (Solicitarea l-a identificat pe numitul A. şi a urmărit să obţină dovezi privind activităţile lui de spălare de bani pentru care a fost inculpat ulterior într-un rechizitoriu din Statele Unite), fără a face dovada efectivă a întreruperii/suspendării termenului de prescripţie.

În hotărârea de suspendare a termenului de prescripţie, varianta tradusă în limba română se face vorbire de suspendarea cu privire la toate infracţiunile fără nicio diferenţiere.

În concret, s-a susţinut că rezultă că suspendarea prescripţiei ar fi vizat doar Capetele de acuzare Doi, Trei, Cinci, Şase. Şapte, Opt, Zece. Douăzeci şi Cinci, Douăzeci şi Sase. Douăzeci si Şapte, nu si Capetele de acuzare Unu şi Douăzeci. Raportat la data hotărârii instanţei din S.U.A. (23.10.2015), nedovedirea datei transmiterii solicitării de probe către Republica Moldova, precum şi având în vedere data ultimului act pretins infracţional din 21.10.2010, rezultă că la data de 23.10.2015 s-a împlinit termenul de 5 ani pentru răspunderea penală în ceea ce priveşte toate capetele de acuzare imputate.

Totodată, consideră apărarea că prescripţia răspunderii penale a faptelor reproşate lui A. este împlinită şi potrivit legislaţiei române ("legea nouă, avută în vedere de instanţa de fond), astfel cum s-a arătat în opoziţia la extrădare, termenul de prescripţie a răspunderii penale maxim de 8 ani împlinindu-se la data de 21.10.2018, cu aproape 4 ani anterior judecării prezentului dosar.

În concluzie, prin motivele contestaţiei, s-a solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanţă, iar în subsidiar, soluţionarea cauzei de către instanţa de control judiciar, prin pronunţarea unei decizii de respingere a cererii de extrădare, ca nefondată, şi punerea de îndată în libertate a contestatorului A..

Prin completarea motivelor de contestaţiei depuse în şedinţa de la acest termen, apărătorul ales al persoanei extrădabile a solicitat să se aibă în vedere şi motivul de refuz al extrădării în raport cu statutul contestatorului de solicitant de azil, conform cererii de azil formulată de către persoana extrădabilă A. la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 18.10.2022, au fost luate concluziile apărării contestatorului şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum şi ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane şi nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanţa de fond fiind una corectă şi completă, motiv pentru care nu o va mai relua în această cale de atac, urmând a fi examinate doar criticile formulate de apărare în susţinerea contestaţiei formulate.

1. Referitor la prima critică formulată de persoana extrădabilă, privind aparenta incompatibilitate a judecătorului care a soluţionat în primă instanţă solicitarea de extrădare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit susţinerilor persoanei extrădabile, pe parcursul şedinţei de judecată, judecătorul cauzei a încercat în mod repetat şi insistent să o convingă pe aceasta să se declare de acord cu predarea sa către autorităţile statului solicitant şi să renunţe la opoziţia la extrădare, chestiuni care nu se regăsesc consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată. În opinia persoanei extrădabile, această conduită a judecătorului cauzei denotă o încălcare a "principiului imparţialităţii şi atrage incompatibilitatea", conform art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contrar susţinerilor persoanei extrădabile, Înalta Curte reţine că deşi este neobişnuită omisiunea consemnării în cuprinsul încheierii de şedinţă a aspectelor discutate la termenul de judecată, aspectele relevate de aceasta nu conduc la concluzia unei lipse de imparţialitate a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei. În concret, de vreme ce normele legale permit posibilitatea adoptării unei poziţii procesuale în sensul exprimării acordului la extrădare, fapt care implicit semnifică şi o lipsă a opoziţiei la aceasta, întrebările adresate de judecător persoanei extrădabile sub aceste aspecte nu pot fi echivalate cu exprimarea unei opinii asupra modului în care va fi soluţionată cauza şi nu conduc în mod automat la concluzia existenţei unei lipse de imparţialitate a acestuia în sensul art. 64 lit. f) C. proc. pen. Din niciun element aflat la dosarul cauzei nu rezultă că judecătorul cauzei, la momentul când a verificat poziţia procesuală a persoanei extrădabile în raport cu cererea de predare care o viza, ar fi manifestat vreo atitudine părtinitoare în raport cu obiectul cauzei

De altfel, examinând conţinutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat şi a răspuns argumentat tuturor criticilor formulate de persoana extrădabilă, neputând reţine existenţa vreunui element care să conducă la concluzia unei lipse de imparţialitate a judecătorului.

