EU-Fund Fraud Convictions Upheld; Defendants' Cassation Appeals Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 56 din 09 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. x/2015, au fost respinse cererile de achitare formulate de inculpaţii A. şi B., prin apărători.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracţiunile prevăzute de art. 48 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, de art. 52 alin. (1) C. pen., raportat la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., şi de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 326 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în cele prevăzute de art. 48 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., şi de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata B. din infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 48 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., răspunderea penală fiind prescrisă.

În baza art. 85 C. pen. (1969), s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, în condiţiile art. 81 - art. 82 C. pen. (1969), aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 853/A din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti (fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menţionată fiind concurentă cu infracţiunile din cauză), urmând ca, în baza art. 38 alin. (1) C. pen., inculpatul să execute 3 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acestor drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acestor drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 - art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce constituie, pentru inculpată, termen de supraveghere şi care se calculează, în baza art. 92 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a sentinţei (pedepsele accesorii devenind executabile în cazul revocării/anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei).

În baza art. 92 alin. (3) şi art. 93 alin. (1) C. pen., inculpata B. a fost obligată să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen., s-a impus condamnatei să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Feteşti, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public sau în cadrul unităţilor de învăţământ din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, în condiţiile art. 51 din Legea nr. 253/2013 şi în baza art. 93 alin. (4) C. pen., cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 şi art. 97 C. pen., referitoare la revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 19 - art. 20 C. proc. pen., cu referire la art. 193 alin. (2) C. civ., a fost admisă cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.838.000 RON (sumă din care face parte şi suma de 845.206,31 RON, stabilită cu titlu de creanţă bugetară de către partea civilă A.F.I.R., conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.05.2014, în baza deciziei din 24 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei S.C. C. S.R.L.), cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere, până la data plăţii efective.

În baza art. 404 alin. (1), (2) şi 4 lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin decizia Tribunalului Bucureşti din 17 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, asupra sumelor de bani, în RON şi în valută, prezente şi viitoare, numai până la concurenţa sumei de 3.838.000 RON.

În baza art. 5491 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: adeverinţa nr. x din 30 mai 2013 emisă de Primăria comunei Borcea, judeţul Călăraşi, factura proformă nr. 93 din 10 septembrie 2009, procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 25 septembrie 2009, factura nr. x din 01 octombrie 2009 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 26.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A. care, în perioada 04 - 15 aprilie 2013, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. D. S.R.L., cu intenţie, l-a determinat pe martorul E. să se prezinte la A.P.I.A. Călăraşi, să depună documente inexacte şi să inducă în eroare reprezentanţii instituţiei cu privire la suprafaţa de teren arabil real deţinută şi exploatată de societatea amintită, dar şi să se prezinte şi să declare, în mod nereal, în faţa reprezentaţilor legali ai Primăriei comunei Borcea, că S.C. D. S.R.L. deţine legal şi exploatează pe raza localităţii o suprafaţă agricolă substanţial mai mare decât cea reală, în vederea obţinerii, pe nedrept, de fonduri europene, reprezentând plata unică pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de teren arabil de 991,58 ha, pe care nu o deţinea în mod legal, întrunesc elementele constitutive ale participaţiei improprii la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., şi ale participaţiei improprii la intracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că aceste fapte există în materialitatea lor şi au fost comise de către inculpat, întrucât:

- suprafaţa de teren agricol de 5.404,88 ha, ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. x/2000 încheiat între S.C. D. S.R.L. şi A.D.S. a fost diminuată, prin mai multe protocoale din perioada 2002 - 2007, cu suprafaţa de 1.078,8 ha, regăsită în cadrul fermelor 4, 5 şi 7, identificarea suprafeţelor făcându-se la 18 decembrie 2007, ocazie cu care s-a stabilit existenţa unor terenuri exploatate în baza contractului de concesiune, dar şi în afara respectivului contract, din această din urmă categorie făcând parte şi terenul de 991,58 ha;

- societatea a pierdut irevocabil dreptul de exploatare a acestei suprafeţe de teren la 20 septembrie 2012, iar cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 este datată 14 mai 2013, A.P.I.A. Călăraşi nefiind notificată cu privire la dispoziţiile deciziei civile nr. 3534/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul încălcând dispoziţiile art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, conform cărora fermierul trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, obligaţie care, în speţă, nu s-a respectat de către acuzat, rămânând fără relevanţă, din perspectiva întrunirii laturii obiective şi subiective a infracţiunilor împrejurarea că cele 991,58 ha au fost însămânţate în septembrie 2012 şi s-au plătit redevenţe, în condiţiile inexistenţei unui titlu juridic valabil pentru exploatarea acestui teren;

- adeverinţa nr. x din 30 mai 2013 eliberată de Primăria comunei Borcea conţine date nereale din perspectiva suprafeţei exploatate, dat fiind că inculpatul, anterior emiterii acesteia, declarase în registrul agricol al primăriei că S.C. D. S.R.L. deţine suprafaţa de 5.407,42 ha, din care nu fusese scăzută suprafaţa de 991,58 ha, al cărei drept de folosinţă s-a pierdut, irevocabil, prin decizia civilă nr. 3534/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Societatea nu a fost în măsură să prezinte, pentru anul agricol 2013, acte doveditoare ale dreptului de folosinţă decât pentru 3.279,29 ha, nu pentru 5.231,72 ha (plus suprafaţa de 255,20 ha, teren situat pe raza U.A.T. Feteşti).

Prin urmare, tribunalul a reţinut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului A. cu privire la aceste infracţiuni.

În ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., tribunalul a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale având în vedere că în actul de inculpare s-a reţinut că momentul comiterii infracţiunii este luna aprilie 2013, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 153 alin. (1) şi art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus încetarea procesului penal pentru acest motiv.

Referitor la cea de-a doua situaţie faptică pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, prima instanţă a reţinut că inculpata B. (lider de proiect şi asociat unic al S.C. C. S.R.L.), cu complicitatea inculpatului A. (administrator al S.C. C. S.R.L.) şi beneficiind de prezumtivul sprijin al martorului F., a fraudat procedura de achiziţie privind mai multe utilaje agricole evaluate la suma de 431.805 euro, fără TVA, obţinute în baza unui contract de finanţare din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional, prezentând autorităţii contractante documente inexacte în legătură cu starea utilajelor achiziţionate, respectiv factura proformă nr. 93 din 10 septembrie 2009, procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 25 septembrie 2009, factura nr. x din 01 octombrie 2009, precum şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009.

S-a apreciat că fapta inculpatei B. care, în intervalul 17 august 2009 - 03 octombrie 2009, în calitate de asociat unic al S.C. C. S.R.L., precum şi de lider de proiect, a manipulat procedura de achiziţii şi, în complicitate cu martorul F., a întocmit documente inexacte, ce au fost prezentate ulterior autorităţii contractante, în baza cărora a obţinut fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 80% din suma de 642.792,57 RON (echivalentul a 80% din suma de 144.055,56 euro), realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în intervalul 17 august 2009 - 03 octombrie 2009, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., a sprijinit-o pe inculpata B. să manipuleze procedura de achiziţii şi, în complicitate cu martorul F., să întocmească documente inexacte, ce au fost prezentate ulterior autorităţii contractante, în baza cărora inculpata a obţinut fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 80% din suma de 642.792,57 RON (echivalentul a 80% din suma de 144.055,56 euro), întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a observat că, potrivit actelor dosarului, la data de 16 iulie 2014, la Agenţia Română de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) a fost înregistrat, sub nr. x/2014, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L., societate controlată de inculpatul A., prin intermediul fiicei sale, inculpata B., cu privire la obţinerea frauduloasă, în cursul anilor 2009-2011, a sumei de 3.838.000 RON, bani proveniţi din bugetul naţional şi din fonduri europene.

În cuprinsul acestui act s-a reţinut că, în vederea achiziţionării de utilaje agricole, între A.P.D.R.P. şi S.C. C. S.R.L. a fost încheiat contractul de finanţare nr. x din 24 iunie 2009, având o valoare eligibilă de 7.645.743 RON, din care autoritatea contractantă s-a angajat să acorde un ajutor public nerambursabil de maxim 3.838.000 RON, reprezentând contribuţie comunitară de 3.070.400 RON şi contribuţie publică naţională de 767.600 RON.

La data de 24 iunie 2011, A.P.D.R.P. a întocmit Raportul de control nr. x cu privire la proiectul "Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L.", în care s-au constatat mai multe nereguli. Ca urmare, în luna august 2011, s-a solicitat asistenţă din partea Oficiului European de Luptă Antifraudă, pentru a investiga anumite aspecte transnaţionale ale unor presupuse nereguli în punerea în aplicare a proiectului finanţat de Uniunea Europeană.

În anul 2012, Oficiului European de Luptă Antifraudă a efectuat un control la faţa locului la G., producătorul şi furnizorul echipamentelor achiziţionate din fondurile europene obţinute. În urma verificărilor efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (raportul de control nr. x/2011/0854), a rezultat că echipamentul finanţat în cadrul proiectului a fost livrat la S.C. C. S.R.L. în 2007 şi 2008, cu mult mai mult de un an înainte de a fi achiziţionat oficial în 2009, iar procedura de licitaţie organizată în august 2009 de către societate în cadrul contractului de finanţare pentru achiziţionarea echipamentului a fost manipulată cu scopul de a îndeplini condiţiile schemei.

Echipa de control O.L.A.F. a constatat că la punerea în aplicare a proiectului au fost săvârşite abateri intenţionate, astfel cum sunt definite la art. 5 din Regulamentul nr. 2988/1995, privind protecţia intereselor financiare ale U.E. Conform raportului întocmit de O.L.A.F. sumele care trebuie recuperate sau a căror cheltuire necorespunzătoare trebuie împiedicată sunt în cuantum de 3.070.400 RON (+/- 731.047 euro, care a fost plătită din bugetul U.E.), la care se adaugă, după caz, dobânzile şi penalităţile aferente, urmând ca suma exactă ce trebuie recuperată să fie stabilită în comun de Direcţia Generală de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene şi de Agenţia Română de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatei B. în sensul că nu s-a implicat în niciun fel în modalitatea de desfăşurare a licitaţiei şi că actele semnate se situează, dincolo de orice îndoială, în limita legalităţii, reţinând că acuzata, în calitate de lider de proiect, a semnat mai multe documente în cadrul proiectului "Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L." (contractul de finanţare nr. x/24.06.2009 încheiat între A.P.D.R.P. - P.N.D.R. şi S.C. C. S.R.L. pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală, oferta de achiziţionare a unor utilaje de tipul celor deja existente în exploatarea S.C. C. S.R.L., contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009, notificarea G. din data de 07 august 2009 de către S.C. C. S.R.L., prin care firma austriacă a fost desemnată câştigătoare în cadrul selecţiei de oferte, cu cele 4 utilaje agricole, respectiv combină, 2 remorci tehnologice, tractor şi echipament recoltat rapiţă, procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă din 10 septembrie 2009, procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă din data de 25 septembrie 2009, ce atestă recepţia utilajelor de la G.), în urma verificărilor constatându-se că unele dintre acestea conţin date nereale.

Totodată, s-a apreciat că nu se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât cuantumul ridicat al prejudiciului produs prin activitatea infracţională, modalitatea concretă de comitere a faptelor, de concepere şi realizare a mecanismului de fraudare, de prejudiciere şi de obţinere, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei denotă un proces cognitiv, intenţional şi voliţional clar şi coerent, cu scopul producerii de efecte juridice, apte să determine realizarea de profit.

În plus, s-a reţinut că nu prezintă relevanţă, din această perspectivă, faptul că inculpata nu are pregătire de specialitate ori experienţă în domeniul mecano-agricol, atât timp cât a preluat conducerea unui proiect european de amploarea şi anvergura celui în cauză, declaraţiile inculpatului A. fiind în sensul că acesta a participat efectiv la şedinţele avute cu reprezentanţii H., s-a implicat în modul de concepere a ofertelor şi a "pilotat" activitatea ulterioară a inculpatei, în raport cu activităţile specifice organizării licitaţiei şi declarării câştigătorilor. S-a considerat că aceste aspecte configurează conivenţa existentă între inculpaţi din perspectiva modalităţii concrete de derulare a mecanismului de obţinere a fondurilor nerambursabile, calitatea inculpatului A. în cadrul S.C. C. S.R.L. fiind cea care a determinat modul de întocmire a documentaţiei de către H. din punctul de vedere al necesităţii utilajelor agricole, pentru îmbunătăţirea activităţii firmei, acesta fiind, efectiv, persoana care cunoştea necesităţile societăţii şi patrimoniul de care dispunea. În aceste condiţii, s-a arătat că nu prezintă relevanţă juridică apărarea inculpatei în sensul că nu a cunoscut aceste aspecte, cu atât mai mult cu cât această situaţie nu a fost dovedită, atât din perspectiva calităţii sale în cadrul firmei, cât şi a funcţiei sale de lider de proiect.

Nu a fost primită nici solicitarea de achitare a inculpatei B., în baza art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., apreciindu-se că starea sa de sănătate, atestată medical, nu o exonerează de răspundere penală, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Călăraşi, în perioada 17 august 2009 - 03 septembrie 2010, aceasta a avut capacitatea de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale mult scăzută, iar nu abolită.

Nefondate au fost apreciate şi celelalte apărări formulate de cei doi inculpaţi, arătându-se, în esenţă, că probele administrate în cauză nu sunt de natură să infirme acuzaţiile aduse prin actul de sesizare referitoare la nelegalitatea procedurii licitaţiei organizate pentru obţinerea de utilaje agricole, ci, dimpotrivă, confirmă faptul că echipamentele finanţate de F.E.A.D.R. fuseseră, de fapt, livrate beneficiarului cu aproximativ 2 ani înainte ca acesta să le achiziţioneze în mod oficial, iar livrarea iniţială a fost efectuată în cadrul unui contract de leasing. În acest sens, s-a subliniat că materialul probator aflat la dosar a relevat faptul că factura proformă nr. 93 din 10 septembrie 2009, procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 25 septembrie 2009, factura nr. x din 01 octombrie 2009 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009 constituie documente ce atestă situaţii faptice şi juridice nereale.

Ca urmare, s-a concluzionat că aspectele invocate de inculpaţi în apărare nu sunt de natură să configureze existenţa unei situaţii de fapt diferită de cea expusă în actul de sesizare.

Totodată, instanţa de fond a constatat caracterul nefondat al solicitării inculpatei B. de înlăturare a unor probe, având în vedere că asupra legalităţii administrării acestora s-a pronunţat judecătorul de cameră preliminară la data de 17 noiembrie 2015.

În final, tribunalul a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită cu privire la această infracţiune, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din perspectiva laturii civile şi a modului în care aceasta a fost soluţionată, tribunalul a constatat că, prin adresa din 11 septembrie 2015, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, în temeiul art. 19 - art. 20 C. proc. pen., cuantumul prejudiciului fiind în valoare totală de 3.838.000 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective, ce reprezintă contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate, respectiv contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului S.C. C. S.R.L. până la data de 11 septembrie 2015, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective.

S-a reţinut că cererea de constituire de parte civilă nu este tardivă, aşa cum s-a invocat de către apărare, întrucât a fost depusă la data de 11 septembrie 2015 de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării), anterior emiterii rechizitoriului.

S-a considerat, totodată, că cererea de constituire de parte civilă nu este inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere prevederile art. 193 alin. (2) C. civ., conform cărora împotriva unei persoane de bună-credinţă nu poate fi invocată calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă cel care o invocă urmăreşte să ascundă o fraudă, un abuz de drept sau o atingere adusă ordinii publice.

S-a mai arătat că cererea de constituire de parte civilă nu este inadmisibilă nici din perspectiva modului de stabilire a creanţei bugetare cu titlu de debit, prin titlul de creanţă nr. x din 26 mai 2014, la suma de 845.206,31 RON, astfel cum a fost redusă din decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 24 iulie 2014, întrucât, prin sentinţa nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă privind anularea titlului de creanţă, iar, la 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea instanţei de fond, prin respingerea recursului declarat de societatea beneficiară de fonduri comunitare.

Prin urmare, pe latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat, în baza art. 30 alin. (2) teza I din Regulamentul nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, necesitatea obligării ambilor inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 3.838.000 RON (sumă din care face parte şi suma de 845.206,31 RON, stabilită cu titlu de creanţă bugetară de către partea civilă A.F.I.R., conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 mai 2014, în baza deciziei din data de 24 iulie 2014 de soluţionare a contestaţiei S.C. C. S.R.L.), cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere, până la data plăţii efective întrucât "în cazul în care se constată că un beneficiar a făcut, în mod deliberat, o declaraţie falsă, operaţiunea în cauză se exclude de la acordarea sprijinului F.E.A.D.R., iar orice sume deja plătite pentru operaţiunea respectivă se restituie".

În baza art. 404 alin. (1), (2) şi 4 lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin decizia Tribunalului Bucureşti din 17 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, asupra sumelor de bani, în RON şi în valută, prezente şi viitoare, numai până la concurenţa sumei de 3.838.000 RON.

În baza art. 5491 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: adeverinţa nr. x din 30 mai 2013 emisă de Primăria comunei Borcea, judeţul Călăraşi, factura proformă nr. 93 din 10 septembrie 2009, procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 25 septembrie 2009, factura nr. x din 01 octombrie 2009 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009.

La individualizarea pedepselor, tribunalul a reţinut, relativ la inculpatul A., pe de o parte, pericolul social concret al faptelor comise şi deduse judecăţii - pericol reprezentat de modalitatea de concepere şi de realizare a unui mecanism de fraudare ce a impus implicarea mai multor persoane cu diferite funcţii de decizie în cadrul grupului de firme ce îi aparţinea, dar şi din cadrul altor entităţi comerciale, de configurare a apărărilor formulate de către acest inculpat pe tot parcursul procesului penal, prin încercarea de minimalizare a consecinţelor activităţii infracţionale şi de învinovăţire a altor persoane, străine de scopul urmărit, prin cauzarea unui prejudiciu însemnat din punctul de vedere al valorii sale şi al modului în care acesta s-a produs. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, din perspectiva funcţiilor pedepsei şi al solicitărilor acuzării cu privire la cuantumul acesteia, se impune cu necesitate aplicarea unei pedepse rezultante orientate spre minimul prevăzut de legea penală pentru infracţiunile săvârşite, avându-se în vedere gradul de instrucţie al inculpatului, evoluţia sa profesională şi afecţiunile medicale atestate documentar, o pedeapsă fermă, exemplară pentru societate, aşa cum a solicitat parchetul, aplicată unui inculpat septuagenar, nefiind în măsură să realizeze scopul punitiv şi educativ al oricărei pedepse penale, scop privit mai ales din perspectiva modului de realizare concretă a reinserţiei sociale, reeducării şi imposibilităţii atingerii acestor deziderate legale prin permanentizarea inculpatului, aflat la o vârstă înaintată, într-un spaţiu socio-uman închis, cum este regimul penitenciar.

Cu privire la inculpata B., tribunalul a reţinut, pe de o parte, pericolul social concret al faptelor comise şi deduse judecăţii, pericol reprezentat de modalitatea concretă de obţinere a unor fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, de modalitatea de derulare a unui proiect european de anvergură, cu scopul de a obţine profit prin exhibarea unor mijloace dolosive apte să inducă în eroare cu privire la necesitatea imperioasă a achiziţionării unor utilaje agricole deja existente în exploatarea firmei. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut profilul uman şi moral al inculpatei B. (cu un comportament ireproşabil în familie şi în societate până la acest episod cu consecinţe penale), soţie şi mamă, lipsită de antecedente penale şi cu o stare fizică şi emoţională ce impun cu necesitate aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi urm. C. proc. pen., în vederea realizării scopului punitiv şi educativ al pedepsei penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi inculpaţii A. şi B..

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a criticat sentinţa sub aspectul:

- nelegalităţii soluţiei de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen., având în vedere că, în raport cu data săvârşirii acesteia (aprilie 2013), termenul de prescripţie nu s-a împlinit;

- omisiunii instanţei de fond de a aplica, faţă de inculpatul A., dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. privind regimul suspendării condiţionate a executării pedepselor, în sensul că, deşi a anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 853 din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 85 C. pen. (1969), a contopit, în mod greşit, cele trei pedepse potrivit dispoziţiilor legii noi, în baza art. 38 alin. (1) C. pen.. Or, întrucât toate infracţiunile ce trebuiau contopite au fost savârşite anterior datei de 01 februarie 2014 regimul sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni era cel prevăzut de vechea reglementare (art. 33 şi art. 34 C. pen. 1969). S-a reţinut că această critică nu a mai fost susţinută de procurorul de şedinţă.

- încălcării dispoziţiilor art. 92 şi art. 93 alin. (3) C. pen., având în vedere că, în privinţa inculpatei B., termenul de supraveghere stabilit este mai mic decât cuantumul pedepsei de 3 ani ce i-a fost aplicată, iar stabilirea instituţiei în favoarea căreia s-a impus efectuarea muncii în folosul comunităţii nu este suficient de clară;

- greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, considerând că, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor, la împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat, precum şi la poziţia procesuală a inculpaţilor, se impune majorarea cuantumului sancţiunilor stabilite şi înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei B., cu consecinţa executării pedepsei în regim de detenţie.