În consecinţă, constatând inexistenţa unor motive care să conducă la concluzia unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului ar fi fost afectată şi ţinând cont de cadrul procesual restrictiv impus de dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că susţinerile persoanei extrădabile vizând pretinsa incompatibilitate a judecătorului fondului nu sunt întemeiate.

2. Referitor la cadrul legal aplicabil, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile acestei legi se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, inclusiv în materia extrădării conforma art. 1 alin. (1) lit. a), cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.

Din conţinutul textului legal evocat rezultă în mod neechivoc faptul că în materia cooperării judiciare internaţionale în materie penală au prioritate instrumentele judiciare internaţionale. Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională sunt complementare celor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale, însă numai în situaţiile nereglementate de acestea din urmă. În consecinţă, numai în măsura în care instrumentul juridic internaţional nu reglementează o anumită situaţie sau ipoteză devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 302/2004, nu şi în cazul în care aceasta din urmă ar cuprinde dispoziţii contrare sau diferite faţă de primul. În acest context, Înalta Curte îşi însuşeşte pe deplin concluzia expusă prin hotărârea atacată şi relevată de altfel şi în jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme în sensul că dispoziţiile Legii nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materia cooperării judiciare internaţionale în materie penală, în timp ce dispoziţiile instrumentelor judiciare internaţionale vor constitui "legea specială" care vor prevala faţă de primele.

În materia extrădării, România a încheiat la Bucureşti, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-şi extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare.

În raport cu argumentele expuse mai sus, dispoziţiile Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii sunt aplicabile în cauză şi vor prevala faţă de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, acestea din urmă putând fi aplicate în situaţiile nereglementate de tratat sau în situaţiile de excepţie prevăzute în cuprinsul acestui act normativ.

Aşadar, Înalta Curte constată că susţinerile persoanei extrădabile în sensul unei complementarităţi şi compatibilităţi între dispoziţiile Tratatului şi cele ale Legii nr. 302/2004 care ar justifica aplicarea acestora din urmă şi în situaţii reglementate diferit prin instrumentul judiciar internaţional nu sunt întemeiate. De asemenea, susţinerile persoanei extrădabile în sensul că dispoziţiile Tratatului ar avea prioritate numai în cazul în care predarea se referă la proprii cetăţeni este lipsită de fundament legal, din dispoziţiile art. 1 coroborate cu acela ale art. 3 din Tratat rezultând că acesta se referă la extrădarea persoanelor urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autorităţile statului solicitant pentru o infracţiune care dă loc la extrădare şi care se află pe teritoriul statului solicitat, cetăţenia acestora neputând constitui un motiv de refuz al extrădării. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate ca referindu-se exclusiv la extrădarea propriilor cetăţeni, ci vizează situaţia oricărei persoane care s-ar afla pe teritoriul unuia dintre cele două state şi a cărui predare intră sub incidenţa instrumentului de cooperare judiciară internaţională.

3. Referitor la susţinerea persoanei extrădabile în sensul existenţei impedimentului la extrădare prevăzut de art. 31 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Constatând că Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii nu reglementează impedimentul la extrădare invocat de către persoana vizată, Înalta Curte, în considerarea caracterului complementar al Legii nr. 302/2004, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 31 din acest act normativ "România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal".

Din interpretarea textului legal evocat rezultă că impedimentul la extrădare se referă la ipoteza în care autorităţile judiciare române ar avea motive suficient de credibile şi precise pentru a putea aprecia în sensul în care persoana extrădabilă ar fi judecată de o instanţă care nu asigură garanţii fundamentale de procedură şi protecţie a drepturilor la apărare.

Or, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte constată că persoana extrădabilă a invocat pe de-o parte, faptul că prin declaraţiile date de procurorul C. s-ar fi încălcat prezumţia sa de nevinovăţie şi implicit dreptul la un proces echitabil, iar pe de altă parte, că o menţiune similară ar fi fost făcută de către un judecător din cadrul aceleiaşi instanţe care ar urma să judece cauza sa în cazul în care ar fi extrădat.

Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte declaraţiile făcute de către procuror, acesta nu sunt susceptibile de a conduce la concluzia inexistenţei garanţiilor fundamentale privind respectarea dreptului la apărare, întrucât au fost formulate cu referire la urmărirea penală derulată împotriva numitului A. şi nu pot fi extinse asupra garanţiilor de procedură pe care le-ar asigura o instanţă învestită cu judecarea cauzei. Totodată, referitor la menţiunea făcută de unul dintre judecătorii din cadrul instanţei care ar putea fi învestită cu judecarea cauzei privindu-l pe A., Înalta Curte constată că asemenea chestiune nu poate constitui fundamentul unei concluzii în sensul că "tribunalul" care ar urma să judece cauze nu prezintă garanţiile de procedură necesare pentru respectarea drepturilor la apărare şi a celorlalte exigenţe care derivă din dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte susţinerile persoanei extrădabile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil pe parcursul urmăririi penale, în componente referitoare la nerespectarea principiului egalităţii armelor, imposibilitatea participării la activităţile de urmărire penală, necitarea sau lipsa aducerii la cunoştinţă a învinuirii, acestea nu pot fi apreciate ca elemente care să conducă la concluzia neasigurării garanţiilor procedurale necesare în faza judecăţii numitului A. şi vor putea fi valorificate în faţa instanţei ce va fi învestită cu judecare cauzei sale.

4. Referitor la criticile privind dubla incriminare, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Tratatul de extrădare ratificat prin Legea nr. 111/2008, extrădarea este justificată în cazul unei infracţiuni pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă ori de tentativa, asocierea sau participarea la săvârşirea acesteia. De asemenea, potrivit art. 3 din Tratat, nu sunt relevante sub aspectul dublei incriminări denumirea sau categoria de infracţiuni în care sunt încadrate faptele potrivit legislaţiei naţionale ale statelor părţi.

Rezultă astfel ca fiind necesară o abordare flexibilă a autorităţilor judiciare în evaluarea condiţiei dublei incriminări, care presupune ca fapta să fie considerată infracţiune atât în statul solicitant, cât şi în statul solicitat. Pentru îndeplinirea acestei condiţii este suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, aşa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept, iar elementul relevant constă în corespondenţa dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracţiunii şi, pe de altă parte, definirea infracţiunii conform legislaţiei statului solicitat. O corespondenţă perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracţiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului solicitant şi de cel al statului solicitat, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracţiuni potrivit legislaţiilor naţionale respective.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime argumentele expuse de prima instanţă şi pe care nu consideră necesar a le relua, în sensul că este îndeplinită în cauză condiţia dublei incriminări, iar faptele pentru care se solicită extrădarea persoanei extrădabile A. în vederea judecării de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Statului Carolina de Nord, în dosarul cu număr de referinţă 3:17 - CR-45, întrunesc, formal, elementele constitutive ale infracţiunilor de spălare de bani prev. de art. 49 din Legea 129/2019, pentru care limitele de pedeapsă sunt de de la 3 la 10 ani închisoare, ale infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, şi ale infracţiunii constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani, fiind astfel îndeplinită atât condiţia dublei incriminări, dar şi condiţia privind gravitatea pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este urmărit penal, prev. de art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii şi de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004.