Prin motivele de apel, inculpata B. a invocat, în principal:

- nulitatea sentinţei raportat la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi cele ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare de către un complet specializat în judecarea cauzelor asimilate infracţiunilor de corupţie şi contra intereselor financiare ale Uniunii Europene;

- nelegalitatea sentinţei generată de greşita schimbare a încadrării juridice prin reţinerea consecinţelor deosebit de grave, apreciindu-se că au fost depăşite limitele de învestire a instanţei de fond prin rechizitoriu, în condiţiile în care, în urma probelor administrate, nu a rezultat o schimbare a situaţiei factuale;

- nelegalitatea hotărârii generată de nulitatea absolută a mai multor mijloace de probă: rapoartele O.L.A.F. şi cele două acte de control ale A.F.I.R., contractul de închiriere, cele trei acte adiţionale şi certificatele de calitate şi conformitate aferente proceselor-verbale de recepţie din 15 iunie 2007 şi, respectiv, 17 iulie 2007, care nu au făcut parte din documentaţia depusă de către C. S.R.L. pentru obţinerea finanţării din fonduri europene nerambursabile. S-a solicitat, de asemenea, înlăturarea declaraţiilor unor martori audiaţi în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească, împotriva cărora s-a început iniţial urmărirea penală, dându-se, apoi, o soluţie de clasare, şi anume I., J., E., F., K., L., M., N., întrucât fiind, la rândul lor, cercetaţi, aceştia nu se puteau autoincrimina;

- greşita condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care fapta imputată nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, întrucât se circumscrie noţiunii de neregulă, iar nu de fraudă, aşa cum a fost aceasta definită în Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene din 27 iulie 1995.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatei pe motiv că fapta nu există, sens în care s-a făcut trimitere la aspectele reţinute prin hotărârea judecătorească definitivă pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la procedura de achiziţie a utilajelor, cu referire la menţionarea greşită a seriei şasiului tractorului x, respectiv x în loc de x, arătându-se că neregula constatată a fost remediată în timpul controlului. S-a menţionat că, pentru a putea fi antrenată răspunderea inculpatei, s-ar fi impus ca seria utilajelor să fi constituit o condiţie de validitate a facturii fiscale, or, acea neregulă nu avea nicio relevanţă, seria utilajului nefiind menţionată în niciuna dintre facturile celorlalte societăţi participante la selecţia de oferte. S-a mai arătat că parchetul a invocat că tractorul cu terminaţia seriei x a fost folosit de C. din iunie 2007, deşi acesta a fost cumpărat în anul 2009 şi nu putea fi folosit anterior.

S-a mai susţinut că, prin rechizitoriu, nu s-a solicitat anularea înscrisurilor false, astfel că dipoziţia instanţei în sensul desfiinţării unor înscrisuri este nelegală pentru că excedează actului de sesizare.

S-a mai invocat şi lipsa de experienţă a inculpatei în acest tip de contracte, profesia sa fiind de profesor şi traducător, precum şi lipsa dovezilor care să ateste că aceasta a depus înscrisurile false.

Cu privire la latura civilă, s-a invocat că prejudiciul suferit de către A.F.I.R. este cel înregistrat în evidenţele contabile, respectiv 138.000 RON, sumă cu care autoritatea contractantă s-a înscris la masa credală şi care a fost stabilită, definitiv şi irevocabil, prin hotărâri judecătoreşti date în procedura de insolvenţă, ca reprezentând creanţa certă şi neacoperită. Pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu respectarea strictă a procedurii speciale de executare silită a patrimoniului societăţii în faliment, o altă societate a achitat A.F.I.R. suma respectivă, prejudiciul fiind acoperit.

Totodată, s-a invocat incidenţa principiului ne bis in idem, având în vedere că în procesul civil s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la acţiunile săvârşite de reprezentantul societăţii comerciale.

Inculpatul A. a formulat critici sub aspectul:

- nelegalei compuneri a completului de judecată care a pronunţat sentinţa penală apelată, judecătorul de la fond nefiind unul specializat pentru judecarea infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie;

- greşitei condamnări pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi pentru participaţie improprie la tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) raportat la art. 184 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a greşitei interpretări a probatoriului, cu consecinţa reţinerii incorecte a situaţiei de fapt;

- greşitei schimbări a încadrării juridice, prin reţinerea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, arătând că pentru această infracţiune nu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi nu se putea extinde actul acuzatorial;

- intervenirii prescripţiei răspunderii penale în raport cu data săvârşirii pretinsei fapte.

Prin decizia penală nr. 352/A din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 56 din 09 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală apelată şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 52 alin. (3) raportat la art. 326 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, de la data deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, de la data deciziei până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 85 C. pen. (1969), a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 853/A din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin această sentinţă este concurentă cu infracţiunile cercetate în speţă şi, în baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite în cauză, de 9 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an închisoare (aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi), aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse (adică 1 an şi 1 lună închisoare), în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi accesorii şi s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), g) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani, care s-a dispus a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., de la data deciziei, şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) g şi k C. pen., care se va executa pe durata executării pedepsei principale.

A fost majorat termenul de supraveghere al suspendării sub supraveghere stabilit pentru inculpata B. de la 2 ani la 3 ani, care se calculează, în baza art. 92 alin. (2) C. pen., de la data deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 400 de RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat ca nefiind întemeiată critica inculpaţilor referitoare la nulitatea absolută a hotărârii apelate ca efect al încălcării dispoziţiilor referitoare la caracterul specializat al completului de judecată, arătând că înscrisurile administrate în apel au demonstrat că la Tribunalul Călăraşi, în cadrul secţiei penale, au fost înfiinţate completuri de cameră preliminară şi de judecată care au fost specializate în judecarea cauzelor de corupţie, între care se regăseşte şi formaţiunea de judecată care a soluţionat cauza în fond. Prin urmare, s-a considerat că în speţă nu este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de excludere a unor probe, Curtea a subliniat că verificarea legalităţii probatoriului constituie atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, conform art. 54 lit. b) C. proc. pen., iar asupra acestui aspect s-a statuat, în mod expres, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Călăraşi din 17 noiembrie 2015, definitivă prin încheierea din 10 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti. Or, principiul separării funcţiilor judiciare consacrat de art. 3 C. proc. pen. exclude eventuala cenzurare retroactivă, de către instanţa de apel, a încheierii prin care s-a soluţionat o etapă procesuală definitiv epuizată, iar caracterul definitiv al încheierii judecătorului de cameră preliminară se opune repunerii în discuţie a aspectelor de legalitate a probatoriului, tranşate explicit în acea fază. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 408 alin. (3) C. proc. pen. legitimează considerarea apelului declarat împotriva sentinţei ca fiind făcut şi împotriva încheierilor, dar numai în măsura în care încheierile criticate au fost pronunţate de către instanţa de judecată, în exercitarea funcţiei judiciare prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu şi atunci când ele au fost date în altă fază procesuală.

Raportându-se la cele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 802 din 05 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 06 februarie 2018) şi nr. 641 din 11 noiembrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 05 decembrie 2014), instanţa de apel a apreciat că viciile de legalitate ce afectează actele de probaţiune efectuate în faza de anchetă pot fi examinate în calea de atac numai în măsura în care este vorba fie despre motive de nulitate absolută necenzurate expres şi efectiv în camera preliminară, fie despre alte vicii substanţiale de legalitate, decurgând din încălcarea unor drepturi fundamentale ocrotite de tratatele internaţionale, relevate de probaţiunea administrată în cursul judecăţii, care, însă, sunt sancţionabile tot cu nulitatea absolută şi nu cu nulitatea relativă, conform art. 282 C. proc. pen.

Curtea a arătat, în acest context, că rapoartele de control ale O.L.A.F. şi A.F.I.R., procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L.", precum şi celelalte înscrisuri ce conţin constatări similare constituie, în mod evident, mijloace de probă în sensul art. 97 C. proc. pen., nefiind prohibite de vreo dispoziţie legală.

Referitor la solicitarea de înlăturare a declaraţiilor martorilor I., J., E. şi F., având în vedere că aceştia au avut şi calitatea de suspecţi, Curtea a arătat că nicio dispoziţie legală nu exclude posibilitatea audierii acestora ca martori în cursul judecăţii, iar decizia Curţii Constituţionale invocată nu este incidentă în speţă, martorii neputându-se autoincrimina de vreme ce faţă de aceştia s-a dispus clasarea. S-a reţinut că, de fapt, inculpaţii critică, în esenţă, valoarea probatorie a acestor mijloace de probă, fără a invoca motive veritabile de nelegalitate.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului A. de achitare pentru săvârşirea participaţiei improprii la tentativa la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 32 C. pen., art. 181 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, şi a participaţiei improprii la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen., Curtea a apreciat, în concordanţă cu instanţa de fond, că vinovăţia inculpatului este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, ansamblul circumstanţelor concrete în care au fost comise faptele fiind reţinut corect de către tribunal, care a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, efectuând propria analiză a materialului administrat în cauză, Curtea a constatat întemeiate statuările primei instanţe referitoare la împrejurările în care, în anul 2013, inculpatul A., asociat unic şi administrator al S.C. D. S.R.L., prin împuternicitul E., a solicitat sprijin financiar pentru o suprafaţă de 5.662,62 ha, deşi, la acel moment, cunoştea că nu mai avea dreptul de folosinţă şi exploatare efectiv asupra întregii suprafeţe de teren agricol situată pe raza localităţii Borcea, judeţul Călăraşi. Inculpatul s-a limitat la a invoca buna sa credinţă, susţinând că suprafaţa în integralitate a fost în folosinţa societăţii în mod legal, iar la momentul solicitării avea culturi însămânţate inclusiv pe suprafaţa de 991,58 de hectare.

Instanţa de apel a apreciat că aceste apărări nu pot fi reţinute având în vedere că adeverinţa nr. x din 30 mai 2013 a Primăriei comunei Borcea, prin care se atesta că S.C. D. S.R.L. exploata pe raza localităţii suprafaţa de 5.407,42 ha, a fost emisă ca urmare a declaraţiei depuse de inculpat, la data de 13 mai 2013, în Registrul agricol al primăriei, în sensul că S.C. D. S.R.L. deţine respectiva suprafaţă de teren. Pe baza acesteia şi la solicitarea inculpatului, martorul N., viceprimar al comunei Borcea, a completat adeverinţa nr. x din 30 mai 2013, care cuprindea date nereale relativ la această suprafaţă şi pe care numitul E. a prezentat-o la A.P.I.A. Călăraşi în vederea obţinerii sprijinului financiar.

Raportându-se la dispoziţiile din legislaţia primară şi secundară care stabilesc documentele necesare pentru dovedirea dreptului de folosinţă a terenurilor pentru care se solicită sprijinul financiar şi termenele în care acestea trebuie transmise autorităţii competente, Curtea a considerat că cererea depusă de E. şi declaraţiile anexate sunt în mod vădit inexacte, inculpatul A., la cererea căruia s-au depus documentele, fiind pe deplin conştient de acest caracter. Urmărind ca prin acţiunea sa să creeze aparenţa nereală că S.C. D. S.R.L. ar avea calitatea de utilizator al întregii suprafeţe de 5.662,62 ha, inculpatul a prevăzut atingerea ce ar putea fi adusă relaţiilor sociale privind interesele financiare ale Comunităţilor Europene şi încrederii publice în documentele utilizate pentru obţinerea fondurilor comunitare şi a urmărit şi acceptat posibilitatea producerii ei. Astfel, s-a constatat că cererea formulată de martorul E. în numele S.C. D. S.R.L., administrată de inculpatul A., precum şi declaraţiile subsecvente cuprindeau următoarele date inexacte: S.C. D. S.R.L. nu deţinea, la data depunerii, suprafaţa de teren de 991,58 ha inclusă în suprafaţa de 5.662,62 ha înscrisă în formularul de cerere, adeverinţa nr. x din 30 mai 2013 emisă de Primăria comunei Borcea atesta în mod nereal că S.C. D. S.R.L. exploata pe raza localităţii Borcea suprafaţa de 5.407,42 ha, declaraţia depusă de inculpat, la data de 13 mai 2013, în Registrul agricol al primăriei atesta în mod nereal că S.C. D. S.R.L. deţinea o suprafaţă de 5.407,42 ha, astfel încât datele înscrise în cererea de plată, apar, în contextul descris, ca fiind contrare realităţii.

S-a apreciat că nu s-a dovedit buna credinţă a inculpatului, dat fiind că S.C. D. S.R.L. a pierdut dreptul de folosinţă asupra suprafaţei de 991,58 ha prin decizia definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3534 din 20 septembrie 2012, care este anterioară depunerii cererii de către acesta şi îi era cunoscută (fiindu-i comunicată în luna ianuarie 2013, aşa cum chiar inculpatul a recunoscut), dar a ignorat-o şi a solicitat obţinerea de sprijin asupra întregii suprafeţe. În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că, din conţinutul tabelului anexat la procesul-verbal de predare-primire a terenurilor, din 11 ianuarie 2001, încheiat între A.D.S. şi S.C. D. S.R.L., rezultă, fără dubii, identificarea distinctă, după tarla şi parcelă, a terenurilor aferente fermelor 2, 3, 4, 5 şi 7 vizate de contractul de concesiune, constatându-se că nicio porţiune din suprafaţa de 991,58 ha teren agricol şi 9,58 ha teren neagricol, obiect al litigiului, care a fost expertizată în cadrul acelui proces, nu se regăseşte printre imobilele care constituie obiectul contractului de concesiune nr. x/2000.

Neîntemeiate au fost apreciate şi apărările inculpatului referitoare la inexistenţa coeziunii psihice a tuturor participanţilor, arătându-se că martorul E. era director al societăţii şi, în această calitate, era împuternicit anual pentru a reprezenta interesele firmei atât în relaţia cu Guvernul României, pentru obţinerea de fonduri europene, cât şi în raporturile cu alte societăţi. În plus, în cauză s-a reţinut participaţia sub forma intenţie - lipsă de vinovăţie, potrivit depoziţiei martorului acesta nefiind informat de inculpat despre pierderea părţii de teren în discuţie, iar completarea suprafeţelor în registrul agricol de la Primăria Borcea realizându-se pe baza declaraţiei scrise a reprezentantului societăţii agricole, respectiv de către inculpat. De asemenea, martorul a confirmat că, pentru perioada 2010 - 2014, inculpatul a semnat la rubrica persoane fizice şi tot acesta avea obligaţia de a anunţa primăria când se făceau modificări ale suprafeţei deţinute.

S-a mai arătat că intenţia infracţională a inculpatului rezultă şi din ignorarea art. 6 anexa 3 punctul 1 la contract, care instituia în sarcina sa obligaţia de a notifica A.P.I.A. - Centrul judeţean Călăraşi cu privire la modificarea obiectului contractului de concesiune nr. x/2000 (respectiv faptul că suprafaţa a fost redusă iniţial de la 5.404,88 ha la 5.236,99 ha, prin actul adiţional nr. x din 03 august 2011, iar dreptul de folosinţă asupra celor 991,58 ha a fost ulterior pierdut prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior invocată).

În opinia instanţei de apel, împrejurarea că inculpatul a cultivat, în septembrie 2012, mai multe culturi pe suprafaţa de aproximativ 991 ha şi a plătit redevenţele aferente pentru teren nu dovedeşte decât că acesta nu a acceptat niciodată că a pierdut dreptul de exploatare şi folosinţă asupra respectivei suprafeţe, aspect de care avea cunoştinţă dat fiind faptul că hotărârile judecătoreşti i-au fost comunicate.

În atare situaţie, s-a apreciat că solicitarea adresată martorului E. de a prezenta sau depune la A.P.I.A. înscrisuri falsificate sau conţinând informaţii inexacte, cunoscând aceste vicii şi urmărind, astfel, obţinerea pe nedrept de fonduri comunitare, reprezintă acte de participaţie la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) raportat la art. 184 din Legea nr. 78/2000, acţiunile inculpatului A. îmbrăcând forma instigării prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen.

S-a reţinut că fapta nu s-a consumat, ci a rămas în fază de tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât, în susţinerea cererii de subvenţie, au fost folosite şi prezentate la A.P.I.A. înscrisuri falsificate, executându-se, aşadar, în întregime elementul material al infracţiunii, însă această activitate nu şi-a produs rezultatul prejudiciabil datorită diligenţelor funcţionarilor A.P.I.A. care au respins cererea de subvenţie, constatând că solicitantul nu îndeplineşte toate condiţiile privitoare la dovada deţinerii/folosirii/exploatării întregii suprafeţe de teren pe care urmau a fi desfăşurate activităţile agricole.

Ca atare, s-a concluzionat că probatoriul testimonial, declaraţiile acuzatului şi ansamblul înscrisurilor de la dosar demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că inculpatul A. se face vinovat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

În ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., Curtea a constatat, însă, că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ignorând prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Având în vedere că în actul de sesizare s-a reţinut că această infracţiune a fost săvârşită în cursul lunii aprilie 2013, instanţa de control judiciar a constatat că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani şi nu s-a împlinit încă întrucât, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., de vreme ce pe tot parcursul procesului penal au fost efectuate acte de urmărire penală şi de cercetare judecătorească ce trebuiau comunicate inculpatului şi care au determinat întreruprerea cursului prescripţiei. În acest context, s-a subliniat că decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constitiuţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională, nu a înlăturat de la aplicare aceste prevederi, ci, aşa cum rezultă din considerentele sale, a stabilit că textul de lege criticat trebuie să fie interpretat în sensul art. 123 alin. (1) C. pen. (1969), care îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse de legea fundamentală, întrucât stipula întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

În ceea ce priveşte acţiunile circumscrise de procuror infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea 78/2000, reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi A. în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a probatoriului, reţinând o situaţie de fapt conformă cu actele dosarului.

Astfel, sub aspectul particularităţilor temporale şi contextuale în care s-a derulat contractul de finanţare în cadrul proiectului "Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L." (beneficiar), instanţa de apel a reţinut că probele administrate confirmă că, în vederea achiziţionării unor utilaje agricole, între A.P.D.R.P. şi S.C. C. S.R.L. a fost încheiat contractul de finanţare nr. x din 24 iunie 2009 având o valoare totală eligibilă de 7.645.734 RON, din care autoritatea contractantă s-a angajat să acorde un ajutor public nerambursabil de maxim 3.838.000 RON, reprezentând contribuţie comunitară de 3.070.400 RON şi contribuţie publică naţională de 767.600 RON. Echipamentul finanţat în cadrul proiectului a fost, însă, livrat S.C. C. S.R.L. anterior, înainte de a fi achiziţionat oficial în anul 2009, iar procedura organizată în august 2009 de către S.C. C. S.R.L. a fost simulată doar pentru a crea aparenţa de legalitate (achiziţionarea unor utilaje noi).

În acest sens, s-a arătat că, prin contractul de închiriere maşini agricole cu plata în rate nr. 1 din 15 iunie 2007, încheiat între G. Austria, reprezentată de O., şi S.C. C. S.R.L., reprezentată de inculpatul A., au fost predate acestei din urmă societăţi următoarele utilaje agricole: o combină marca x; un tractor marca x cu seria x; două remorci x cu seriile x; o grapă cu discuri G.. Prin acest contract de leasing, semnat de inculpat, s-a stabilit în realitate vânzarea acelor utilaje, preţul lor total în sumă de 499.215,46 euro, modalitatea de plată - în rate (7) care urmau a fi achitate în lunile septembrie şi decembrie din intervalul 2007-2010, iar, în sarcina S.C. C. S.R.L., obligaţia de a manipula, transporta, depozita, conserva şi de a întreţine produsele în condiţii optime, până la expirarea contractului, fiind prevăzută, totodată, şi clauza conform căreia contractul nu poate fi modificat fără consensul scris al ambelor părţi. Ca o dovadă că acest contract a fost unul formal, inculpatul a invocat denunţarea sa unilaterală chiar a doua zi. Deşi inculpatul a contestat că utilajele au fost realmente folosite de societate potrivit destinaţiei lor încă de la predare şi că aveau doar scop expoziţional, probele administrate în cauză au infirmat susţinerile acestuia.

În derularea contractului, la data de 28 septembrie 2007, G. a emis factura nr. x, în valoare de 100.000 Euro, aferentă primei rate contractuale, după denunţarea unilaterală a convenţiei (inculpatul neoferind o explicaţie plauzibilă asupra împrejurării care a determinat totuşi plata facturii, în pofida denunţării şi a existenţei unor clauze care stipulau imposibilitatea rezilierii fără acordul ambelor părţi), fapt ce atestă obiectul real al contractului (vânzarea utilajelor) şi intenţia părţilor la perfectarea sa. Procesele-verbale de recepţie a mijloacelor fixe, respectiv a utilajelor agricole, atestă preluarea lor cu scopul exploatării, iar plata facturii nr. x, în valoare de 100.000 Euro, aferentă primei rate contractuale, este o consecinţă firească a obligaţiilor asumate de către S.C. C. S.R.L., nicio probă nefăcând dovada că suma ar fi reprezentat altceva (aşa cum s-a susţinut de către inculpat).