În considerarea aceloraşi argumente, criticile formulate de către persoana extrădabilă în sensul că unele dintre capetele de acuzare vizează fapte care prezintă anumite particularităţi, cum ar fi condiţia ca bunurile să fi traversat frontiera, ca produsul obţinut ilicit să fi fost transferat dintr-un loc aflat pe teritoriul statului solicitant într-un loc în afara acestuia sau caracterul autonom al unor infracţiuni nu sunt de natură să afecteze concluzia în sensul îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. Aşa cum s-a arătat anterior, pe lângă necesitatea unei abordări flexibile, în realizarea examenului dublei incriminări prezintă relevanţă incriminarea aceluiaşi comportament ilicit în legislaţiile statelor membre, cu luarea în considerare a valorilor sociale protejate, iar nu a particularităţilor ce ţin de amprenta naţionalităţii acestor valori ori a unor cerinţe referitoare la circumstanţele de loc ale comiterii faptelor. Dacă s-ar accepta caracterul esenţial al naţionalităţii unei anumite valori protejate de lege sau al locului comiterii în întregime sau în parte a activităţii infracţionale, dubla incriminare ar fi exclusă ab initio, fiind evident că legislaţia naţională nu reglementează protejarea intereselor sau valorilor altui stat.

În egală măsură, Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiată şi susţinerea persoanei extrădabile în sensul că examenul dublei incriminări ar fi trebuit realizat în raport cu incriminarea existentă în legea română la momentul desfăşurării activităţii infracţionale, respectiv anul 2010, întrucât un asemenea examen nu poate avea în vedere decât legislaţia naţională de la momentul soluţionării cererii de extrădare. Nu intră în competenţa autorităţilor judiciare ale statului solicitat să facă aplicarea în timp a legii penale ori să verifice temeinicia acuzaţiilor aduse persoanei a cărei extrădare se cere, condiţia impusă de lege vizând exclusiv prevederea faptelor de legea penală naţională în vigoare.

5. Referitor la incidenţa principiului ne bis in idem, Înalta Curte reţine următoarele:

Reamintind prioritatea aplicării dispoziţiilor Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii şi faptul că dispoziţiile Legii nr. 302/2004 sunt aplicabile numai situaţiilor nereglementate de acesta, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Tratat stabilesc că "Extrădarea nu va fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracţiunea pentru care se solicită extrădarea".

Constatând că persoana extrădabilă A. nu a fost supusă vreunei proceduri judiciare pe teritoriul României pentru aceleaşi fapte cu cele care formează obiectul cererii de extrădare, în considerarea dispoziţiilor art. 5 din Tratat, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident principiul ne bis in idem.

Pe de altă parte, deşi apreciază ca fiind lipsită de utilitate analiza incidenţei aceluiaşi principiu din perspectiva procedurii judiciare desfăşurate în Republica Moldova şi finalizată prin pronunţarea sentinţei din datat de 12.08.2011 a Judecătoriei Buiucani în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, notează că faptele care au format obiectul judecăţii în procedura menţionată nu sunt în mod necesar aceleaşi cu cele care formează obiectul cererii de extrădare. Concret, activitatea infracţională imputată apare ca fiind integrată într-un context mai larg, iar procedura judiciară desfăşurată în Republica Moldova a avut ca obiect doar o parte dintre acţiunile ilicite ale inculpatului A., fără a se suprapune în integralitate celor vizate de procedura de extrădare. Or, în condiţiile în care nu există o identitate (idem factum), cel puţin în elementele esenţiale, între faptele de care este acuzată persoana extrădabilă şi cele care au format obiectul procedurii judiciare desfăşurate în Republica Moldova nu se poate concluziona în sensul existenţei unui impediment la extrădare determinat de incidenţa principiului ne bis in idem.

6. Referitor la susţinerile privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 6 din Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii "Extrădarea poate fi refuzată dacă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii statului solicitant. Statul solicitat va ţine cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripţie în statul solicitant".

Rezultă aşadar că referitor la impedimentul la extrădare constând în intervenirea prescripţiei, Tratatul conţine dispoziţii exprese şi explicite, stabilind caracterul facultativ al motivului de refuz al extrădării şi condiţionându-l exclusiv de legislaţia statului solicitant.

În consecinţă, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 care reglementează prescripţia drept motiv de refuz al extrădării în alte condiţii decât cele prevăzute prin instrumentul de cooperare judiciară internaţională menţionat nu sunt aplicabile în cauza privindu-l pe numitul A.. Nu se impune astfel o analiză distinctă a Înaltei Curţi referitoare la eventuala prescripţie a răspunderii penale potrivit legii române.