Pe de altă parte, Curtea a arătat că, în măsura în care s-ar admite ipoteza depozitării utilajelor fără posibilitatea lor de folosire de către S.C. C. S.R.L., G. ar fi trebuit să plătească chirie acestei firme pentru staţionarea utilajelor menţionate în curtea societăţii, ceea ce nu s-a întâmplat, deşi interesul ar fi fost exclusiv al G. (expoziţiile şi demonstraţiile se organizează în vederea vânzării utilajelor sau închirierii lor). Mai mult, şi depoziţiile unora dintre martorii audiaţi au confirmat că aceste utilaje au fost folosite conform destinaţiei şi potrivit obiectului contractului (martorul L., inginer cu exploatarea la S.C. D. S.R.L., a arătat că utilajele de la G. au ajuns la firmă în 2007, iar tractorul recepţionat era nou, bun, fiind luat de la o expoziţie şi folosit mai târziu efectiv, declaraţii nuanţate cu privire la această chestiune dând şi martorii F. şi I.). Curtea a apreciat, însă, că proba testimonială nu este cea mai relevantă, depoziţiile fiind afectate de situaţia personală a martorilor (care au fost la rândul lor cercetaţi), dar aspectele declarate de aceştia trebuie interpretate coroborat, în contextul întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, în urma examinării probatoriului, s-a reţinut că, în derularea proiectului "Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. C. S.R.L.", modalitatea de desfăşurare a licitaţiei în urma căreia au fost achiziţionate utilajele agricole a fost una aparentă, pretins efectuată doar pentru a simula respectarea condiţiilor de legalitate impuse în cadrul proiectului finanţat cu fonduri comunitare şi fonduri publice naţionale, în realitate, aceste utilaje fiind cele deja existente şi folosite de societate încă din anul 2007. Sub acest aspect, s-a arătat că, deşi membrii echipei de selecţie de oferte, consultanţi de specialitate, au întocmit documentaţia într-o manieră care a exclus contestaţiile ulterioare, manipularea a constat tocmai în modalitatea de formulare a ofertelor de către S.C. C. S.R.L., în calitatea sa de beneficiar, care, în mod deliberat şi intenţionat, cunoscând tipul de utilaje deja achiziţionate potrivit contractului cu G. din anul 2007, a stabilit ca acelaşi tip de utilaje să fie cumpărate şi în cadrul proiectului. În consecinţă, dintre participanţii care au îndeplinit condiţiile, selectarea a fost în mod inevitabil în favoarea G., cu care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009.

Ca atare, s-a concluzionat că probatoriul administrat în cauză atestă fără echivoc că determinarea societăţii câştigătoare s-a realizat în mod intenţionat, pentru ca doar oferta G. să fie concordantă cu caracteristicile utilajelor deja livrate şi folosite potrivit contractului de închiriere nr. x din 15 iunie 2007. Documentele de recepţie a utilajelor de la G. (şi a unui tractor x cu seria şasiului x), actele ce au însoţit cererea de finanţare din cadrul F.E.A.D.R. a S.C. C. S.R.L., respectiv facturile prezentate de către societate Agenţiei Române de Plăţi, ca dovadă a plăţii echipamentelor, nu au fost emise legal de către furnizorul austriac G.; certificatul de conformitate şi cel de calitate aferente tractorului x prezentate de S.C. C. S.R.L. Agenţiei de Plăţi nu a fost eliberat de G.; certificatele de calitate şi de conformitate aferente echipamentelor G. prezentate de S.C. C. S.R.L. Agenţiei Române de Plăţi nu au fost reale.

De asemenea, copia facturii nr. x din 15 februarie 2008 şi nota de credit cu acelaşi număr din 01 octombrie 2009 atestă preţul celor 4 utilaje achiziţionate de la G. şi seria şasiului tractorului x ca fiind x, aceeaşi serie fiind indicată atât în contractul de închiriere maşini agricole (cu plata în rate) nr. 1 din 15 iunie 2007 încheiat între G. şi S.C. C. S.R.L., cât şi în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 17 august 2009.

S-a reţinut că identitatea dintre utilajele deja achiziţionate în 2007 şi cele ce au făcut obiectul procedurii de selecţie în 2009 rezultă şi din alte înscrisuri, precum procesele-verbale de recepţie cantitativă şi calitativă din 10 septembrie 2009 şi din 25 septembrie 2009 (care conţin unele modificări nesemnate şi neştampilate) şi cele 4 facturi nr. x din 01 octombrie 2009, două în limba germană şi două traduse în limba română, emise pentru cele 4 utilaje agricole achiziţionate de la G. şi în care seria şasiului tractorului x este trecută fie x (seria menţionată într-una din facturi fiind modificată manual). Curtea a apreciat că nu sunt susţinute probator afirmaţiile inculpaţilor în sensul că menţionarea greşită a seriei de şasiu a tractorului x constituie doar o eroare materială, întrucât modificarea terminaţiei seriei pe respectivele înscrisuri a fost efectuată manual, aspect care nu a fost recunoscut de către niciuna dintre persoanele îndreptăţite a proceda în acest sens, iar, în plus, G. nu putea emite certificate de calitate şi conformitate decât pentru utilajele agricole producţie proprie, iar utilajul în discuţie (tractorul x) este de fabricaţie americană.

Relevant sub aspect probator a fost considerat Raportul final nr. OF/2011/0854/B4 al O.L.A.F., care a concluzionat că echipamentele finanţate de F.E.A.D.R. fuseseră, de fapt, livrate beneficiarului cu aproximativ 2 ani înainte ca acesta să le achiziţioneze în mod oficial, iar livrarea iniţială a fost efectuată în cadrul unui contract de leasing, acest raport confirmând concluziile incipiente ale Oficiului European de Luptă Antifraudă care, în 2012, cu prilejul controlului efectuat la faţa locului la G., producătorul şi furnizorul echipamentelor, a constatat nereguli în derularea proiectului - respectiv că echipamentele pretins noi erau de fapt uzate, folosite, aspect care a determinat sesizarea organelor competente şi efectuarea de cercetări suplimentare, care s-au finalizat cu concluziile anterior arătate.

Instanţa de apel a înlăturat apărările inculpaţilor A. şi B. în sensul că primul nu a fost implicat în proiect şi nu a semnat niciun document, iar cea din urmă nu a avut cunoştinţă despre proiect decât în mare, întrucât avea pregătire în altă specialitate, arătând că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, A. i-a recomandat fiicei sale firma de consultanţă, a participat personal la şedinţele organizate, iar cu prilejul audierii în faţa organelor judiciare a dat detalii despre modul de selecţie a ofertelor, despre faptul că G. a fost desemnată câştigătoare şi că utilajele ar fi altele decât cele ce fuseseră achiziţionate anterior în anul 2007, despre modificarea manuală a seriei de şasiu a unuia dintre tractoarele cumpărate, precum şi alte detalii. Or, s-a apreciat că aceste aspecte dovedesc că inculpatul A. a cunoscut, încă de la debutul proiectului, toate procedurile pe care le-a implicat cererea de finanţare şi a fost un susţinător al fiicei sale, iar decizia de a o desemna pe aceasta (care a preluat părţile sociale de la inculpat imediat anterior demarării cererii de finanţare) a fost doar una circumstanţială (în contextul în care inculpatul era deja implicat în numeroase procese civile, dar şi în unul penal, care s-a finalizat cu o soluţie de condamnare). S-a apreciat că situaţia faptică astfel desfăşurată atestă participarea inculpatului A. la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în forma specifică complicităţii, acesta susţinând-o constant pe fiica sa, inculpata B., pe tot parcursul derulării proiectului.

În plus, inculpatul a prevăzut rezultatul acţiunilor de folosire la A.P.D.R.P. a unor înscrisuri falsificate, menite a demonstra aparenta îndeplinire, de către S.C. C. S.R.L., a cerinţelor de eligibilitate, rezultatul constând în obţinerea pe nedrept de fonduri comunitare şi a cărui producere a şi urmărit-o, astfel că a săvârşit faptele cu intenţie directă, situaţie în care sunt îndeplinite cerinţele de tipicitate subiectivă specifică infracţiunii prevăzute art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Nu au fost reţinute nici apărările inculpatei B. care, deşi nu a contestat semnăturile aplicate pe documentele întocmite în derularea proiectului, a susţinut că i-a fost aplicat un tratament juridic diferit faţă de cel de care au beneficiat martorii J., F. şi I., în privinţa cărora s-a dat o soluţie de clasare. În acest sens, s-a subliniat că opţiunea procurorului de a limita cadrul procesual, prin trimiterea în judecată doar a unora dintre persoanele implicate în demersurile proiectului de finanţare, cu excluderea altora, considerate de inculpaţi în egală măsură răspunzătoare de rezultatul produs, nu poate fi cenzurată pe cale judiciară în cadrul apelului, instanţa de judecată fiind obligată să examineze cauza în limitele obiectului judecăţii, conform art. 371 C. proc. pen., numai cu privire la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare. De altfel, atâta timp cât s-a probat în mod neechivoc contribuţia inculpatei B. la folosirea documentelor sau declaraţiilor falsificate la A.P.D.R.P. pentru obţinerea necuvenită a plăţilor directe, din perspectiva acuzaţiei aduse acesteia nu prezintă relevanţă o eventuală implicare şi a altor persoane în respectivele demersuri.

Sub aspect subiectiv, s-a arătat că atitudinea psihică a inculpatei s-a caracterizat prin prevederea rezultatului socialmente periculos al folosirii, în susţinerea cererii de finanţare în cadrul proiectului de modernizare a exploataţiei agricole S.C. C. S.R.L., a unor înscrisuri falsificate şi - în contextul consecinţelor fireşti ale depunerii documentaţiei - urmărirea producerii acestui rezultat. Inculpata a acceptat să devină asociat unic al societăţii prin preluarea părţilor sociale de la tatăl său, inculpatul A., asumându-şi poziţia de reprezentant legal al societăţii, a fost lider de proiect, a fost cea care a completat documentaţia necesară obţinerii fondurilor comunitare, care a numit comisia de organizare, a semnat ofertele, a fost informată de rezultatul licitaţiei, neputând afirma că nu a cunoscut modul pur formal în care urma a fi stabilit câştigătorul selecţiei de oferte şi neregularităţile ce afectau astfel documentaţia aferentă cererilor depuse la A.P.D.R.P.. Or, toate acestea demonstrează că poziţia subiectivă a inculpatei s-a caracterizat prin intenţie directă.

Curtea a apreciat, în acord cu judecătorul fondului, că nu este incidentă cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 28 C. pen. (iresponsabilitate), ale cărei efecte juridice se produc numai atunci când fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită din cauza lipsei de înţelegere sau control a acţiunilor sau inacţiunilor făptuitorului. Astfel, incidenţa cauzei de neimputabilitate este condiţionată de îndeplinirea unei alte cerinţe, referitoare la generarea incapacităţii de înţelegere din cauza unei boli psihice sau altei boli, însă concluziile raportului de expertiză medico legală (efectuată inclusiv în faza de apel), deşi confirmă boala de care inculpata suferă, infirmă susţinerea acesteia referitoare la absenţa discernământului.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre neregulă şi fraudă, potrivit definiţiilor date de Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene din 27 iulie 1995 şi de Legea nr. 161/2003, invocată de inculpata B. în combaterea acuzaţiilor, Curtea a subliniat că aceasta este valabilă doar în măsura în care neregula nu îmbracă elementele constitutive ale unei infracţiuni, aşa cum este cazul în speţă. Astfel, atâta vreme cât, în calitatea sa de asociat unic al S.C. C. S.R.L., inculpata a întocmit şi semnat ofertele, a stabilit comisia de organizare şi, în esenţă, a efectuat toate procedurile pentru realizarea proiectului, deşi cunoştea că nu avea pregătirea necesară pentru acest proiect, este evident că şi-a asumat consecinţele acestei proceduri indiferent care ar fi fost ele.

Nici distincţia determinată de modalitatea de recuperare a prejudiciului - numai printr-o hotărâre judecătorească de condamnare a inculpaţilor, în cazul fraudei, şi prin mijloace specifice dreptului administrativ-fiscal/civil, respectiv decizie a Autorităţii Contractante ce constituie titlu de creanţă executoriu, în cazul neregulii - nu a fost reţinută în susţinerea ideii nevinovăţiei inculpatei. Aceasta deoarece chiar prezentul dosar constituie temeiul obligării inculpatei la plata prejudiciului, astfel încât trimiterea apărării la existenţa hotărârii civile prin care o instanţă administrativă a stabilit existenţa unei creanţe bugetare în sarcina S.C. C. S.R.L. a fost considerată nerelevantă. De altfel, activitatea inculpatei nu s-a limitat doar la nerespectarea unor proceduri, ci aceasta a încălcat dispoziţiile legii penale şi a creat - prin folosirea în cadrul procedurii de finanţare a unor documente nereale, care atestau operaţiuni de vânzare a utilajelor care nu au existat în realitate - un prejudiciu bugetului autorităţii comunitare şi naţionale.

Nu a fost reţinută nici apărarea conform căreia S.C. C. S.R.L. a folosit calea legală de contestare şi a introdus acţiune în contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, indicându-se cuantumul creanţei datorate de societate bugetului ca fiind în sumă de 845.206,31 RON, sens în care instanţa de apel a subliniat că nu este incident principiul non bis in idem, de vreme ce acţiunea în contencios administrativ a avut ca obiect anularea unui proces-verbal de sancţionare şi stabilirea creanţei bugetare în sarcina S.C. C. S.R.L., iar, în speţă, B. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea s-a folosit de documente ori declaraţii inexacte, ceea ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi plăţi naţionale complementare acestora, în cadrul mecanismului european de finanţare. De altfel, prin sentinţa menţionată, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă a S.C. C. S.R.L. privind anularea titlului de creanţă al A.F.I.R., soluţie rămasă definitivă prin decizia din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a subliniat că ceea ce a avut de analizat instanţa de contencios administrativ s-a limitat la evaluarea existenţei şi valorii creanţei datorate de S.C. C. S.R.L. în cadrul unei acţiuni în anulare, ceea ce este diferit de obiectul acţiunii penale care analizează elementele de tipicitate şi încadrarea acţiunilor inculpatei în norma penală, care sancţionează o conduită ce încalcă dispoziţiile legii penale. Prin urmare, în condiţiile în care nu există identitate de acţiune şi de persoană, în speţă nu se poate reţine incidenţa principiului ne bis in idem.

Curtea a înlăturat şi celelalte apărări ale inculpatei, arătând că sentinţa civilă nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin decizia civilă din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa s-a pronunţat asupra legalităţii actului administrativ reprezentat de procesul-verbal nr. x din 26 mai 2014, şi hotărârile date în cadrul procesului de insolvenţă, în care A.F.I.R. s-a înscris la masa credală doar cu suma de 138.000 de RON, nu au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, neconstituind, aşa cum impun prevederile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., chestiuni prealabile în procesul penal. Astfel, demersul judiciar în faţa instanţei de contencios administrativ s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar verificările realizate au fost limitate la aspectele de legalitate ale actului administrativ în raport cu conţinutul său prezumat real şi cu celelalte acte depuse de S.C. C. S.R.L. în susţinerea acţiunii, fără a se antama, însă, elemente factuale cum sunt cele referitoare la contrafacerea înscrisurilor folosite în susţinerea cererii de finanţare.

Or, caracterul nereal al înscrisurilor prezentate autorităţii contractante (documente inexacte în legătură cu starea utilajelor achiziţionate, respectiv factura proformă nr. x/10.09.2009, procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 25.09.2009, factura nr. x/01.10.2009, precum şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.08.2009) constituie o cerinţă de conţinut tipic obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) (prin prisma prejudiciului) din Legea nr. 78/2000 şi, implicit, o împrejurare care priveşte însăşi existenţa infracţiunii deduse judecăţii, nefiind nicidecum circumscrisă unei chestiuni prealabile sau care să antameze în vreun mod soluţionarea cauzei penale. Prin urmare, cercetarea modului de desfăşurare a procedurilor din cadrul proiectului de finanţare şi evaluarea caracterului nereal al înscrisurilor folosite de apelanţii inculpaţi se circumscriu obiectului judecăţii şi sunt de competenţa exclusivă a instanţei penale sesizate în cauză, hotărârile judecătoreşti civile anterior menţionate nestatuând asupra acestei chestiuni şi neavând, astfel, forţa juridică de a schimba în vreun sens situaţia factuală din cauză.

S-a mai subliniat că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este suficientă constatarea că S.C. C. S.R.L. a folosit/prezentat la autoritatea contractantă, prin reprezentantul său legal, documente sau declaraţii inexacte, ceea ce a determinat prejudicierea bugetului comunitar şi naţional cu întreaga sumă, cuantumul prejudiciului referindu-se la suma în integralitatea sa, pentru că aceasta este valoarea proiectului. Or, o atare împrejurare esenţială pentru existenţa infracţiunii a fost cert probată în speţă, de vreme ce înscrisurile enumerate anterior cuprindeau date nereale, atestându-se contrar realităţii că ar fi fost achiziţionate utilaje agricole noi în cadrul unei proceduri de licitaţie oneste (în realitate procedura a fost una manipulată, prin menţionarea unor cerinţe ce nu puteau fi îndeplinite decât de G.).

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului reţinut în cauză, care, în opinia apărării, nu ar fi de natură să atragă aplicarea alin. (3) al art. 181 din Legea nr. 78/2000, Curtea a subliniat că proiectul de modernizare agricolă a S.C. C. S.R.L. a presupus obţinerea frauduloasă a unei sume de 3.838.000 RON, bani proveniţi din bugetul naţional şi din fonduri europene. Între A.P.D.R.P. şi S.C. C. S.R.L. a fost încheiat contractul de finanţare nr. x din 24 iunie 2009 având o valoare eligibilă de 7.645.743 RON, din care autoritatea contractantă s-a angajat să acorde un ajutor public nerambursabil de maxim 3.838.000 RON, reprezentând contribuţie comunitară de 3.070.400 RON şi contribuţie publică naţională de 767.600 RON. Or, în raport cu modalitatea de incriminare, care face trimitere la obţinerea pe nedrept de sume din bugetul general al comunităţilor europene, prin folosirea de documente inexacte, indiferent de împrejurarea că proiectul a fost finalizat, iar sumele au fost utilizate conform scopului declarat, este evident că legiuitorul a avut în vedere suma integrală care a constituit obiect al proiectului de finanţare, motiv pentru care cuantumul prejudiciului este de 3.838.000 RON, inclusiv regulamentele comunitare prevăzând că în cazul în care se constată că un beneficiar a făcut, în mod deliberat, o declaraţie falsă, operaţiunea în cauză se exclude de la acordarea sprijinului F.E.A.D.R., iar orice sume deja plătite pentru operaţiunea respectivă se restituie. Sub acelaşi aspect, s-a mai arătat că suma include şi valoarea de 845.206,31 RON, stabilită cu titlu de creanţă bugetară de către partea civilă A.F.I.R., conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 mai 2014.

Ca atare, instanţa de control judiciar a apreciat îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere civilă a inculpaţilor pentru prejudiciul cauzat, a cărui reparare se face potrivit dispoziţiilor C. civ., ale art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, precum şi ale O.G. nr. 79/2003 (în vigoare până la 30 iunie 2011) şi, respectiv, O.U.G nr. 661/2011.

Totodată, s-a arătat că, în mod corect, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin decizia Tribunalului Bucureşti din 17 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, asupra sumelor de bani, în RON şi în valută, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 3.838.000 RON.

Referitor la dispoziţia de anulare a înscrisurilor, criticată de apelanţii inculpaţi, Curtea a notat că măsura s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen., din moment ce, prin actul de sesizare, faţă de autorii infracţiunilor de fals intelectual şi fals în declaraţii s-au dat soluţii de clasare. De altfel, prevederile art. 397 şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. stabilesc obligativitatea pronunţării asupra măsurilor asigurătorii, acestea fiind dispoziţii care vizează latura civilă, cu soluţionarea căreia instanţa a fost învestită prin rechizitoriu şi, ca atare, chiar în absenţa unei solicitări explicite, se impune rezolvarea respectivei chestiuni în integralitatea sa.

S-a mai arătat că nu se poate dispune anularea tuturor celorlalte înscrisuri folosite de inculpata B. în susţinerea cererii de plată aferente proiectului de modernizare a exploataţiei agricole S.C. C. S.R.L. pentru că, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu toate înscrisurile au fost reţinute ca produs al vreunei fapte de fals.

Având în vedere că infracţiunile ce formează obiectul cauzei au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a noului C. pen., Curtea a apreciat că se impune evaluarea legii penale mai favorabile inculpaţilor. În acest sens, procedând la compararea limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive şi ţinând seama de tratamentul sancţionator al tentativei şi al concursului de infracţiuni, precum şi de condiţiile de aplicare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, raportat şi la solicitarea Ministerului Public de majorare a cuantumului sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor şi de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei în cazul inculpatei B., Curtea a apreciat că, în speţă, legea penală mai favorabilă celor doi acuzaţi este noua reglementare care stipulează limite speciale de pedeapsă mai reduse.