În ceea ce priveşte susţinerile persoanei extrădabile A. n sensul că prescripţia răspunderii penale ar fi intervenit potrivit legislaţiei statului solicitant, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 6 din Tratat prevăd obligaţia autorităţilor judiciare ale statului solicitat de a ţine cont de actele care ar întrerupe sau suspenda termenul de prescripţie în statul solicitant. Nu intră aşadar în competenţa autorităţilor judiciare ale statului solicitat cenzurarea modalităţii de curgere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, acestea fiind ţinute de elementele comunicate de autorităţile statului solicitant.

Or, în prezenta cauză, în acord cu argumentele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că prescripţia răspunderii penale nu poate fi considerată împlinită în raport cu datele comunicate de autorităţile judiciare ale statului solicitant. În plus, autorităţile judiciare ale S.U.A. au comunicat autorităţilor române şi hotărârea Tribunalului Districtual al Statelor Unite - Districtul de Vest la Statului Carolina de Nord, secţia Charlotte prin care s-a dispus suspendarea curgerii termenului de prescripţie pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 14.10.2015, cu privire la unele dintre infracţiunile de care numitul A. este acuzat, astfel încât nu se poate concluziona în sensul intervenirii prescripţiei.

7. Referitor la susţinerea persoanei extrădabile în sensul depunerii unei cereri de azil, Înalta Curte constată că la dosar a fost depusă o cerere formulată la data de 17.10.2022 adresată Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul M.A.I., solicitarea de azil fiind motivată de ameninţarea iminentă a războiului ruso-ucrainean pe teritoriul Republicii Moldova.

Fără a nega semnificaţia motivelor invocate de către persoana extrădabilă în cererea de azil depusă la dosar, Înalta Curte notează că din cuprinsul acesteia a rezultat că numitul A. a pătruns pe teritoriul României la data de 09.05.2022, iar cererea de azil a fost formulată la data de 17.10.2022, cu o zi anterior termenului de judecată în cauză.

Potrivit art. 19 lit. b) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădaţi din România solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante.

Aşadar, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională reglementează un impediment la extrădare în cazul solicitanţilor de azil, însă numai în cazul în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane sau degradante.

Persoana extrădabilă A. a susţinut că în ipoteza extrădării sale în S.U.A., viaţa sa ar putea fi pusă în pericol din cauza condiţiilor de detenţie în care ar urma să fie plasat şi a depus la dosarul cauzei copii ale unor articole de presă. Verificând conţinutul materialelor depuse, Înalta Curte constată că acestea se referă, printre altele la efectele pandemiei generată de Covid-19 asupra mediului carceral, la consumul de substanţe interzise, existenţa unui număr crescut de sinucideri în rândul deţinuţilor ori a unor agresiuni între aceştia. Chiar dacă aspectele la care face referire persoana extrădabilă prezintă un grad semnificativ de gravitate, Înalta Curte reţine că acestea nu constituie deficienţe cu caracter sistemic al sistemului penitenciar din S.U.A. şi, în absenţa unor elemente suficient de clare şi precise, nu pot conduce la concluzia că viaţa acestuia ar fi pusă în pericol ori riscă să fie supus torturii, unor tratamente inumane sau degradante.

În consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile persoanei extrădabile solicitantă de azil în România privind existenţa unui impediment la extrădare determinat de riscuri la adresa vieţii sau integrităţii sale din cauza condiţiilor de deţinere nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispoziţiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, conform cărora împotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare, extrădare sau de returnare forţată de la frontieră ori de pe teritoriul României, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, Înalta Curte reţine că acestea nu constituie impedimente la extrădare, ci se referă la punerea în executare a măsurilor de predare subsecvente dispunerii extrădării. Aşadar, depunerea unei cereri de azil nu împiedică dispunerea extrădării de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitat, ci poate avea efecte sub aspectul punerii în executare a acestei dispoziţii a solicitantului de azil, chestiune care excedează competenţei instanţei învestită cu soluţionarea prezente cauze.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, constatând că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane, iar criticile formulate de aceasta nu sunt întemeiate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia formulată de persoana extrădabilă împotriva sentinţei penale nr. 76/FCJI din data de 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 76/FCJI din data de 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.