Prin urmare, reevaluând sancţiunile penale aplicate, instanţa de apel a considerat că acestea trebuie stabilite proporţional cu gravitatea faptelor imputate şi cu aspectele ce circumstanţiază persoana inculpaţilor, în aşa fel încât să reflecte gradul de pericol social real al activităţii infracţionale reţinute şi să fie de natură a asigura realizarea funcţiilor de prevenţie generală şi specială, de constrângere, dar şi reeducarea a persoanelor trimise în judecată şi condamnate.

În acest sens, s-a avut în vedere contribuţia efectivă a inculpatului A. la activitatea infracţională, împrejurarea că acesta, prin societatea al cărui administrator era, ar fi fost destinatarul principal al fondurilor obţinute în mod nelegal, conduita acestuia, faptul că prin declaraţiile date a negat în mod constant săvârşirea acţiunilor imputate sau a încercat să-şi diminueze contribuţia avută, corelat cu circumstanţele sale personale favorabile (persoană integrată social, profesional şi familial), dar şi cu împrejurarea că nu este la primul contact cu legea penală, aspect care demonstrează că nu a conştientizat pe deplin urmările conduitei sale şi nu a înţeles exigenţele de convieţuire socială, condiţii în care s-a apreciat că, pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcină, se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea situate într-un cuantum superior minimului special legal, completate cu aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia, profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Curtea a apreciat neîntemeiată critica Ministerului Public referitoare la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei B., considerând că aceasta a fost just individualizată şi reflectă echilibrat gravitatea faptei săvârşite, mijloacele de comitere, valoarea mare a prejudiciului infracţional rezultat din săvârşirea infracţiunii îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prejudiciu ce nu a fost recuperat. Chiar dacă este contrabalansat de periculozitatea mai scăzută a persoanei inculpatei (care se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană integrată social şi familial, pe parcursul procesului a avut o atitudine corespunzătoare, iar faptul că nu s-a prezentat decât la debutul cercetării judecătoreşti în apel s-a datorat imposibilităţii obiective, afecţiunile sale medicale persistând şi în prezent), gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite rămâne unul ridicat şi trebuie să se reflecte în mod corespunzător în durata şi modalitatea de executare a sancţiunilor penale aplicate. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că sancţiunea penală stabilită de prima instanţă este de natură a asigura realizarea funcţiilor de prevenţie generală şi specială ale pedepsei, asigurând o constrângere proporţională cu gravitatea faptelor şi persoana inculpatei, dar şi reeducarea acesteia.

S-a considerat, însă, că atingerea acestui scop nu este condiţionată, în cazul acestei inculpate, de executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, sens în care s-au avut în vedere nivelul de participaţie mai redus, rolul pe care l-a avut relaţia de autoritate părintească cu coinculpatul A. - tatăl său - în implicarea acesteia în activitatea ilicită, intervalul de timp relativ îndelungat scurs de la data săvârşirii faptei şi până la momentul soluţionării cauzei în apel, toate aceste aspecte conducând la concluzia că inculpata are posibilităţi concrete de reintegrare socială în cazul lăsării sale în libertate, şi chiar fără executarea pedepsei ea nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Prin urmare, Curtea a menţinut atât cuantumul, cât şi modalitatea de executare a pedepsei, dispunând, însă, admiterea apelului Ministerului Public în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., cu consecinţa majorării termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere stabilit pentru inculpata B. de la 2 ani la 3 ani, care se va calcula, în baza art. 92 alin. (2) C. pen., de la data deciziei.

Curtea a considerat neîntemeiată solicitarea parchetului de desemnare clară a două instituţii în cadrul cărora inculpata să desfăşoare munca în folosul comunităţii, dat fiind că instanţa de fond a indicat Primăria Municipiului Feteşti, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi, respectiv, Unităţile de învăţământ din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, fiind, astfel, respectate dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 253/2013 şi art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. De altfel, din consultarea tabelului Ministerului Justiţiei - Baza Instituţiilor Comunitare în care sunt indicate locurile unde se poate desfăşura munca în folosul comunităţii, s-a constatat că sunt menţionate ca entităţi distincte Unităţile de învăţământ din municipiul Feteşti, astfel încât soluţia instanţei este legală sub aspectul punctual criticat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., prin avocat ales, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi solicitând, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei penale atacate şi achitarea lor pentru infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, de art. 181 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 272 alin. (2) şi art. 181 alin. (4) C. pen. (1969). În subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 441 C. proc. pen., au solicitat suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea recursului în casaţie.

În susţinerea căii de atac, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) şi, respectiv, de art. 181 alin. (1), (3) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, s-a arătat că cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru fapte care, potrivit reglementărilor comunitare, se circumscriu unei "nereguli", iar nu unei "fraude". În acest sens, făcându-se trimitere la definiţiile date celor două noţiuni atât în legislaţia comunitară (Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale comunităţii europene din 27 iulie 1995 şi Regulamentul CE nr. 1083/2006), cât şi în cea naţională (O.U.G. nr. 66/2011), s-a subliniat că elementele care le diferenţiază sunt gradul de vinovăţie (intenţia directă în cazul fraudei şi culpa în cel al neregulii) şi modalitatea de recuperare a prejudiciului (numai în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a inculpaţilor persoane fizice sau juridice în primul caz sau prin mijloace specifice dreptului administrativ-fiscal ori civil, în cea de-a doua situaţie).

S-a mai menţionat că practica C.J.U.E. este constantă în sensul că revine autorităţii contractante din statul membru competenţa ca, în baza elementelor factuale obiective specifice fiecărei cauze în parte, să stabilească dacă fapta societăţii comerciale sau, după caz, a persoanei fizice beneficiare de fonduri europene nerambursabile se încadrează fraudei sau neregulii ca modalitate de producere a prejudiciului. Or, în cauză, autoritatea contractantă, descoperind abia cu prilejul celei de-a patra verificări în teren că, în factura nr. x din 01 octombrie 2009 emisă de către G. - depusă la dosarul în baza căruia s-a făcut decontarea contravalorii utilajelor livrate de această societate, achiziţionate cu fonduri europene - s-a menţionat în mod greşit seria saşiului tractorului x, respectiv x în loc de x, care era numărul corect, a calificat fapta ca fiind neregulă ce putea fi îndreptată. De altfel, neregula a fost remediată în timpul controlului la solicitarea A.F.I.R., aşa cum rezultă din corespondenţa cu furnizorul, care a corectat respectiva eroare, şi din adresa A.F.I.R. nr. x din 14 mai 2018 depusă la dosar. Acest punct de vedere a fost ulterior confirmat mai întâi de Curtea de Apel Bucureşti, iar apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au fost învestite cu judecarea acţiunii în contencios administrativ-fiscal promovată de agentul economic beneficiar de fonduri europene nerambursabile.

Prin urmare, atâta timp cât autoritatea contractantă a calificat aspectul neconform ca fiind o neregulă, o eroare materială, nu se putea ulterior ca acesta să fie recalificat ca delict penal/infracţiune.

O altă critică formulată prin prisma aceluiaşi motiv de casare a vizat infracţiunile prevăzute de "art. 272 alin. (2), respectiv art. 181 alin. (4) C. pen. (1969)", arătându-se că, prin decizia penală nr. 23 din 03 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2020, s-a constatat că "a intervenit reabilitarea de drept a petentului A. în raport cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 233 din 29 mai 2020 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin decizia penală nr. 1626/A din 14 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (pedeapsă rezultantă în care a fost contopită şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi, modificată prin decizia penală nr. 853/A din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală)".

S-a mai arătat că, la rămânerea definitivă a acestei decizii, pe hotărârile de condamnare menţionate s-a făcut menţiunea corespunzătoare a "reabilitării de drept" a numitului A., iar de la acel moment a încetat ope legis caracterul de antecedent penal al celor două condamnări. În atare situaţie, faptele "reabilitate de drept" nu mai sunt sancţionabile penal, neexistând nicio reglementare legală care să permită angajarea, din nou, a răspunderii penale pentru persoana care le-a săvârşit. În acest context, s-a apreciat că măsura descontopirii pedepsei rezultante în raport cu care reabilitarea de drept a produs efecte depline, dispusă prin decizia atacată, are un vădit caracter nelegal, inculpatul fiind sancţionat din nou pentru fapte care nu mai sunt pedepsite de legea penală, situaţie în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. S-a mai menţionat că, prin decizia atacată, a fost încălcat şi principiul autorităţii de lucru judecat, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti antrenând consecinţe grave faţă de recurent atât sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante aplicate, cât şi a încadrării juridice dată faptelor incriminate, a modalităţii de executare a pedepsei şi a împlinirii termenului special al prescripţiei răspunderii penale.

În susţinerea solicitării de suspendare a executării hotărârii atacate, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un remediu efectiv, precum şi la jurisprudenţa europeană în materia dreptului la libertate, învederându-se că inculpatul A. a fost încarcerat la mai puţin de 24 de ore de la pronunţarea hotărârii de condamnare, în condiţiile în care motivarea i-a fost comunicată la mai mult de 90 de zile după privarea sa de libertate, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 406 C. proc. pen.. În atare situaţie, s-a apreciat că suspendarea temporară a executării pedepsei pe perioada soluţionării recursului în casaţie reprezintă singurul remediu real pentru a preveni persistenţa în timp a unei măsuri privative de libertate care, în ipoteza admiterii căii extraordinare de atac, urmată de rejudecarea apelului şi pronunţarea unei soluţii de achitare, s-ar circumscrie unei detenţii abuzive. În acest sens, s-a solicitat a fi avute în vedere starea de sănătate a recurentului A., care a fost încarcerat doar la câteva zile de la externarea sa din spitalul în care urmase un tratament specific infecţiei grave cu virusul Covid-19, vârsta sa înaintată, precum şi calitatea sa de fost cadru didactic universitar, care exclud orice suspiciune privind o eventuală sustragere de la executarea pedepsei în situaţia respingerii recursului în casaţie.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 18 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce priveşte criticile formulate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizând neîntrunirea cerinţelor de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, de art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 (cu argumentarea că, potrivit reglementărilor europene, faptele imputate nu se circumscriu noţiunii de fraudă în materia fondurilor europene, ci a celei de neregulă, astfel că răspunderea atrasă este una specifică dreptului administrativ-fiscal/civil, iar nu una penală).

Pe de altă parte, Înalta Curte a apreciat că, în privinţa criticilor inculpatului A. referitoare la pronunţarea unei noi soluţii de condamnare pentru o faptă pentru care anterior intervenise reabilitarea, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivele invocate neputând fi circumscrise cazului de casare indicat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.). Sub acest aspect, s-a arătat că, prin decizia penală atacată, nu s-a pronunţat o nouă soluţie de condamnare pentru fapta săvârşită anterior (şi anume infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. 1969) pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 853/A din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, în privinţa căreia opera, de altfel, autoritatea de lucru judecat, ci doar s-a constatat că, în raport cu aceasta, sunt întrunite condiţiile de existenţă ale concursului de infracţiuni, motiv pentru care s-a aplicat regimul sancţionator prevăzut de lege.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurenţii inculpaţi B. şi A., apreciindu-se că nu se justifică o asemenea măsură procesuală.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2021, cu ocazia dezbaterilor, suplimentar criticilor formulate în scris, însă prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenţii, printr-unul din avocaţii aleşi, au învederat că prin decizia atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1485/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscală, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3709/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că prejudiciul cauzat autorităţii contractante este în cuantum de 845.206,31 RON, fiind nesocotit, în consecinţă, şi dreptul la un proces echitabil, nelegalitate care, în opinia apărării, s-ar încadra în motivul de casare invocat. În acest sens, au invocat decizia nr. 203/RC din 06 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 22 februarie 2007 în cauza Perlala contra Greciei şi din 21 octombrie 2014 în cauza Lungu şi alţii împotriva României).

Cu acelaşi prilej, cel de-al doilea apărător ales a arătat, în susţinerea aceluiaşi motiv de casare, că instanţa de condamnare, contopind pedeapsa stabilită printr-o hotărâre care îşi încetase efectele ca urmare a reabilitării de drept, i-a aplicat recurentului A. un spor suplimentar de pedeapsă de 4 luni. A apreciat că, în condiţiile în care dispoziţiile art. 165 - art. 169 C. pen. au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, şi acest motiv de recurs este admisibil.

În aceeaşi şedinţă de judecată, recurenţii au depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul cărora, printre altele, au fost aduse completări motivelor scrise de recurs în casaţie transmise iniţial la dosar, invocându-se, în esenţă, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. greşita condamnare a recurentului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 (sens în care s-a arătat că acesta nu a acţionat cu intenţia de a săvârşi infracţiunea, ci cu bună credinţă) şi încălcarea dreptului la un proces echitabil prin aceea că instanţa de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile (sentinţa civilă nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv sentinţa civilă nr. 386 din 05 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, definitivă prin decizia civilă nr. 1232 din 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti) prin care s-a stabilit un prejudiciu mai mic (şi anume 845.206,31 RON, în loc de 3.838.000 RON, cum s-a reţinut în cauză), precum şi a deciziei penale nr. 23 din 03 septembrie 2020 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, care a constatat intervenită reabilitarea de drept a aceluiaşi inculpat. În măsura în care se va aprecia că această din urmă nelegalitate, care a avut drept consecinţă contopirea pedepselor din cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi şi aplicarea unui spor suplimentar de pedeapsă de 4 luni închisoare pentru "o faptă care nu mai era prevăzută/sancţionabilă de legea penală", nu se circumscrie cazului de casare invocat, apărarea a solicitat să se constate că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, urmând a se da "eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casaţie, în etapa prevăzută de art. 445 şi urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curţile de apel şi de instanţa supremă, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt şi de drept care au făcut obiectul verificării în etapa admisibilităţii în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.

Sub acest aspect, se observă că, din cuprinsul art. 437 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Conform dispoziţiilor imperative ale textului de lege menţionat, toate elementele de conţinut trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată în scris cu care a fost învestită instanţa, eventuala complinire a lipsei unora dintre menţiunile obligatorii prevăzute de lege ori completarea acestora neputând fi făcută, în absenţa unor dispoziţii exprese în acest sens, decât în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac. Aşadar, termenul de motivare a recursului în casaţie se suprapune peste cel de exercitare a acestuia, atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.

Prin urmare, modificarea/completarea cererii iniţiale de recurs în casaţie cu noi motive de casare, în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac, nu poate fi avută în vedere de către instanţă, atâta timp cât este făcută cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care putea fi formulată, condiţii în care, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., este lovită de nulitate (în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, spre exemplu încheierea nr. 421/RC din 14 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014; încheierea nr. 388/RC din 17 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014; încheierea nr. 33/RC din 30 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018; decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018).

Aşadar, cu prilejul soluţionării pe fond a căii extraordinare de atac, Înalta Curte poate verifica legalitatea hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen., doar prin raportare la criticile circumscrise iniţial, prin cererea scrisă depusă în termenul instituit de art. 435 C. proc. pen., cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi care au făcut obiectul verificării judecătorului în etapa admisibilităţii în principiu reglementată de art. 440 C. proc. pen., iar nu şi la eventualele motive de fapt ori de drept invocate ulterior cu depăşirea termenului legal.

Ca atare, deşi recurenţii, atât oral, cu ocazia dezbaterilor din data de 09 noiembrie 2021, cât şi în concluziile scrise depuse în aceeaşi şedinţă de judecată, au criticat hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. indicat iniţial în scris, însă pentru alte motive de fapt, invocând greşita condamnare a recurentului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 32 C. pen., art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care a acţionat cu bună credinţă, şi încălcarea dreptului la un proces echitabil prin aceea că instanţa de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile prin care s-a stabilit un prejudiciu mai mic, precum şi a deciziei penale nr. 23 din 03 septembrie 2020 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, care a constatat intervenită reabilitarea de drept a aceluiaşi inculpat, aceste susţineri nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac, întrucât nu au format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor formale prevăzute de dispoziţiile art. 434-438 C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu. De altfel, existenţa autorităţii de lucru judecat nici nu regăseşte printre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ci poate fi invocată prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac (cazul de contestaţie în anulare reglementat de art. 426 lit. i) C. proc. pen.).

În mod similar, nici cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (prin prisma căruia s-a susţinut că, urmare a contopirii pedepselor din cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 25 din 15 ianuarie 2014 a Judecătoriei Călăraşi, pentru care, la 03 septembrie 2020, s-a constatat intervenită reabilitarea de drept, a fost aplicat un spor suplimentar de pedeapsă de 4 luni închisoare pentru "o faptă care nu mai era prevăzută/sancţionabilă de legea penală", astfel încât sancţiunile penale aplicate recurentului A. sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege) nu poate fi examinat pe fond de instanţa supremă, având în vedere că acesta a fost invocat doar prin concluziile scrise depuse în şedinţa din 09 noiembrie 2021, nu şi în cererea iniţială de recurs în casaţie, aşadar cu depăşirea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Examinând, în aceste limite, cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. ca fiind nefondate, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În sensul consideraţiilor teoretice de mai sus este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 434/RC din 19 noiembrie 2020, nr. 19/RC din 21 ianuarie 2021).

În cauză, se constată că inculpaţii B. şi A. au invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv care, potrivit reglementărilor europene, nu se circumscriu noţiunii de "fraudă" în materia fondurilor europene, ci celei de "neregulă", astfel încât răspunderea atrasă este una specifică dreptului administrativ-fiscal/civil, iar nu una penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte observă că, la data faptelor imputate inculpaţilor B. şi A. (17 august 2009 - 03 octombrie 2009), cele două noţiuni erau definite în art. 2 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, astfel:

"a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită;

b) frauda reprezintă orice acţiune sau omisiune intenţionată în legătură cu obţinerea, utilizarea sau gestionarea fondurilor comunitare provenind din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum şi/sau din bugetele de cofinanţare aferente, incriminată prin C. pen., Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin alte legi speciale."

Prevederi similare conţine şi art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (în vigoare în perioada 04 - 15 aprilie 2013, când inculpatului A. i s-a imputat săvârşirea participaţiei improprii la tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi art. 184 din Legea nr. 78/2000), care stipulează că cele două noţiuni au următoarele semnificaţii:

"a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit; (…)

b) fraudă - infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale".

Aceste reglementări la nivel naţional sunt în concordanţă cu normele europene în materie.

Astfel, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene defineşte "neregula" ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

Deopotrivă, Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 stipulează, în art. 2 pct. 7, că "neregularitatea" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Definiţii similare se regăsesc şi în alte norme europene, precum Regulamentul (CE) nr. 1848/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 privind neregulile şi recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanţării politicii agricole comune şi organizarea unui sistem de informare în acest domeniu şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 595/91 al Consiliului (art. 2 pct. 1).

Prin urmare, în sensul reglementărilor europene, termenul "neregulă" (neregularitate/abatere) reprezintă un concept larg şi acoperă atât neregulile intenţionate, cât şi pe cele neintenţionate comise de operatorii economici.

Pe de altă parte, Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C-316/49, 27.11.1995, defineşte noţiunea de "fraudă", din punct de vedere al cheltuielilor, ca fiind orice act sau omisiune intenţionată legată de: utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect deturnarea sau reţinerea incorectă de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; nedezvăluirea de informaţii şi încălcarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect; utilizarea improprie a acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost iniţial acordate.

Rezultă, aşadar, că, potrivit reglementărilor europene şi legislaţiei naţionale, noţiunea de "neregulă" este una cuprinzătoare, care o include, sub aspect obiectiv, şi pe aceea de "fraudă", fiind aptă, prin urmare, să atragă atât răspunderea civilă ori contravenţională, cât şi pe cea penală, după caz, în funcţie de existenţa sau nu a intenţiei de fraudare a bugetului Uniunii Europene (în acelaşi sens fiind şi decizia nr. 19/RC din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În acest context, se constată că, prin apărările formulate din această perspectivă, recurenţii critică, în realitate, lipsa caracterului intenţionat al inserării de date inexacte în documentele depuse în scopul obţinerii de fonduri europene nerambursabile (cu referire la factura nr. x din 01 octombrie 2009 emisă de către G. - depusă la dosarul în baza căruia s-a făcut decontarea contravalorii utilajelor livrate de această societate, achiziţionate cu fonduri europene - în care s-a menţionat în mod greşit seria saşiului tractorului x, respectiv x în loc de x, care era numărul corect), aspect care, de altfel, a fost susţinut prin prisma lipsei tipicităţii subiective a infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la solicitarea din motivele scrise de recurs de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., chestiune care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi examinată prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ce are în vedere doar ipoteza neprevederii faptei în legea penală, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, ţinându-se seama şi de natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii B. şi A. şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru care au fost condamnaţi (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.

Totodată, faţă de culpa lor procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 352/A din 18 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.